Pretenţii. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria GALAŢI

Sentința nr. 2014/2014 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 26-11-2014 în dosarul nr. 8892/233/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA G.

(Operator de date cu caracter personal nr.8637)

SECȚIE CIVILĂ

SENTINTA CIVILA Nr._/2014

Ședința publică de la 26.11.2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE- D. C.

GREFIER -L.-R. F.

Pentru astazi fiind amanata pronuntarea cauzei civile privind pe reclamant ASOCIAȚIA DE proprietari NR.704 și pe pârât U. M. G., chemat în garanție Z. M., având ca obiect „pretenții”.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 21.10.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat succesiv pronunțarea pentru 29.10.2014, 05.11.2014, 12.11.2014, 19.11.2014, 26.11.2014, când a pronunțat următoarea hotarare:

INSTANȚA

Examinând actele și lucrările dosarului, constată:

Prin acțiunea formulată, reclamanta Asociația de Proprietari nr. 704 G. a solicitat obligarea pârâtului M. G. la plata sumei de 19.244,84 lei compusă din 12.933,12 reprezentând contravaloarea cheltuielilor de întreținere datorate pentru perioada februarie 2011-ianuarie 2014 lei, și 6.311,72 lei, penalități de întârziere aferente perioadei ianuarie 2011-ianuarie 2014, cu cheltuieli de judecată.

Motivându-și în fapt acțiunea, reclamanta a arătat că pârâtul nu și-a îndeplinit obligația de a achita cheltuielile de întreținere acumulate de chiriașul său, Z. M..

De asemenea, reclamanta a fost nevoită să calculeze penalități.

În drept, și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile Legii 230/2007.

În dovedirea acțiunii, reclamanta a depus înscrisuri (filele 6-31).

Pârâtul M. G., prin Primar, legal citat, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii.

Prin întâmpinare, pârâtul a arătat că nu el este beneficiarul serviciilor, ci chiriașul său, Z. M..

De asemenea, pârâtul a formulat cerere de chemare în garanție a numitei Z. M., în calitate de chiriaș.

Chemata în garanție Z. M. nu a formulat întâmpinare.

Analizând și coroborând materialul probator administrat, instanța reține:

1.Pârâtul M. G. este proprietarul apartamentului nr. 10, situat în blocul N14, ..11 G..

Potrivit art. 46 din Legea 230/2007 toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari.

Potrivit dispozițiilor art. 50 din Legea 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, asociația de proprietari are dreptul de a acționa în justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuție la cheltuielile comune mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit.

De asemenea, în temeiul art.49, asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță afișată pe lista de plată. Penalizările nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioadă de 30 de zile care depășește termenul stabilit pentru plată, fără ca această sumă să poată depăși suma la care s-a aplicat. În baza acestor dispoziții, reclamanta a stabilit modalitatea de calcul al penalităților, prin aplicarea unei penalități în cuantum de 0,1% pe zi de întârziere (fila 5).

Este adevărat că pârâtul M. G. a încheiat pentru acest apartament contract de închiriere.

Însă, potrivit art. 58 din Legea 230/2007 instituțiile administrației publice locale ori centrale sau orice alte societăți de stat, care dețin în proprietate apartamente sau spații cu altă destinație decât aceea de locuință în clădirile de locuințe, au aceleași drepturi și obligații ca oricare alt proprietar din condominiu și au obligația să mandateze persoane fizice sau juridice pentru a colabora cu asociația de proprietari.

A.. 2 prevede că raporturile juridice ale proprietarului, stabilite de comun acord cu chiriașul, indiferent de statutul locuinței, precum și nerespectarea obligațiilor contractuale de către chiriaș nu absolvă proprietarul de la obligațiile sale față de asociația de proprietari prevăzute în prezenta lege.

Așadar, chiar dacă M. G. a încheiat contract de închiriere pentru apartamentul în litigiu, acest fapt nu este de natură să anuleze obligațiile pe care orice proprietar de apartament le are față de asociația de proprietari.

Din înscrisurile depuse la dosar de reclamantă, respectiv liste de plată și modalitate de calcul a penalităților, instanța constată că acțiunea este întemeiată.

Referitor la cheltuielile de întreținere, din listele de plată precum și din fișa de cont pentru operații diverse, instanța constată că în luna ianuarie 2014 pârâtul avea un debit restant în sumă de 19.244,84 lei (filele 10, 14) din care 12.933,12 lei cu titlu de cheltuieli de întreținere restante și 6.311,72 lei cu titlu de penalități de întârziere.

Pe cale de consecință, instanța urmează să admită acțiunea și să oblige pârâtul M. G. la plata sumei de 19.244,84 lei către reclamanta Asociația de Proprietari nr. 704 G., din care 12.933,12 lei, reprezentând cheltuieli de întreținere aferente perioadei februarie 2011-ianuarie 2014 și 6.311,72 lei, penalități de întârziere aferente perioadei ianuarie 2011-ianuarie 2014..

2. Referitor la cererea de chemare în garanție, instanța o va admite, pentru următoarele considerente:

Chemata în garanție Z. M. are calitatea de chiriaș al apartamentului nr. 10, bl N14, ..11 G.

Potrivit contractului de închiriere, chiriașul are obligația să achite cheltuielile de întreținere.

Chematul în garanție nu și-a îndeplinit obligațiile asumate prin contractul de închiriere, astfel încât instanța va obliga chemata în garanție la plata către pârâtul M. G. a sumei de 19.244,84 lei, din care 12.933,12 lei, reprezentând cheltuieli de întreținere aferente perioadei februarie 2011-ianuarie 2014 și 6.311,72 lei, penalități de întârziere aferente perioadei ianuarie 2011-ianuarie 2014.

Văzând și art. 453 C. pr. civ., instanța va obliga pârâtul M. G. la plata sumei de 400 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, către Asociația de Proprietari 704 G..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulata de reclamant ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR.704 cu sediul in G., .. 15, ., . cu pârât U. M. G. cu sediul in G., ..

Admite cererea de chemare în garanție a numitei Z. M. cu domiciliul in G., .. 11, . paratul U. M. G..

Obligă pârâtul M. G., prin Primar, la plata sumei de_,84 către reclamanta Asociația de Proprietari nr. 704 G., compusă din 12.933,12 lei, reprezentând contravaloare cheltuieli de întreținere aferente perioadei februarie 2011-ianuarie 2014 și 6.311,72 lei, reprezentând majorări de întârziere, aferente perioadei ianuarie 2011-ianuarie 2014.

Obligă pârâtul M. G., prin Primar, la plata sumei de 400 de lei reclamanta Asociația de Proprietari nr. 704 G..

Obligă chemata în garanție Z. M. la plata sumei de_,84 lei către pârâtul M. G., prin Primar, compusă din 12.933,12 lei, reprezentând contravaloare cheltuieli de întreținere aferente perioadei februarie 2011-ianuarie 2014 și 6.311,72 lei, reprezentând majorări de întârziere, aferente perioadei ianuarie 2011-ianuarie 2014.

Cu apel în 30 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria G..

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26.11.2014.

P., GREFIER,

Red. C.D./Tehn. L.F./08.01.2015/5 ex/2 .>

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria GALAŢI