Pretenţii. Sentința nr. 979/2014. Judecătoria GALAŢI
Comentarii |
|
Sentința nr. 979/2014 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 04-02-2014 în dosarul nr. 2575/233/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
Operator de date cu caracter personal nr. 8637
SECȚIE CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 979
Ședința publică de la 04 Februarie 2014
PREȘEDINTE O. B.
Grefier E. B.
Pentru azi fiind amânată pronunțarea asupra cauzei având ca obiect pretenții formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE proprietari NR. 272 în contradictoriu cu pârâtul R. C..
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 28.01.2014 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată ce face parte integrantă din prezenta și pentru când Judecătoria,având nevoie de timp pentru deliberare și pentru a studia actele și lucrările dosarului, a amânat pronunțarea la data de 04.02.2014 când a dat următoarea sentință civilă:
INSTANȚA
deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei G. la data de 31.01.2013 sub nr._, reclamanta Asociația de Proprietari nr. 272 G. a solicitat obligarea pârâtului R. C. la plata sumei de 4014,46 lei reprezentând debit neachitat pentru perioada 01.11.2009 – 31.10.2012 și a sumei de 4653,83 lei reprezentând penalități pentru perioada 20.10.2009 – 24.11.2012.
În motivare, reclamanta a arătat că pârâtul nu a achitat în mod sistematic cheltuielile de întreținere aferente locuinței lor, deși a fost notificat în acest sens, detaliind temeiul legal și modul de calcul al sumelor solicitate.
În drept, au fost invocate prevederile art. 46 și urm. din Legea nr. 230/2007, HG nr. 1588/2007, art. 112 și urm. C..
A solicitat reclamanta judecarea cauzei și în lipsa sa potrivit dispozițiilor art. 242 alin. 2 C.Pr.Civ.
În susținerea cererii, reclamanta a depus la dosar înscrisuri: fișa de cont pentru operațiuni diverse și listele de plată (filele 4-42).
La solicitarea instanței, pentru termenul din 29.10.2013, reclamanta a depus la dosar cauzei tabelul de calcul al penalităților (filele 46-48), fișa analitică aferentă apartamentului în discuție pentru anul 2012 (fila 49)și procesul verbal de calcul penalități (fila 50).
Pârâtul, legal citat, a mandatat pe soția sa să se prezinte la dezbateri, care recunoscut calitatea pârâtului de proprietar al apartamentului și a depus la termenul din 10.12.2013, dovada faptului că a achitat debitul în întregime, făcând și un angajament de plată cu . 54-55).
La termenul din 28.01.2014, reclamanta prin reprezentant a învederat că recunoaște plata de către pârât a debitului și își precizează acțiunea în sensul că solicită obligarea acestuia la plata penalităților menționate în cererea inițială.
Instanța a încuviințat părților proba cu înscrisuri.
Acțiunea este scutită de taxă de timbru și timbru judiciar, potrivit dispozițiilor art. 50 alin. 2 din Legea nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari.
Analizând probele administrate în cauză, instanța reține că acțiunea, astfel cum a fost precizată, este în parte întemeiată pentru următoarele considerente:
Instanța este competentă să soluționeze cauza potrivit art.1, pct.1 și art. 5 alin. 1 din C..
În fapt, pârâtul R. C. este proprietarul apartamentului nr. 25 din G., ., . care l-a folosit și pentru care avea îndatorirea de a achita cota parte ce îi revine din cheltuielile de întreținere
Conform înscrisurilor depuse de reclamantă la dosarul cauzei, în perioada 08.01._12, pârâtul a acumulat penalități de întârziere pentru cheltuieli de întreținere achitate după termenul legal, în cuantum de 2184,30 lei (filele 46-47).
Pe parcursul derulării prezentului litigiu, pârâtul a achitat tot debitul principal solicitat de reclamantă prin acțiunea introductivă și a încheiat un angajament de plată cu .>
În drept, potrivit dispozițiilor art. 50 din Legea 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, asociația de proprietari are dreptul de a acționa în justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuție la cheltuielile comune mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit.
De asemenea, în temeiul art. 49 din același text normativ, asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță afișată pe lista de plată. Penalizările nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioadă de 30 de zile care depășește termenul stabilit pentru plată, fără ca această sumă să poată depăși suma la care s-a aplicat.
