Plângere contravenţională. Sentința nr. 182/2013. Judecătoria GHERLA

Sentința nr. 182/2013 pronunțată de Judecătoria GHERLA la data de 12-02-2013 în dosarul nr. 3098/235/2012

ROMÂNIA Operator de date cu caracter personal nr. 3188

JUDECĂTORIA G.

JUDEȚUL CLUJ

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 182/2013

Ședința publică de la 12 Februarie 2013

Instanța formată din:

PREȘEDINTE: D. O.-M.

GREFIER: R. M. L.

Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile formulată de către petentul P. D. în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI CLUJ, având ca obiect plângere contravenționala.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare, se constată lipsa părților.

La apelul nominal făcut în ședință publică la a II-a strigare, conform art. 104 alin. 13 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești (Hotărârea CSM nr. 387/2005), nu se prezintă niciuna din părți, însă, la dosarul cauzei (fila 12) există o cerere de judecare în lipsă din partea intimatului, astfel că judecata va continua chiar în lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care:

Conform prevederilor art. 167 alin. 1 din Codul de Procedură Civilă, instanța încuviințează proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei, apreciind că acest mijloc de probă este unul legal, pertinent, concludent și util soluționării cauzei, fiind de natură a proba temeinicia pretențiilor deduse judecății. Totodată, în baza art. 167 alin. 1 din codul de procedură civilă raportat la art. 108 alin. 1 lit. a pct. 4 din OUG nr. 195/2002, instanța încuviințează și proba cu înregistrarea radar martor al săvârșirii contravenției, apreciind că acest mijloc de probă este unul legal, pertinent, concludent și util soluționării cauzei, fiind de natură a proba temeinicia pretențiilor deduse judecății.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța declară terminată faza probatorie, constată cauza în stare de judecată și, deoarece părțile legal citate nu sunt prezente pentru a pune concluzii pe fond, rămâne în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra plângerii contravenționale de față, constată:

Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 16.10.2012, sub nr._, petentul P. D. a solicitat instanței, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean Cluj - Poliția Municipală G., anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._, încheiat la data de 02.10.2012.

În motivarea plângerii, petentul a arătat că viteza cu care circula era viteza legală. A mai precizat petentul că agentul de circulație nu i-a dat voie sa vadă confirmarea contravenției săvârșite, respectiv înregistrarea video.

Plângerea nu a fost motivată în drept.

În probațiune, s-a depus la dosarul cauzei copia cărții de identitate a petentului (fila 3) și copia procesului-verbal de contravenție . nr._ din data de 02.10.2013 (fila 4).

Acțiunea este scutită de plata taxelor judiciare de timbru, în temeiul dispozițiilor art. 36 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor și ale art. 15 lit. i din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru.

La data de 11.01.2013, prin serviciul registratură al acestei instanțe, a fost înregistrată la dosarul cauzei întâmpinarea comunicată de către intimat (filele 16-17). Prin întâmpinare, intimatul a solicitat respingerea plângerii contravenționale și menținerea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/02.10.2012, ca fiind temeinic și legal încheiat. A arătat intimatul că: sub aspectul legalității, procesul-verbal contestat conține toate elementele prevăzute sub sancțiunea nulității în cuprinsul art. 16, art. 17 din OG nr. 2/2001, iar, sub aspectul temeiniciei, agentul constatator a respectat dispozițiile art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, aplicând sancțiunea în limitele prevăzute de actul normativ, raportat la gradul de pericol social al faptei, la împrejurările în care aceasta a fost săvârșită, la modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, la scopul urmărit, precum și la circumstanțele personale ale contravenientului.

Având în vedere scopul reglementării circulației pe drumurile publice, astfel cum este stabilit în cuprinsul dispozițiilor OUG nr. 195/2002, intimatul a solicitat instanței să constate că procesul-verbal de contravenție se bucură de prezumția de legalitate și temeinicie, făcând întotdeauna dovadă până la proba contrară. Ori, petentul, prin susținerile sale, nu a reușit să facă dovada contrară stării de fapt reținute prin actul de constatare și sancționare a contravenției. În consecință, măsura aplicată de către agentul constatator este întemeiată și, pe cale de consecință, procesul-verbal contestat este temeinic și legal încheiat.

În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 115- art. 118 din Codul de Procedură Civilă, OG nr. 2/2001 și OUG nr. 195/2002.

În probațiune, intimatul a depus la dosarul cauzei copia buletinului de verificare metrologică a aparatului radar instalat pe autospeciala de poliție cu nr. de înmatriculare_, cu care a fost constatată contravenția (fila 18), copia procesului-verbal de contravenție (fila 19) și înregistrarea radar din momentul săvârșirii contravenției (fila 20).

La termenul de judecată de astăzi, 12.02.2013, în temeiul prevederilor art. 167 din Codul de Procedură Civilă, instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei. Totodată, în baza art. 167 alin. 1 din Codul de Procedură Civilă raportat la art. 108 alin. 1 lit. a pct. 4 din OUG nr. 195/2002, s-a încuviințat și administrat și proba cu înregistrarea radar martor al săvârșirii contravenției, după care instanța a reținut cauza în pronunțare.

