Acţiune în constatare. Sentința nr. 1262/2015. Judecătoria GHERLA

Comentarii

0

Sentința nr. 1262/2015 pronunțată de Judecătoria GHERLA la data de 15-12-2015 în dosarul nr. 1262/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA G.

G., ., jud. Cluj, cod poștal_

Tel: 0264 -_ / fax 0264 -_

Operator Date cu Caracter Personal 3188

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ nr. 1262/2015

Ședința publică din data de 15 decembrie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: D. I. R.

Grefier: C. I.

Pe rol fiind soluționarea cauzei civile privind pe reclamanții L. A. S. și L. A. C., în contradictoriu cu pârâta B. S.A., având ca obiect acțiune în constatare.

Mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 17 noiembrie 2015, parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de un timp mai îndelungat pentru a delibera, a amânat pronunțarea hotărârii succesiv, pentru 2 decembrie 2015, 9 decembrie 2015 și, ulterior, pentru astăzi, 15 decembrie 2015.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei G., la data de 17.06.2015, sub numărul_, reclamanții L. A. S. și L. A. C., în contradictoriu cu pârâta B. S.A., au solicitat instanței:

- să constate caracterul abuziv și, în consecință, nulitatea absolută a următoarelor clauze din contractul de credit nr._/23.08.2005 - încheiat de către reclamanți cu pârâta:

- pct. 4.1. cu privire la dobânda indexabilă;

- pct. 4.2 cu privire la modul de stabilire a nivelului de dobândă variabilă;

- pct. 4.3 cu privire la dreptul băncii de a modifica dobânzile;

- pct. 4.5 referitor la faptul că, în cazul modificării dobânzii, noua rată a dobânzii se va aplica automat la valoarea soldului creditului existent la data modificării;

- pct. 4.6 referitor la faptul că în cazul în care, urmare a comunicării noului nivel al dobânzii, împrumutatul nu va rambursa restul din creditul angajat și dobânzile aferente, în termen de cel mult 10 zile de la data luării la cunoștință, se consideră că împrumutatul a acceptat noul nivel al dobânzii.

- să dispună înlăturarea din convenție a tuturor clauzelor mai sus arătate, ca fiind abuzive si nelegale;

- să oblige pârâta să restituie reclamanților toate sumele încasate cu titlu de dobândă, cu depășirea ratei dobânzii stabilite inițial de 7,5%, ca fiind încasate în mod nelegal și abuziv, sume calculate de la data efectuării primei plăți și până la data de 07.12.2010, data semnării actului adițional;

- să oblige pârâta la plata dobânzii legale pentru suma de bani achitată ca urmare a creșterii abuzive a dobânzii, calculată de la data primei plăți, 23.09.2005, și până la data de 07.12.2010, data semnării actului adițional;

- cu obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamanții au arătat că, la data de 23.08.2005, în calitate de împrumutați și garanți, au încheiat cu pârâta, prin agenția G., contractul nr._/23.08.2005 având ca obiect un credit ipotecar în valoare de 19.125 Euro. Pentru garantarea creditului, au încheiat un contract de ipotecă prin care s-a constituit o ipotecă de gradul I în favoarea băncii, cu privire la bunul imobil achiziționat pentru care au contractat împrumutul.

La momentul semnării contractului, le-a fost prezentat de către pârâtă, un conținut standardizat al contractelor, ambele redactate integral de către bancă fără o negociere prealabilă a acestora. Au fost informați doar asupra duratei creditului și a cuantumului ratelor, potrivit planului de rambursare, după care au semnat convenția, fără a li se acorda posibilitatea de a negocia rata dobânzii aplicată de către pârâtă. Deși graficul de rambursare emis inițial de către bancă presupunea anumite rate și o anume desfășurare a condițiilor de rambursare a creditului, banca a modificat ulterior în repetate rânduri rata, în mod unilateral, abuziv și total nejustificat, chiar și anterior semnării actului adițional, fără a exista o formulă clar exprimată și negociată, în baza căreia să se modifice dobânda inițial stabilită.

Reclamanții au mai arătat că clauzele atacate sunt îndoielnice și nu conțin elemente suficiente pentru stabilirea exactă a obiectului creanței, fiind abuzive, deoarece nu au fost negociate direct cu aceștia, au fost folosite cu rea credință de către bancă și au creat un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei credințe.

