Plângere contravenţională. Sentința nr. 7552/2013. Judecătoria GIURGIU

Sentința nr. 7552/2013 pronunțată de Judecătoria GIURGIU la data de 05-11-2013 în dosarul nr. 17959/236/2012

DOSAR NR._

operator de date cu caracter personal nr.8756

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA G.

JUDECATORIA G. - CAUZE GENERALE

SENTINȚA CIVILĂ NR. 7552

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 05.11.2013

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE -P. M.

GREFIER - P. V.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul F. I. în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CESTRIN, având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

Cererea este scutită de plata taxei de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că pentru termenul de astăzi procedura de citare cu părțile este legal îndeplinită, după care:

Instanța, constată că s-a solicitat judecata cauzei în lipsă, apreciază procesul în stare de judecată și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Asupra cauzei civile de față;

Pe data de 03.12.2012 pe rolul acestei instanțe, sub nr._ a fost înregistrată plângerea formulată de contestatorul F. I. împotriva procesului verbal de contravenție . 12 nr._ încheiat pe data de 11.01.2012 de agentul constatator C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CESTRIN, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunț să se dispună admiterea plângerii, anularea procesului verbal, repunerea în termenul de decădere de 15 zile conform dispozițiilor art. 103 C.pr.civ..

În fapt, contestatorul a arătat că, procesul verbal de contravenție este nul și în consecință trebuie anulat, deoarece are vicii mari de identificare atât a deținătorului mașinii cât și a mașinii, procesul verbal fiind încheiat cu încălcarea dispozițiilor legale în vigoare, agentul constatator a întocmit procesul verbal fără a ține cont de faptul că autoturismul putea fi condus de oricine la acel moment, drept pentru care nu poate fi tras la răspundere contravențională fără o probă veritabilă.

Mai arătă contestatorul că potrivit art. 16 din OG 2/2001, în momentul încheierii procesului verbal agentul constatator este obligat să aducă la cunoștința contravenientului dreptul de a face obiecțiuni, obiecțiunile fiind consemnate distinct în procesul verbal la rubrica „Alte mențiuni” sub sancțiunea nulității procesului verbal. Agentul constatator a întocmit procesul verbal de contravenție pentru încălcarea dispozițiilor legale și i l-a comunicat prin poștă, aproape de data prescripției deși, el nu a putut aduce observații așa cum este normal în cazul oricărei contravenții, considerând că a fost lipsit în mod abuziv de acest drept ce-i este conferit și pentru acest motiv.

De asemenea a mai arătat contestatorul că, una dintre trăsăturile esențiale ale contravenției este existența pericolului social. Suma primită de CNDNR drept valoare de despăgubire reprezintă contravaloarea unei roviniete de 12 luni, s-ar putea trage concluzia că acest tarif de despăgubire reprezintă contravaloarea rovinietei pe 12 luni și că odată achitat acest tarif, utilizatorul drumurilor naționale va avea rovinietă valabilă, acest aspect este contrazis de comportamentul CNADNR SA, care în mod abuziv, percepe tariful de despăgubire la fiecare nouă presupusă contravenție pe care o constată.

În drept, contestatorul și-a întemeiat plângerea pe dispozițiile OG 15/2002, OG 2/2011, Jurisprudența CEDO.

Contestatorul a anexat la plângere copii de pe procesul verbal atacat și înscrisuri solicitând judecarea cauzei și în lipsa sa.

Deși a fost legal citat agentul constatator nu a formulat întâmpinare, însă a depus la dosar în copie, adresa nr._/ex/2012, certificat calificat, imagine foto detaliu.

Contestatorul a înțeles să se folosească de proba cu înscrisurile pe care le-a depus la dosar.

.Analizând materialul probatoriu aflat la dosarul cauzei instanța reține că prin procesul verbal de contravenție atacat, contestatorul a fost sancționat cu amenda de 250 lei și obligarea la plata tarifului de despăgubire în valoare de 28 Euro adică 120,34 lei, pentru comiterea contravenției prev. de art. 8 OG 15/2002, constând din faptul că pe data de 15.07.2011, ora 16,50 pe DN 5 KM 28+120 m loc. Călugăreni a circulat cu autoturismul cu nr._ fără a deține rovinieta valabilă.

Reține în primul rând instanța că procesul verbal de contravenție a fost încheiat cu respectarea condițiilor de formă cerute imperativ de lege, neexistând în cauză niciunul dintre cazurile de nulitate expres prevăzut de art. 16 alin. 7 și art. 17 OG 2/2001.

Reține instanța că agentul constatator a constatat comiterea contravenției înăuntrul termenului de 6 luni al prescripției răspunderii contravenționale prev. de art.13 al. 1 OG nr.2/2001, iar procesul verbal de contravenție a fost comunicat contestatoarei în interiorul termenului de o lună prev. de art.14 din același act normativ.

De asemenea reține instanța că procesul verbal de contravenție a fost semnat de agentul constatator în format electronic potrivit disp. art.6 din Legea 455/2001.

