Fond funciar. Sentința nr. 618/2015. Judecătoria GHERLA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 618/2015 pronunțată de Judecătoria GHERLA la data de 03-06-2015 în dosarul nr. 2307/235/2014
ROMÂNIA Operator de date cu caracter personal nr.3188
JUDECĂTORIA G.
JUDEȚUL CLUJ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 618/2015
Ședința publică de la 03 Iunie 2015
Instanța formată din:
PREȘEDINTE: C. S.
GREFIER: M. G. M.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile formulată de reclamanta ASOCIAȚIA C. ANCIU AȘCHILEUL M., în contradictoriu cu pârâții C. L. PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE ASUPRA TERENURILOR AȘCHILEU, C. JUDEȚEANĂ PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE ASUPRA TERENURILOR CLUJ, I. T. DE REGIM SILVIC ȘI VÂNĂTOARE CLUJ, având ca obiect fond funciar .
La apelul nominal făcut în cauză, lipsă părțile.
Mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 20.05.2015, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentință civilă, când instanța, pentru a da posibilitatea reclamanților de a depune concluzii scrise și având nevoie de un timp mai îndelungat pentru deliberare a amânat pronunțarea pentru data de 03.06.2015.
INSTANȚA
Deliberând reține că prin acțiunea civilă formulată de reclamanta Asociația C. Anciu – Așchileul M. împotriva pârâtelor C. locală de fond funciar Așchileu, C. Județeană Cluj și Direcția Silvică Cluj, înregistrată sub nr. de mai sus se solicită instanței să fie obligată C. locală de fond funciar Așchileu la punerea efectivă în posesie a reclamantei privind suprafața de 60,92 ha. teren forestier conform Hotărârilor nr. 429/2002, nr. 190/20.03.2008 și nr. 154/06.02.2013 emise de C. Județeană pentru Stabilirea dreptului de proprietate Cluj, sub sancțiunea daunelor cominatorii în cuantum de 100 lei pentru fiecare zi de întârziere, de la data rămânerii irevocabile a prezentei; să fie obligată pârâta C. Județeană Cluj la emiterea titlului de proprietate pentru suprafața de teren, după întocmirea documentației necesare în vederea emiterii titlului de proprietate și să fie obligate pârâtele la plata cheltuielile de judecată; cu motivarea că în anul 2010 reclamanta s-a înscris în Registrul de Asociații și fundații existent la Judecătoria G., însă anterior respectiv în 2005 în localitatea Așchileul M. s-au înființat trei asociații composesorale respectiv „Goroniș”, „Ceapa” și „Anciu-Așchileul M.”.
Aceste asociații au solicitat reconstituirea dreptului de prorietate în condițiile legii imediat după constituire. Fiecare asociație a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenuri cu vegetație forestieră, sens în care s-a emis Hot.429 din 16.12.2002 prin care s-a validat suprafața de teren forestier ce urma să fie reconstituită pentru fiecare asociație în parte. Ulterior membrii composesorii ai asociațiilor Goroniș și Ceapa au trecut la Asociația Anciu-Așchileul M., sens în care prin Hot. 154 din 06.02.2013 a Comisiei Județene Cluj se modifică Hot.429/2002 în sensul că se validează suprafețele forestiere de 43,70 ha și 30,80 ha. In total a fost validată pentru a se retroceda composesorilor membrii ai Asociației „Anciu-Așchileul M.” suprafața de 97,2 ha. teren.
Pentru o parte din această suprafață s-au emis 2 titluri de proprietate, iar din 2005 și până în prezent reclamanta a făcut numeroase solicitări la C. locală de fond funciar Așchileu M. verbal și în scris, pentru a intra în legalitate și a obține titlu de proprietate pentru întreaga suprafață de forestier și pășune, însă cererile nu au fost soluționate favorabil.
Reclamanta a fost pusă efectiv în posesie pentru o suprafață de teren de 79,98 ha., iar pentru suprafețele de 30,8 ha și 5,48 ha. s-au și emis titluri de proprietate, astfel că se solicită punerea în posesie pentru diferența de 17,22 ha. teren, suprafață validată prin Hot.429/2002 și emiterea titlului de proprietate pentru diferența de 60,92 ha.
Se mai reține că în conformitate cu prev. art.72 și următoarele din HG nr. 890/2005, punerea în posesie a proprietarilor se face de comisiile locale sau de comisia județeană, conform planului parcelar iar cu ocazia punerii în posesie a proprietarilor se semnează procesul verbal de punere în posesie prevăzut în anexa nr. 44. Punerea în posesie a persoanelor juridice se face în prezența reprezentantului inspectoratului teritorial de regim silvic și vânătoare precum și a celor cărora li s-a reconstituit dreptul de proprietate, care vor semna procesul verbal de punere în posesie. În speța, pârâta de ordin unu nu a procedat la îndeplinirea acestora formalități în mod nejustificat.