Cu privire la modificarea dobânzii, au menționat că aceasta nu este raportată la un indicator precis, individualizat, fiind precizată generic. Aceste clauze sunt nelegale întrucât nu circumscriu în niciun mod elementele care permit băncii să modifice în mod unilateral dobânda și nu indică niciun criteriu obiectiv care să-i dea băncii acest drept. De asemenea, nu este prevăzută nici posibilitatea reclamanților de rezilia contractul, decât cu rambursarea totală a creditului împreună cu dobânzile aferente, aspect, evident, abuziv și nelegal, nefiind o posibilitate reală de a rezilia contractul.

Apreciind că pârâta a acționat cu rea-credință prin inserarea în contract a acestor clauze, cu scopul de a obține un folos injust, cunoscând că sunt nelegale, reclamanții au arătat că se impune anularea clauzelor privitoare la majorarea dobânzii, ca urmare a constatării caracterului abuziv. Totodată, în temeiul îmbogățirii fără justă cauză, au solicitat obligarea pârâtei la restituirea sumelor încasate cu titlu de dobândă, cu depășirea ratei dobânzii stabilite inițial de 7,5%, de la data efectuării primei plăți și până la data de 07.12.2010, data semnării actului adițional.

În drept, au fost invocate Legea nr. 193/2000, art. 194 și urm. C.proc.civ., art. 969, art. 970 și art. 1092 C.civ., art. 40 din O.U.G. nr. 50/2010 și art. 3, art. 9³ din O.G. nr. 21/1992.

În probațiune, reclamanții au depus, în copie, înscrisuri (f. 5-28).

Cererea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru, în temeiul art. 29 alin. 1 lit. f) din O.U.G. nr. 80/2013.

La data de 03.08.2015, prin registratura instanței, pârâta B. S.A. a depus întâmpinare (f. 32-38), prin care a solicitat respingerea acțiunii, ca fiind neîntemeiată.

În motivarea acesteia, a arătat că, anterior semnării contractului de credit, reclamanții au putut consulta clauzele acestuia, au avut posibilitatea de a analiza și studia cu atenție fiecare dintre clauze, pentru a aprecia daca acestea corespund sau nu intereselor lor, sau dimpotrivă, încalcă aceste interese. De asemenea, reclamanții au beneficiat de consultanță cu privire la aspectele neclare din contract anterior semnării acestuia, astfel încât să își poată exprima consimțământul în deplină cunoștință de cauză.

În situația în care reclamanții ar fi ajuns la concluzia că unele dintre clauzele contractuale nu corespund intereselor sau drepturilor proprii, ar fi putut opta pentru a nu încheia contractul de credit, realizându-și obiectivele și necesitățile de creditare fie prin intermediul altor produse de același gen pe care le oferea B. la acel moment, fie de la alte instituții bancare. Astfel, reclamanții au avut posibilitatea reală, concretă, de a lua cunoștință despre fiecare dintre clauzele și costurile cu privire la care ar fi avut nelămuriri sau dubii.

Pârâta a arătat că, la momentul încheierii contractului de credit, exista pe piața bancară o varietate de produse de creditare, selecția aparținând consumatorului, în funcție de varianta cea mai avantajoasă. Existența unor produse predefinite și a unor contracte de credit standardizate nu afectează libertatea împrumutatului de a opta pentru un anumit tip de comisioane și nici nu poate duce la concluzia caracterului nenegociabil al clauzei, opțiunea clientului fiind liber exprimată; prin completarea cererii de credit reclamanții au optat pentru produsul care corespundea intereselor proprii; contractele de credit prevăd care sunt condițiile și consecințele tipului de dobândă și de comisioane și totodată modul în care sunt calculate, acestea fiind analizate de către împrumutat.

S-a menționat și că dobânda aferentă contractului clientului a fost transparentă din momentul semnării contractului de credit, astfel că O.U.G. nr. 50/2010 nu a adus nicio modificare asupra componenței dobânzii. Totodată, actul adițional includea strict modificările prevăzute de acest act normativ, care mai prevede și că nesemnarea actelor adiționale se consideră acceptare tacită.

Pârâta a mai arătat că poziția sa pe piața serviciilor bancare, în perioada de referință, a fost una corectă, care s-a încadrat în comportamentul normal și firesc în contextul economic dat, fiind respectate atât dispozițiile legale, cât și practicile bancare generalizate în sistem. Din acest punct de vedere, evident nu poate fi vorba de rea-credință, deoarece clauzele criticate de reclamanți nu aveau nimic exorbitant în raport cu clauzele general practicate în sistemul bancar în perioada respectivă.

