Plângere contravenţională. Sentința nr. 4511/2013. Judecătoria GIURGIU

Sentința nr. 4511/2013 pronunțată de Judecătoria GIURGIU la data de 10-05-2013 în dosarul nr. 1127/236/2012

Operator de date cu caracter personal nr. 8756

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA G.

JUDECATORIA G. - CAUZE GENERALE

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 4511/2013

Ședința publică de la 10 Mai 2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE R. M. N.

Grefier E. C. B.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestator . (și pe intimat C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CESTRIN, având ca obiect plângere contravenționala R11_, R11_ .

Dezbaterile pe fond din prezenta cauză au avut loc în ședința publică de la 03.05.2013, care au fost consemnate în încheierea de ședință de la acel termen, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea pentru data de azi, 10.05.2013, când;

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul acestei instanțe, la data de 16.01.2012 sub nr._, petenta S.C. S. 18 S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA, anularea proceselor verbale de constatare a contravenției . 11 nr._ și nr._ întocmite la data de 21.11.2011.

În motivarea plângerii, petenta a arătat, în esență, că nu a săvârșit faptele contravenționale reținute în sarcina sa întrucât, la data săvârșirii faptelor menționate, nu mai avea calitatea de utilizator al autoturismului înmatriculat_ .

În drept, plângerea nu a fost motivată.

În susținerea plângerii sale, petenta a depus, în copie, procesul verbal contestat și alte înscrisuri.

În conformitate cu prevederile art. 15 lit. i din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru și art. 36 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, plângerea împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției este scutită de taxa judiciară de timbru, iar conform art. 1 alin. 2 din OG nr. 32/1995, este scutită și de plata timbrului judiciar.

Intimata, prin întâmpinarea formulată, a invocat excepția tardivității și a solicitat instanței să respingă plângerea contravențională ca tardiv introdusă.

În susținerea întâmpinării formulate, intimata a depus la dosarul cauzei, în copie, probele foto obținută cu sistemul SIEGMCR, certificatul calificat și autorizația de control a agentului constatator.

Instanța, din oficiu, a invocat excepția tardivității introducerii plângerii contravenționale și a reținut cauza în pronunțare în vederea soluționării excepției invocate.

Analizand actele dosarului prin prisma excepției de tardivitate invocate din oficiu, instanța reține următoarele:

Potrivit art. 31 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia, iar conform art. 32 alin. 2 din același act normativ, plângerea se trimite judecătoriei în a cărei rază a fost săvârșită contravenția.

Având în vedere prevederile art. 47 din O.G. nr. 2/2001, dispozițiile acestei ordonanțe se completează cu dispozițiile Codului de procedură civilă, conform căruia termenele se înțeleg pe zile libere, neintrând în socoteală nici ziua când a început, nici ziua când s-a sfârșit termenul (art. 101 alin. 1 C.pr.civ).

În cauza de fața, instanța constată că procesele verbale contestate i-au fost comunicat petentei la data de 09.12.2011, astfel cum rezultă din confirmările de primire ale respectivelor procesele, depuse la dosar de intimată (f. 21 - 22).

Prezenta plângere a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 16.01.2012, fiind trimisă prin poștă la data de 13.01.2012, așadar cu depășirea termenului legal de 15 zile .

Termenul de 15 zile prevăzut de art. 31 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 este un termen imperativ, nerespectarea lui putând fi invocată pe tot parcursul procesului.

În consecință, în temeiul art. 31 și 34 din O.G. nr. 2/2001, instanța va admite excepția tardivității invocată din oficiu și va respinge plângerea contravențională ca tardiv formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția tardivității introducerii plângerii contravenționale, invocată de instanță din oficiu.

Respinge plângerea contravențională formulată de petenta S.C. S. 18 S.R.L., cu sediul procesual ales în .. 10, ., parter, . în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A., cu sediul în .. 401 A, sector 6, București, ca fiind tardiv introdusă.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 10 Mai 2013.

Președinte,

R. M. N.

Grefier,

E. C. B.

Red.jud.NRM:

Dact.E.B.

Ex.4/ 22 Mai 2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 4511/2013. Judecătoria GIURGIU