Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 629/2013. Judecătoria GURA HUMORULUI

Sentința nr. 629/2013 pronunțată de Judecătoria GURA HUMORULUI la data de 06-06-2013 în dosarul nr. 334/237/2013

Dosar nr._ hotărâre care sa tina loc de act autentic.

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA GURA HUMORULUI

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 629/2013

Ședința publică de la 06 Iunie 2013

PREȘEDINTE A. I. ȘALAR

GREFIER L. B.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanții L. Ș. a N. și L. M., ambii cu domiciliul în . MOLDOVEI, J. SUCEAVA și pe pârâții I. N., domiciliat în com. VALEA MOLDOVEI, . și I. V., domiciliat în CÂMPULUNF MOLDOVENESC, ., ., ., având ca obiect hotărâre care sa tina loc de act autentic.

Dezbaterea cauzei în fond a avut loc în ședința publică din 30 mai 2013, concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, redactată separat și care face parte integrantă din prezenta, când având nevoie de mai mult timp pentru deliberări, instanța a amânat pronunțarea pentru astăzi 6 iunie 2013.

După deliberări,

JUDECĂTORIA:

Asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 13 februarie 2013 sub nr._, reclamanții L. Ș. a N. și L. M. au chemat în judecată pe pârâții I. N. și I. V. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța: să se constate că au dobândit dreptul de proprietate, în devălmășie, prin cumpărare - conform art.339 coroborat cu art.557 din codul civil cu privire la suprafața de 2000 m.p. teren identică cu parcelele 1 curți și construcții de 700 m.p. și 2 arabil de 1300 m.p., precum și asupra construcțiilor: casă de locuit și anexă ( șură) edificate în anul 1950, identificate în planul de situație întocmit de A. C. la 26 noiembrie 2012, urmând ca hotărârea să țină loc de act autentic de vânzare - cumpărare și să se dispună înscrierea dreptului de proprietate, astfel, constituit în registrul C.F., conform art.20 din Legea 7/1996 cu modificările și completările ulterioare

În motivare, reclamanții au arătat că prin Titlul de proprietate nr.475 din 02 august 1993 emis de Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor din cadrul Prefecturii județului Suceava, dreptul de proprietate cu privire la suprafața de 6200 m.p. a fost reconstituit în favoarea celor doi pârâți ( unchiul și respectiv tatăl reclamantei L. M. ) în calitate de moștenitori ai defunctului lor tată I. D..

În baza acestui act cât și a adeverinței 4013 din 20 decembrie 2012 emisă de Primăria Comunei Valea Moldovei, dreptul de proprietate cu privire la această suprafață de teren cât și asupra construcțiilor ( edificate de defunct în anul 1950 ), au fost înscrise în C.F._ a ..

Prin antecontractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr.2795 din 06 august 2009 de către BNP L. G. Pelepco pârâtul I. N. le-a înstrăinat cota de ½ din suprafața de 2.000 m.p. teren și din construcții, în timp ce, prin convenția de vânzare - cumpărare sub semnătură privată copârâtul I. V. le-a vândut și restul de 1/2 din aceleași imobile ( dobândită în același mod ).

Conform celor stipulate în antecontractul de vânzare - cumpărare menționat mai sus, la data autentificării acestuia, reclamanții au achitat suma de 4.000 lei, iar potrivit actului adițional autentificat sub nr.4491 din 16 decembrie 2009 de către același BNP, au achitat și diferența de 3.000 lei pârâtul I. N..

Deși, acesta a confirmat achitarea în întregime a prețului convenit și s-a declarat de acord ca până la data de 01 februarie 2010 să încheie contractul de vânzare - cumpărare în formă autentică, ulterior, nu a mai dat curs solicitării reclamanților

Ținând seama că atât prin antecontractul de vânzare - cumpărare cât și prin actul adițional s-a stipulat că în caz de neîncheiere a contractului de vânzare - cumpărare în formă autentică din vina promitentului vânzător, cumpărătorul este îndreptățit să obțină pe calea judecătorească o sentință care să țină loc de contract de vânzare - cumpărare, au fost nevoiți să promoveze prezenta acțiune.

In ceea ce-1 privește pe cel de-al doilea pârât în persoana lui I. V., acesta s-a declarat de acord cu cele stipulate în convențiaa de vânzare - cumpărare sub semnătură privată.

Prin urmare, solicită să se constate că au dobândit dreptul de proprietate, prin cumpărare de la cei doi pârâți cu privire la suprafața de 2.000 m.p. și asupra construcțiilor: casă - CI și anexă ( șură ) - C2,așa cum au fost descrise în planul de situație la care au făcut referire mai sus.

În drept, au fost invocate art. 339 C.civ., art. 557 C.civ. și art. 20 din legea 7/1996.