Analizând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

În fapt, la data de 02.10.2012, în urma unui control realizat în trafic de către agenții de poliție din cadrul Poliției Municipale G., a fost depistat autovehiculul marca Chevrolet cu nr. de înmatriculare_, condus de către petentul P. D., care a fost înregistrat de aparatul radar montat pe autospeciala poliției marca Dacia L. cu nr. de înmatriculare_ în localitatea G., zona Sortilemn, având viteza de 69 km/h, pe un sector de drum cu limitare de viteză 50 km/h. Această stare de fapt rezultă în mod clar din coroborarea mijloacelor de probă existente la dosarul cauzei, anume: copia procesului-verbal de contravenție . nr._ (fila 4), înregistrarea radar din momentul săvârșirii contravenției (fila 20) și copia buletinului de verificare metrologică a aparatului radar instalat pe autospeciala de poliție cu nr. de înmatriculare_ (fila 18).

În consecință, a fost întocmit procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din data de 02.10.2012 (fila 4), petentul fiind sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 140 lei și i s-a aplicat sancțiunea complementară constând în 2 puncte de penalizare pe permisul de conducere, pentru încălcarea prevederilor art. 121 alin. 1 din RAOUG nr. 195/2002, faptă ce se sancționează conform art. 108 alin. 1 lit. a pct. 4 raportat la art. 99 alin. 2 din OUG nr. 195/2002.

Apreciind că nu a fost vinovat de săvârșirea contravenției, petentul a înaintat prezenta plângere contravențională, solicitând anularea procesului-verbal de contravenție.

În drept, potrivit art. 121 alin. 1 din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002 (HG nr. 1391/2006), conducătorii de vehicule sunt obligați să respecte viteza maximă admisă pe sectorul de drum pe care circulă și pentru categoria din care face parte vehiculul condus, precum și cea impusă prin mijloacele de semnalizare. Art. 99 alin. 2 raportat la art. 108 alin. 1 lit. a pct. 4 din OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice reglementează ca fiind contravenție și arată că se sancționează cu amenda prevăzută în clasa I de sancțiuni și aplicarea unui număr de 2 puncte de penalizare fapta conducătorului de autovehicul sau tramvai de a depăși cu 10-20 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic. Amenda ce se aplică pentru contravenția reținută în sarcina petentului se individualizează, în baza prevederilor art. 98 din OUG nr. 195/2002, conform cărora amenzile contravenționale se stabilesc în cuantumul determinat de valoarea numărului punctelor-amendă aplicate, un punct-amendă reprezentând valoric 10% din salariul minim brut pe economie, astfel cum este stabilit prin hotărâre a Guvernului, iar clasa a II-a de sancțiuni care sancționează contravențiile de genul celei pentru care petentului i-a fost întocmit proces-verbal impune ca amenda să fie stabilită în cuantumul care corespunde unui număr de 2 sau 3 puncte-amendă.

Dispozițiile OUG nr. 195/2002 se întregesc cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor. Astfel, conform prevederilor art. 34 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța competentă să soluționeze plângerea contravențională, după ce efectuează demersurile procedurale care se impun, procedează la verificarea legalității și temeiniciei procesului-verbal de contravenție și hotărăște asupra sancțiunii aplicate petentului.

Sub aspectul legalității, instanța apreciază că procesul-verbal 02.10.2012 (fila 4) îndeplinește exigențele de legalitate prevăzute în cuprinsul art. 16 din OG nr. 2/2001, neputându-se identifica, în speță, niciunul din cauzele de nulitate prevăzute de lege. De altfel, nici petentul în motivarea plângerii contravenționale nu a invocat vreun aspect ce privește întocmirea nelegală a actului ci doar aspecte ce privesc netemeinicia procesului-verbal de contravenție.

Raportat la faptul că nu se poate reține existența vreunei cauze de nulitate absolută sau relativă a procesului-verbal contestat, se va constata că forța probantă a acestuia nu a fost înlăturată, actul de sancționare bucurându-se în continuare de prezumția de legalitate și temeinicie instituită de lege în favoarea sa.

Sub aspectul temeiniciei, instanța are în vedere că, deși OG nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.

Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul, după cum a reținut Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în cauza „Bosoni împotriva Franței”.

Mai mult, conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, garanțiile art. 6 al Convenției în materie penală sunt aplicabile în cadrul procedurilor având ca obiect contestarea unui proces-verbal de contravenție, precum cel de față, ce vizează o plângere contravențională împotriva unui act de sancționare întemeiat pe legislația rutieră, având în vedere scopul pur punitiv al amenzii aplicabile, precum și caracterul general al normei de incriminare, după cum s-a arătat într-o cauză recentă pronunțată împotriva României, “cauza I. P.”. Esențială pentru determinarea aplicabilității art. 6 din Convenție, în latura sa penală, este, așadar, analiza naturii faptei imputate și a sancțiunii corespunzătoare, conform legislației naționale în vigoare (cauza „Öztürk împotriva Germanei”).

