Plângere contravenţională. Sentința nr. 304/2013. Judecătoria GIURGIU

Sentința nr. 304/2013 pronunțată de Judecătoria GIURGIU la data de 14-01-2013 în dosarul nr. 8359/236/2012

Dosar nr._

Operator de date cu caracter personal nr. 8756

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA G.

JUDECATORIA G. - CAUZE GENERALE

Sentința civilă nr. 304/2013

Ședința publică de la 14 Ianuarie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE: I. S. - V.

GREFIER: G. L. - GINELA

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petent . SRL și pe intimat C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CESTRIN, având ca obiect plângere contravetionala R12_.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile, cauza fiind lăsată la a doua strigare.

La al doilea apel nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că procedura de citare cu părțile este legal îndeplinită, precum și că intimata a depus la dosar înscrisuri, după care:

Instanța invocă din oficiu excepția tardivității plângerii contravenționale și reține cauza în pronunțare pe excepție.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, petenta S.C. P. O. SOVEJA S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A., CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ-CESTRIN, anularea procesului verbal de constatare a contravenției . 12 nr._ din data de 11.01.2012.

În motivarea plângerii, petenta arată că la data de 27.12.2011 a primit de la Administrația Finanțelor Publice P. titlul executoriu nr.5080/23.04.2012, prin care era încunoștiințată că este obligată la plata unei amenzi în cuantum de 2.750 lei și a unui tarif de despăgubire în sumă de 3.039,77 lei, pentru neplata rovinietei aferentă camionului, proprietatea firmei.

Mai arată petenta că, în urma lămuririlor solicitate, a aflat de existența procesului verbal de contravenție . 12 nr._ din data de 11.01.2012, întocmit de dl. A. S., angajat al CNADNR S.A.-CESTRIN, în funcția de agent constatator, în care se reține că, la data de 17.07.2011, ora 01.56, pe DN5, km 28+120m, Călugăreni, jud. G., vehiculul categoria E, cu numărul de înmatriculare_, aparținând S.C. P. O. SOVEJA S.R.L., a circulat fără a deține rovinietă valabilă.

Astfel, învederează petenta că reprezentanții CNADNR nu i-a făcut comunciarea procesului verbal atacat în nici un fel, încălcându-i dreptul la apărare în termenul legal.

Plângerea nu a fost motivată în drept.

Cererea este legal scutită de plata taxelor de timbru potrivit dispozițiilor art. 36 din O.G. 2/2001 coroborat cu art. 15 lit. i) din Legea 146/1997 și art. 1 alin. 2 din O.G. 32/1995.

Au fost depuse la dosar de către petentă copie proces verbal de contravenție contestat, iar de către intimată certificat calificat semnătură electronică, autorizație de control a agentului constatator, imagine foto detaliu folosită în vederea recunoașterii automate a numerelor de înmatriculare, dovadă comunicare proces verbal contestat.

La termenul de judecata din data de 14.01.2013 instanța a invocat, din oficiu, excepția tardivitătii plângerii contravenționale.

Analizând actele si lucrările dosarului prin prisma excepției invocate, instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal de contravenție . 12 nr._ din data de 11.01.2012, întocmit de C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A., CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ-CESTRIN, petenta a fost sancționată contravențional pentru săvârșirea contravenției prev. de art. 8 alin 1 din O.G. nr. 15/2002, privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, cu modificările și completările ulterioare.

S-a reținut că, la data de 17.07.2011, ora 01:56, pe DN5, km 28+120m, Călugăreni, jud. G., vehiculul categoria E, cu numărul de înmatriculare_, aparținând S.C. P. O. SOVEJA S.R.L., a circulat fără a deține rovinietă valabilă, proba făcându-se cu foto 000402___5652000.

Pentru contravenția săvârșită s-a aplicat petentei sancțiunea amenzii contravenționale de 2.750 lei, fiind obligată și la contravaloarea tarifului de despăgubire, în valoare de 720 euro, conform art. 8 alin.3 din același act normativ.

Procesul verbal de constatare a contravenției a fost încheiat în lipsa petentei și a unui martor, contravenția fiind constatată cu ajutorul mijloacelor tehnice ale sistemului informatic de emitere, gestiune, monitorizare și control al rovinietei-SIEGMCR, și a fost comunicat prin poștă cu confirmare de primire, la data de 24.01.2012.

Potrivit dispozițiilor art. 31 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia, iar potrivit art. 27 din același act normativ, comunicarea procesului-verbal și a înștiințării de plată de face prin poștă, cu aviz de primire, sau prin afișare la domiciliul sau la sediul contravenientului.

Potrivit art. 103, alin. 1 din Codul de procedură civilă, neexercitarea oricarei căi de atac și neîndeplinirea oricarui act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința sa.

Din interpretarea coroborată a acestor texte, rezultă că termenul de 15 zile este un termen legal, imperativ și peremptoriu, a cărui nerespectare atrage decăderea din dreptul de a mai recurge la calea de atac oferită de lege, respectiv plângere împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor.

Termenul se calculează conform dispozițiilor art. 101, alin. 1 din Codul de procedură civilă, pe zile libere, neintrând în socoteală nici ziua când a început, nici ziua când s-a împlinit.

Instanța constată că procesul verbal de constatare a contravenției . 12 nr._ din data de 11.01.2012 a fost comunicat petentului prin poștă cu confirmare de primire, conform dovezii existente la dosar (fila 11), moment de la care, conform prevederilor legale arătate mai sus, a început să curgă termenul de 15 zile pentru formularea plângerii.

Prin urmare, termenul de 15 zile a început să curgă de la data de 24.01.2012 și s-a împlinit la 09.02.2012.

Plângerea a fost depusă de petent prin poștă la data de 12.05.2012, după împlinirea termenului legal.

Instanța va înlătura susținerile petentei în sensul că nu i s-a comunicat procesul verbal atacat, având în vedere că intimata a făcut dovada faptei contrare, prin depunerea la dosar a confirmării de primire a procesului verbal.

Pentru considerentele de mai sus și având în vedere că petentul nu a invocat nici existența vreunei împrejurări mai presus de voința sa, care să justifice o eventuală repunere în termen, în sensul art. 103 din Codul de procedura civilă, instanța va admite excepția tardivității plângerii contravenționale, excepție invocată de instanță, din oficiu și, pe cale de consecință, va respinge plângerea formulată de petentă împotriva procesului verbal de constatare a contravenției . 12 nr._ din data de 11.01.2012, ca tardiv formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția tardivității plângerii contravenționale, invocată din oficiu de instanță.

Respinge ca tardiv introdusă plângerea formulată de contestatoarea S.C. P. O. SOVEJA S.R.L., cu sediul social în mun. B., ., nr.104 A, jud.B., în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A., CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ-CESTRIN, cu sediul în București, .. 401A, sect. 6, împotriva procesului verbal de constatare a contravenției . nr._ din data de 11.01.2012.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14.01.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red./dact.I.S.V.

4 ex./05.02.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 304/2013. Judecătoria GIURGIU