Plângere contravenţională. Sentința nr. 746/2013. Judecătoria GHERLA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 746/2013 pronunțată de Judecătoria GHERLA la data de 18-06-2013 în dosarul nr. 749/235/2013
ROMÂNIA Operator de date cu caracter personal nr. 3188
JUDEȚUL C.
JUDECĂTORIA G.
Dosar civil nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 746/2013
Ședința publică din data de 18.06.2013
Instanța constituită din:
Președinte: D. O.-M.
Grefier: G. TUDORIȚA
Pe rol fiind judecarea plângerii contravenționale formulată de către petentul B. H. în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI C. împotriva procesului-verbal de contravenție . Nr._ încheiat la data de 07.02.2013 de către Serviciul Rutier C..
La apelul nominal făcut în cauză la prima strigare se constată lipsa părților.
La apelul nominal făcut în ședință publică la a II-a strigare, conform art. 104 alin. 13 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești (Hotărârea CSM nr. 387/2005), nu se prezintă niciuna din părți, însă, la dosarul cauzei (fila 9) există o cerere de judecare în lipsă din partea intimatului, astfel că judecata va continua chiar în lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța constată că martorii propuși de către petent au fost deja legal citați pentru două termene de judecată, însă nu s-au prezentat. Având în vedere că sarcina probei, dovedirea nelegalității și netemeiniciei actului de sancționare îi aparține petentului, după cum, în mod constant, a arătat și Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudența sa (cauza „N. G.”), însă acesta a manifestat un total dezinteres față de soluționarea prezentei plângeri contravenționale, nu s-a prezentat și nici nu a înțeles să-și dovedească susținerile prin asigurarea prezenței martorilor, instanța revine asupra administrării probei testimoniale și va păși la soluționarea cauzei în continuare.
În probațiune, instanța încuviințează pentru petent proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, apreciind că acest mijloc de probă este admisibil raportat la prevederile art. 255, 258 și 265 din Legea nr. 134/2010 și de natură a proba temeinicia pretențiilor deduse judecății.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța declară terminată cercetarea procesului și, deoarece părțile legal citate nu sunt prezente pentru a li se acorda cuvântul în dezbateri, reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra plângerii contravenționale de față, constată:
Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 20.02.2013, sub nr._, petentul B. H. a solicitat instanței, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean C., anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._, încheiat la data de 07.02.2013, anularea măsurii complementare a aplicării punctelor de penalizare, cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea plângerii, petentul a arătat că, la data controlului, a explicat polițistului că nu are permisul de conducere asupra sa, că l-a uitat acasă. A mai arătat petentul că, după ce i-au fost luate documentele, agentul constatator i-a explicat că a efectuat o depășire neregulamentară și că îi va fi reținut permisul de conducere, însă, după ce i-a înmânat procesul-verbal de contravenție, și-a dat seama că a fost sancționat pentru cu totul alte două fapte, pe care nu le-a săvârșit.
A menționat petentul că nu a săvârșit niciuna dintre faptele descrise în procesul-verbal de contravenție, o primă dovadă indirectă a acestui fapt fiind că nu a fost filmat video pentru prima faptă de care este acuzat.
Totodată, a apreciat petentul că agentul constatator a efectuat o deficitară încadrare în drept a textelor de lege ce sancționează faptele contravenționale, anume: art. 99 alin. 2 sau art. 108 alin.1 lit. c pct. 2 din OUG nr. 195/2002, din moment ce textul de lege ce sancționează în mod corect contravenția era art. 35 alin. 2 raportat la art. 101 alin. 1 pct. 18 din OUG nr. 195/2002.
În drept, au fost invocate prevederile OG nr. 2/2001 și OUG nr. 195/2002.
În probațiune, petentul a solicitat administrarea probei testimoniale, a celei cu înscrisuri, fiind depusă la dosarul cauzei copia procesului-verbal de contravenție . nr._ din data de 07.02.2013 (fila 5), precum și solicitarea înregistrării video referitoare la nesemnalizarea schimbării direcției de mers.
Acțiunea este scutită de plata taxelor judiciare de timbru, în temeiul dispozițiilor art. 36 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor și ale art. 15 lit. i din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru.