S-a menționat că, în privința caracterului variabil al dobânzii, contractele de credit au caracter aleatoriu, întrucât în cazul în care dobânda scade, cel care câștigă este consumatorul, și dacă dobânda crește, câștigă banca, iar acest risc a fost asumat de ambele părți la încheierea contractului.

Referitor la structura dobânzii variabile, pârâta a precizat că nu exista nicio dispoziție legală de natură să limiteze sau să interzică un asemenea mod de calcul al dobânzii variabile, în raport cu mai mulți factori obiectivi care reflectă costul intern al băncii. Întrucât la data încheierii contractului, reclamanților le-a fost înmânat graficul de rambursare pe toată perioada contractuală, inclusiv pentru cea în care dobânda era variabilă, iar valoarea ratelor, inclusiv cea reprezentată de dobândă, era precizată într-o sumă fixă, rezultă că reclamanții au avut reprezentarea exactă a sumelor plătite cu acest titlu.

Invocând practica Î.C.C.J., pârâta a arătat că instanța nu poate, contrar celor solicitate de reclamanți, să intervină în raporturile juridice dintre părți, prin fixarea unui cuantum al dobânzii care nu este rezultatul acordului părților. Printr-o intervenție a instanței, dobânda, element negociat, ar deveni element impus, cu consecința lipsirii de cauză a contractului.

În final, pârâta a susținut că clauza privind dobânda variabilă nu a fost o clauză „impusă” consumatorilor, nu a creat un dezechilibru semnificativ între părțile contractante, iar banca a aplicat clauza cu bună credință, împrumutații fiind informați prin intermediul modalităților agreate contractual.

Referitor la cererea reclamanților de modificare a contractului prin eliminarea sau înlocuirea prevederilor contractuale anulate și continuarea contractului, pârâta a arătat că acordul consumatorului nu este singura condiție pentru continuarea derulării contractului, ci legea mai impune și condiția ca, după eliminarea clauzelor, contractul să mai poată continua. Pârâta și-a exprimat îndoiala că, în ipoteza admiterii cererii reclamanților, convenția mai poate continua.

În drept, au fost invocate art. 9³ din O.G. nr. 21/1992, art. 36 alin. 3 din O.U.G. nr. 50/2010, art. 56 alin. 1 și 3 teza I, art. 205 – art. 208 C.proc.civ.

În probațiune, a fost propusă proba cu înscrisuri, însă a fost anexată întâmpinării, doar practică judiciară (f. 39-63).

La termenul de judecată din data de 17.11.2015, a fost încuviințată și administrată proba cu înscrisurile depuse la dosar.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

În fapt, între pârâta S.C. B. S.A. și reclamanți s-a încheiat contractul de credit ipotecar nr. 10.061 din 23.08.2005, având ca obiect acordarea unui credit ipotecar în valoare de 19.125 EUR, pentru o perioadă de 240 luni.

Potrivit cap. 4 din convenția de credit (f. 17):

4.1. Pentru perioada cuprinsă între data primei trageri din contul de credit și 12 luni, rata dobânzii este fixă. După aceasta perioadă, dobânda curentă se calculează în funcție de indicele de referință stabilit de Bancă pentru creditele ipotecare acordate în EUR. Indicele de referință al Băncii pentru creditul ipotecar se stabilește în funcție de costul surselor de finanțare și evoluția dobânzii la creditele ipotecare de pe piața bancară din România, se publică și se afișează la sediile unităților teritoriale ale băncii.

4.2. La data semnării Contractului, dobânda curentă este de 7,5 % pe an. Nivelul dobânzii variabile este egal cu Indicele de referință al Băncii pentru creditul ipotecar acordat în EUR plus o marjă de … puncte procentuale.

4.3. Pe parcursul derulării creditului, cu excepția perioadei menționate la art. 4.1., nivelul dobânzii curente se poate schimba în funcție de evoluția Indicelui de referință stabilit de bancă.

4.4. Orice modificare a ratei dobânzii va fi comunicată Împrumutatului cel mai târziu la data aplicării noii rate.

4.5. În cazul modificării nivelului ratei dobânzii, noua rată a dobânzii se va aplica automat la valoarea soldului creditului existent la data modificării acesteia, în conformitate cu prevederile art. 5.3 din acest contract.

4.6. În cazul în care urmare a comunicării noului nivel al dobânzii de către Bancă, Împrumutatul nu va rambursa restul din creditul angajat și dobânzile aferente în termen de cel mult 10 zile de la data luării la cunoștință, se consideră că Împrumutatul a acceptat noul nivel al dobânzii.

