Pensie întreţinere. Sentința nr. 6025/2013. Judecătoria GIURGIU

Sentința nr. 6025/2013 pronunțată de Judecătoria GIURGIU la data de 10-07-2013 în dosarul nr. 4473/236/2013

Operator de date cu caracter personal nr. 8756

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA G.

CAUZE CU MINORI

SENTINȚA CIVILĂ NR.6025

Ședința publică de la 10 Iulie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. M.

Grefier M. C.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta S. I. G., autoritate tutelară P. M. G. și pe pârâtul D. L. G., având ca obiect pensie întreținere .

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns reclamanta personal și asistată de avocat M. A., pârâtul personal și asistat de avocat R. M., lipsă fiind reprezentatul aut.tut.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că pârâtul nu a făcut dovada achitării taxei de timbru aferentă cererii reconvenționale, după care:

Instanța pune în vedere pârâtului, prin apărător, să depună la dosar dovada achitării taxei de timbru aferentă cererii reconvenționale, sub sancțiunea anulării cererii.

Avocat R. M. pentru pârât, învederează că va timbra cererea reconvențională până la sfârșitul ședinței de judecată.

Apărătorii părților, depun la dosar interogatoriile formulate.

Instanța procedează la administrarea probei cu interogatoriul pârâtului D. L. G., legitimat cu CI . nr._, și reclamantei S. I. – G., legitimată cu CI . nr._, răspunsurile acestora fiind consemnate în scris și atașate la dosar.

Avocat R. M. pentru pârât, reiterează cererea, privind administrarea probei testimoniale cu un martor, pentru a face dovada că pârâtul a contribuit cu sume de bani și bunuri la întreținerea minorului, având în vedere că se solicită stabilirea pensiei de întreținere de la momentul introducerii acțiuni.

Avocat M. A. pentru reclamantă, se opune la cerere reiterată de apărătorul pârâtului, întrucât instanța s-a pronunțat asupra cererii la termenul anterior.

Instanța constată că s-a pronunțat pe cererea formulată de apărătorul pârâtului, la termenul anterior, prin respingerea acesteia; constată procesul în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.

Avocat M. A. pentru reclamantă, având cuvântul, solicită admiterea acțiunii, obligarea pârâtului să contribuie la întreținerea minorului, cu o pensie lunară al cărei cuantum să fie stabilit în funcție de veniturile realizate de acesta, precum și norma de hrană.

Avocat R. M. pentru pârât, având cuvântul, solicită admiterea în parte a cererii, respectiv să fie obligat la plata unei pensii de întreținere în favoarea minorului, de la momentul pronunțării prezentei sentințe, având în vedere că pârâtul a contribuit atât cu sume de bani, cât și cu bunuri(îmbrăcăminte, încălțăminte, jucării, alimente) .

Totodată solicită ca pensia de întreținere să se stabilească în funcție de venitul net realizat de pârât, fără să se aibă în vedere și norma de hrană, aceasta fiind cuantificată în bani, dar nu întotdeauna să dă bani, există situații când se dau produse alimentare.

Solicită admiterea cererii privind legăturile personale cu minorul, conform programului menționat de pârât prin cererea reconvențională și conform răspunsurilor la interogatoriu ale reclamantei.

Nu solicită cheltuieli de judecată.

Avocat M. A. pentru reclamantă, având cuvântul în replică, arată că din înscrisurile depuse la dosar, rezultă că norma de hrană este cuantificată în bani și nu în produse alimentare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față:

Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de 29.03.2013, reclamanta S. I. G. a chemat în judecată pe pârâtul D. L. G., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtului la plata unei pensii lunare de întreținere în favoarea minorului lor fiu, D. G.-M., pensie al cărei cuantum urmează să fie stabilit în raport de veniturile pe care pârâtul le realizează.

De asemenea, solicită obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, din căsătoria sa cu pârâtul a rezultat minorul lor fiu, D. G.-M., născut la 26.08.2009.