La data de 27.03.2013, prin serviciul registratură al acestei instanțe, a fost înregistrată la dosarul cauzei întâmpinarea comunicată de către intimat (fila 9). Prin întâmpinare, intimatul a solicitat respingerea plângerii contravenționale și menținerea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din data de 07.02.2013, ca fiind temeinic și legal încheiat. A arătat intimatul că: sub aspectul legalității, procesul-verbal contestat conține toate elementele prevăzute sub sancțiunea nulității în cuprinsul art. 16, art. 17 din OG nr. 2/2001, iar, sub aspectul temeiniciei, agentul constatator a respectat dispozițiile art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, aplicând sancțiunea în limitele prevăzute de actul normativ, raportat la gradul de pericol social al faptei, la împrejurările în care aceasta a fost săvârșită, la modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, la scopul urmărit, precum și la circumstanțele personale ale contravenientului.
A apreciat intimatul că, întrucât fapta petentului a fost constatată prin propriile simțuri de către agentul constatator, actul de sancționare și constatare se bucură de prezumția de legalitate și temeinicie și face întotdeauna dovadă până la proba contrară, sarcina probei revenind, conform art. 1169 din Codul Civil, petiționarului și nu intimatului.
Raportat la scopul reglementării circulației pe drumurile publice, astfel cum este stabilit în cuprinsul dispozițiilor OUG nr. 195/2002, intimatul a solicitat instanței să constate că procesul verbal de contravenție se bucură de prezumția de legalitate și temeinicie, făcând întotdeauna dovadă până la proba contrară. Ori, petentul, prin susținerile sale, nu a reușit să facă dovada contrară stării de fapt reținute prin actul de constatare și sancționare a contravenției. În consecință, măsura aplicată de către agentul constatator este întemeiată și, pe cale de consecință, procesul-verbal contestat este temeinic și legal încheiat.
În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 115- art. 118 din Codul de Procedură Civilă.
În probațiune, intimatul a depus, la dosarul cauzei, copia procesului-verbal de contravenție . nr._ din data de 07.02.2013 (fila 10) și a precizat că fapta contravențională nu a fost înregistrată cu aparatul radar.
Deși i-a fost în mod legal comunicată întâmpinarea, petentul nu a formulat răspuns la întâmpinare.
Prin încheierea de ședință din data de 07.05.2013, parte integrantă din prezenta hotărâre, instanța a încuviințat, în probațiune, proba testimonială solicitată de către petent în cuprinsul acțiunii introductive, anume audierea martorilor R. M. și B. G. și a respins, ca nefiind admisibilă, proba cu înregistrarea video. Asupra administrării probei testimoniale, instanța a revenit în cadrul ședinței publice de astăzi, 18.06.2013, termen de judecată la care a fost încuviințată și administrată proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, după care s-a reținut cauza în pronunțare.
Analizând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
În fapt, la data de 07.02.2013, în urma unui control realizat în trafic de către agenții de poliție din cadrul Serviciului Rutier C., pe raza localității J., pe DN1C E576, a fost depistat contravenientul B. H.-G. conducând autoutilitara marca Mercedes fără a semnaliza corespunzător schimbarea direcției de mers spre stânga și a refuzat înmânarea permisului de conducere pe care a afirmat că îl are asupra sa. În consecință, a fost întocmit procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ (fila 5), petentul fiind sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 600 lei, pentru săvârșirea contravențiilor constând în încălcarea dispozițiilor art. 99 alin. 1 pct. 2 din OUG nr. 195/2002, faptă ce se sancționează conform art. 99 alin. 2 din OUG nr. 195/2002, precum și încălcarea dispozițiilor art. 108 alin. 1 lit. c pct. 2 din OUG nr. 195/2002, faptă ce se sancționează conform art. 101 alin. 2 din OUG nr. 195/2002. Procesul-verbal a fost semnat de către contravenient, acesta făcând, însă, precizarea că nu recunoaște faptele, a fost oprit fără motiv.
Apreciind că nu a săvârșit faptele contravenționale ce i se impută, petentul a înaintat prezenta plângere contravențională, solicitând anularea procesului-verbal de contravenție.