În drept, instanța va avea în vedere dispozițiile art. 1 alin. 3, art. 4 alin. 1 și 2 din Legea nr. 193/2000 și Anexa la legea indicată, întrucât raporturile contractuale dintre reclamanți și pârâtă intră sub incidența acestui act normativ, fiind vorba de raporturi decurgând dintr-un contract încheiat între un comerciant (pârâta) și consumator (reclamanții), astfel cum aceste două noțiuni sunt definite de art. 2 din Legea nr. 193/2000.

Potrivit art. 4 din Legea nr. 193/2000, (1) O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. (2) O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv. (3) Faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidențiază că acesta a fost prestabilit unilateral de profesionist. Dacă un profesionist pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens. (4) Lista cuprinsă în anexa care face parte integrantă din prezenta lege redă, cu titlu de exemplu, clauzele considerate ca fiind abuzive.

Conform art. 4 din Legea nr. 193/2000 (forma în vigoare în prezent): (5) Fără a încălca prevederile prezentei legi, natura abuzivă a unei clauze contractuale se evaluează în funcție de: a) natura produselor sau a serviciilor care fac obiectul contractului la momentul încheierii acestuia; b) toți factorii care au determinat încheierea contractului; c) alte clauze ale contractului sau ale altor contracte de care acesta depinde. (6) Evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.

De asemenea, potrivit lit. a) din Anexa la Legea nr. 193/2000 sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care (...) dau dreptul comerciantului de a modifica, în mod unilateral, clauzele contractuale, fără a avea un motiv specificat în contract și acceptat de consumator prin semnarea acestuia.

Contractul de credit supus analizei era în curs de derulare la momentul intrării în vigoare a OUG nr. 50/2010, astfel că, potrivit modificărilor introduse prin Legea nr. 288/2010, dispozițiile acestui act normativ nu sunt aplicabile cu privire la contractul de credit.

Având în vedere că Legea nr. 193/2000 a fost adoptată pentru a transpune în dreptul intern Directiva Consiliului European nr. 93/13/5.04.1993 privind clauzele abuzive în contractele cu consumatorii, iar România și-a asumat obligația transpunerii și aplicării efective, în raporturile interindividuale, a legislației comunitare, numai o interpretare care să asigure eficacitatea reală a prohibiției stipulării unor clauze abuzive în contractele încheiate între comercianți și consumatori poate asigura atingerea scopului urmărit de legiuitor, aceea de a descuraja stipularea unor clauze dezavantajoase pentru consumatori prin incidența sancțiunii civile a nulității absolute – caracterul absolut decurgând din interesul de ordine publică ocrotit, respectiv protecția consumatorilor – care poate fi invocată chiar din oficiu de instanță.

În acest sens, Curtea de Justiție a Comunităților Europene, în hotărârea Murciano Quintero, C – 240/98 din 27.06.2000, a decis că protecția recunoscută consumatorilor prin Directiva nr. 93/13/5.04.1993 privind clauzele abuzive în contractele cu consumatorii presupune ca instanța națională să poată verifica din oficiu dacă o clauză a contractului dedus judecății are caracter abuziv, pornind de la premisa potrivit căreia consumatorul se află, din punctul de vedere al echilibrului contractual și al forței de a negocia, într-o poziție dezavantajoasă față de comerciant și deține un nivel mai scăzut de cunoștințe față de acesta, ceea ce duce la acceptarea unor clauze prestabilite de comerciant, fără posibilitatea de a influența conținutul acestora.

Nerespectarea dispozițiilor imperative, de ordine publică ale art. 4 din Legea nr. 193/2000 atrage nulitatea absolută parțială a clauzei abuzive, până la o limită ce poate fi apreciată ca rezonabilă în raport cu prejudiciul cauzat. Sancțiunea nulității are caracter virtual, dar rezultă în mod neîndoielnic din modul în care este redactată dispoziția legală, ca și din rațiunea și scopul acesteia. Noțiunea de clauză abuzivă fiind asociată încălcării principiului bunei-credințe, înseamnă că stipularea unor asemenea clauze în contractele de consum atrage sancțiunea nulității lor absolute pe motiv de cauză ilicită.

În cauza de față, instanța constată, pe baza probatoriului administrat și raportat la normele de drept sus-citate, că prevederile stipulate la art. 4.1 (alin. 2), art. 4.2 (alin. 2), art. 4.3, art. 4.5 și art. 4.6 din contractul de credit îmbracă forma unor clauze abuzive în ceea ce privește modalitatea de reglementare în contract a dreptului băncii de a modifica dobânda.

