Contestaţie la executare. Sentința nr. 5575/2013. Judecătoria GIURGIU
Comentarii |
|
Sentința nr. 5575/2013 pronunțată de Judecătoria GIURGIU la data de 17-06-2013 în dosarul nr. 6460/236/2012
Operator de date cu caracter personal nr. 8756
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
JUDECATORIA G. - CAUZE GENERALE
SENTINȚA CIVILĂ nr. 5575
Ședința publică de la 17 Iunie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – I. S. V.
GREFIER - B. M.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestator D. B., contestator D. G. S. și pe intimat DIRECȚIA DE T. ȘI IMPOZITE LOCALE G., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat P. A. pentru contestatori, lipsind intimata și martorii Ș. N. și Ș. V..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că pentru acest termen de judecată procedura de citare este legal îndeplinită, citația pentru martorul șofran a fost restituită cu mențiunea destinatar mutat, nu s-a depus dovada de îndeplinire a mandatului de aducere, după care:
Apărătorul contestatorilor învederează că nu insistă în administrarea probei cu martori.
Instanța, față de imposibilitatea ascultării martorilor Ș. N. și Ș. V., având în vedere dispozițiile art. 188 Cod procedură civilă, continuă judecata fără ascultarea martorilor încuviințați.
Instanța acordă cuvântul asupra excepției prescripției executării amnezii și asupra fondului cauzei.
Apărătorul contestatorilor, având cuvântul, solicită admiterea excepției prescripției executării amenzii, raportat la practica judiciară și motivele arătate în contestație.
Cu privire la fondul contestației, solicită admiterea contestației formulate potrivit motivelor arătate în cererea completatoare, apreciind întemeiată cererea având în vedere probele administrate în cauză.
Nu solicită cheltuieli de judecată.
Instanța reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Asupra cauzei civile de față constată următoarele:
Prin contestația la executare înregistrată pe rolul acestei instanțe sub numărul nr._, contestatorii D. B. și D. G.-S. au solicitat, în contradictoriu cu intimata Direcția de Impozite și T. Locale G., desființarea actelor de executare silită reprezentate de somația nr._ din data de 09.04.2012 emisă în dosarul de executare nr._ din aceeași dată, precum și a titlurilor reprezentate de procesele verbale de contravenție . nr._ din data de 03.06.2011, . nr._ din data de 03.06.2011 și . nr._ din data de 26.07.2011.
În fapt, contestatorii au arătat că intimata a început executarea silită prin somația nr._ din data de 09.04.2012, pentru suma totală de 750 lei, reprezentând amenzi aplicate prin procesele verbale de contravenție sus menționate.
Au mai învederat contestatorii că executarea silită este netemeinică și nelegală, motivând că nu au cunoștință de niciunul dintre cele trei titluri executorii, nefiindu-le comunicate.
În această ordine de idei au mai arătat contestatorii că nu au săvârșit nicio faptă contravențională pentru care să fie sancționați în perioada iunie-iulie 2011, astfel că procesele verbale-titluri executorii sunt fie netemeinice și nelegale fie nu ii privesc.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.172, art.173 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare și art. 399 alin.1, 2 și 3 Cod procedură civilă.
În probațiune, contestatorii au solicitat proba cu înscrisuri, sens în care a fost depusă la dosar, în copie, somația nr._ din data de 09.04.2012.
Contestația a fost legal timbrată cu taxă judicară de timbru și timbru judiciar.
Legal citată, intimata Direcția de Impozite și T. Locale G. nu s-a prezentat în instanță, nu a depus întâmpinare și nu a solicitat probe în apărare.
La solicitarea instanței, intimata a depus la dosar copia dosarului de executare.
La termenul de judecată din data de 08.10.2013 contestatorii prin apărător și-au completat acțiunea introductivă, arătând că aceasta vizează și titlurile executorii constând în procesele verbale de contravenție . nr._ din data de 03.06.2011, . nr._ din data de 03.06.2011 și . nr._ din data de 26.07.2011.
În acest sens au învederat contestatorii că actele constatatoare sunt neîntemeiate și nelegale, fiind lovite de nulitate absolută, conform dispozițiilor art.17 din OG 2/2001, nefiind semnate de către agentul constatator.
În această ordine de idei s-a mai menționat că actul sancționator are caracterul unui înscris autentic, fapt ce exclude posibilitatea ca el să fie semnat electronic.
O altă critică adusă de contestatori vizează și împrejurarea că somația este emisă pe numele D. B. și D. G.-S., deși titlurile executorii constând în procesele verbale de contravenție sunt emise numai pe numele D. B..
În baza art. 167 Cod procedură civilă instanța a încuviințat proba cu înscrisurile de la dosar și proba cu martori.
La termenul de judecată din data de 17.06.2013 instanța a invocat din oficiu excepția prescripției executării amenzii contravenționale, rămânând în pronunțare.
Analizând actele si lucrările dosarului prin prisma excepției invocate și a dispozițiilor legale incidente, instanța reține următoarele:
Prin procesele verbale de contravenție . nr._ din data de 03.06.2011, . nr._ din data de 03.06.2011 și . nr._ din data de 26.07.2011, întocmite de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A., Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică-CESTRIN, contestatorul D. B. a fost sancționat contravențional pentru săvârșirea contravenției prev. de art. 8 alin 1 din O.G. nr. 15/2002, privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, cu modficările și completările ulterioare.
S-a reținut în esență că, în perioada decembrie 2010-februarie 2011, pe DN5, km 28+120m, Călugăreni, jud. G., vehiculul categoria A, cu numărul de înmatriculare_, aparținând contestatorului, a circulat fără a deține rovinietă valabilă.