Astfel, plângerea contravențională de față se poate, cu ușurință, circumscrie noțiunii de „acuzație în materie penală” în acord cu practica judiciară impusă de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Totuși, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare, după cum s-a reținut în cauzele „Salabiaku împotriva Franței” sau „Västberga taxi Aktiebolag și Vulic împotriva Suediei”.

Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil, după cum reiese și din dispozițiile art. 31- art. 36 din OG nr. 2/2001, în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor. Sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional, astfel cum s-a arătat în cauza „A. împotriva României”.

Totodată, instanța va da eficiență considerentelor exprimate de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza “I. P. împotriva României” și reiterată în cauza „N. G. împotriva României”, hotărâri în cuprinsul cărora s-a arătat că, din moment ce sarcina probei îi revine celui care pretinde ceva în fața instanței de judecată conform dreptului național, petentul se expune în mod conștient riscului de a fi „condamnat” doar în baza elementelor de la dosar, inclusiv în temeiul procesului-verbal de contravenție, care se bucură de o prezumție de temeinicie ce ar putea fi răsturnată, dacă nu reușește să facă dovadă contrară celor reținute în cuprinsul actului de constatare și sancționare a contravenției. Esențial este ca instanțele naționale să îi ofere petentului cadrul necesar pentru a-și expune cauza în condiții de egalitate cu partea adversă, căzând exclusiv în sarcina părții responsabilitatea modalității efective în care a înțeles să uzeze de drepturile sale procedurale.

Aplicând aceste considerente la speța dedusă judecății, instanța reține că petentului i-au fost oferite mijloace pentru a proba netemeinicia actului de constatare și sancționare a contravenției, însă acesta nu a fost în măsură să dovedească o stare de fapt netemeinică ce ar justifica sancționarea sa nelegală, nu a propus probe în apărarea sa și nu a demonstrat vreun aspect de natură să ilustreze o stare de fapt contrară celor reținute de agentul constatator. S-a mulțumit doar să invoce o apreciere personală, în sensul că el a circulat cu o viteză mai mică, anume cu viteza legală. Ori, această susținere rămâne doar o apreciere personală în condițiile în care petentul nu a fost în măsură să dovedească în niciun fel faptul că nu ar fi circulat cu viteza de 69 km/h în localitatea G., pe un sector de drum unde viteza maximă admisă de lege este de 50 km/h.

Instanța apreciază, așadar, că situația faptica reținută de agentul constatator în cuprinsul procesului-verbal de contravenție este una reală, fiind probată, în mod neechivoc, prin înregistrarea video martor al săvârșirii contravenției existentă la fila 20din dosar, din care reiese în mod clar care a fost viteza autoturismului condus de către petent, anume: 69 km/h. În consecință, instanța reține că petentul, în calitate de conducător auto, a rulat cu o viteză de 69 km/h în localitatea G., pe un sector de drum unde viteza maximă admisă de lege este de 50 km/h, faptă apreciată de legiuitor ca fiind contravenție, în conformitate cu prevederile art. 108 alin. 1 lit. a pct. 4din OUG nr. 195/2002.

Contravenția a fost constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic, după cum se arătă în cuprinsul procesului-verbal, viteza autoturismului condus de petent fiind măsurată de aparatul radar instalat pe autospeciala poliției marca Dacia L. cu nr. de înmatriculare_ . Acest aparat radar este unul verificat metrologic și omologat, astfel cum s-a arătat de către intimat prin copia buletinului de verificare metrologică a aparatului radar (fila 18), ce ilustrează faptul că, la data reținerii contravenției în sarcina petentului, cinemometrul de control rutier de tip radar, corespundea din punct de vedere metrologic. Ori, beneficiind de acest buletin de verificare metrologică, aparatul radar ce a constatat contravenția este unul corespunzător din punct de vedere tehnic, neputându-se pune problema existenței unei erori, după cum a susținut petentul în cuprinsul plângerii contravenționale.

Pentru considerentele expuse mai sus, apreciind că sancțiunile aplicate petentului se justifică pe deplin și au fost în mod corect individualizate, în temeiul art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001, instanța urmează a respinge, ca neîntemeiată, plângerea contravențională și a dispune menținerea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._, astfel cum a fost întocmit la data de 02.10.2012 de către Inspectoratul de Poliție al Județului Cluj- Poliția Municipiului G..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge, ca neîntemeiată, plângerea contravențională formulată de către petentul P. D., cu domiciliul în ., ., în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului Cluj, cu sediul în localitatea Cluj-N., ., jud. Cluj și, în consecință:

Menține procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._, astfel cum a fost întocmit la data de 02.10.2012 de către Inspectoratul de Poliție al Județului Cluj- Poliția Municipiului G..

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din data de 12.02.2013.

Președinte, Grefier,

D. O.-M. R. M. L.

Red.D./Dact.D.

5 ex./14.02.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 182/2013. Judecătoria GHERLA