Plângere contravenţională. Sentința nr. 318/2015. Judecătoria GHERLA

Sentința nr. 318/2015 pronunțată de Judecătoria GHERLA la data de 25-03-2015 în dosarul nr. 2361/235/2014

ROMÂNIA Operator de date cu caracter personal nr.3188

JUDECĂTORIA G.

JUDEȚUL C.

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 318/2015

Ședința publică de la 25 Martie 2015

Instanța formată din:

PREȘEDINTE: C. S.

GREFIER: M. G. M.

Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile formulată de petentul B. I. M. în contradictoriu cu intimatul I. C., având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în cauză, lipsă părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care:

Instanța constată că s-a parcurs prima etapă, aceea a regularizării, astfel că, în temeiul art. 237 Cod procedură civilă nou, se trece la etapa a doua, aceea a cercetării procesului.

Instanța, în baza probelor de la dosar, reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând, constata ca prin plângerea contravenționala înregistrata pe rolul Judecătoriei G. sub nr. de mai sus, petentul B. I. M. in contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLITIE AL JUDETULUI C. a solicitat instanței anularea Procesului verbal . nr._/09.07.2014 de Serviciul Poliției Rutiere C. iar in subsidiar înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertisment și a suspendării dreptului de a conduce aplicate prin procesul verbal contestat.

În motivare, petentul arata ca procesul verbal este netemeinic si nelegal întrucât în ce privește motivul ca ar fi circulat cu viteza de 120 km/h nu corespunde realității dat fiind faptul ca nu circula nici cu viteza care să depășească 100 km/h astfel că fapta pe care a săvârșit-o nu se încadrează în prevederile legale indicate, iar în subsidiar solicita transformarea amenzii in avertisment.

In drept au fost invocate OUG 195/2002, OG nr. 2/2001 și art.6 din CEDO.

În probațiune au fost anexate înscrisuri.

Prezentei cereri îi sunt aplicabile dispozițiile noului cod de procedură civilă.

În temeiul art.194-197 din noul cod de procedură civilă s-au parcurs etapele de regularizare și comunicare a cererii de chemare în judecată; în această etapă, intimatul a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale formulată de petent si menținerea procesului verbal atacat, învederând ca acesta conține toate elementele prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 16 si 17 din OG nr. 2/2001, agentul constatator a respectat dispozițiile art. 21 alin. 3 din același act normativ la întocmirea lui, actul sancționator se bucura de prezumția de legalitate si temeinicie si face dovada pana la proba contrara, care nu poate fi primita pe baza susținerilor petentului. Apoi, intimatul arata scopul dispozițiilor OUG nr. 195/2002, atribuțiile polițistului prevăzute in Legea nr. 218/2002, precum si modul de funcționare al cinemometrului si normele legale incidente, cat si istoricul contravențional al petentului.

În drept au mai fost invocate art. 194 lit. e C. proc. civ., art. 205-206, 223, 249, 250 si 315 C. proc. civ., OG nr. 2/2001, OUG nr. 195/2002.

În probațiune au fost anexate înscrisuri si extras de pe înregistrarea video generata de aparatul radar.

Conform art.237 cod procedură civilă, instanța a trecut la etapa cercetării procesului, cu termen, azi, în cadrul căruia a încuviințat proba cu înscrisuri și extrasul de pe înregistrarea video generata de aparatul radar.

Analizând actele si lucrările de la dosar, instanța retine următoarele:

În fapt, prin Procesul verbal . nr._/09.07.2014 de Serviciul Poliției Rutiere C. s-au aplicat petentului o amendă de 810 lei, 9 puncte de penalizare și sancțiunea complementară a reținerii permisului pe o durată de 90 zile, pentru că în data de 09.07.2014 ora 12,18 pe DN1C E576 în localitatea Răscruci . la km25, petentul a fost depistat și înregistrat cu aparatul radar, în timp ce conducea autovehiculul marca LAND ROVER cu numărul de înmatriculare_ cu viteza de 120km/h pe un sector de drum cu limita de viteză legală de 50 km/h, faptă încadrată ca și contravenție la art. 121 alin. 1 si art. 147 alin. 1 din Regulamentul de aplicare al OUG nr. 195/2002, art. 102 alin. 3, lit.e din OUG nr. 195/2002

Petentul a semnat procesul verbal, arătând că nu are nici o obiecțiune.

