Somaţie de plată. Sentința nr. 3412/2014. Judecătoria GALAŢI

Sentința nr. 3412/2014 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 04-04-2014 în dosarul nr. 26489/233/2010*

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA G.

*operator de date cu caracter personal nr. 8637

SECȚIE CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr 3412/2014

Ședința publică de la 04 Aprilie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. Z.

Grefier C.-D. P.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta S.C. A. S.A. - P. ADMINISTRATOR JUDICIAR CC INSOL SPRL C. - FILIALA G. și pe pârâta ASOCIAȚIA DE proprietari LOCATIVĂ CONDOMINIALĂ NR. 763, având ca obiect somație de plată

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 28.03.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la aceea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat succesiv pronunțarea la data de, 04._ când a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

P. cererea înregistrată cu nr._ 16.12.2010 pe rolul Judecătoriei G., reclamanta ., prin administrator judiciar CC Insol SPRL, a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta Asociația de proprietari nr. 763 să pronunțe o hotărâre, pe calea somației de plată, prin care să oblige pârâta să plătească suma de 63.639,03 lei reprezentând majorări de întârziere pentru perioada 01.10._10, aferente facturilor de termoficare emise în perioada 29.02._10.

În motivarea cererii, reclamanta a precizat că pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile asumate prin contractele de prestări servicii nr. 271/2005 și nr. 1631/2010, astfel cum au fost modificate prin actele adiționale, deși aceasta a beneficiat de serviciile de termoficare prestate de către reclamantă.

În drept, a invocat dispozițiile art. 1, 2 și 6 din O.G. nr. 5/2001 privind procedura somației de plată.

În dovedirea pretențiilor, a solicitat administrarea probei cu înscrisuri (filele 5-105).

La data de 06.09.2011, reclamanta a depus la dosarul cauzei cerere de modificare a temeiului de drept, prin care a invocat dispozițiile prevăzute de art. 969, art. 970 din Codul Civil cu referire la art. 46 din Codul Comercial.

Deși legal citată, pârâta nu a formulat întâmpinare.

P. Sentința civilă nr. 9727/19.10.2011 pronunțată de Judecătoria G. în dosarul nr._, instanța a admis acțiunea, astfel cum a fost modificată, și a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 63.639,03 lei reprezentând penalități de întârziere pentru prestația de energie termică aferentă perioadei 01.10._10 pentru facturi fiscale de debit emise în perioada 29.02._10, pentru motivele expuse în considerentele hotărârii respective (fila 117 dosar nr._ Judecătoria G.)

P. Decizia civilă nr. 118/11.04.2012 pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul G. a admis recursul declarat de recurenta Asociația de proprietari locativă condomială nr. 763, a casat Sentința civilă nr. 9727/19.10.2011 pronunțată de Judecătoria G. și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță, pentru motivele expuse în considerentele hotărârii respective (filele 31-32 dosar Tribunal G.).

În rejudecare, în dosarul nr._ la termenul de judecată din data de 22.02.2013, instanța a încuviințat proba cu expertiza contabilă, fiind depus la dosarul cauzei raportul de expertiză contabilă judiciară, împreună cu un punct de vedere al expertului la obiecțiunile formulate de reclamantă (filele 25-42, 57-67, 72-76 dosar nr._ ).

Analizând ansamblul probator administrat în cauză în raport de cererea precizată, instanța reține următoarele:

În rezolvarea conflictului temporal existent între dispozițiile vechiului cod civil și cele ale Noului Cod Civil (Legea nr. 287/2009 republicată), instanța va face aplicarea normelor vechiului Cod civil, deoarece, potrivit art. 102 alin. 1 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Noului Cod civil, …contractul este supus dispozițiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat în tot ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa. P. urmare, în cauză sunt aplicabile disp. art. 969-970 și urm. din vechiul Cod civil.

Între reclamantă și pârâtă au avut loc relații comerciale în baza contractelor de prestări servicii nr. 271/2005 și nr. 1631/2010, astfel cum au fost modificate prin actele adiționale, care au constat în livrarea de agent termic către pârâtă.

