Pretenţii. Sentința nr. 2088/2014. Judecătoria GALAŢI

Sentința nr. 2088/2014 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 06-03-2014 în dosarul nr. 1171/233/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA G.

operator de date cu caracter personal nr. 8637

SECȚIA CIVILĂ

Sentința civilă nr.2088/2014

Ședința publică de la 06.03.2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE – D. G. B.

Grefier – M. R.

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea cauzei civile având ca obiect pretenții formulata de reclamanta S.C. A. S.A. P. ADMINISTRATOR JUDICIAR CC INSOL SPRL

G., ., Cod poștal_ în contradictoriu cu parata ASOCIAȚIA DE proprietari NR.167 - G., ., ., Cod poștal_, J. G..

Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la data de 26.02.2014, ce au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când instanța având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea la data de 06.03.2014, pentru când a hotărât următoarele:

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei de față instanța, constată următoarele;

P. cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei G. la data de 25.01.2012 sub nr._, reclamanta . a chemat în judecată pe pârâta Asociația de Proprietari nr. 167 solicitând obligarea acesteia la plata sumei de_,95 lei reprezentând debit aferent facturilor emise în perioada 30.01._10 și_,41 lei reprezentând penalități de întârziere aferente perioadei 23.12._11, calculate pentru neplata în termen a serviciilor de termoficare, aferente perioadei 31.01._11.

În motivarea acțiunii, s-a arătat că în baza contractelor încheiate între părți, reclamanta a furnizat pârâtei servicii de energie termică și apă caldă menajeră, aceasta din urmă obligându-se să plătească contravaloarea prestațiilor în 15 zile lucrătoare de la emiterea facturilor.

Astfel, societatea reclamantă și-a îndeplinit obligațiile asumate însă pârâta nu a achitat sau a achitat cu întârziere contravaloarea facturilor primite, motiv pentru care s-au calculat penalități.

A precizat că pârâta a fost convocată în vederea soluționării litigiului pe cale amiabilă, în conformitate cu dispozițiile art. 7201 C.p.c., însă acest demers a rămas fără rezultat deși pârâta a confirmat primirea invitației de conciliere.

În drept, a invocat prevederile art. 1166, 1169, 1178, 1766, 1768 din Codul civil, art. 46 Cod comercial,Legea 326/2001, Legea 51/2006.

În dovedirea cererii sale, reclamanta a depus la dosarul cauzei înscrisuri. (filele 4-60).

În temeiul art. 77 din Legea 85/2006 instanța a constatat că acțiunea este scutită de plata taxei de timbru.

Legal citată, pârâta a desemnat reprezentant în instanță și a formulat întâmpinare prin care a solicitat admiterea în parte a acțiunii.

În motivarea întâmpinării, pârâta a arătat că în evidențele sale, confirmate de reprezentanții societății reclamante, datoria privind energia termică pentru anul 2010 este de_,95 lei, astfel încât se impune admiterea acțiunii doar pentru suma de_,36 lei compusă din contravaloare debit energie termică și_,41 lei reprezentând penalități.

În drept, cererea nu este motivată.

În susținerea cererii, pârâta a depus la dosar înscrisuri. (filele 74-80)

În temeiul art. 167 C.p.c. prin încheierea din data de 21.09.2012 instanța a încuviințat pentru părți proba cu înscrisuri, iar pentru reclamantă și proba cu expertiză contabilă.

La termenul de judecată din data de 26.02.2014 reclamanta a formulat precizări arătând că solicită obligarea pârâtei la plata sumei de_,95 lei reprezentând contravaloare debit neachitat aferent perioadei 31.01.2010 – 31.12.2010 și_,41 lei reprezentând penalități de întârziere aferente perioadei 23.12._11, calculate pentru neplata în termen a serviciilor de termoficare, aferente perioadei 31.01._11.

Din analiza ansamblului materialului probator aflat la dosarul cauzei, instanța reține următoarele:

În fapt, potrivit art. 9 alin. 1 din contractul de prestări servicii nr. 1083/2010, reclamanta și-a asumat obligația furnizării către pârâtă a apei calde pentru consum și a energiei termice pentru încălzire, în timp ce pârâta s-a obligat să achite integral, în ordinea scadenței, la termen, facturile emise de furnizor reprezentând contravaloarea serviciilor prestate.

De asemenea, potrivit art. 18 alin. 2 din contractul nr. 1083/2010, neachitarea facturii de către utilizator în termen de 30 zile lucrătoare atrage penalități de întârziere egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare, care, conform art. 120 alin. 7 din Codul de procedură fiscală este de 0,04% pe zi de întârziere.

În sensul art. 42 alin. 10 din Legea nr. 51/2006, penalitățile se datorează începând cu prima zi după data scadenței, iar valoarea totală a acestora nu poate depăși valoarea facturii.

