Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 8341/2013. Judecătoria GIURGIU
Comentarii |
|
Sentința nr. 8341/2013 pronunțată de Judecătoria GIURGIU la data de 10-12-2013 în dosarul nr. 14640/236/2013
Operator de date cu caracter personal nr. 8756
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
GENERALE
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 8341/2013
Ședința publică de la 10 Decembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. P.
Grefier V. P.
Pe rol judecarea cauzei Minori și familie privind pe reclamanta Ș. A. și pe pârâtul Ș. M. M., autoritate tutelară P. M. G., având ca obiect ordonanță președințială.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamanta personal și asistată de avocat Ț. R., pârâtul a răspuns personal, lipsă fiind autoritatea tutelară.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că procedura de citare este legal îndeplinită, după care:
Apărătorul reclamantei, depune la dosar delegație și arată că părțile s-au împăcat, iar reclamanta înțelege să renunțe la judecata prezentei cauze.
S-a identificat pârâtul cu CI CNP_, care a arătat că s-a împăcat cu reclamanta și este de acord cu cererea de renunțare la judecată a reclamantei.
S-a luat interogatoriu din oficiu reclamantei, răspunsurile fiind consemnate în scris, iar interogatoriul atașat la dosar.
Nemaifiind cereri de formulat, probe de administrat, excepții de ridicat, instanța constată procesul în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Apărătorul reclamantei solicită a se lua act de declarația reclamantei de renunțare la judecat.
Pârâtul personal, solicită a se lua act de renunțarea la judecată a reclamantei.
INSTANȚA
Asupra cauzei civile de față;
Pe data de 26.11.2013, pe rolul acestei instanțe, sub nr._ a fost înregistrată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Ș. A. în contradictoriu cu pârâtul Ș. M. M. și autoritatea tutelară P. M. G., prin care solicită pe calea ordonanței președințiale să se stabilească locuința minorului Ș. M. A., născut la 27.01.2012, la domiciliul reclamantei, respectiv în G., ., ., jud. G., până la soluționarea definitivă a cererii de divorț.
La termenul de judecată din 10.12.2013 reclamanta a declarat că renunță la judecata cauzei, iar pârâtul prezent a învederat că este de acord cu renunțarea la judecată.
Din aceste considerente, în baza dispozițiilor art. 406 NCPC. instanța urmează să pronunțe o hotărâre, prin care va lua act de manifestarea de voință valabil exprimată de reclamantă referitor la cursul judecății.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Ia act de declarația scrisă a reclamantei Ș. A., domiciliată în G., ., ., jud. G., de renunțare la judecata cauzei în contradictoriu cu pârâtul Ș. M. M., domiciliat în G., ..5, jud. G.
Cu recurs în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 10 Decembrie 2013
Președinte, M. P. | ||
Grefier, V. P. |
red. jud.PM
dact.PV
exp.4/19.12.2013
← Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr.... | Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr.... → |
---|