Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr. 6523/2013. Judecătoria GIURGIU

Sentința nr. 6523/2013 pronunțată de Judecătoria GIURGIU la data de 18-09-2013 în dosarul nr. 18568/236/2012

Operator de date cu caracter personal nr. 8756

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA G.

CAUZE CU MINORI

SENTINȚA CIVILĂ NR.6523

Ședința publică de la 18 Septembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. M.

Grefier M. C.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamantul F.-C. V. și pe pârâta F.-C. F., având ca obiect partaj bunuri comune/lichidarea regimului matrimonial .

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că reclamantul nu a făcut dovada achitării taxei de timbru, după care:

Instanța constată că reclamantul a fost citat pentru acest termen cu mențiune dispusă în sarcina sa, privind obligația de a achita taxa judiciară de timbru în cuantum de 3184 lei si timbru judiciar mobil de 5 lei sub sancțiunea anulării cererii ca netimbrată, obligație pe care acesta nu a îndeplinit-o.

Pentru acest motiv, instanța constată procesul în stare de judecată și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Asupra cauzei civile de față:

Pe data de 13.12.2012, pe rolul acestei instanțe, sub nr._, a fost înregistrată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul F.-C. V. în contradictoriu cu pârâta F.-C. F., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună partajarea bunurilor comune dobândite în timpul căsătoriei împreună cu pârâtul, să se constate că la dobândirea bunurilor din timpul căsătoriei a avut o contribuție de 50%.

Instanța a dispus citarea reclamantului cu mențiunea să achite taxă judiciară de timbru în cuantum de 3184 lei,potrivit dispozițiilor art. 3 Legea 146/1997 și să depună timbru judiciar în valoare de 5 lei conform art. 3 din OG 32/1995 dar nu și-a îndeplinit această obligație procesuală.

Potrivit dispozițiilor art. 20 alin. 1 din Legea 146/1997 taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar alin. 3 prevede că neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiuni sau a cererii.

Din aceste considerente, reține că reclamantul nu și-a îndeplinit obligația de plată a taxelor de timbru, în baza art. 20 alin. 1 și 3 Legea 146/1997 instanța va anula acțiunea ca netimbrată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Anulează cererea ca netimbrată, formulată de reclamantul F.-C. V., domiciliat în mun. G., ., ., jud. G., f.f.l. în .. Izvoarele, jud. G., în contradictoriu cu pârâta F.-C. F., domiciliată în mun. G., ., ., jud. G..

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 18.09.2013.

PREȘEDINTE,

GREFIER,

Red.Jud.M.M.

Dact.Ș.P.

Ex.4/2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr. 6523/2013. Judecătoria GIURGIU