În drept,potrivit art. 116 alin. 1 din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002 (HG nr. 1391/2006), conducatorii de vehicule sunt obligati sa semnalizeze schimbarea directiei de deplasare, depasirea, oprirea si punerea in miscare. Referindu-se la nerespectarea acestui tip de obligație, art. 99 alin. 1 pct. 2 din OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice reglementează ca fiind contravenție și prevede că se sancționează cu amenda prevăzută în clasa I de sancțiuni fapta conducătorului auto de a nu respecta obligatia de semnalizare a manevrei de schimbare a directiei de mers.
În ceea ce privește cea de-a doua faptă contravențională reținută în sarcina petentului, instanța reține că art. 108 alin. 1 lit. c pct. 2 din OUG nr. 195/2002 instituie ca fiind contravenție și arată că, pe langa sanctiunea amenzii, se aplică un numar de 4 puncte de penalizare pentru refuzul conducatorului de autovehicul sau tramvai de a înmâna actul de identitate, permisul de conducere, certificatul de inmatriculare sau de inregistrare sau celelalte documente prevazute de lege, la cererea politistului rutier. Conform art. 101 alin. 2 din OUG nr. 195/2002, pentru săvârșirea acestui tip de faptă contravențională se aplică amenda prevazuta in clasa a III-a de sanctiuni.
Amenda ce se aplică pentru contravențiile reținute în sarcina petentului se individualizează, în baza prevederilor art. 98 din OUG nr. 195/2002, conform cărora amenzile contravenționale se stabilesc în cuantumul determinat de valoarea numărului punctelor-amendă aplicate, un punct-amendă reprezentând valoric 10% din salariul minim brut pe economie, astfel cum este stabilit prin hotărâre a Guvernului, iar clasa I de sancțiuni impune ca amenda să fie stabilită în cuantumul care corespunde unui număr de 2 sau 3 puncte-amendă, în timp ce clasa a III-a impune o amendă care corespunde unui număr de la 6 la 8 puncte-amendă.
Dispozițiile OUG nr. 195/2002 se întregesc cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor. Conform prevederilor art. 34 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța competentă să soluționeze plângerea contravențională, după ce efectuează demersurile procedurale care se impun, procedează la verificarea legalității și temeiniciei procesului-verbal de contravenție și hotărăște asupra sancțiunii aplicate petentului.
Sub aspectul legalității, instanța apreciază că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din data de 07.02.2013 (fila 5) îndeplinește exigențele de legalitate prevăzute în cuprinsul art. 16 din OG nr. 2/2001, neputându-se identifica, în speță, niciunul din cauzele de nulitate prevăzute de lege.
În acest sens, instanța apreciază că susținerea petentului cu privire la împrejurarea că agentul constatator a efectuat o deficitară încadrare în drept a textelor de lege ce sancționează faptele contravenționale, anume: art. 99 alin. 2 sau art. 108 alin.1 lit. c pct. 2 din OUG nr. 195/2002, din moment ce textul de lege ce sancționează în mod corect contravenția era art. 35 alin. 2 raportat la art. 101 alin. 1 pct. 18 din OUG nr. 195/2002, este neîntemeiată. Astfel, agentul constatator a consemnat, în mod corect, în cuprinsul procesului-verbal de contravenție contestat, prevederea faptei contravenționale de art. 99 alin. 1 pct. 2 din OUG nr. 195/2002, text de lege ce instituie și sancțiunea ce se aplică pentru acest tip de faptă contravențională. Este adevărat că, în mod eronat, a fost indicat, ca temei al sancțiunii, art. 99 alin. 2 din OUG nr. 195/2002, însă această eroare nu poate avea implicații asupra legalității procesului-verbal de contravenție din moment ce rezultă fără echivoc indicarea actului normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția: art. 99 alin. 1 pct. 2 din OUG nr. 195/2002.
Cu privire la cea de-a doua faptă contravențională reținută în sarcina petentului, cea prevăzută de art. 108 alin. 1 lit. c pct. 2 din OUG nr. 195/2002, contrar susținerilor petentului, instanța apreciază că s-a efectuat o corectă încadrare în drept a stării de fapt ce a stat la baza sancționării contravenientului din moment ce a fost sancționat refuzul înmânării unui document pe care petentul îl avea asupra sa, ci nu imposibilitatea de prezentare a acestui document, imposibilitate reglementată prin instituirea art. 101 alin.1 pct. 18 din OUG nr. 195/2002.