În ceea ce privește acordarea daunelor cominatorii, pârâta nu a depus diligențele necesare de a întocmi documentația necesară pentru a se elibera titlul de proprietate asupra terenurilor la care reclamanta este îndreptățită, astfel că aceasta a suferit un prejudiciu ce decurge din faptul că timp de peste patru ani nu a putut beneficia pe deplin de toate atributele dreptului de proprietate conferite în dreptul intern de art. 480 Cod civil.
C. Județeană Cluj a depus întâmpinare prin care se recunoaște că a fost validată reclamantei suprafețe însumând 97,2 ha. teren forestier, iar C. locală Așchileu trebuia să procedeze la punerea în posesie a reclamantei cu suprafețele validate, după care trebuia să întocmească documentație necesară emiterii titlului de proprietate, astfel emiterea unui titlu de proprietate este o operațiune ulterioară punerii în posesie, sens în care s-a invocat disp. art. 36 din HG 890/2006 și disp. art. 27 din Legea nr. 18/1991, coroborat cu art. 34, pct. 1 din HG 890/2005.
Totodată se solicită ca instanța să aibă în vedere, în soluționarea cauzei, disp. art. 64 din Legea nr. 18/1991 republicată și modificată prin Legea nr. 76/2012 care reglementează situația refuzului punerii în posesie, atribuție exclusivă a comisiilor locale.
In contextul dispozițiilor legale expuse și ținând seama de faptul că suprafețele litigioase au fost validate prin Hotărârile nr. 429/16.12.2002 și 154/06.02.2013, C. Județeană Cluj este de acord cu admiterea acțiunii în ce privește obligația care cade în sarcina acesteia, iar ulterior punerii în posesie și a înaintării de către comisia locală a documentației necesare, va emite titlu de proprietate.
I. T. de Regim Silvic și de Vânătoare a depus întâmpinare prin care s-a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive și se solicită respingerea acțiunii reclamantului, pe motiv că ITRSV Cluj N. nu poate fi tras la răspundere pentru activitatea desfășurată de alte instituții și în consecință admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive. Singurele obligații care revin ITRSV sunt acelea de a participa la punerea în posesie a persoanelor juridice și semnarea titlului de proprietate.
Prin încheierea civilă din data de 07.10.2014, instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Inspectorul T. Silvic, conform art. 74 din HG nr. 870/2005. f. 67.
La data de 11.07.2014 a fost înregistrată o altă acțiune formulată de aceiași reclamantă și împotriva pârâtelor C. locală de fond funciar Așchileu, C. Județeană Cluj, sub nr._, prin care s-a solicitat obligarea Comisiei locale de fond funciar Așchileu la întocmirea documentației necesare în vedere emiterii titlului de proprietate pentru suprafața de 253,21 ha pășune, sub sancțiunea daunelor cominatorii în cuantum de 100 lei pentru fiecare zi de întârziere de la data rămânerii irevocabile a hotărârii; obligarea Comisiei Județene Cluj la emiterea titlului de proprietate pentru suprafața de teren menționată, după întocmirea documentației; obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată cu motivarea că Asociația Anciu – Așchileul M. s-a constituit și înscris în Registrul Asociațiilor și Fundațiilor în anul 2010 și au formulat cereri pentru reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenuri cu ramura de folosință pășune și vegetație forestieră în suprafață totală de 376,23 ha, din care s-a validat suprafața de 97,2 ha. pădure și s-au făcut demersuri pentru a se elibera titlu de proprietate pentru pădure.
C. Județeană Cluj a validat, prin patru hotărâri, suprafața de 97,2 ha. teren vegetație forestieră; 30,8 ha. respectiv 43,70 ha. ; suprafața de 7,31 ha. teren cu vegetație forestieră și suplimentar a validat suprafața de 63,42 ha. teren cu vegetația forestieră.
Ca urmare a demersurilor efectuate, C. locală Așchileu a emis procesele verbale de punere în posesie pentru suprafața de 253,21 ha. urmând a se pune în posesie și pentru diferența de 25,82 ha. însă în mod nejustificat, se întârzie întocmirea documentației necesare emiterii titlului de proprietate pentru terenul cu vegetație forestieră.
Prin tergiversarea îndeplinirii obligațiilor, reclamantei i se produce și un prejudiciu, solicitând acordarea unor daune cominatorii.