În drept, potrivit dispozițiilor art. 34 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța are obligația legală de a analiza legalitatea și temeinicia procesului verbal de constatare și de a hotărî asupra sancțiunii aplicate.

Preliminar, instanța subliniază că, potrivit Deciziei Curții Constituționale nr. 183/2003, procesul verbal de contravenție se bucură de prezumția de legalitate și temeinicie, prezumție ce are o natură relativă, putând fi răsturnată prin proba contrară. De asemenea, potrivit art. 249 din noul cod de procedură civilă, obligația de administrare a probei contrare aparține contestatorului.

Aplicabilitatea acestei prezumții presupune însă cu necesitate existența prealabilă a unui proces-verbal de constatare a contravenției încheiat cu stricta respectare a prevederilor legale și cuprinzând mențiunile obligatorii prevăzute de art. 16 și art. 17 din O.G. nr. 2/2001.

Analizând conținutul procesului-verbal sub aspectul legalității întocmirii acestuia, instanța constată că acesta cuprinde toate mențiunile prevăzute de art. 16 și 17 din O.G. nr. 2/2001, sub sancțiunea nulității, fiind încheiat cu respectarea prevederilor legale.

Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, instanța reține că petentul contestă procesul-verbal de constatare a contravenției sub aspectul consemnării unei situații de fapt care nu corespunde realității, arătând în cuprinsul plângerii contravenționale că nu a circulat în zona respectivă cu 120 km/h.

În drept, potrivit prevederilor art. 121 alin. 1 din Regulamentul de aplicare al OUG nr. 195/2002, conducătorii de vehicule sunt obligați sa respecte viteza maxima admisă pe sectorul de drum pe care circulă și pentru categoria din care face parte vehiculul condus, precum și cea impusa prin mijloacele de semnalizare.

În același timp, conform 102 alin. 2 si art. 108 alin. 1 lit. d pct. 3 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice, constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni, plus aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 zile, depășirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate si verificate metrologic.

Fapta imputată petentului a fost constatată cu ajutorul unui mijloc tehnic omologat si verificat metrologic la data de 24.04.2014, pe o durata de un an, fapt atestat de înscrisul atașat planșelor foto extrase de pe înregistrarea radar, atașate dosarului, care confirmă că autovehiculul condus de petent circula cu viteza de 120 km/h, la momentul in care a intrat in raza de acțiune a aparatului radar.

Prin urmare, stabilirea stării de fapt consemnata in procesul verbal s-a realizat prin înregistrarea valorii vitezei de către agentul constatator abilitat in acest scop de dispozițiile art. 26 alin. 1 pct. 10 din Legea nr. 218/2002 fără nici o alta formalitate, cu un aparat radar care este in conformitate cu reglementările legale in materie, respectiv Ordinul nr. 301/2005 al Biroului R. de Metrologie, singura care poate fi avuta in vedere din ansamblul dovezilor administrate, corespunde realității, drept care apărările petentului nu pot fi reținute de instanța.

F. de starea de fapt si de drept reținute, instanța constată că procesul verbal de contravenție atacat este temeinic si legal, iar sancțiunea aplicată, în limita sa specială minimă, corespund pericolului social al faptelor săvârșite, astfel că, având in vedere si istoricul contravențional al petentului, nu se impune anularea procesului verbal de contravenție.

Pentru aceste considerente, apreciind ca plângerea contravențională formulată de petent este neîntemeiata, în temeiul dispozițiilor art. 34 din Ordonanța de Guvern nr. 2/2001, instanța urmează sa o respingă ca atare, menținând în tot procesul verbal atacat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMLE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge plângerea contravențională formulată de petentul B. I. M. domiciliat în D., ., J. C. împotriva procesului verbal . nr._/09.07.2014 de Serviciul Poliției Rutiere C. în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul Județean de Poliție C., cu sediul în municipiul C.-N., ., județul C..

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică, azi, 25.03.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

C. StănilăMatedan G. M.

Red.Dact. CS/CS/24.04.2015

Tipărit/MGM/04.05.2015/5 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 318/2015. Judecătoria GHERLA