Raportat la faptul că nu se poate reține existența vreunei cauze de nulitate absolută sau relativă a procesului-verbal contestat, se va constata că forța probantă a acestuia nu a fost înlăturată, actul de sancționare bucurându-se în continuare de prezumția de legalitate și temeinicie instituită de lege în favoarea sa, având în vedere că întocmirea procesului-verbal de constatare a contravenției s-a bazat pe o faptă constatată prin propriile simțuri de către agentul constatator.
Sub aspectul temeiniciei, instanța apreciază că, deși OG nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă, instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul, după cum a reținut Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în cauza „Bosoni împotriva Franței”.
Mai mult, conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, garanțiile art. 6 al Convenției în materie penală sunt aplicabile în cadrul procedurilor având ca obiect contestarea unui proces-verbal de contravenție, precum cel de față, ce vizează o plângere contravențională împotriva unui act de sancționare întemeiat pe legislația rutieră, având în vedere scopul pur punitiv al amenzii aplicabile, precum și caracterul general al normei de incriminare, după cum s-a arătat într-o cauză recentă pronunțată împotriva României, “cauza I. P.”. Esențială pentru determinarea aplicabilității art. 6 din Convenție, în latura sa penală, este, așadar, analiza naturii faptei imputate și a sancțiunii corespunzătoare, conform legislației naționale în vigoare (cauza „Öztürk împotriva Germanei”).
Astfel, plângerea contravențională de față se poate, cu ușurință, circumscrie noțiunii de „acuzație în materie penală” în acord cu practica judiciară impusă de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Totuși, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare, după cum s-a reținut în cauzele „Salabiaku împotriva Franței” sau „Västberga taxi Aktiebolag și Vulic împotriva Suediei”.
Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil, după cum reiese și din dispozițiile art. 31- art. 36 din OG nr. 2/2001, în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor. Sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional, astfel cum s-a arătat în cauza „A. împotriva României”.
Totodată, instanța va da eficiență considerentelor exprimate de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza “I. P. împotriva României” și reiterată în cauza „N. G. împotriva României”, hotărâri în cuprinsul cărora s-a arătat că, din moment ce sarcina probei îi revine celui care pretinde ceva în fața instanței de judecată conform dreptului național, petentul se expune în mod conștient riscului de a fi „condamnat” doar în baza elementelor de la dosar, inclusiv în temeiul procesului-verbal de contravenție, care se bucură de o prezumție de temeinicie ce ar putea fi răsturnată, dacă nu reușește să facă dovadă contrară celor reținute în cuprinsul actului de constatare și sancționare a contravenției. Esențial este ca instanțele naționale să îi ofere petentului cadrul necesar pentru a-și expune cauza în condiții de egalitate cu partea adversă, căzând exclusiv în sarcina părții responsabilitatea modalității efective în care a înțeles să uzeze de drepturile sale procedurale.
Aplicând aceste considerente la speța dedusă judecății, instanța reține că petentului i-au fost oferite mijloace pentru a proba netemeincia actului de constatare și sancționare a contravenției, însă acesta nu a fost în măsură să dovedească o stare de fapt netemeinică ce ar justifica sancționarea sa nelegală. Petentul nici nu a propus probe în apărarea sa, astfel că susținerile sale cu privire la inexistența faptelor contravenționale nu pot fi avute în vedere de către instanță. Mai mult, instanța va respinge apărarea petentului în sensul că, raportat la specificul primei fapte contravenționale, sarcina probei aparține intimatului, agentul constatator trebuind să dovedească printr-o înregistrare video manevra de schimbare a direcției de mers fără semnalizare, din moment ce acest argument nu are fundament legal. Legiuitorul nu a prevăzut acest tip de contravenții printre cele care trebuie constatate cu mijloace tehnice, astfel că simpla constatare personală a agentului constatator, organ învestit cu exercițiul autorității de stat, oferă prezumția de validitate și autenticitate procesului-verbal de contravenție, prezumție ce, în speță, nu a fost răsturnată. Instanța apreciază, așadar, că situația faptică reținută de agentul constatator în cuprinsul procesului-verbal de contravenție este una reală, din moment ce nu s-a făcut dovada contrară, dovadă de natură să răstoarne prezumția de legalitate și temeinicie a procesului-verbal contestat.
