Plângere contravenţională. Sentința nr. 7881/2013. Judecătoria GIURGIU

Sentința nr. 7881/2013 pronunțată de Judecătoria GIURGIU la data de 19-11-2013 în dosarul nr. 6054/236/2013

Operator de date cu caracter personal nr. 8756

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA G.

GENERALE

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 7881/2013

Ședința publică de la 19 Noiembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. G.

Grefier I. A.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe petent K. M. și pe intimat C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CESTRIN, având ca obiect plângere contravetionala R13_.

Despre mersul dezbaterilor s-a consemnat în încheierea de ședință din data de 12.11.2013 când s-au pus concluzii pe fond, iar instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea pentru data de astăzi, când a deliberat și pronunțat următoarea hotărâre.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, instanța constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul instanței la data de 27.06.2013, sub numărul de mai sus, petenta K. M. a solicitat în contradictoriu cu intimata CNADNR SA – CENTRESIN, anularea procesului-verbal de contravenție . nr._/24.04.2013.

Astfel, petenta a arătat în esență că procesul-verbal de contravenție este lovit de nulitate absolută întrucât la data săvârșirii contravenției nu mai era proprietara autovehiculului surprins că a circulat fără rovinietă valabilă.

În ședința publică din data de 12.11.2013 instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței teritoriale.

Analizând înscrisurile depuse la dosar, instanța, potrivit art. 248 alin. 1 din C.proc.civ., se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a pricinii.

Prin Legea 2/2013 publicată în Monitorul Oficial în data de 15.02.2013, s-a modificat OG 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, în sensul că, s-a introdus art. 101, conform căruia, prin derogare de la dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001, plângerea, însoțită de copia procesului-verbal de constatare a contravenției se introduce la judecătoria în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul contravenientul.

Având în vedere că petenta a depus la poștă plângerea contravențională la data de 08.05.2013, instanța constată că în cauză sunt incidente dispozițiile legale arătate mai sus. În consecință, instanța competentă să soluționeze prezenta plângere este judecătoria în circumscripția căreia domiciliază sau își are sediul contravenientul.

Deoarece contravenientul are sediul în G., . ., instanța urmează să admită excepția necompetenței teritoriale invocate din oficiu și să decline plângerea spre competentă soluționare Judecătoriei G..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția necompetenței teritoriale invocată de instanță din oficiu.

Declină plângerea contravențională formulată de petenta K. M., cu domiciliul în G., . . CNP_1 în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A., CUI_, J40/552/15.01.2004, cu sediul în .. 401 A, sector 6, București, împotriva procesului-verbal de contravenție R13 nr._/24.04.2013, spre competentă soluționare Judecătoriei G..

Irevocabilă

Pronunțată în ședință publică, azi, 19.11.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

G. A. I. A.

Tehnored.jud.G.A/5ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 7881/2013. Judecătoria GIURGIU