Potrivit art. 42 alin. 4 și 5 din Legea nr. 51/2006 privind serviciile comunitare de utilități publice, contravaloarea serviciilor de utilități publice se stabilește în conformitate cu metodologia de calcul, aprobată de autoritatea de reglementare competentă, pe baza prețurilor/tarifelor și a consumurilor/cantităților de utilități publice furnizate/prestate, și se plătește pe baza facturii emise de operator. Determinarea consumurilor/cantităților de utilități publice în vederea facturării se face prin măsurare directă cu ajutorul sistemelor de măsurare-înregistrare a consumurilor/cantităților de utilități furnizate/prestate; sistemele de măsurare-înregistrare se montează pe branșamentul care deservește fiecare utilizator individual sau colectiv, în punctul de delimitare a instalațiilor, indiferent de serviciu, operator sau de utilizator.

Factura pentru serviciile furnizate/prestate se emite cel mai târziu până la data de 15 a lunii următoare celei în care prestația a fost efectuată. Utilizatorii serviciilor de utilități publice, persoane fizice sau juridice, sunt obligați să achite facturile reprezentând contravaloarea serviciilor furnizate/prestate în termenul de scadență de 15 zile lucrătoare de la data primirii facturilor; data emiterii se înscrie pe factură. Termenul de scadență privind plata facturii se ia în calcul începând cu data primirii facturii (art. 42 alin. 9 din Lege).

Potrivit art. 42 alin. 10 din Legea nr. 51/2006, „neachitarea facturii de către utilizator în termen de 30 de zile de la data scadenței atrage penalități de întârziere stabilite conform reglementărilor legale în vigoare, după cum urmează:

a) penalitățile se datorează începând cu prima zi după data scadenței;

b) penalitățile sunt egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare;

c) valoarea totală a penalităților nu va depăși valoarea facturii și se constituie în venit al operatorului”.

Conform art. 38 alin. 1 Legea nr. 325/2006 a serviciului public de alimentare cu energie termică, care constituie norma specială față de disp. Legii nr. 51/2006, utilizatorii de energie termică au, în principal, următoarele obligații:

a) să achite la termen facturile emise de operatorul care are și calitatea de furnizor; factura se emite, cel mai târziu, până la data de 15 a lunii următoare celei în care prestația a fost efectuată. P. derogare de la prevederile art. 42 alin. 9 din Legea nr. 51/2006, utilizatorii de energie termică sunt obligați să achite facturile reprezentând contravaloarea serviciului de care au beneficiat în termenul de scadență de 15 zile de la data emiterii facturilor; data emiterii facturii și termenul de scadență se înscriu pe factură. Neachitarea facturii în termen de 30 de zile de la data scadenței atrage penalități de întârziere, conform prevederilor art. 42 alin. 10 din Legea nr. 51/2006;

b) să permită operatorului care are și calitatea de furnizor, la solicitarea acestuia, întreruperea programată a alimentării cu energie termică pentru întreținere, revizii și reparații executate la instalațiile acestuia;

c) să permită accesul operatorului care are și calitatea de furnizor la instalațiile de utilizare a energiei termice aflate în folosința sau pe proprietatea sa, pentru verificarea funcționării și integrității acestora ori pentru debranșarea/deconectarea instalațiilor în caz de neplată sau de avarie;

d) să nu consume energie termică ocolind sau afectând mijloacele de măsură.

Potrivit art. 120 alin. 7 C.pr.fisc., cuantumul majorărilor de întârziere în cazul neachitării la timp a obligațiilor bugetare este de 0,04% pe zi de întârziere.

În baza contractelor încheiate coroborate cu componența de sold aferentă contului pârâtei (fila 67), dar și cu raportul de expertiză contabilă judiciară efectuat în cauză, în perioada 01.10._10 au fost emise facturi care nu au fost achitate la termenul scadent de către pârâtă. Astfel, reclamanta a calculat penalități de întârziere, aferente perioadei 29.02._10 pentru facturi emise în perioada 01.10._10, în cuantum de 63.491,71 lei.

