Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr. 477/2013. Judecătoria GIURGIU

Sentința nr. 477/2013 pronunțată de Judecătoria GIURGIU la data de 17-01-2013 în dosarul nr. 6253/236/2010

Operator de date cu caracter personal nr. 8756

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA G.

CAUZE CU MINORI

SENTINȚA CIVILĂ NR. 477

Ședința publică de la 17 Ianuarie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. F.

Grefier C. F. P.

Pe rol judecarea cauzei minori și familie privind pe reclamant I. Ș. și pe pârât I. L. C., pârât I. I. - decedat, pârâta I. NUȚA, pârât I. C.-I., având ca obiect partaj bunuri comune/lichidarea regimului matrimonial

Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința din data de 10.01.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentință și când instanța motivată de lipsa de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea pentru data de astăzi, când:

INSTANȚA

Asupra cauzei civile de față;

Prin cererea adresată acestei instanțe și înregistrată la data de 14.06.2010 sub nr._, reclamanta I. Ș. a chemat în judecată pe pârâții I. L.-C., I. I. și I. Nuța, solicitând instanței ca prin hotărâre judecătorească să se dispună partajarea bunurilor dobândite în timpul căsătoriei.

În fapt, reclamanta arată că, a fost căsătorită cu pârâtul I. L.-C. din anul 1998 până în anul 2008, iar prin sentința civilă nr. 3538/14.05.2009 pronunțată de Judecătoria G. s-a dispus desfacerea căsătoriei, sentință rămasă definitivă și irevocabilă prin Decizia nr. 8/19.01.2010 a Tribunalului G..

Mai arată reclamanta că, în timpul căsătoriei au dobândit în timpul căsătoriei următoarele bunuri: un teren în suprafață de 1200 mp situat în intravilanul munic. G., ..,un autoturism de teren marca WV Touareg, număr de identificare WVGZZZ7LZ5D06446 de culoare albastru și cu nr. de înmatriculare_ ;un autoturism marca WV Passat, număr de identificare WVWZZZ3BZ1P287544, de culoare albastră și cu nr. de înmatriculare_ ;un autoturism marca Dacia Break, număr de identificare UU1R13311X2842680, de culoare alb boreal, și cu nr. de înmatriculare_ ,precum și următoarele bunuri mobile - trei televizoare color, un televizor color LCD, un calculator compus din unitate, monitor LCD și imprimantă, cameră video Sony, combină muzicală LG, combină frigorifică Whirlpool, mașină de spălat automată marca Whirlpool, aragaz Indesit, aspirator, 2 boilere electrice, un cuier hol, mobilă de bucătărie compusă din 5 corpuri, colțar cu masă și 2 scaune, bibliotecă, o măsuță de sticlă, canapea cu două fotolii imitație de piele crem, dormitor compus di șifonier cu 4 uși, pat dublu, 2 noptiere și o servantă cu oglindă, canapea cu 2 fotolii ratan, mobilier dormitor copil compus din 4 corpuri, pat, birou cu scaun mobil.

Precizează reclamanta că toate bunurile enumerate mai sus se află în posesia pârâtului, în sensul că acesta folosește atât terenul cât și autoturismele. Cu privire la celelalte bunuri mobile, menționează că acestea se află în apartamentul părinților pârâtului, situat în municipiul G., ., ., jud. G., apartament în care au locuit împreună cu copilul timp de 6 ani.

În contradictoriu cu pârâții I. I. și I. Nuța, menționează că au un drept de creanță pentru suma de 80.000 lei, astfel, au efectuat împreună îmbunătățiri la apartamentul din municipiul G., ., ., respectiv: au cumpărat și montata ușa de la intrare; au cumpărat și montat gresie și faianță pentru bucătărie și băi; au cumpărat și montat ușile de interior; au cumpărat mobilier și obiecte sanitare pentru ambele băi; au cumpărat și montat ferestrele; au cumpărat și montat parchet din bambus în sufragerie, și în cele două dormitoare; au turnat șapa în tot apartamentul, au cumpărat rigips și a placat pereții apartamentului, au refăcut instalația electrică și sanitară; au plătit muncitorii care au efectuat aceste lucrări.

