Cereri privind executarea silită. Sentința nr. 59/2015. Judecătoria GHERLA

Sentința nr. 59/2015 pronunțată de Judecătoria GHERLA la data de 20-01-2015 în dosarul nr. 2674/235/2014

ROMÂNIA Operator de date cu caracter personal nr.3188

JUDECĂTORIA G.

JUDEȚUL CLUJ

DOSAR NR. _

SENTINȚĂ CIVILĂ NR. 59/2015

Ședința publică din data de 20 ianuarie 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: N. M.

GREFIER: R. M. L.

Pe rol fiind pronunțarea asupra cauzei civile formulată de petenta S.C. B.T. L. T. I.F.N S.A, în contradictoriu cu intimații B. M. M., B. T. M., ., F. S., F. M., având ca obiect alte cereri privind executarea silită .

La apelul nominal făcut în cauză, sunt lipsă părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Cauza s-a judecat în fond la termenul din 13.01.2015, concluziile părților prezente fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, fiind amânată pronunțarea hotărârii pentru data de azi 20.01.2015, pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, când în aceiași compunere a hotărât următoarele,

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei G. la data de 08.08.2014, ulterior extinsă (f.93), timbrată cu 20 lei taxă judiciară de timbru, petenta S.C. B.T. L. T. I.F.N S.A, a solicitat, în contradictoriu cu intimații B. M. M., B. T. M., ., F. S., F. M., reunirea dosarelor de executare nr. 52/2012 înregistrat la B. T. M. cu dosarul nr. 123/2011 al B. M. M.

În motivarea în fapt a cererii formulate, petenta a arătat că are calitatea de creditor în dosarul de executare nr. 52/2012 al B. T. M. în care s-a dispus executarea silită a titlurilor executorii reprezentate de biletele la ordin emise de . și avalizate de F. Ș. în vederea urmăririi imobilului situat în G., ., jud. Cluj, înscris în CF nr._, nr. topo 1136/31/1/36/2, proprietatea soților F. Ș. și M..

Întrucât asupra aceluiași imobil s-a început executarea silită la cererea creditorului . SRL în cadrul dosarului de executare nr. 123/2011 al B. M. M., solicită petenta pronunțarea unei încheieri și reunirea celor două dosare de executare pentru a se face o singură executare de B. M. M..

În drept au fost invocate disp. art- 3744 C.pr.civ.

În probațiune au fost depuse la dosar în xerocopie înscrisuri, respectiv extras CF nr._, încheierea nr. 35/2011 a Jud. G..

Intimatul B. T. M. a depus la dosar note de ședință (f. 105) prin care a arătat că este de acord cu cererea creditoarei de conexare a dosarului la B. M. M., fiind cel care a îndeplinit actul de executare cel mai înaintat.

Ceilalți intimați, deși legal citați, nu au depus la dosar întâmpinare.

În termenul de pronunțare acordat petenta a depus la dosar concluzii scrise prin care, față de adresa B. M. M. prin care se arată că dosarul de executare nr. 123/2011 a fost închis la data de 27.01.2012, a apreciat că solicitarea sa de conexare a celor două dosare a rămas fără obiect. A arătat petenta că a formulat cererea de conexare bazându-se pe cartea funciara a imobilului în care este înscrisa somația B. M. din dosar execuțional 123/2011. Susține că nu a avut cunoștința despre faptul ca executarea silita ar fi încetat deoarece în acest caz nu ar mai fi formulat cererea de conexare dedusă judecații. A mai arătat că executorii nu dezvăluie relații din dosarele execuționale unor terți astfel încât înainte de a introduce acțiunea la Judecătoria G. nu a avut de unde să afle că respectivul dosar execuțional a fost deja închis .

În temeiul dispozițiilor art.453 NCPC a solicitat petenta obligarea debitorului la plata cheltuielilor de judecata în valoare de 20 lei reprezentând taxa judiciara de timbru, apreciind că acesta este în culpa deoarece deși executarea silita s-a încheiat încă din anul 2012, în baza procesului verbal eliberat de executor, acesta nu a manifestat diligența unui bun proprietar și nu a solicitat radierea din cartea fundară a somației înscrisă de executor astfel încât a fost indusă în eroare și a promovat prezenta cerere de conexare.

Sub aspectul probatoriului, în cauză a fost încuviințată și administrată proba cu înscrisuri, fiind depuse la solicitarea instanței copii ale dosarelor de executare nr. 52/2012 înregistrat la B. T. M. cu dosarul nr. 123/2011 al B. M. M..