Reclamanta a arătat că suma ce face obiectul acțiunii a rămas neachitată.

Conform art. 662 alin.2, 3 și 4 din noul C.pr.civ., ... creanța este certă când existența ei neîndoielnică rezultă din însuși titlul executoriu.

Creanța este lichidă atunci când obiectul ei este determinat sau când titlul executoriu conține elementele care permit stabilirea lui.

Creanța este exigibilă dacă obligația debitorului este ajunsă la scadență sau acesta este decăzut din beneficiul termenului de plată.

Instanța reține că existenței acestei creanțe rezultă din clauzele contractului de prestări servicii menționat mai sus, care reprezintă un act de creanță, precum și din facturile emise de către reclamantă. P. urmare, creanța are un caracter cert.

Referitor la condiția lichidității creanței, instanța apreciază că și aceasta este îndeplinită, întrucât cuantumul creanțelor bănești pretinse de reclamantă este determinat prin facturile fiscale emise.

În privința exigibilității creanței, din analiza clauzelor contractuale, respectiv art. 18 alin.1 și 2, rezultă că obligația de plată a contravalorii serviciilor trebuia executată în termenul de scadență de 15 zile de la data emiterii facturii. Or, și așa cum rezultă din înscrisurile aflate la dosar, obligațiile contractuale nu au fost respectate.

Totodată, potrivit art. 1073 C.civ.vechi, creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației. În cadrul obligațiilor care au ca obiect o sumă de bani, executarea în natură este întotdeauna posibilă, creditorul având un drept de gaj general asupra patrimoniului debitorului. De asemenea, creditorul are obligația sa dovedească existența creanței, în sarcina debitorului operând o prezumție de vinovăție, iar dacă acesta nu dovedește îndeplinirea obligației, se prezumă ca nerespectarea acesteia provine din vina sa, urmând a fi astfel obligat la plata de despăgubiri către creditor.

Instanța constată că reclamanta are o creanță certă, lichidă și exigibilă împotriva pârâtei.

În consecință, instanța va admite cererea, astfel cum a fost precizată și va obliga pârâta să plătească către reclamantă suma de 63.491,71 lei cu titlu de penalități de întârziere aferente perioadei 29.02._10 pentru facturi emise în perioada 01.10._10.

De asemenea, în ceea ce privește cererea expertului de majorare a onorariului, instanța stabilește onorariu expert definitiv la suma de 700 lei, în raport de complexitatea cauzei și constată că a fost achitat integral (fila 21 dosar nr._ ).

În baza art. 274 alin. 1 C.proc.civ., instanța va obliga pârâta, ca parte căzută în pretenții la plata către reclamantă a sumei de 700 lei cu titlu d cheltuieli de judecată constând în onorariu expert (fila 21 dosar nr._ ).

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.A – prin administrator judiciar CC INSOL SPRL C.- FILIALA G. cu sediul în G., . în contradictoriu cu pârâta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI LOCATIVĂ CONDOMINIALĂ nr. 763, cu sediul în G., ., ., astfel cum a fost precizată.

Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 63.491,71 lei cu titlu de penalități de întârziere pentru facturile de termoficare, emise în perioada 01.10._10 neachitate total sau parțial la termenul scadent, pentru perioada 29.02.2008 – 31.07.2 010.

Stabilește onorariu definitiv pentru expertul contabil în cuantum de 700 lei și constată că a fost integral achitat.

Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 700 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu expert contabil.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 04.04.2014.

Președinte, Grefier,

A. Z. C.-D. P.

(C.)

semnează conform disp. art. 426 alin.(4) N.C.pr.civ .

grefierul șef G. A. N.

Redactat AZ./Tehnoredactat CDP

5ex. – 21.07.2014

..07.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Somaţie de plată. Sentința nr. 3412/2014. Judecătoria GALAŢI