Cuantumul acestor îmbunătățiri efectuate de ai se ridică la suma de 80.000 lei.

În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 36 C fam. și art. 6731 și urm. C.pr.civ.

În dovedirea cererii a solicitat probele cu înscrisuri, interogatoriul pârâților, martori și expertiza de specialitate.

La termenul de judecată din data de 21.10.2010 pârâții au depus la dosar întâmpinare-cerere reconvențională prin care arată că toate bunurile înscrise în acțiune, unele sunt bunuri comune ale lor, unele sunt bunuri proprii ale pârâților I. I. și I. Nuța, iar altele sunt bunuri proprietate ., societate care are foarte mari datorii.

Cu privire la îmbunătățirile aduse la apartamentul proprietatea pârâților I. I. și I. Nuța, acestea au fost realizate de ei, sumele fiind realizate din veniturile acestora, din economii, ca și din împrumuturi multiple pe care le-au realizat.

Pin cererea reconvențională, pârâtul I. L.-C. a solicitat să fie suplimentată masa partajabilă cu datoria comună ce constă în împrumutul la . 59.800 CHF ca și dobânzile și comisioanele aferente. Totodată a solicitat suplimentarea masei cu o altă datorie comună, în sumă de 4.150 lei, la sistemul home-cinema, precum și includerea în masa datoriilor comune a sumei de 3.126 lei, restanță energie electrică consumată în timpul căsătoriei și achitată de acesta după despărțire.

În drept, pârâții au invocat dispozițiile art. 115, 119, 120 C.pr.civ.

În dovedirea cererii a solicitat probele cu înscrisuri, interogatoriul reclamantei, martori și expertize.

La termenul de judecată din data de 02.12.2010 s-a depus la dosar un răspuns la întâmpinarea-cererea reconvențională, prin care învederează faptul că pârâtul deține în proprietate exclusivă un apartament cu două camere în municipiul G., șos. București, .. C, ., unde se află și sediul firmei ..

Cu privire la terenul din Drumul Stăneștiului, precizează că acesta a fost cumpărat de ei, cu suma de 13 mil. lei vechi, pe care i-a achitat în două rate, iar cu privire la autoturisme, precizează faptul că cele trei autoturisme sunt folosite încă de la despărțirea lor în fapt, numai de pârât.

Referitor la includerea în masa partajabilă a creditului contractat de aceasta la Bancpost SA, precizează că este de acord, iar în ceea ce privește sistemul home-cinema, menționează faptul că nu a fost de acord cu achiziționarea acestuia, iar pârâtul își poate păstra acest bun, nefiind de acord cu restanța la plata energiei electrice și nici cu privire la cheltuielile de întreținere.

În drept, pârâții au invocat dispozițiile art. 115 și urm. C.pr.civ.

Procedând la judecarea cauzei s-au administrat următoarele probe: înscrisuri și interogatorii reciproce, câte 2 martori și expertiză, prorogându-se proba cu expertize după administrarea celorlalte probe.

La dosar, au fost depuse, în copie, următoarele acte: adeverință, contract de furnizare a energiei electrice, carte identitate reclamant, decizie de imputare anuală, fișă fiscală, registru chitanțier, certificat de căsătorie înregistrat sub nr. 1803/8.09.1998 la Primăria sect. 6 București, carte de muncă reclamant, certificat de naștere înregistrat sub nr. 794/1966 la Primăria or. București – Raionul 23 August, certificat de deces înregistrat sub nr. 2485/21.12.2007 la Primăria sect. 6 București, înscris sub semnătură privată intitulat „contract de vânzare cumpărare”, certificat de calitate de moștenitor nr. 109/18.03.2008 emis de BNP Inina D. – București, sentința civilă nr. 956/15.02.2007 a Judecătoriei G., certificat de moștenitor nr. 666/04.07.1984, declarațiile martorilor C. I., V. F. și P. T., din dosarul nr._ al Judecătoriei G..