Potrivit procesului verbal al adunării generale a Asociației de P. nr. 272 (fila 50), asociația a stabilit aplicarea unui sistem propriu de penalități de 0,1% pe zi de întârziere, fără a depăși suma la care se aplică penalitățile, pentru debitele restante, sistem care se încadrează în prevederile legale aplicabile.
De asemenea, din interpretarea art. 49 din Legea nr. 230/2007 rezultă că stabilirea unui anumit procent de către asociația de proprietari în ceea ce privește penalitățile de întârziere nu este imperativă ci perceperea de penalități funcționează ope legis, art. 49 impunând doar anumite limite în modalitatea de calculare a penalităților. În susținerea aceste interpretări a art. 49 din Legea nr. 230/2007 vine și art. 25 din Legea nr. 326/2001, potrivit căreia, orice persoană fizică sau juridică care nu face plata utilităților în termen datorează majorări de întârziere.
Din recunoașterile reclamantei și din chitanța depusă de pârât la dosar la 10.12.2013 (fila 55), instanța constată că pârâtul a plătit sumele datorate cu titlu de debit principal, dar nu a achitat contravaloarea penalităților acumulate în timp.
Ca urmare a analizării întregului material probator, instanța constată că pretențiile reclamantei, astfel cum au fost precizate pentru termenul de judecată din 28.01.2014 sunt în parte întemeiate, astfel că va da efect dispozițiilor legale aplicabile.
Instanța nu va putea lua în considerare întreaga sumă solicitată de reclamantă cu titlu de penalități, întrucât deși prin acțiunea introductivă a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 4653,83 lei reprezentând penalități pentru perioada 20.10.2009 – 24.11.2012, prin tabelul de calul al penalităților depus la dosar a dovedit că în perioada 08.01._12, pârâtul a acumulat penalități de întârziere pentru cheltuieli de întreținere achitate după termenul legal, doar în cuantum de 2184,30 lei. Ca atare, instanța nu va putea admite cererea reclamantei decât în aceste limite.
Instanța nu va putea reține nici apărarea pârâtului în sensul că a încheiat angajament de plată cu . care s-a obligat să achite lunar, la termen, direct la casieriile acesteia cheltuielile privind contravaloarea consumului de energie termică a locuinței, timp de 12 luni, întrucât S.C. APATERM S.A. este un furnizor de utilități, terț față de prezenta cauză. Angajamentul încheiat, potrivit principiului relativității actelor juridice nu poate crea obligații în sarcina unei alte părți, care nu este parte semnatară, în speță reclamanta din prezenta cauză. Instanța are în vedere și că acest angajament a fost încheiat la data de 16.07.2013 și s-a încheiat sub condiția suspensivă ca pârâtul să-și îndeplinească obligațiile astfel asumate.
În mod evident, dacă pârâtul își va îndeplini obligațiile asumate prin angajamentul de plată timp de 1 an de zile, iar . proceda la anularea penalităților datorate de acesta, anularea penalităților va fi opozabilă și reclamantei Asociația de Proprietari nr. 272, într-o fază ulterioară a executării silite.
În consecință, instanța urmează să admită în parte acțiunea formulată și precizată de reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI nr. 272 împotriva pârâtului R. C., obligându-l pe acesta din urmă la plata sumei de sumei de 2184,30 lei cu titlu de penalități de întârziere datorate pentru perioada 08.01._12.
În temeiul art. 276 raportat la art. 274 C.. instanța va admite în parte cererea reclamantei de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul dosar. Astfel, reținând că reclamanta a făcut dovada sumei de 200 lei onorariu avocațial, conform chitanței nr._/27.05.2013, îl va obliga pe pârât, ca parte căzută în pretenții, la plata sumei de 100 lei, reprezentând onorariul avocațial parțial, proporțional cu pretențiile admise.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte acțiunea precizată de reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI 272 cu sediul ales în G., ., ., jud. G., în contradictoriu cu pârâtul R. C., cu domiciliul în G., ., ., județul G..
Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 2184,30 lei cu titlu de penalități de întârziere datorate pentru perioada 08.01._12.
Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial parțial, proporțional cu pretențiile admise.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 04.02.2014
PREȘEDINTE, GREFIER,
O. BRUMĂElena B.
RED.OB/TEH.EB/4EX/04.03.2014 .>
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 486/2014.... | Pretenţii. Sentința nr. 7060/2014. Judecătoria GALAŢI → |
---|