Pentru contravențiile săvârșite s-a aplicat contestatorului sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de câte 250 lei, fiind obligat și la contravaloarea tarifului de despăgubire, în valoare de 28 euro, conform art. 8 alin.3 din același act normativ.
Procesele verbale de constatare a contravenției au fost încheiate în lipsa contestatoarei și a unui martor, contravenția fiind constatată cu ajutorul mijloacelor tehnice ale sistemului informatic de emitere, gestiune, monitorizare și control al rovinietei-SIEGMCR.
Instanța mai reține că procesele verbale de contravenție în baza cărora s-a început executarea silită au fost comunicate, prin afișare la domiciliu, în prezența unui martor asistent.
Împotriva proceselor verbale de constatare a contravenției nu s-a formulat plângere în termenul legal prevăzut de art. 31 din OG. 2/2001.
Intimata a început executarea silită împotriva contestatorilor în baza somației nr._ din data de 09.04.2012 emisă în dosarul de executare nr._ din aceeași dată, pentru obligații fiscale în cuantum de 750 lei, provenite din aplicarea amenzilor contravenționale prin procesele verbale de contravenție sus menționate.
În ceea ce privește motivele de nelegalitate invocate în cererea supusă judecății, în sensul că actele sancționatorii nu sunt semnate, fiind lovite în opinia contestatorilor de nulitate absolută, reține instanța că acestea se referă exclusiv la legalitatea și temeinicia titlurilor de creanță devenite titluri executorii prin neatacare, respectiv procesele verbale de constatare a contravenției.
Sub acest aspect reține instanța că, potrivit art. 172 alin. 3 din O.G. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, act normativ incident în cauză, contestatia poate fi facută și împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornita executarea, in cazul in care acest titlu nu este o hotarâre data de o instanta judecatorească sau de alt organ jurisdictional si daca pentru contestarea lui nu exista o alta procedura prevazută de lege.
Prin urmare Codul de procedură fiscală instituie doua condiții de admisibilitate a contestatiei la executare pentru cazul in care se invocă aparari de fond împotriva titlului executoriu: titlul pus in executare să nu fie o hotarâre judecatorească sau o hotarâre a unui alt organ cu activitate jurisdictionala și să nu existe alta procedură prevazută de lege pentru contestarea titlului.
Potrivit art. 31 alin. 1 din O.G. 2/2001, împotriva procesului verbal de constatare a contraventiei si de aplicare a sanctiunii se poate face plângere in termen de 15 zile de la data înmânarii sau comunicarii acestuia.
Așadar, actul normativ care reglementează regimul juridic al contravențiilor prevede posibilitatea formularii plângerii contraventionale împotriva procesului verbal de constatare si sanctionare a contraventiilor, procedură in care poate fi verificata legalitatea si temeinicia întocmirii acestuia.
Dată fiind această procedură, în cadrul contestatiei la executare nu pot fi formulate critici in ce priveste legalitatea și temeinicia procesului verbal de constatare a contravenției, motiv pentru care instanța nu va proceda la analiza criticilor vizând actele sancționatorii în baza cărora a fost declanșată executarea silită.
Cu privire la excepția prescripției executării sancțiunii contravenționale invocată din oficiu instanța constată că, potrivit dispozițiilor art. 14 alin.1 din OG 2/2001, executarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie dacă procesul-verbal de constatare a contravenției nu a fost comunicat contravenientului în termen de o lună de la data aplicării sancțiunii.
Sub acest aspectul comunicării proceselor verbale de contravenție instanța are în vedere că nu s-a făcut prin poștă, cu confirmare de primire ci prin afișare la domiciliu, fără a se arăta motivele pentru care în concret s-a optat pentru această modalitate de comunicare și fără ca în cuprinsul proceselor verbale de afișare să se menționeze unde anume actele sancționatorii au fost afișate, existând un puternic dubiu cu privire la luarea la cunoștință efectivă a contestatorului D. B., în vederea exercitării dreptului de a formula plângere contravențională.
În consecință, având în vedere că procedura de comunicare este viciată, echivalând practic cu o necomunicare a proceselor verbale ce stau la baza demarării procedurii de executare silită, instanța va avea în vedere că persoana sancționată a luat la cunoștință abia în momentul comunicării somației nr._ din data de 09.04.2012, respective la data de 10.04.2014, așadar după trecerea unei perioade mai mari de 1 lună, instanța urmează să admită excepția prescrierii executării sancțiunii amenzii contravenționale în baza proceselor verbale de contravenție . nr._ din data de 03.06.2011, . nr._ din data de 03.06.2011 și . nr._ din data de 26.07.2011, întocmite de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A., Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică-CESTRIN, să constate prescrisă executarea sancțiunii amenzii contravenționale, să admită contestația la executare și, pe cale de consecință, să anuleze anuleze toate actele de executare silită emise în dosarul de executare nr._ din data de 09.04.2014.
Văzând și dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția prescripției executării sancțiunii amenzii contravenționale, invocată din oficiu de instanță.
Constată prescrisă executarea sancțiunii amenzii contravenționale aplicată prin procesele verbale de constatare a contravenție . nr._ din data de 03.06.2011, . nr._ din data de 03.06.2011 și . nr._ din data de 26.07.2011 întocmite de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A., Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică-CESTRIN.
Admite contestația la executare formulată de contestatorii D. B. și D. G.-S., ambii cu domiciliul în mun.G., ., ., jud.G., în contradictoriu cu intimata Direcția de Impozite și T. Locale G., cu sediul în mun.G., ., ..
Anulează actele de executare silită efectuate în dosarul de executare nr._ din data de 09.04.2012.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17.06.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 7881/2013.... | Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 3151/2013.... → |
---|