Se mai precizează faptul că s-a solicitat expres pârâtei de rând unu, punerea în posesie și finalizarea procedurii administrative în vederea emiterii titlului de proprietate în mod sistematic începând cu anul 2010 și până în prezent.
Se mai reține că în conformitate cu prev. art.72 și următoarele din HG nr. 890/2005, punerea în posesie a proprietarilor se face de comisiile locale sau de comisia județeană, conform planului parcelar, însă pârâta de ordin unu nu a procedat la îndeplinirea acestor formalități decât parțial, în consecință se solicită admiterea acțiunii formulată.
In drept s-au invocat disp. art. 46, art. 64 al. 2 din Legea nr. 18/1991 republicată, Legea nr. 169/1997, Legea nr. 1/2000, Legea nr. 247/2005.
Prin încheierea civilă nr. 793/2014 în dosarul nr._ s-a admis excepția conexității dosarului civil nr._ invocată de pârâta C. Județeană Cluj și a dispus conexarea dosarului nr._ cu dosarul civil nr._ și judecarea lor împreună.
Analizând pe fond, cele două acțiuni civile ce formează dosarele civile conexate în dosarul de față, raportat la ansamblul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
În urma constituirii comitetului ad-hoc al composesoratului de pădure și pășune din . de 26.10.2005, aceasta prin președintele ales la acea dată, în persoana numitei S. G. a formulat și depus, în temeiul art. 26 din L.1/2000, cerere de reconstituire a dreptului de proprietate la data de 15.10.2005 sub nr. 171/2005, încadrându-se în termenul legal de depunere de 30.11.2001 f.(202).
Prin această cerere a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru o suprafață de 64,81 ha. pășune, identificat în regim de carte funciară în CF nr. 27, nr.36 Așchileul M. – locul F. Pustii. Ulterior, reclamanta a mai revenit în completare, cu alte cereri de reconstituire a dreptului de proprietate pentru diferența de suprafață de teren pășune, precum și pădure (f.13-19), identificat în mai multe cărți funciare: CF nr. 554 Așchileu M.; nr. 1026 Așchileu M.; CF nr.974, CF nr.76; CF nr. 175; și CF nr. 29.
În total reclamanta a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața totală de 376,23 ha. pădure și pășune din care 97,2 ha. pădure și suprafața de 279,03 ha. pășune;
Cererile formulate au fost validate parțial, s-a întocmit anexa 54, în care au fost trecuți membrii și moștenitorii acestora, al composesoratului Așchileul M., cărora li s-a aprobat reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor cu vegetație forestieră (f.18).
În acest sens au fost emise în favoarea reclamantei, care a dobândit personalitate juridică, fiind înregistrată în registrul de asociații și fundații al Judecătoriei G., două titluri de proprietate pentru terenuri cu vegetație forestieră pentru următoarele suprafețe: 5 ha. 4800 mp. pădure înscrisă în titlul de proprietate_/19.04.2012 f.(75) și 30 ha. 8000 mp. – pădure înscrisă în titlul de proprietate_/17.05.2013, f.(76).
Prin Hotărârea Comisiei Județene Cluj nr. 429/2002, se validează în favoarea reclamantei alte suprafețe de teren forestier; în total 97,2 ha.
Cu toate acestea, reclamanta nu a fost pusă în posesie și nu i s-a emis până în prezent titlu de proprietate pentru suprafața rămasă de restituit, cu ramura de folosință pădure de 60,92 ha. în Așchileul M., deși folosește în fapt suprafața de 79,5 ha. P., pentru care autoritatea locală din Așchileu, percepe impozit de la reclamantă;
Față de cele arătate, instanța apreciază că sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 26 și următoarele din L.1/2000 coroborate cu disp. art. 8 din L.18/1991 și că reclamanta ca formă asociativă composesorală, este îndreptățită la reconstituirea dreptului de proprietate pentru diferența de pădure rămasă nerestituită în suprafață de 60,92 ha. pe raza comunei Așchileu;
În privința cererilor de reconstituire a dreptului de proprietate pentru pășune, formulate de reclamantă, pentru suprafața totală de 279,03 ha. pășune, identificată în cărțile funciare 27 și 36 Așchileul M., ele nu au fost validate până în prezent deși s-a purtat corespondență cu pârâta C. locală de fond funciar Așchileul M..
Cu toate acestea, în 2010, reclamantei i se predă în posesie suprafața totală de 253,21 ha. pășune, prin procesele verbale de punere în posesie, sub nr. 1636/2001, nr. 1695/2011 și nr. 1676/2011 f.(10-12 dosar civil nr._ conexat).
