Plângere contravenţională. Sentința nr. 787/2015. Judecătoria GHERLA

Sentința nr. 787/2015 pronunțată de Judecătoria GHERLA la data de 30-06-2015 în dosarul nr. 1081/235/2015

ROMÂNIA Operator de date cu caracter personal nr.3188

JUDECĂTORIA G.

JUDEȚUL C.

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 787/2015

Ședința publică de la 30 Iunie 2015

Instanța formată din:

PREȘEDINTE: I. L. G.

GREFIER: L. C.

Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile formulată de petenta . în contradictoriu cu intimatul I. C., având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în cauză, lipsesc părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că s-a depus răspuns la întâmpinare de către petentă (f. 40) și o precizare a plângerii (f. 41-42) după care:

Instanța, pune în discuție și respinge cererea de acordare a unui nou termen de judecată formulată de petentă, întrucât la acest termen de judecată, verificându-și competența, invocă din oficiu excepția necompetenței teritoriale, raportat la locul controlului și locul săvârșirii presupusei fapte contravenționale – respectiv loc. Mociu, județul C. - localitate ce se află în competența teritorială a Judecătoriei C.-N., urmând ca instanța competentă să dispună asupra înscrisului intitulat „precizare a plângerii contravenționale”.

Instanța rămâne în pronunțare asupra excepției invocate.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față:

Prin plângerea contravențională înregistrată la data de 27.03.2015 pe rolul Judecătoriei G. sub nr._, petenta . a solicitat, în contradictoriu cu intimatul I. C., anularea în parte a procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ încheiat la data de 24.05.2013 de către intimat.

În drept a invocat OG nr. 2/2001, OG nr. 4/1995.

Acțiunea a fost timbrată cu 20 lei taxă judiciară de timbru (f. 19).

În probațiune, petentul a depus înscrisuri (f. 7-14).

La data de 06.05.2015 intimatul I. C. a formulat întâmpinare(f. 25) prin care a invocat excepția autorității de lucru judecat și excepția tardivității formulării plângerii, iar pe fond a solicitat respingerea plângerii ca nefondată și neîntemeiată, depunând în probațiune înscrisuri (f. 24-31).

Analizând excepția necompetenței teritoriale exclusive a instanței, invocată din oficiu, instanța reține următoarele:

Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ încheiat la data de 24.05.2013 de intimatul I. C. (f. 30), petenta . a fost sancționată în temeiul art. 31 din OG nr. 4/1995, pentru prezumtive fapte de natură contravențională constatate la punctul de lucru al petentei din . jud. C..

În drept, potrivit art. 32 alin. 3 din OG nr. 4/1995 privind fabricarea, comercializarea si utilizarea produselor de uz fitosanitar pentru combaterea bolilor, daunatorilor si buruienilor in agricultura si silvicultură, „contraventiilor prevazute la art. 31 le sunt aplicabile prevederile Ordonantei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 180/2002, cu modificarile si completarile ulterioare”, iar potrivit dreptului comun în materia contravențională, respectiv art. 32 alin. 1 din OG nr. 2/2001, „plângerea se depune la judecătoria în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția, prin aceste din urmă dispozițiilegiuitorul reglementând o competență teritorială exclusivă, stabilită prin norme imperative de ordine publică.

În conformitate cu dispozițiile art. 129 alin. 2 pct. 3 NCPC, „necompetența este de ordine publică: în cazul încălcării competenței teritoriale exclusive, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura”.

De asemenea, potrivit art. 130 alin. 2 din același act normativ, “necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe”, revenind instanței obligația, “să stabilească instanța judecătorească competentă”, potrivit art. 132 din NCPC.

Prin prisma acestor dispoziții legale, reținând că în materie contravențională conform OG nr. 2/2001 competența de soluționare a plângerilor revine instanței în a cărei circumscripție se pretinde a fi fostsăvârșită contravenția, și ținând cont că în prezentul litigiu faptele au fost constatate a fi comise în . jud. C., localitate care, potrivit HG nr. 337/1993, se află în raza de competență a Judecătoriei C.-N., constată că acestei instanțe îi revine competența teritorială de a soluționa prezenta plângere contravențională.

Față de prevederile legale invocate, în baza art. 132 alin. 1 și 3 din NCPC instanța va admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei G. invocată din oficiu și va dispune declinarea soluționării prezentei cauze în favoarea Judecătoriei C.-N..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția necompetenței teritoriale exclusive a Judecătoriei G., invocată din oficiu.

Declină competența de soluționare a plângerii contravenționale formulate de către petenta ., în contradictoriu cu intimatul I. C., în favoarea Judecătoriei C.-N..

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, azi, 30.06.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

G. I. LilianaChiorean L. P.

Red. /Dact.GIL

4 exp./30.06.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 787/2015. Judecătoria GHERLA