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

În fapt, împotriva intimaților ., F. Ș. și F. M. s-a demarat la data de 03.02.2011 procedura de executare silită, la solicitarea creditoarei . SRL, în dosarul execuțional nr. 123/2011 al B. M. M. (f. 20-91) . Astfel după cum reiese din adresa emisă de B. M. M. la data de 09.01.2014 (f. 288) executarea silită demarată în acest dosar a încetat, în baza disp. art. 3715, lit. a C.pr.civ., la data de 27.01.2012, dosarul fiind arhivat (f. 91)

Împotriva intimaților . și F. Ș. s-a demarat procedura de executare silită și în dosarul de executare al B. T. M., nr. 52/2012, în baza biletelor la ordin emise de către debitoarea . și avalizate de către F. Ș., pentru buna execuție a contractului de leasing financiar nr. 10.735LS/2007 (f. 106-270) încheiat cu societatea petentă, dosar nefinalizat la acest moment.

Astfel după cum reiese din extrasul de CF nr._ G. (f. 187-188) somațiile execuționale emise în cele două dosare de executare au fost notate în cartea funciară cu referire la imobilul înscris sub nr. topo 1136/31/1/36/2, proprietatea intimaților F. Ș. și F. M.

În drept, instanța reține că potrivit disp. art. 3734, al. 1 C. pr. civ. din 1865 (aplicabil în cauză în raport de disp. art. 3 din Legea nr. 76/2012) „când privitor la aceleași bunuri se efectuează mai multe executări silite, instanța de executare in circumscripția căreia a început prima executare, la cererea persoanei interesate, va putea sa le reunească, dispunând să se facă o singura executare de către executorul judecătoresc care a îndeplinit actul de executare cel mai înaintat, iar daca executările sunt in același stadiu, de către executorul judecătoresc care a început cel dintâi executarea, chiar daca ele au fost pornite de organe de executare diferite, in afara de cazul în care legea prevede altfel”.

Din analiza texului de lege invocat, rezultă că pentru a se putea dispune reunirea a două sau mai multe executări silite efectuate cu privire la aceleași bunuri, se impune ca aceste executări silite să fie pendinte, să fie încă curs de soluționare, condiție neîndeplinită în cauza de față. Aceasta întrucât așa cum reiese din adresa emisă de B. M. M. la data de 09.01.2014 (f. 288) executarea silită demarată în dosarul execuțional nr. 123/2011 a încetat, încă de la data de 27.01.2012, cu mult anterior demarări prezentului litigiu.

Față de cele de mai sus și întrucât din probele administrate și analizate rezultă că împotriva acelorași bunuri ale intimaților la data demarării prezentului demers judiciar nu erau în ființă două sau mai multe executări silite, instanța va respinge cererea formulată de petentă ca neîntemeiată.

Contrar opiniei petentei, instanța mai reține că prezenta cererea nu a rămas fără obiect, o astfel de soluție putând fi dispusă doar în situația în care pretențiile acesteia au fost îndeplinite în cursul procesului, ceea ce nu este cazul în speță.

Cât priveste cheltuielile de judecată, instanța reține că potrivit art. 274 C.pr.civ. din 1865, partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.

Ori față de soluția dispusă în cauză, instanța constată că debitorul intimat nu poate fi considerat ca parte căzută în pretenții și nici că acestuia i-ar aparține vreo culpă procesuală, simpla împrejurare că nu a efectuat demersuri pentru radierea din cartea funciară a somației neputându-i fi imputată, prevederile legale incidente stabilind în favoarea sa posibilitatea de a cere radierea din cartea funciară a acestei notări și nu obligația de a efectua un astfel de demers. Pe de altă parte, instanța constată că societatea petentă nu a depus la dosar nici o dovadă a efectuării vreunui demers în aflarea stadiului soluționării dosarului execuțional nr. 123/2011, a refuzului executorului judecătoresc de a-i comunica acest fapt. Prin urmare, față de cele anterior expuse, în baza disp. art. 274 C.pr.civ. din 1865 și ținând seama de soluția dispusă în cauză, instanța va respinge cererea petentei de obligare a intimatului debitor la plata cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge cererea extinsă, formulată de petenta S.C. B.T. L. T. I.F.N S.A, J_, CUI RO7424119, cu sediul în Cluj-N., ., . în contradictoriu cu intimații B. M. M., cu sediul în Bistrița, Al. O. nr. 19, jud. Bistrița-Năsăud, B. T. M., cu sediul în Cluj-N., Piața M. V. nr. 31, ., ., cu sediul în G., ., ., F. S. și F. M., ambii domiciliați în G., ., ., jud. Cluj.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu apel în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 20.01.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

M. N. R. M. L.

Red.N.M./20.02.2015

8 ex./..C. B.T. L. T. I.F.N S.A, B. M. M., B. T. M., ., F. S., F. M.,

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cereri privind executarea silită. Sentința nr. 59/2015. Judecătoria GHERLA