La data de 27.08.2012, căsătoria lor a fost desfăcută, conform certificatului de divorț nr. 7523/27.08.2012 eliberat de BNP D. E..

La aceeași dată, între ea și pârât s-a încheiat o convenție, prin care a convenit cu privire la numele purtat după desfacerea căsătoriei, autoritatea părintească exercitată în comun asupra minorului, stabilirea locuinței minorului la mamă.

De asemenea, fiind de bună credință, a convenit cu pârâtul să contribuie în mod egal la cheltuielile creșterea și educarea minorului, iar pârâtul să poată păstra legătura cu minorul după cum va dori.

Convenția lor a fost autentificată sub nr. 584/27.08.2012 de BNP D. E..

Menționează că după desfacerea căsătoriei dintre ei, pârâtul a păstrat legătura cu minorul lor fiu, în mod sporadic, însă și mai grav este că pârâtul nu contribuie material la cheltuielile cu creșterea și educarea minorului.

Deși i-a solicitat telefonic să contribuie și el cu o sumă lunară la creșterea copilului lor, pârâtul i-a răspuns că dacă minorul stă cu ea, ea trebuie să-l crească, iar dacă vreau bani de la el, să-l dea în judecată.

Apreciaza că pârâtul are o obligație legală să contribuie inclusiv material la creșterea și educarea minorului lor fiu, astfel cum legiuitorul a stabilit prin disp. art. 525, 530 și urm. din Codul civil.

Față de aceste dispoziții legale, solicită să se dispună obligarea pârâtului să contribuie la creșterea și educarea minorului lor fiu cu o pensie lunară de întreținere.

Cuantumul pensiei urmează să fie stabilit în raport de veniturile realizate de către pârât, acesta fiind angajat în cadrul Ministerului Apărării Naționale, la Unitatea Militară nr. 2208 Ghimpați.

În dovedirea acțiunii, solicită proba cu înscrisuri, interogatoriul pârâtului și, după caz, de proba cu martori.

La cerere au fost anexate următoarele înscrisuri în copii, certificat de divorț, convenție, certificate de naștere, cărți de identitate, certificat de căsătorie.

La termenul de judecată din data de 15.07.2013, pârâtul a depus la dosarul cauzei întâmpinare-cerere reconvențională, la acțiunea reclamantei S. I. G..

În motivare se arată că, prin acțiunea sa, reclamanta a solicitat obligarea sa la plata unei pensii de intretinere in favoarea fiului lor D. G. M. născut la 26.08.2009 proporțional cu veniturile pe care le realizează.

In motivarea acțiunii sale reclamanta arata ca la data de 27.08.2012 a fost desfăcută casatoria lor in baza Certificatului de Divorț nr. 7523/27.08.2012 eliberat de B.N.P. D. E..

A arătat pârâtul că, prin convenția notariala incheiata s-a convenit ca ambii părinți sa contribuie in mod egal la cheltuielile cu creșterea si educarea minorului iar el sa poată pastra legătură cu minorul asa cum va dori.

De asemenea a mai arătat pârâtul că s-a preocupat de creșterea si educarea minorului in sensul ca a contribuit atat cu sume de bani, cat si cu bunuri (imbracaminte, incaltaminte, alimente, jucării), astfel incat acțiunea reclamantei este surprinzătoare pentru el.

In ultima vreme, mai precis după promovarea prezentei acțiuni atitudinea reclamantei s-a schimbat in sensul ca nu i-a mai permis sa aibă legaturi personale cu minorul, ceea ce a creat o stare oarecum tensionala intre ei.

Reclamanta îi solicita sume de bani din ce in ce mai mari, desi stia ca nu poate sa contribui pe masura dorințelor sale intrucat are si un împrumut la banca contractat in timpul relației lor de concubinaj, anterior încheierii căsătoriei si pe care l-au folosit in comun, dar pe care il achită si in prezent singur.