Prin încheierea din data de 29.09.2011 ,în baza art. 673/5 Cpr civ s-a constatat că reclamanta –pârâtă I. Ș. E. și pârâtul-reclamant I. L. C. au dobândit în timpul căsătoriei, în cote egale de ½ fiecare, următoarele bunuri comune :un teren în suprafață de 1200 mp situat în intravilanul munic. G., ..,un autoturism de teren marca WV Touareg, număr de identificare WVGZZZ7LZ5D06446 de culoare albastru și cu nr. de înmatriculare_ ;un autoturism marca WV Passat, număr de identificare WVWZZZ3BZ1P287544, de culoare albastră și cu nr. de înmatriculare_ ;un autoturism marca Dacia Break, număr de identificare UU1R13311X2842680, de culoare alb boreal, și cu nr. de înmatriculare_ ,precum și următoarele bunuri mobile - trei televizoare color, un televizor color LCD, un calculator compus din unitate, monitor LCD și imprimantă, cameră video Sony, combină muzicală LG, combină frigorifică Whirlpool, mașină de spălat automată marca Whirlpool, aragaz Indesit, aspirator, 2 boilere electrice, un cuier hol, mobilă de bucătărie compusă din 5 corpuri, colțar cu masă și 2 scaune, bibliotecă, o măsuță de sticlă, canapea cu două fotolii imitație de piele crem.

S-a mai constatat că reclamanta pârâtă I. Ș. și pârâții reclamanți I. L. C., I. I. și I. Nuța au efectuat în timpul căsătoriei, celor doi, în cote egale de ¼ fiecare, următoarele îmbunătățiri, la apartamentul situat în munic. G., ., ., jud. G.: au înlocuit ușa de la intrare și cele de interior, au cumpărat mobilier și obiecte sanitare pentru ambele băi, au cumpărat și montat ferestre termopan; au cumpărat și montat parchet din bambus în sufragerie și parchet în două dormitoare,au turnat șapă în tot apartamentul, au cumpărat și au placat pereții cu rigips în tot apartamentul și au refăcut instalația electrică și sanitară

Constată că reclamanta –pârâtă I. Ș. E. și pârâtul-reclamant I. L. C. au următoarele obligații comune, în cote egale de ½ fiecare:suma de 59.000 CHF reprezentând contravaloarea ratelor datorate în baza contractului de credit nr. HL20099/06.03.2008 încheiat cu B. Post SA – Sucursala G.;suma de 3126 lei reprezentând contravaloarea energiei electrice; suma de 1767, 93 reprezentând cheltuieli de întreținere neachitate până în luna iunie 2008, datorate pârâților reclamanți I. I. și I. Nuța.

De asemenea, s-a dispus efectuarea unei expertize judiciare în specialitatea construcții pentru evaluarea îmbunătățirilor aduse imobilului apartament, o expertiză în specialitatea topografie pentru evaluarea și propuneri de lotizare a terenului în suprafață de 1200 mp, o expertiză auto pentru evaluarea autoturismelor susmenționate și o expertiză judiciară pentru evaluarea și lotizarea bunurilor mobile.

În cauză, s-a efectuat o expertiză judiciară în specialitatea construcții pentru evaluarea îmbunătățirilor aduse imobilului apartament, întocmită de expert T. R.-M., o expertiză în specialitatea topografie pentru evaluare și propuneri de lotizare a terenului în suprafață de 1200 mp, întocmită de expert S. Stelică-G., o expertiză auto pentru evaluarea autoturismelor susmenționate, întocmită de expert B. M. și o expertiză judiciară pentru evaluarea și lotizarea bunurilor mobile, întocmită de expert M. M..

La individualizarea loturilor ce revin părților, instanța are în vedere criteriile stabilite de art. 6739 c.pr.civ., astfel se constată că părțile au cote părți egale în ceea ce privește dobândirea bunurilor mobile și în ceea ce privește îmbunătățirile aduse imobilului, că bunurile mobile sunt comod partajabile în natură, iar în ceea ce privește îmbunătățirile aduse imobilului pârâții vor fi obligați să-i plătească reclamantei cota de ¼ din valoarea acestora. Cu privire la datoriile la energie electrică și utilități ,va obliga reclamata să plătească pârâților cota de ½ din cuantumul acestora.