Pentru a reține aceasta, instanța constată că niciuna din prevederile contractuale ce vor fi analizate nu a fost negociată direct cu reclamanții (deși, potrivit dispozițiilor art. 4 alin. 3 din Legea nr. 193/2000, sarcina probei îi revenea băncii) în sensul dispozițiilor legale arătate, având în vedere că aceste contracte sunt preformulate, standard și, deși legea nu interzice încheierea unor astfel de contracte, pentru ca acestea să nu fie abuzive, clauzele nenegociate trebuie să nu creeze, în detrimentul reclamantului consumator și contrar cerințelor bunei – credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

Apărările pârâtei în sensul că reclamanții aveau posibilitatea să deschidă un dialog pe marginea clauzelor atacate prin prezenta acțiune, dar aceștia nu au pus în discuție niciuna dintre clauze, acceptându-le în forma propusă, iar nu impusă de bancă, nu pot fi reținute, unitatea bancara operând cu un format standard al clauzelor contractuale, subsumat unor „condiții”, generale sau speciale, de la care partea nu poate să deroge, chiar dacă le-ar pune sau nu în discuția profesionistului.

Invocarea de către pârâta S.C. B. S.A. a practicilor bancare din perioada în care a fost acordat creditul nu constituie o cauză de înlăturare a aplicării dispozițiilor legale anterior menționate, cu atât mai mult cu cât contactul de credit a fost încheiat în anul 2007, deci ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 193/2000, respectiv a Legii nr. 296/2004. Validarea raționamentului intimatei, raționament conform căruia reclamanții sunt ținuți să execute obligațiile asumate prin semnarea contractului de credit, acesta fiind legea părților, ar echivala cu neaplicarea, în mare parte, a dispozițiilor Legii nr. 193/2000 în condițiile în care prin edictarea sa legiuitorul a urmărit să protejeze tocmai consumatorii care au încheiat deja contracte ce ar putea conține clauze abuzive. Codul civil consacră principiul libertății contractuale, însă art. 969 C.civ. precizează expres că au putere de lege doar convențiile legal făcute, Legea 193/2000 reglementând tocmai acele situații în care clauzele contractuale consimțite de parte nu au caracter legal, fiind considerate abuzive.

Simplul fapt că reclamanții nu sunt consumatori captivi și că ar fi putut evalua ofertele mai multor instituții de credit și au avut inițiativa de a negocia cu banca nu este de natură să conducă la ideea că clauza în discuție a fost una negociată. Astfel, posibilitatea de a decide încheierea unui contract cu o anumită instituție de credit sau de a renunța la încheierea acestuia nu echivalează în niciun caz cu posibilitatea de a negocia clauzele acelui contract. A negocia o clauză contractuală înseamnă a se oferi consumatorului posibilitatea de a își spune opinia cu privire la o anumită clauză, precum și șanse rezonabile ca prin aceasta să ducă la modificarea clauzei, ceea ce în speță nu s-a dovedit că s-ar fi întâmplat. A decide în sens contrar, și anume că simpla posibilitate de a încheia sau nu un anumit contract înseamnă a îi negocia clauzele, ar însemna să se lase fără aplicabilitate practică reglementările privind clauzele abuzive, câtă vreme există foarte puține contracte (dacă nu chiar niciunul) pe care un consumator este obligat să le încheie. Soluția de mai sus nu este influențată de faptul că reclamantul ar fi putut să încheie contractul cu o altă bancă, acest fapt nefiind nici el echivalent cu o negociere a clauzelor contractului încheiat cu pârâta.

În ceea ce privește apărarea referitoare la faptul că acele clauze contractuale ce privesc dobânda sunt excluse verificării din perspectiva caracterului abuziv întrucât componentele la care se referă fac parte din prețul contractului, instanța reține că, potrivit art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000, evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor, inteligibil. Așa cum s-a menționat deja, Legea nr. 193/2000 este legea de transpunere în dreptul intern a Directivei Consiliului European nr. 93/13/5.04.1993, aceasta din urmă prevăzând la art. 4 alin. 2 că aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu privește nici definirea obiectul contractului, nici justețea prețului sau a remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte în măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar și inteligibil.

Rezultă astfel că nici Legea nr. 193/2000 și nici Directiva 93/13/5.04.1993 nu exclud în mod automat și nediferențiat de la controlul caracterului abuziv clauzele referitoare la preț, acestea făcând referire doar la adecvarea dintre preț și serviciile sau produsele oferite în schimb și la necesitatea exprimării în mod clar și inteligibil a clauzei referitoare la preț.