În legătură cu motivul de nulitate al procesului verbal, întrucât nu este semnat de agentul constatator, față de faptul că OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor nu prevede posibilitatea substituirii semnăturii agentului constatator cu semnătura sa electronică, instanța constată următoarele:

În cuprinsul procesului-verbal contestat s-a menționat că acest document a fost generat și semnat electronic conform prevederilor Legii nr. 455/2001 și a HG nr. 1259/2001 de către agentul constatator conform certificatului de calitate valabil emis de Certsign SA-furnizor de servicii de certificare acreditat conform legii.

Conform dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică: „în cazurile în care, potrivit legii, forma scrisă este cerută ca o condiție de proba sau de validitate a unui act juridic, un înscris în formă electronică îndeplinește aceasta cerință dacă i s-a incorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat și generată prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii", iar potrivit art. 9 al. 2 din același act normativ „semnătură electronica extinsă, bazată pe un certificat calificat eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat, este prezumată a îndeplini condițiile prevăzute la art. 4 pct. 4". Ori, în speță, agentul constatator a depus la dosar copie de pe certificatul calificat menționat.

De asemenea, instanța constată că potrivit dispozițiilor art. 17 din Ordonanța de Guvern nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, lipsa semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal.

Așadar, instanța constată că este incidentă această nulitate doar în situația în care lipsește semnătura, nu și în situația în care documentul a fost semnat electronic, textul legal nefăcând nicio distincție în acest sens.

Privind fondul cauzei instanța reține că potrivit art. 1 lit. j din OG nr. 15/2002 rovinieta reprezintă documentul care atestă achitarea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România iar potrivit art. 7 responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și deținerea rovinietei valabile revin în exclusivitate în cazul utilizatorilor români, deținătorilor menționați în certificatul de înmatriculare.

Potrivit art. 8 al. 1 fapta de a circula fără a deține rovinieta valabilă constituie contravenție și se sancționează cu amendă.

Potrivit art. 8 al. 6 odată cu aplicarea amenzii contravenționale conducătorilor vehiculelor înmatriculate în România care circula fără a avea rovinieta valabilă, li se reține certificatul de înmatriculare a vehiculului, până la prezentarea dovezii de achitare a tarifului de utilizare.

În concluzie, reține instanța că fapta a fost corect constatată, fiind pe deplin dovedită de fotografia emisă de sistemul de înregistrare, din care rezultă că autovehiculul menționat a circulat pe DN 5 în . la momentul înscris în procesul verbal de contravenție.

Reține instanța că pe parcursul judecății pe data de 24.07.2012 a intrat în vigoare Legea nr.144/2012 pentru modificarea OG nr.15/2002.

Printre modificările aduse de legiuitor se numără și forma normei înscrise la art..8 al. 1, potrivit căreia fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă constituie contravenție continuă și se sancționează cu amendă.

De asemenea legiuitorul a prevăzut în cuprinsul art.9 al. 3 că procesul verbal se întocmește și se comunică contravenientului în termen de 30 zile de la data constatării contravenției, interval în care nu se pot încheia alte procese verbale de constatare a contravenției pentru încălcarea prevederilor art .8 al. 1, ceea ce înseamnă limitarea caracterului continuu al contravenției la perioada de 30 zile.

Potrivit disp. art. II din Lg.144/2012 tarifele de despăgubire prevăzute de OG 15/2002 aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a prezentei legi de anulează.

Reține astfel instanța că dispozițiile Legii nr.144/2012 constituie lege contravențională mai favorabilă, ce se aplică retroactiv potrivit disp. art.12 din OG nr.12/2001 și art.15 al. 2 din Constituția României, acestea fiind aplicabile și în cauzele aflate în curs de soluționare.

Reține de asemenea instanța că la momentul intrării în vigoare a Legii 144/2012, procesul verbal de contravenție era supus contestării, cauza fiind pe rolul său, astfel că măsura obligării de plata tarifului de despăgubire se anulează de drept în virtutea dispoziției legiuitorului.

În speța de față, instanța reține că anterior datei de 15.07.2011 la care a fost comisă fapta ce face obiectul procesului verbal de contravenție supus prezentei plângeri, pe numele contestatorului a mai fost încheiat procesul verbal de contravenție . nr._/19.12.2011 pentru comiterea aceleiași contravenție pentru același autovehicul la data de 08.07.2011.

Reține astfel instanța că procesul verbal supus judecății a fost încheiat pentru contravenția comisă la o perioadă mai mică de 30 zile conform art.9 al. 3 din OG 15/2002 modificată de legea 144/2012 și ca atare este supus anulării.

Din aceste considerente, având în vedere textele legale invocate anterior, instanța va admite plângerea și va dispune anularea procesului verbal de contravenție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite plângerea formulată de contestatorul F. I., cu domiciliul ales în mun. București, Cale Moșilor, nr. 235, ., ., împotriva procesului verbal de contravenție ., nr._ încheiat pe data de 11.01.2012, de agentul constatator CNADNR SA București.

Dispune anularea procesului verbal de contravenție ., nr._ încheiat pe data de 11.01.2012, de agentul constatator CNADNR SA București.

Exonerează contestatorul de la plata amenzii contravenționale de 250 RON și de la plata tarifului de despăgubire de 28 EURO, echivalent a 120,34 RON.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 05.11.2013.

PREȘEDINTE,

GREFIER,

Red.Jud.P.M.

Dact.Ș.P.

Ex.5/2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 7552/2013. Judecătoria GIURGIU