Potrivit art. 42 alin. 4 și 5 din Legea nr. 51/2006 privind serviciile comunitare de utilități publice, contravaloarea serviciilor de utilități publice se stabilește în conformitate cu metodologia de calcul, aprobată de autoritatea de reglementare competentă, pe baza prețurilor/tarifelor și a consumurilor/cantităților de utilități publice furnizate/prestate, și se plătește pe baza facturii emise de operator. Determinarea consumurilor/cantităților de utilități publice în vederea facturării se face prin măsurare directă cu ajutorul sistemelor de măsurare-înregistrare a consumurilor/cantităților de utilități furnizate/prestate; sistemele de măsurare-înregistrare se montează pe branșamentul care deservește fiecare utilizator individual sau colectiv, în punctul de delimitare a instalațiilor, indiferent de serviciu, operator sau de utilizator.

Factura pentru serviciile furnizate/prestate se emite cel mai târziu până la data de 15 a lunii următoare celei în care prestația a fost efectuată. Utilizatorii serviciilor de utilități publice, persoane fizice sau juridice, sunt obligați să achite facturile reprezentând contravaloarea serviciilor furnizate/prestate în termenul de scadență de 15 zile lucrătoare de la data primirii facturilor; data emiterii se înscrie pe factură. Termenul de scadență privind plata facturii se ia în calcul începând cu data primirii facturii (art. 42 alin. 9 din Lege).

În baza contractului de furnizare a energiei termice pentru încălzire și a apei calde de consum nr. 1083/2010, reclamanta a furnizat pârâtei energie termică și a emis facturi în perioada 31.01._10 având ca obiect contravaloarea serviciilor furnizate.

Încălcându-și obligațiile asumate prin contracte, așa cum au fost descrise mai sus, pârâta nu a achitat în termenul convenit sumele evidențiate în facturile emise de către reclamantă, motiv pentru care în temeiul art. 18 alin. 2 din contractul nr. 1083/2010, au fost calculate penalități de întârziere în perioada 23.12._11 pentru care au fost emise facturi separate indicându-se, în anexă, facturile asupra cărora sunt calculate, perioada de calcul, numărul zilelor de întârziere, valoarea soldului, procentul de penalitate și suma reprezentând contravaloarea penalităților aferente fiecărei perioade de calcul.

Potrivit concluziilor raportului de expertiză întocmit în cauză de expertul desemnat C. N. (f. 117-131), cuantumul debitului este de_,95 lei iar cuantumul penalităților de întârziere este de_,42 lei.

Raportat la susținerile reclamantei de la termenul de judecată din data de 26.02.2014, având în vedere principiul disponibilității, instanța va reține că debitul neachitat, reprezentând contravaloarea serviciilor de termoficare, este de_,95 lei. De altfel aceste pretenții au fost recunoscute de către pârâtă prin întâmpinare.

În drept, potrivit art.969 alin.1 din Codul civil convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, acestea fiind ținute să își îndeplinească obligațiile asumate. Facturile emise de reclamantă și penalitățile calculate – ambele în baza contractului – se bucură de forța obligatorie prevăzută de lege.

Pentru considerentele de mai sus, constatând că pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile asumate prin contract și că, astfel, reclamanta are o creanță certă, lichidă și exigibilă, reprezentând obligația de plata a unei sume de bani asumată prin contract, instanța, în temeiul art. 969 și următoarele din C.civ., va admite acțiunea și o va obliga pe pârâtă la plata către reclamantă a sumei de_,95 lei reprezentând contravaloare debit neachitat aferent perioadei 31.01.2010 – 31.12.2010 și_,41 lei reprezentând penalități de întârziere aferente perioadei 23.12._11, calculate pentru neplata în termen a serviciilor de termoficare, aferente perioadei 31.01._11.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată, față de dispozițiile art. 275 C.pr.civ. instanța reține că pârâta a recunoscut pretențiile reclamantei ulterior primei zile de înfățișare, astfel încât în temeiul art. 274 C.pr.civ. instanța va dispune obligarea pârâtei la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu expert, achitat de către reclamantă conform Ordinului de plată aflat la fila 71 dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea având ca obiect pretenții formulata de reclamanta S.C. A. S.A. P. ADMINISTRATOR JUDICIAR CC INSOL SPRL

G., ., Cod poștal_ în contradictoriu cu parata ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR.167 - G., ., ., Cod poștal_, J. G...

Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de_,95 lei, reprezentând debit neachitat aferent perioadei 31.01.2010 – 31.12.2010 și_,41 lei, reprezentând penalități energie termică aferente perioadei 23.12._11, calculate pentru neplata in termen a serviciilor de energie termica aferente perioadei 31.01.2009 –31.07.2011.

Obligă pârâta la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 06.03.2014.

Președinte, Grefier,

Red.D.G.B.01.04.2014

dact.M.R./02.04.2014/4 ex.

..04.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 2088/2014. Judecătoria GALAŢI