Pensie întreţinere. Sentința nr. 151/2015. Judecătoria GHERLA

Sentința nr. 151/2015 pronunțată de Judecătoria GHERLA la data de 11-02-2015 în dosarul nr. 151/2015

ROMÂNIA Operator de date cu caracter personal nr.3188

JUDECĂTORIA G.

JUDEȚUL CLUJ

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 151/2015

Ședința publică de la 11 Februarie 2015

Instanța formată din:

PREȘEDINTE: C. S.

GREFIER: M. G. M.

Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile formulată de reclamanta P. E. V. în contradictoriu cu pârâtul M. M., având ca obiect pensie întreținere.

La apelul nominal făcut în cauză, lipsă părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care:

Instanța constată că s-a parcurs prima etapă, aceea a regularizării, astfel că, în temeiul art. 237 Cod procedură civilă nou, se trece la etapa a doua, aceea a cercetării procesului.

Instanța încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar și în baza probelor de la dosar, reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Reține că prin acțiunea civilă formulată la data de 17.11.2014 reclamanta de P. E. V. în contradictoriu cu pârâtul M. M., se solicită instanței majorarea pensiei de întreținere retroactiv, pentru minorele M. O. și M. A., pârâtul fiind pensionar MAI.

Prezentei cereri îi sunt aplicabile dispozițiile noului cod de procedură civilă.

În temeiul art.194-197 din noul cod de procedură civilă s-au parcurs etapele de regularizare și comunicare a cererii de chemare în judecată; în această etapă, pârâtul a depus o întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii întrucât își îndeplinește obligația, lunar de a achita pensia de întreținere în cotă de 1/6 parte, așa cum a fost stabilită prin sentința civilă nr.825/14.04.2010 a Judecătoriei G.

Conform art.237 cod procedură civilă, instanța a trecut la etapa cercetării procesului, cu termen, azi în cadrul căruia a fost încuviințată proba cu înscrisuri.

Analizând probele dosarului, instanța reține următoarele:

Prin sentința civilă nr. 825/14.04.2010 a Judecătoriei G., pârâtul M. M. a fost obligat la plata unei pensii de întreținere în favoarea celor două minore, fiice a părților, M. O. M., născută la data de 30.07.1999 și M. M. A., născută la data de 09.12.2001, în cotă de 1/6 parte lunar, pentru fiecare minoră, din veniturile nete realizate de pârât ca pensionar MAI., începând cu data introducerii acțiuni și până la majoratul minorelor.

Prin acțiunea de azi, reclamanta solicită majorarea acestei pensii de întreținere, cu toate că acestă pensie de întreținere a fost stabilită în cotă procentuală în favoarea fiecărei minore în parte, din veniturile nete ale pârâtului ca pensionar MAI, venituri pe care le obține în prezent tot în acestă calitate.

În consecință, cererea de față nu este întemeiată pentru motivele indicate mai sus dar și pentru că nu sunt aplicabile în cauză dispozițiile art.531 cod civil nou.

Față de aceste considerente, instanța va respinge acțiunea reclamantei împotriva pârâtului, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMLE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge acțiunea civilă formulată de reclamanta P. E. V. domiciliată în D., .. 11B, ., J. CLUJ împotriva pârâtului M. M. domiciliat în G., .. 3, ., pentru majorare pensie de întreținere.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 11.02.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

C. StănilăMatedan G. M.

Red.Dact. CS/CS/02.03.2015

Tipărit/MGM/09.03.2015/4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pensie întreţinere. Sentința nr. 151/2015. Judecătoria GHERLA