Pretenţii. Sentința nr. 03/2014. Judecătoria GALAŢI

Sentința nr. 03/2014 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 03-11-2014 în dosarul nr. 6352/233/2014

Dosarul nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA G.

Operator de date cu caracter personal nr. 8637*

SECȚIE CIVILĂ

SENTINȚĂ CIVILĂ NR._

Ședința publică de la 03.11.2014

Instanța constituită din:

Președinte – A. B.

Grefier - S. M. B.

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea cauzei civile formulate de reclamantul S. P. ECOSAL GALATI în contradictoriu cu pârâta ., având ca obiect „pretenții”.

Din actele și lucrările dosarului, Instanța în urma deliberării avute a pronunțat următoarea sentință:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei G., la data de 07.04.2014, sub nr._, reclamanta S. P. Ecosal G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta .., obligarea acesteia la plata sumei de 2.078,45 lei reprezentând contravaloarea serviciilor prestate.

Reclamanta a solicitat și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 185,5 lei reprezentând taxa judiciară de timbru și taxă legalizare.

În motivare, reclamanta a arătat că, în baza contractului de prestări servicii publice de salubrizare pentru agenții economici nr. 2179/08.12.2008, a prestat activitatea de colectare și ridicare a deșeurilor de tip municipal, pentru care s-au emis facturi confirmate de pârâtă, din care unele au rămas neachitate.

A mai arătat reclamanta că pârâta a fost notificată pentru recuperarea debitului, însă notificarea a rămas fără rezultat.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1170, art. 1179, art. 1266, art. 1272, art. 1516, art. 1523 C.civ., ale art. 148 alin. 1, art. 149 alin. 1, art. 150 alin. 1-3, art. 453 și art. 223 alin. 3 C.proc.civ.

În susținerea pretenției formulate, reclamanta a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, atașate în copie (filele 5-16).

În temeiul art. 223 C.proc.civ., reclamanta a solicitat judecata în lipsă.

Acțiunea a fost legal timbrată cu taxa judiciară de timbru în valoare de 150,5 lei.

Pârâta, legal înștiințată, nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezentat în instanță.

Analizând actele și lucrările cauzei, instanța reține următoarele:

În rezolvarea conflictului temporal existent între dispozițiile vechiului cod civil și cele ale Noului Cod Civil (Legea nr. 287/2009 republicată), instanța va face aplicarea normelor vechiului Cod civil, deoarece, potrivit art. 102 alin. 1 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Noului Cod civil, contractul este supus dispozițiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat în tot ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa. Prin urmare, în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 969 și urm. din vechiul Cod civil

În fapt, între reclamanta S. P. Ecosal G., în calitate de furnizoare și pârâta .., în calitate de beneficiară, a fost încheiat contractul de prestări servicii publice de salubrizare pentru agenții economici nr. 2179/08.12.2008 în temeiul căruia reclamanta s-a obligat să îi furnizeze pârâtei servicii de salubrizare conform art. 8 din contract, iar pârâta s-a obligat să plătească prețul convenit pentru aceste servicii în termen de 15 zile de la data emiterii facturii, potrivit art. 14 din același contract.

În sensul art. 12 alin. 4 din contract, tariful practicat pentru colectarea deșeurilor municipale, la încheierea contractului, a fost de 39,5 lei/mc.

Așa cum rezultă din facturile emise (filele 7-10), coroborate cu raportul fișa clientului și nota privind situația soldului debitor depuse, în copie, la dosar, pentru serviciile prestate de reclamantă, pârâta îi datorează acesteia suma de 2.078,45 lei înscrisă în facturile menționate și neachitată de pârâtă.

Având în vedere că pârâta, deși legal citată, nu a făcut proba plății datoriei acumulate, instanța constată că s-a făcut dovada de reclamantă a existenței unei creanțe certe, lichide și exigibile împotriva debitoarei, constatată prin înscrisuri recunoscute de către aceasta, în cuantum total de 2.078,45 lei, reprezentând prețul serviciilor prestate.

În drept, potrivit art. 969 C.civ., convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante.

Față de cele expuse anterior, instanța va admite acțiunea și va obliga pârâtă .. la plata către reclamantă a sumei de 2.078,45 lei reprezentând contravaloarea serviciilor prestate.

În temeiul art. 453 C.proc.civ., obliga pârâtă la plata către reclamantă a sumei de 185,5 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru și taxă legalizare.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea formulată de reclamanta S. P. Ecosal G. - C. RO_ cu sediul în G., .. 7-A, Cod poștal_, județ G. în contradictoriu cu pârâta .. înmatriculată la Registrul Comerțului sub nr. J_, cod unic de înregistrare_, cu sediul în G., ., Cod poștal_, județ G..

Obligă pârâta la plata sumei de 2.078,45 lei reprezentând contravaloarea serviciilor prestate.

Obligă pârâta la plata sumei de 185,5 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru și taxă legalizare.

Cu drept de a formula apel, în termen de 30 de zile, începând cu data comunicării.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 03.11.2014.

Președinte,Grefier,

Judecător A. B. S. M. B.

Red. AB/ Tehn. SMB /11.11.2014/4 ex

.>

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 03/2014. Judecătoria GALAŢI