Plângere contravenţională. Sentința nr. 733/2013. Judecătoria GHEORGHENI

Sentința nr. 733/2013 pronunțată de Judecătoria GHEORGHENI la data de 12-06-2013 în dosarul nr. 458/234/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA G.

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 733/2013

Ședința publică de la 12 Iunie 2013

Completul constituit din:

PREȘEDINTE B. C. R.

Grefier C. T.

Pe rol judecarea cauzei civil privind pe petent S.C. M. L. CASA SRL SUSENI și pe intimat I. T. DE MUNCĂ HARGHITA, având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că petenta a depus la dosarul cauzei prin serviciul registratură al instanței la dosarul cauzei concluzii scrise.

Se constată că dezbaterea cauzei în fond a avut loc în ședința publică din 05 iunie 2013, mersul dezbaterilor fiind consemnate în încheierea din acea zi, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față constată

I. Prin plângerea contravențională înregistrată la data de 28.02.2013 la dosar nr._ al Judecătoriei G., petenta S.C. M. L. CASA S.R.L., cu sediul în Suseni, nr. 940/B, jud. Harghita, formulată în contradictoriu cu intimata I. T. DE MUNCĂ HARGHITA cu sediul în Miercurea C., ., jud. Harghita, a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună anularea procesului verbal de contravenție . nr._ întocmit în data de 12.02.2013 de I.T.M. Harghita, în calitate de agent constatator.

În motivarea plângerii s-a arătat că la controlul efectuat de către inspectori, la barul societății, a fost găsită desfășurând activitate de vânzătoare numita L. A., fără a i se fi încheiat în formă scrisă, contract individual de muncă și fără a fi semnat, însă, petenta arată că numita L. A., s-a deplasat la sediul pentru a participa la interviu și pentru a i se prezenta locul de muncă și în ziua respectivă, nu a avut loc primirea în muncă și nu prestat activitate.

În drept plângerea a fost întemeiată pe prevederile art. 10 și art. 16 din legea 53/2003 și pe ale art. 6-7 și art. 31 din O.G. nr. 2/2001.

Au fost depuse la dosar, în fotocopie, următoarele înscrisuri: copie certificat de înregistrare (f.6), procesul verbal contestat (f.7), proces verbal de control(f.8), anexa de constatare (f.9-10), copie contract individual de muncă (f.12-15).

Cererea este scutită de la plata taxă de timbru.

În conformitate cu art. 200 Cod procedură civilă, instanța a procedat la verificarea cererii și a regularității acesteia, constatând că aceasta îndeplinește condițiile legale.

În baza procedurii amintite mai sus, instanța a dispus comunicarea plângerii și a înscrisurilor atașate acesteia către intimat, punându-i-se acestuia în vedere că are obligația de a depune întâmpinare în termen de 25 de zile de la primirea comunicării.

Intimatul s-a conformat dispozițiilor instanței și a depus întâmpinare în termenul de 25 de zile de la primirea comunicării, la data de 27.03.2013.

Întâmpinarea a fost comunicată către petentă la data de 28.03.2013 cu mențiunea ca în termen de 10 zile de pe primirea comunicării, are obligația de a depune la dosarul cauzei, răspuns la întâmpinare.

Petenta a depus răspuns la întâmpinare în termenul de 10 de zile, astfel instanța având în vedere dispozițiile prevăzute de art. 201 alin.3 Cod Procedură civilă a fixat prin rezoluție primul termen de judecată, dispunând citarea părților.

Intimatul legal citat nu s-a prezentat în instanță.

II. Prin întâmpinarea formulată, intimata a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată și nelegală, având în vedere că societatea a fost sancționată pentru că numita L. A. presta activitate în cadrul societății petente fără să i se fi încheiat în formă scrisă contract individual de muncă, astfel fiind încălcate prevederile art.16 alin.1 din legea nr. 53/2003, procesul verbal cuprinde elemente de formă și de fond prevăzute de OG. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor fiind legal întocmit și făcând dovada deplină a celor constatate.

A fost depusă la dosar dovada comunicării procesului verbal de contravenție (f.26-29), înștiințarea de control (f.30), anexa de constatare(f.31-32).

III.În probațiune, petenta a solicitat instanței administrarea probei testimoniale cu martora L. A., probă încuviințată la termenul din data de 05 iunie 2013, declarația acesteia fiind atașată la dosarul cauzei la fila 47.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

În fapt, prin procesul verbal de contravenție . nr._ întocmit în data de 12 februarie 2013 de ITM Harghita, petenta a fost sancționată contravențional întrucât la data de 12.02.2013, la controlul efectuat de către inspectorii intimatei, la punctul de lucru al societății din localitatea Suseni, nr. 940/B, s-a constat că numita L. A. desfășura activitatea de vânzătoare, respectiv barman, din data de 07 februarie 2013, fără a avea încheiat contract individual de muncă, faptă prevăzută de art. 16 al. 1 și 2 din Legea nr. 53/2003, raportat la prevederile art. 260 al. 1 lit. c din același act normativ.