F. de acțiunea reclamantei, in situatia in care se dorește stabilirea unui cuantum al pensiei de intretinere datorata minorului solicită admiterea acesteia, insa in parte, respectiv nu din momentul introducerii acțiunii, ci din momentul pronunțării acesteia intrucat pana la acest moment a inteles sa contribuie de bunăvoie la creșterea si educarea minorului rezultat din casatoria lor.

La stabilirea cuantumului pensiei de intretinere, solicită să se aibă în vedere veniturile pe care le realizează in cadrul Ministerul Apărării Naționale la Unitatea Militara nr. 2208 Ghimpați.

Pe cale de cerere reconventionala solicită a i se incuviinta sa aibă legaturi personale cu minorul dupa următorul program:

-in prima si a treia saptamana din luna de vinerea de la orele 16 pana duminica la orele 16.

-o luna in timpul vacantei de vara, o saptamana in vacanta de primavara si doua saptamani in vacanta de iarna.

-a doua zi dupa sărbătorile tradiționala de P., C. si Revelion, a doua zi dupa ziua de naștere a minorului si dupa ziua sa onomastica.

Având in vedere ca reclamanta nu îi mai permite sa aibă legături personale cu minorul, modificându-și poziția fata de momentul incheierii convenției notariale a fost nevoit sa formuleze prezenta cerere pentru ca pe cale judecătoreasca sa se stabileasca un program cert de vizitare.

In drept invocă disp art. 200 C.p. civ, art. 204 C.p.civ, art. 401 Cod civil

În dovedire solicită proba cu înscrisuri, interogatoriul reclamantei și martori.

La data de 30.04.2013, reclamanta a formulat răspuns la întâmpinare și cererea reconvențională formulată de către pârât, arătând că, paratul in mod corect afirma ca la data de 27.08.2009, căsătoria lor a fost desfăcută prin Certificatul de divorț nr. 7523/27.08.2013, iar prin convenția notariala s-a convenit ca ambii părinți sa contribuie m mod egal la întreținerea si educarea copilului lor, si acesta sa poata pastra legatura cu copilul cum va dori.

Pârâtul în mod deliberat, insa, deformeaza adevarul atunci când afirmă ca a contribuit cu sume de bani si bunuri la întreținerea și educarea copilului lor in condițiile in care alocația copilului, care se virează în contul pârâtului, i-a fost adusa de acesta doar dupa insistențele sale telefonice, fapt ce s-a repetat, uneori cu întârzieri nejustificate si sume incomplete;

De asemenea, precizeaza ca, pe timpul relației lor, pentru cheltuieli comune, si ea a contractat un imprumut, pe care si in present il achită din veniturile proprii, prin rate lunare. Insa, apreciaza ca, la stabilirea contribuției părintelui la creșterea, intretinerea si educarea unui minor nu trebuie sa se tina seama de creditele pe care acesta le ramburseaza, ci doar de veniturile pe care acesta le obține si mai ales de nevoile si interesul superior al minorului.

A mai arătat reclamanta că nu a dorit sa respecte convenția notariala, nu si-a vizitat frecvent copilul, la luat de cateva ori de la domiciliul său si la dus la niște matusi la tara, de unde s-a dus si l-a luat dupa doua zile, întors acasa, copilul avea un comportament retras, era plin de ciupituri de pureci, neîngrijit si cu disconfort gastric;

Paratul de mai multe ori i-a solicitat primirea copilului pentru a petrece timp cu el, insa la data si ora stabilita nu se mai prezenta, iar cand ea suna motiva ca nu o sa-l mai ia ca are treaba, fapt ce producea disconfort copilului care începea sa planga, pentru ca realiza ca așteptarea lui sa se intalneasca si sa petreaca timpul cu tatal lui fusese nerasplatita de către acesta;

Cu privire la solicitarea de a i se incuviinta un program de legaturi cu copilul arată ca este de acord ca paratul sa-si vada copilul, solicită chiar sa isi petreaca cat mai mult timp cu ei, pentru ca realizeaza importanta fiul lor sa beneficieze de atentia ambilor părinți.