În speță, se reține că modalitatea de reglementare în contract a modului de calcul al dobânzii este în sensul că după primele 12 luni - când dobânda este fixă - dobânda curentă se calculează în funcție de indicele de referință stabilit de Bancă pentru creditele ipotecare acordate în EUR. Indicele de referință al Băncii pentru creditul ipotecar se stabilește în funcție de costul surselor de finanțare și evoluția dobânzii la creditele ipotecare de pe piața bancară din România, se publică în presă și se afișează la sediile unităților teritoriale ale Băncii. În continuare, art. 4.2 din contract stabilește faptul că „la data semnării Contractului dobânda curentă este de 7.5 % pe an. Nivelul dobânzii variabile este egal cu Indicele de referință al Băncii pentru creditul ipotecar acordat în EUR plus o marjă de … puncte procentuale”, iar potrivit art. 4.3 din contract „pe parcursul derulării creditului, cu excepția perioadei menționate la art. 4.1., nivelul dobânzii curente se poate schimba în funcție de evoluția Indicelui de referință stabilit de Bancă. Se mai prevede, la art. 4.6, că nerambursarea de către Împrumutat a restului din creditul angajat și a dobânzilor aferente în termen de cel mult 10 zile de la data luării la cunoștință, se consideră acceptare tacită a dobânzii modificate.

Aceste clauze pun problema constatării caracterului abuziv sub aspectul echilibrului contractual, în sensul că oferă băncii dreptul de a modifica unilateral și arbitrar dobânda, fără a fi necesar ca aceste operațiuni să fie justificate obiectiv și fără a fi negociate cu clientul, acesta trebuind doar a fi înștiințat.

Potrivit art. 1 lit. a din Anexa Legii nr. 193/2000 sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care dau dreptul comerciantului de a modifica unilateral clauzele contractului, fără a avea un motiv întemeiat care să fie precizat în contract. Prevederile acestei litere nu se opun clauzelor în temeiul cărora un furnizor de servicii financiare își rezervă dreptul de a modifica rata dobânzii plătibile de către consumator ori datorată acestuia din urmă sau valoarea altor taxe pentru servicii financiare, fără o notificare prealabilă, dacă există o motivație întemeiată, în condițiile în care comerciantul este obligat să informeze cât mai curând posibil despre aceasta celelalte părți contractante și acestea din urmă au libertatea de a rezilia imediat contractul.

Rezultă, din interpretarea textului menționat, că, în principiu, o clauză care dă dreptul furnizorului de servicii financiare de a modifica rata dobânzii în mod unilateral nu este abuzivă, cu condiția ca acest lucru să se facă în baza unui motiv întemeiat, prevăzut și în contract și totodată cu condiția informării grabnice a clientului, care să aibă de asemenea libertatea de a rezilia imediat contractul.

Se reține însă, de instanță, că referirea la „indicele de referință al băncii” "costul resurselor de creditare", fără ca aceste noțiuni să fie definite în vreun fel, nu poate reprezenta un motiv întemeiat, în sensul prevederilor amintite. Astfel, atâta timp cât banca are dreptul de a revizui rata dobânzii fără a fi stabilite criterii obiective și clare în raport de care să se aprecieze dacă revizuirea se impune, deci, la final, modificarea este la discreția băncii, există un dezechilibru între drepturile și obligațiile părților

Se mai are în vedere și considerentul nr. 16 al Directivei nr. 93/13/CEE, potrivit căruia, la evaluarea bunei credințe, trebuie acordată o atenție deosebită autorității pozițiilor de negociere ale părților, dacă consumatorul a fost influențat să fie de acord cu condiția în cauză și dacă mărfurile sau serviciile au fost vândute sau furnizate la cererea expresă a consumatorului; întrucât condiția de bună credință poate fi îndeplinită de vânzător sau furnizor dacă acesta acționează corect și echitabil față de cealaltă parte, ale cărei interese legitime trebuie să le ia în considerare. Buna-credință presupune, din această perspectivă, faptul că niciuna dintre părți nu urmărește să obțină, ca urmare a încheierii contractului, mai mult decât valoarea contraprestației la care s-a obligat cealaltă parte, respectând astfel un echilibru al prestațiilor reciproce. per a contrario, reaua-credință intervine ori de câte ori un comerciant, profitând de absența unei negocieri directe a unei clauze, rupe, în mod voit, acest echilibru, urmărind protejarea propriilor interese, simultan cu dezinteresul față de drepturile consumatorului.