Referitor la datoriile comune ale soților, instanța va stabili ca pârâtul-reclamant I. L.-C. să plătească în continuare împrumutul în sumă de 59.800 CHF contractat la . în vedere că de la despărțirea în fapt reclamanta nu achitat nici o rată iar datoria este garantată cu bunurile proprietatea pârâtului I. L. care a și solicitat ,pe care reconvențională,includerea acestui credit în masa partajabilă, urmând ca reclamanta să-i plătească acestuia cota de ½ din suma deja achitată precum și din suma rămasă de achitat

Va compensa cheltuielile de judecată și obligă pârâtul-reclamant I. L.-C. să achite reclamantei-pârâte I. Ș. suma de 750 lei, reprezentând onorariu avocat ales.

Față de aceste considerente, instanța apreciază ca întemeiată în parte acțiunea formulată de reclamanta pârâtă I. Ș. și apreciază ca fiind întemeiată în parte cererea reconvențională formulată de pârâții-reclamanți onescu I. – decedat și continuată de I. L. C., I. Nuța, și I. C. I., urmând să o admită în parte. În consecință, instanța va omologa rapoartele de expertiză judiciară efectuate de expert S. Stelică-G. (topografică) – în varianta I, T. R.-M. (construcții), M. M. (bunuri mobile) – în varianta II și B. M. (auto raportul) și va atribui în proprietate și posesie reclamantei-pârâte I. Ș. următoarele bunuri mobile: două televizoare color, aragaz (Indesit), aspirator, două boilere electrice, cuier hol, mobilă de bucătărie compusă din 5 corpuri, colțar cu masă și două scaune, bibliotecă, canapea cu două fotolii imitație de piele crem și suprafața de 603 mp (din totalul de 1.206 mp) din terenul intravilan, situat pe raza municipiului G., .. G., respectiv lotul 2 din varianta I a raportului de expertiză întocmit de expert F. R..

De asemenea, va atribui pârâtului-reclamant I. L.-C. următoarele bunuri mobile: televizor color, televizor color LCD, calculator compus din unitate, monitor LCD și imprimantă, cameră video Sony, combină muzicală LG, combină frigorifică Wirlpool, mașină de spălat automată marca Wirlpool, măsuță de sticlă,suprafața de 603 mp (din totalul de 1.206 mp) din terenul intravilan, situat pe raza municipiului G., .. G., respectiv lotul 1 din varianta I a raportului de expertiză întocmit de expert F. R.,autoturismul de teren marca Volkswagen Touareg cu nr. înmatriculare_, și cu nr. de identificare WVGZZZ7LZ5D06446, autoturismul marca Volkswagen Passat cu nr. înmatriculare_ și nr. de identificare WVWZZZ3BZ1P287544 și autoturismul marca Dacia Break cu nr. înmatriculare_ și nr. de identificare UU1R13311X2842680.

Va obliga pârâtul-reclamant I. L.-C. să plătească reclamantei-pârâte I. Ș. suma de 67.349 lei cu titlu de sultă (reprezentând ½ din contravaloarea autoturismelor) iar reclamanta-pârâtă I. Ș. să plătească reclamantului-pârât I. L.-C. suma de 100 lei cu titlu de sultă (reprezentând diferență contravaloare bunuri mobile).

De asemenea, va obliga pârâții-reclamanți I. Nuța, I. L.-C. și I. C.-I. să plătească reclamantei-pârâte I. Ș. suma de 5.396 lei (reprezentând cota de ¼ din valoarea îmbunătățirilor aduse apartamentului) iar reclamanta-pârâtă să plătească pârâților-reclamanți suma de 2.447 lei (reprezentând ½ din datoriile la energie electrică și utilități).

Va obliga pârâtul-reclamant I. L.-C. să plătească în continuare împrumutul în sumă de 59.800 CHF contractat la . reclamanta-pârâtă I. Ș. să plătească pârâtului-reclamant I. L.-C. suma de 26.484,34 CHF (la cursul BNR din ziua plății), reprezentând ½ din ratele achitate de pârâtul-reclamant din perioada iunie 2008 – decembrie 2012 precum și suma de 26.678,99 CHF, reprezentând ½ din suma rămasă de achitat din credit.