Dar și în acest condiții, nici până în prezent, reclamantei nu i s-a emis titlul de proprietate pentru pășunea solicitată, deși există la dosarul cauzei documente justificative a îndreptățirii reclamantei la reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața totală de 279,03 ha., pășune, conform art. 46, art.64 alin. (2) L.18/1991 cu modificările ulterioare;
Și în privința acestei cereri de reconstituire a dreptului de proprietate pentru diferența de teren pășune, rămas nerestituit reclamantei, instanța apreciază că este întemeiate și urmează a fi admisă.
În privința daunelor cominatorii, instanța le va respinge, întrucât prin noile dispoziții ale codului de procedură civilă a fost reglementată modalitatea de executare silită a obligațiilor de a face sau de a nu face, conform art. 902, 903 Cod pr.civ, art. 905 Cod procedură civilă, potrivit căruia titlul executoriu care conține o obligație de a face iar debitorul nu se conformează obligației, creditorul are dreptul să ceară instanței constrângerea debitorului prin aplicarea de penalități conform art. 905 (2) Cod pr.civ.
Prin urmare, după ce hotărârea de față va deveni titlu executoriu, iar pârâta C. locală de fond funciar și C. Județeană Cluj nu îndeplinesc de bună voie obligațiile de a face stabilite, va putea proceda la demararea procedurii de executare silită prev. de art. 902-905 Cod pr.civilă.
Raportat la aceste considerente, instanța va admite acțiunea reclamantei Asociației C. Anciu – Așchileul M. împotriva pârâților C. L. pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra terenurilor Așchileu, C. Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra terenurilor Cluj și I. T. de Regim Silvic și Vânătoare și va obliga pârâta C. locală de fond funciar Așchileu la punerea în posesie și întocmirea procesului verbal de punere în posesie și a celorlalte documente necesare emiterii titlului de proprietate în favoarea reclamantei, pentru suprafața de 60 ha, 9200 mp, teren cu pădure sau vegetație forestieră, situată în . suprafața de 279 ha, 300 mp, teren pășune situată în . pârâta C. Județeană Cluj la emiterea titlului de proprietate în favoarea reclamantei, pentru suprafața de 60 ha, 9200 mp, teren cu pădure sau vegetație forestieră, situată în . pârâta C. Județeană Cluj la emiterea titlului de proprietate în favoarea reclamantei și pentru suprafața de 279 ha, 300 mp, teren pășune, situată în . obliga pârâta C. L. Pentru Stabilirea Dreptului De Proprietate Asupra Terenurilor Așchileu la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 6900 lei, în favoarea reclamantei, reprezentând onorariu avocațial și onorariu expert extrajudiciar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
H O T A R A S T E:
Admite acțiunea civilă formulată de reclamanta ASOCIAȚIA C. ANCIU AȘCHILEUL M. cu sediul în .. 69, J. CLUJ împotriva pârâtelor C. L. PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE ASUPRA TERENURILOR AȘCHILEU cu sediul în ., nr. 179, J. CLUJ, C. JUDEȚEANĂ PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE ASUPRA TERENURILOR CLUJ cu sediul în CLUJ-N., ., nr. 58, J. CLUJ și I. T. DE REGIM SILVIC ȘI VÂNĂTOARE CLUJ cu sediul în CLUJ-N., ., nr. 93/A, J. CLUJ și în consecință:
Obligă pârâta C. locală de fond funciar Așchileu la punerea în posesie și întocmirea procesului verbal de punere în posesie și a celorlalte documente necesare emiterii titlului de proprietate în favoarea reclamantei, pentru suprafața de 60 ha, 9200 mp, teren cu pădure sau vegetație forestieră, situată în . suprafața de 279 ha, 300 mp, teren pășune situată în .>
Obligă pârâta C. Județeană Cluj la emiterea titlului de proprietate în favoarea reclamantei, pentru suprafața de 60 ha, 9200 mp, teren cu pădure sau vegetație forestieră, situată în .bligă pârâta C. Județeană Cluj la emiterea titlului de proprietate în favoarea reclamantei și pentru suprafața de 279 ha, 300 mp, teren pășune, situată în .>
Obligă pârâta C. L. Pentru Stabilirea Dreptului De Proprietate Asupra Terenurilor Așchileu la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 6900 lei, în favoarea reclamantei, reprezentând onorariu avocațial și onorariu expert extrajudiciar.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 03.06.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
C. StănilăMatedan G. M.
Red.CS. 10.06.2015
Dact.RML/07.07.2015/6 exp.
Tipărit MGM/21.07.2015
| ← Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u..... | Fond funciar. Sentința nr. 690/2015. Judecătoria GHERLA → |
|---|