Instanța constată că prevederile contestate nu oferă co-contractantului posibilitatea de a cunoaște de la început acele situații care vor putea duce la modificarea sumelor de bani ce vor fi suportate cu titlu de dobânzi ori, în aprecierea instanței, orice prevederi contractuale, dar mai ales cele ale unui contract de credit - dat fiind importanța lui în cadrul vieții economico-financiare a fiecărei persoane fizice - trebuie să fie caracterizate în primul rând prin previzibilitate, respectiv să fie formulate de o asemenea manieră încât consumatorul să poată anticipa consecințele pe care acesta le va produce.

Apărările intimatei, în sensul că partea și-a asumat o dobândă variabilă, iar nu una fixă, caz în care banca avea dreptul să modifice dobânda, sunt, fără îndoială, corespunzătoare realității înscrise în contract, dar aceasta nu împiedică sub nicio formă constatarea caracterului abuziv al prevederilor sus-indicate, variația dobânzii, asumată de parte, trebuind a fi circumscrisă de către profesionistul unitate bancară unui cadru expres, detaliat, sub aspectul intervenirii și aplicării acestei rate variabile. De altfel, raportat și la prevederile legale indicate, banca nici nu a invocat și, cu atât mai puțin, nu a dovedit care era „motivația întemeiată” ce îi permitea să opereze aceste modificări, ori în aceste condiții se impune a se reține caracterul abuziv al prevederilor privind modalitatea de reglementare în contract a dreptului băncii de a modifica dobânda.

Așadar, instanța reține că modificarea dobânzii depinde exclusiv de voința băncii, neexistând niciun criteriu obiectiv de monitorizare a fluctuațiilor acesteia, că banca nu a dovedit că ar fi negociat cu reclamanții clauzele inserate la art. 4.1 (alin. 2), art. 4.2 (alin. 2), art. 4.3, art. 4.5 și art. 4.6, că modul de redactare al prevederilor contractuale este lipsit de claritate și previzibilitate și că prin stipularea dreptului băncii de a modifica unilateral dobânda, în funcție de criterii cunoscute numai de aceasta, se creează un dezechilibru semnificativ, reclamanții neavând niciun drept contractual corelativ. În consecință, se impune constatarea caracterului abuziv și nulitatea absolută a acestor clauze.

Ca urmare, pârâta va avea obligația de a proceda la modificarea contractului de credit, în sensul înlăturării clauzelor constatate ca fiind abuzive, la emiterea unui nou grafic de rambursare conform sentinței definitive și ca urmare a negocierilor dintre părți, în vederea convenirii unei rate a dobânzii care să respecte exigențele de legalitate pe întreaga perioadă de derulare a creditului. Instanța arată că nici înainte de apariția O.U.G. nr. 50/2010, dar nici după . și adoptarea Legii nr. 288/2010, instanțele judecătorești nu au fost îndreptățite a suplini vidul legislativ creat, neputând a impune discreționar vreo dobândă niciuneia dintre părți, nefiind reglementată de către legiuitor o posibilă raportare la vreun indice obiectiv de pe piață, precum indicii EURIBOR/LIBOR/ROBOR, ci doar obligația părților de a purta negocieri în sensul restabilirii legalității contractuale.

Referitor la cererea reclamanților de restituire a sumelor încasate cu titlu de dobândă, cu depășirea ratei dobânzii stabilite inițial la 7,5%, calculate de la data primei plăți și până la data de 07.12.2010, data semnării actului adițional, instanța, deși constată caracterul abuziv al dispozițiilor cuprinse la art. 4.1 alin. 2 și art. 4.2. alin. 2 din contract, din perspectiva art. 4.1. alin. 1, reține că stipularea unei dobânzi fixe pe o anumită perioadă – în speță 12 luni - și variabilă ulterior acestui moment, nu este abuzivă în sine. Chiar în lipsa dovedirii de către instituția bancară a negocierii acestei clauze, este cert că admiterea capătului de cerere privind obligarea pârâtei la restituirea acestor sume ar însemna stabilirea unei dobânzi fixe, deși părțile au încheiat un contract cu dobândă variabilă, ori aceasta nu poate fi dispusă de către instanță decât cu nesocotirea libertății contractuale a părților.