Cu privire la sancțiunile aplicate petentului, amenda în cuantum de 600 lei (150+450) și sancțiunea complementară constând în aplicarea a 4 puncte de penalizare, instanța apreciază că acestea au fost corect individualizate în temeiul prevederilor art. 99 alin. 1 pct. 2 și art. 101 alin. 2 din OUG nr. 195/2002. Raportat la acest aspect, instanța are în vedere analiza principiului proporționalității sancțiunii, ce trebuie efectuată în aplicarea oricărei sancțiuni contravenționale. Trebuie observat, așadar, că dispozițiile OUG nr. 195/2002 au drept scop asigurarea desfășurării fluente și în siguranță a circulației pe drumurile publice, precum și ocrotirea vieții, integrității corporale și a sănătății persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecția drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietății publice și private, cât și a mediului, după cum reiese din cuprinsul art. 1 alin. 2 al acestui act normativ.
Raportat la dispozițiile art. 5 alin. 5 din OG nr. 2/2001, conform cărora sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite și ale art. 21 alin. 3 din același act normativ, ce impun ca, la stabilirea sancțiunii să se țină seama și de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit și de circumstanțele personale ale contravenientului, instanța apreciază că sancțiunile aplicate petentului sunt legale și temeinice, fiind corect individualizate față de gradul de pericol social ce a rezidat în mod concret din fapta sa.
Comportamentul contravențional al petentului a constat, în mod concret, în efectuarea unei manevre de schimbare a direcției de mers fără a respecta dispozițiile legale cu privire la această activitate, punând, astfel, în pericol siguranța circulației pe drumurile publice și, ulterior, probabil temându-se de aplicarea unei sancțiuni constând în reținerea permisului de conducere, a refuzat înmânarea acestui document polițistului rutier. Prin acțiunea sa, petentul a creat o stare de pericol pentru circulația rutieră, încălcând scopurile urmărite de legiuitor prin instituirea OUG nr. 195/2002,astfel ca sancțiunile aplicate acestuia prin procesul verbal de contravenție sunt justificate.
Instanța consideră că, raportat la importanța obiectivelor ocrotite de OUG nr. 195/2002, din comportamentul contravențional al petentului a rezultat un grad de pericol social ridicat, întrucât au fost puse în pericol valorile atât de importante protejate de legiuitor prin adoptarea unui asemenea act normativ, valori constând în ocrotirea vieții, integrității corporale și a sănătății persoanelor participante la trafic.
Pentru considerentele expuse mai sus, apreciind că sancțiunile aplicate petentului au fost în mod corect aplicate și individualizate, instanța urmează a respinge, ca neîntemeiată, plângerea petentului și a menține în totalitate procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._, astfel cum a fost întocmit la data de 07.02.2013 de către Inspectoratul de Poliție al Județului C.- Serviciul Rutier C.. BRDNE.
Reținând culpa procesuală a petentului în formularea unei plângeri contravenționale nefondate, conform prevederilor art. 36 alin. 2 din OG nr. 2/2001, instanța urmează a-l obliga pe acesta la plata sumei de 50 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, apreciind că acest cuantum este determinat de costul actelor procedurale efectuate în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge, ca neîntemeiată, plângerea contravențională formulată de către petentul B. H., având CNP_, cu domiciliul în municipiul Sibiu, .. 4, . în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului C., cu sediul în localitatea C.-N., ., jud. C. și, în consecință:
Menține în totalitate procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._, astfel cum a fost întocmit la data de 07.02.2013 de către Inspectoratul de Poliție al Județului C.- Serviciul Rutier C.. BRDNE.
În temeiul art. 36 alin. 2 din OG nr. 2/2001, obligă petentul la plata sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicarea hotărârii. Cererea de apel se va depune la Judecătoria G..
Pronunțată în ședință publică, azi, 18.06.2013.
Președinte, Grefier,
D. O.-M. G. Tudorița
Red. D./Dact. D.
5 ex./19.06.2013
| ← Partaj judiciar. Sentința nr. 921/2013. Judecătoria GHERLA | Plângere contravenţională. Sentința nr. 1170/2013.... → |
|---|