Procedând la judecarea cauzei, s-a administrat proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei.

Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma cererilor și a dispozițiilor legale în materie, instanța reține următoarele:

Din căsătoria părților a rezultat minorul D. G. M., născut la data de 26.08.2009, în prezent cele două părți fiind despărțite, minorul locuind în prezent cu reclamanta.

În vederea stabilirii unei pensii de întreținere în sarcina pârâtului, instanța arată că, potrivit art. 499 alin. (1) din Codul civil, tatăl și mama sunt obligați în solidar să dea întreținere copilului lor minor, asigurându-i cele necesare traiului, precum și educația, învățătura și pregătirea sa profesională. De asemenea, legea stabilește în art. 525 alin. (1) din Codul civil faptul că minorul se află în nevoie dacă acesta nu se poate întreține din munca sa, chiar dacă ar avea bunuri.

Din textele legale sus invocate rezultă particularitatea obligației legale de întreținere dintre părinți și copii, în sensul că starea de nevoie a descendentului minor se prezumă pe toată durata minorității, până la proba contrară. Or, pârâtul nu a adus nicio probă în sens contrar.

Pe de altă parte, incapacitatea de muncă este considerată că există nu numai atunci când se datorează unor cauze fiziologice, dar și atunci când provine din cauze de ordin social. Incapacitatea de a munci a minorului rezultă tocmai din vârsta acestuia.

În ceea ce privește debitorul obligației de întreținere, potrivit dispozițiilor art. 499 alin. (1) și art. 529 din Codul civil, acesta are obligația legală la plata pensiei de întreținere față de minor, cuantumul întreținerii calculându-se în funcție de starea de nevoie a celui care pretinde întreținerea și cu posibilitățile materiale ale celui obligat să asigure întreținerea. Când întreținerea este datorată de părinte, ea se stabilește până la o pătrime din venitul său lunar net pentru un copil, o treime pentru 2 copii și o jumătate pentru 3 sau mai mulți copii.

Constatând că sunt îndeplinite condițiile pentru existența obligației de întreținere în sarcina pârâtului și în favoarea minorului, instanța apreciază cererea reclamantei ca fiind întemeiată și urmează a o admite, în temeiul art. 499 alin. (1) și art. 529 din Codul civil, și să oblige pârâtul să contribuie la întreținerea minorului D. G. - M. cu o pensie lunară de 477 lei, începând cu data introducerii acțiunii 29.03.2013 și până la majoratul acestuia.

La termenul de judecată din data de 05 iunie 2013, instanța a pus în vedere pârâtului prin apărător să timbreze cererea reconvențională sub sancțiunii anulării, dispoziție ce nu a fost adusă la îndeplinire.

Potrivit art.197 C.proc.civ., în cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada atașării taxelor datorate se atașează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condițiile legii.

În egală măsură, potrivit art.20 alin.3 din Legea nr.146/1997, neîndeplinirea obligației de plată a taxei de timbru se sancționează cu anularea acțiunii sau cererii.

Față de cele de mai sus, instanța va dispune anularea cererii reconvenționale.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea reclamantei S. I. G., domiciliată în mun. G., .. 240G, ., ., formulată împotriva pârâtului D. L. G., domiciliat în mun. G., .. 240G, ., ., f.f.l. în mun. G., ., ., jud. G..

Obligă pârâtul să contribuie la întreținerea minorului D. G. – M., născut la data de 26.08.2009 cu o pensie lunară de 477 lei, începând cu data introducerii acțiunii 29.03.2013 și până la majoratul acestuia.

Anulează cererea reconvențională.

Cu apel în 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 10.07.2013.

PREȘEDINTE,

GREFIER,

Red.Jud.M.M.

Dact.Ș.P.

Ex.5/2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pensie întreţinere. Sentința nr. 6025/2013. Judecătoria GIURGIU