Plângerea a fost formulată în termenul prevăzut de art. 31 alin. 1 din OG nr. 2/2001.

Verificând, potrivit art. 34 alin. din O.G. nr.2/2001, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor contestat, instanța reține că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.

Sub aspectul temeiniciei, instanța constată următoarele:

Conform art. 16, al. 1, 2, 3 din legea 53/2003 republicată:

(1) Contractul individual de muncă se încheie în baza consimțământului părților, în formă scrisă, în limba română. Obligația de încheiere a contractului individual de muncă în formă scrisă revine angajatorului. Forma scrisă este obligatorie pentru încheierea valabilă a contractului.

(2) Anterior începerii activității, contractul individual de muncă se înregistrează în registrul general de evidență a salariaților, care se transmite inspectoratului teritorial de muncă.

(3) Angajatorul este obligat ca, anterior începerii activității, să înmâneze salariatului un exemplar din contractul individual de muncă.

Conform art. 260, al. 1, lit. e din legea 53/2003 republicată:

(1) Constituie contravenție și se sancționează astfel următoarele fapte:

e) primirea la muncă a până la 5 persoane fără încheierea unui contract individual de muncă, potrivit art. 16 alin. (1), cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei pentru fiecare persoană identificată;

După cum se poate observa, amenda de 10.000 lei menționată în procesul verbal de contravenție este cuprinsă între limitele menționate de actul normativ sancționator.

Atât din fișa de identificare cât și din declarația martorei L. A., reiese că persoana surprinsă de inspectorii intimatei a desfășurat activitate pentru societatea petentă fără a avea încheiat contract de muncă în formă scrisă anterior începerii activității. Astfel, deși martora a arătat că în fapt nu desfășura activitate, a venit doar să se familiarizeze cu activitatea ce urma să o desfășoare în cazul în care va fi angajată, iar în momentul în care au intrat inspectorii intimatei de afla singură în bar întrucât administratoarea tocmai lipsea câteva minute, instanța apreciază ca fiind neverosimile aceste susțineri.

Cu toate acestea, instanța apreciază că sancțiunea aplicată petentei, aceea de 10.000 lei amendă contravențională este disproporționat de mare, comparativ cu pericolul social al faptei săvârșite. Trebuie luată în considerare și declarația martorei, care se coroborează și cu fișa de identificare, aflată la fila 28 din dosar, și care a arătat că doar în două zile s-a prezentat la locul de muncă.

Orice sancțiune juridică, inclusiv cea contravențională, nu reprezintă un scop în sine, ci un mijloc de reglare a raporturilor sociale, de formare a unui spirit de responsabilitate, iar pentru aceasta nu este nevoie ca în toate cazurile să se aplice sancțiunea amenzii. Sancțiunile juridice constituie nu mijloace de răzbunare a societății, ci de prevenire a faptelor ilicite și de educare a persoanelor vinovate. În consecință, în cazul faptelor cu un grad scăzut de pericol social, scopul sancțiunilor contravenționale se poate realiza și prin aplicarea unei măsuri de atenționare a contravenientului, fără aplicarea amenzii contravenționale, ca sancțiune corelată unor contravenții cu un grad sporit de pericol social.

Față de cele expuse, raportat la condițiile concrete în care a fost săvârșită contravenția, instanța apreciază că gradul de pericol social al faptei este unul redus.

Față de cele mai sus redate, instanța consideră că, în raport de prevederile art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001 coroborate cu prevederile art. 7 alin. 2 din OG nr. 2/2001, se impune înlocuirea amenzii contravenționale aplicată petentei, cu sancțiunea contravențională a avertismentului, constând în atenționarea scrisă a contravenientei asupra pericolului social al faptei săvârșite, însoțită de recomandarea de a respecta dispozițiile legale, conform art. 7 alin. 1 din OG nr. 2/2001.

În consecință, în baza art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001, instanța urmează să dispună prin dispozitivul prezentei hotărâri, conform celor arătate mai sus.

IV. Ia act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte plângerea contravențională formulată de petenta S.C. M. L. CASA S.R.L., cu sediul în Suseni, nr. 940/B, jud. Harghita, formulată în contradictoriu cu intimatul I. T. DE MUNCĂ HARGHITA, cu sediul în Miercurea C., ., jud. Harghita, ca fiind întemeiată și în consecință:

Înlocuiește sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 10.000 lei aplicată petentei prin procesul verbal de contravenție . nr._ întocmit în data de 12 februarie 2013 de ITM Harghita, cu sancțiunea avertismentului.

În baza art. 7 alin. 1 din OG nr. 2/2001 atrage atenția contravenientei asupra pericolului social al faptei săvârșite și recomandă pe viitor să respecte dispozițiile legale.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 12 iunie 2013.

Președinte,

B. C. R.

Grefier,

C. T.

C.T. 14 Iunie 2013

Red. R.B.C 12._

Tehnored. CT.14.06.2013

4 ex./2 .>

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 733/2013. Judecătoria GHEORGHENI