Va compensa cheltuielile de judecată și obligă pârâtul-reclamant să plătească reclamantei-pârâte suma de 750 lei, reprezentând onorariu avocat ales.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte acțiunea formulată de reclamanta-pârâtă I. Ș., domiciliată în municipiul G., .. B2, ., jud. G..

Admite în parte cererea reconvențională formulată de pârâții-reclamanți I. I. – decedat și continuată de I. L.-C., domiciliat în municipiul G., ., jud. G., I. NUȚA, domiciliată în municipiul G., ., jud. G., și I. C.-I., domiciliat în municipiul G., ., jud. G..

Dispune partajarea bunurilor comune.

Omologhează rapoartelor de expertiză judiciare efectuate de expert S. Stelică-G. (topografică) – în varianta I, T. R.-M. (construcții), M. M. (bunuri mobile) – în varianta II și B. M. (auto).

Atribuie reclamantei-pârâte I. Ș. următoarele bunuri mobile: două televizoare color, aragaz (Indesit), aspirator, două boilere electrice, cuier hol, mobilă de bucătărie compusă din 5 corpuri, colțar cu masă și două scaune, bibliotecă, canapea cu două fotolii imitație de piele crem.

Atribuie reclamantei-pârâte I. Ș. suprafața de 603 mp (din totalul de 1.206 mp) din terenul intravilan, situat pe raza municipiului G., .. G., respectiv lotul 2 din varianta I a raportului de expertiză întocmit de expert F. R..

Atribuie pârâtului-reclamant I. L.-C. următoarele bunuri mobile: televizor color, televizor color LCD, calculator compus din unitate, monitor LCD și imprimantă, cameră video Sony, combină muzicală LG, combină frigorifică Wirlpool, mașină de spălat automată marca Wirlpool, măsuță de sticlă.

Atribuie pârâtului-reclamant I. L.-C. suprafața de 603 mp (din totalul de 1.206 mp) din terenul intravilan, situat pe raza municipiului G., .. G., respectiv lotul 1 din varianta I a raportului de expertiză întocmit de expert F. R..

Atribuie pârâtului-reclamant I. L.-C. autoturismul de teren marca Volkswagen Touareg cu nr. înmatriculare_, și cu nr. de identificare WVGZZZ7LZ5D06446, autoturismul marca Volkswagen Passat cu nr. înmatriculare_ și nr. de identificare WVWZZZ3BZ1P287544 și autoturismul marca Dacia Break cu nr. înmatriculare_ și nr. de identificare UU1R13311X2842680.

Obligă pârâtul-reclamant I. L.-C. să plătească reclamantei-pârâte I. Ș. suma de 67.349 lei cu titlu de sultă (reprezentând ½ din contravaloarea autoturismelor).

Obligă reclamanta-pârâtă I. Ș. să plătească reclamantului-pârât I. L.-C. suma de 100 lei cu titlu de sultă (reprezentând diferență contravaloare bunuri mobile).

Obligă pârâții-reclamanți I. Nuța, I. L.-C. și I. C.-I. să plătească reclamantei-pârâte I. Ș. suma de 5.396 lei (reprezentând cota de ¼ din valoarea îmbunătățirilor aduse apartamentului).

Obligă reclamanta-pârâtă să plătească pârâților-reclamanți suma de 2.447 lei (reprezentând ½ din datoriile la energie electrică și utilități).

Obligă pârâtul-reclamant I. L.-C. să plătească în continuare împrumutul în sumă de 59.800 CHF contractat la .>

Obligă reclamanta-pârâtă I. Ș. să plătească pârâtului-reclamant I. L.-C. suma de 26.484,34 CHF (la cursul BNR din ziua plății), reprezentând ½ din ratele achitate de pârâtul-reclamant din perioada iunie 2008 – decembrie 2012.

Obligă reclamanta-pârâtă I. Ș. să plătească pârâtului-reclamant I. L.-C. suma de 26.678,99 CHF, reprezentând ½ din suma rămasă de achitat din credit.

Compensează cheltuielile de judecată și obligă pârâtul-reclamant I. L.-C. să achite reclamantei-pârâte I. Ș. suma de 750 lei, reprezentând onorariu avocat ales.

Cu apel în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 17.01.2013

PREȘEDINTE,

GREFIER,

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr. 477/2013. Judecătoria GIURGIU