În acest sens, se arată că, în Hot. CJUE din Hot. CJUE din 1414 iunie 2012 iunie 2012 Banco Español de Crédito SA împotriva Joaquín Calderón Camino, s-a stabilit, cu valoare de principiu că: Articolul 6 alineatul (1) din Directiva 93/13 trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări a unui stat membru, precum articolul 83 din Decretul legislativ regal 1/2007 de aprobare a formei modificate a Legii generale privind protecția consumatorilor și a utilizatorilor și a altor legi complementare (Real Decreto Legislativo 1/2007 por el que se aprueba el texto refundido de la Ley General para la Defensa de los Consumidores y Usuarios y otras leyes complementarias) din 16 noiembrie 2007, care permite instanței naționale, atunci când constată nulitatea unei clauze abuzive cuprinse într‑un contract încheiat între un vânzător sau un furnizor și un consumator, să completeze respectivul contract modificând conținutul acestei clauze.

Citind decizia Curții, instanța constată că, în principiu, intervenția instanței pentru a modifica un contract ca urmare a constatării caracterului abuziv al unei clauze este exclusă, chiar dacă o reglementare internă cu caracter general dă dreptul instanței naționale să modifice contractul. În speță, nu este aplicabil art. 13 din Legea 193/2000 (care are aplicabilitate doar în cazul procedurii speciale de sancționare contravențională a profesionistului), ci art. 14 din Legea 193/2000.

În cazul în care s-ar considera că, în speță, art. 13 din Legea nr. 193/2000 este aplicabil, instanța consideră că modificarea contractului ar fi oricum exclusă, în raport de dispozițiile articolului 6 alineatul (1) din Directiva 93/13, astfel cum a fost interpretat în cauza Banco Español de Crédito SA, instanța fiind obligată să aplice cu prioritate dreptul comunitar.

În concluzie, solicitarea reclamanților nu poate fi admisă, singura posibilitate de modificare a contractului (altfel decât prin voința părților), fiind o eventuală intervenție a legiuitorului.

Astfel, reține că părților contractante le revine atât dreptul, cât și obligația de a renegocia aceste elemente contractuale – respectiv felul dobânzii, variabilă sau fixă, cuantumul acesteia și modul său de calcul – într-o manieră care să nu contravină cadrului legislativ existent în materia protecției consumatorului, astfel încât continuarea contractului de credit să se realizeze în condiții agreate de acestea, iar nu să se instituie clauze impuse unilateral de către consumator.

Așadar, urmează a respinge cererea reclamanților de restituire a sumelor încasate cu titlu de dobândă, cu depășirea ratei dobânzii stabilite inițial la 7,5%, și a dobânzii legale aferente.

Față de toate cele mai sus expuse, instanța va admite în parte acțiunea formulată, potrivit dispozitivului prezentei.

Întrucât reclamanții au solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, în temeiul art. 453 C.proc.civ., ca parte căzută în pretenții, însă nu au depus la dosar niciun înscris doveditor cu privire la suportarea unor astfel de cheltuieli, urmează a respinge cererea reclamanților de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite în parte cererea formulată de reclamanții L. A. S., având CNP_, și L. A. C., având CNP_, ambii cu domiciliul în G., ., ., jud. Cluj, în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A, cu sediul în București, .. 6A, sector 2, București, înregistrată în Registrul Comerțului sub nr. J_, CUI_.

Constată caracterul abuziv și nulitatea absolută a următoarelor clauze din contractul de credit ipotecar nr. 10.061/23.08.2005, încheiat între părți:

- art. 4 pct. 1 – al doilea aliniat: „După această perioadă dobânda curentă se calculează în funcție de indicele de referință stabilit de Bancă pentru creditele ipotecare acordate în EUR. Indicele de referință al Băncii pentru creditul ipotecar se stabilește în funcție de costul surselor de finanțare și evoluția dobânzii la creditele ipotecare de pe piața bancară din România, se publică în presă și se afișează la sediile unităților teritoriale ale Băncii.”;

- art. 4 pct. 2 – al doilea aliniat – „Nivelul dobânzii variabile este egal cu Indicele de referință al Băncii pentru creditul ipotecar acordat în EUR plus o marjă de ….. puncte procentuale.”;

- art. 4 pct. 3;

- art. 4 pct. 5;

- art. 4 pct. 6.

Respinge restul capetelor de cerere, ca neîntemeiate.

Respinge cererea reclamanților de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Cererea de apel se depune la Judecătoria G..

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 decembrie 2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

D. I. RusuCristina I.

Red./ dact. - D.I.R./ C.I. – 5 ex. – 12 februarie 2016

← Superficie. Sentința nr. 1172/2015. Judecătoria GHERLA		Plângere contravenţională. Sentința nr. 953/2015.... →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Superficie. Sentința nr. 1172/2015. Judecătoria GHERLA