În dovedirea cererii au fost depuse la dosarul cauzei, în copie: plan de amplasament (filele 5-6), procură (fila 7), antecontract de vânzare-cumpărare nr. 2795 din 06.08.2009 (fila 8), Încheierea nr. 649/28.01.2013 a O.C.P.I. Suceava (filele 9-11), titlu de proprietate nr. 475 din 02.08.1993 (filele 12-13), Încheierea nr._/28.11.2012 a O.C.P.I. Suceava (fila 14), C.I. (filele 15-16), certificat de căsătorie (fila 17), act adițional (fila 18), convenție de vânzare-cumpărare (fila 19).

La data de 26.02.2013 pârâtul I. N. a formulat întâmpinare în care a arătat că i-a vândut reclamantului casa de locuit, anexele și pământul de sub casă și că nu i-a vândut și pământul din livadă de 1000 m2. A mai arătat pârâtul că în fața notarului a avut o înțelegere verbală cu pârâtul L. Ș., potrivit căreia pârâtul I. V. se obliga să-i cedeze 2000 m2 teren în câmp, în schimbul celor 1000 m2 de livadă. În concluziile scrise datate 07.03.2013 (fila 27), pârâtul I. N. arătat că sunt 3 urmași, I. N., I. V. și I. C. și că nu s-a dezbătut succesiunea.

Pârâtul I. V. nu a formulat întâmpinare, însă la termenul din data de 04 aprilie 2013, a fost prezent în fața instanței și a arătat că este de acord cu admiterea acțiunii. A arătat că tatăl său I. D. a mai avut încă un fiu I. Constantiin pe care nu îl cunoaște.

La solicitarea instanței la data de 09.05.2013, reclamanta a depus certificatul de deces al defunctului I. D..

La solicitarea instanței, la data de 18.04.2013, Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară a depus la dosar documentația care a stat la baza eliberării Încheierii nr._/28.11.2012 (filele 34-52).

Prin încheierea de ședință din data de 09 mai 2013 instanța a pus în vedere părților în temeiul art. 129 alin.5 C.p.civ. să verifice necesitatea suplimentării probatoriului în legătură cu dovada dreptului de proprietate a pârâților asupra casei de locuit și anexelor gospodărești care fac obiectul antecontractului de vânzare-cumpărare.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat prin încheierea de autentificare nr. 2795 din 06.08.2009 de către B.N.P. L. G. Pelepco pârâtul I. N. s-a obligat să transmită reclamantului L. Ș. dreptul de proprietate asupra imobilului constând în cota de ½ părți din suprafața de 2000 m2 teren curți construcții și arabil, împreună cu aceeași cotă din o casă de locuit și anexe gospodărești, situate în intravilanul comunei Valea Moldovei, . Suceava, din care suprafața de 700 m2 teren curți construcții cu casa de locuit și anexe gospodărești, între vecinii I. G. și Z. D. și suprafața de 1300 m2 teren, la locul numit „Vatra . Ghe, drum, Z. D. și izlaz. În conținutul antecontractului s-a arătat referitor la dobândirea imobilului care face obiectul antecontractului că terenul a fost dobândit prin reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, în baza legii nr. 18/1991, conform titlului de proprietate nr. 475 din data de 02.08.1993 emis de Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Suceava, iar construcțiile prin moștenire de la părinți. Referitor la prețul vânzării s-a arătat că acesta este în sumă de 7000 de lei, din care suma de 4000 de lei s-a achitat la data autentificării antecontractului, iar diferența de 3000 de lei se va achita până la data de 31.12.2009.

În înscrisul intitulat convenție de vânzare-cumpărare se arată că pârâtul I. V. a vândut reclamanților contra sumei de 5000 de lei suprafața de 1000 m2 teren, reprezentând ½ din suprafața de 2000 m2 teren identic cu parcelele 1 cc de 700 m2 și 2 arabil de 1300 m2, precum și cota de ½ din construcțiile casă – C1 și șură - C2 ce fac obiectul titlului de proprietate nr. 475 din data de 02.08.1993 emis de Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Suceava. S-a mai arătat referitor la construcții că acestea sunt edificate în 1950 de defunctul I. D., a cărui moștenitor este pârâtul I. V. și sunt înscrise în CF_ a ..

În raport de prevederile art. 1294 și art. 1295 alin. 1 C.civ., pentru valabilitatea contractului de vânzare-cumpărare este necesar ca vânzătorul să fie proprietarul bunului ce se înstrăinează.

Pentru a pronunța o hotărâre care să țină loc de contract de vânzare-cumpărare este necesar să fie întrunite condițiile pentru a opera vânzarea imobilului, inclusiv aceea ca vânzătorul să fie proprietarul bunului imobil ce se înstrăinează.

Dacă referitor la terenul care face obiectul ambelor antecontracte, titlul de proprietate al pârâților, invocat de către reclamanți, este constituit de titlul de proprietate nr. 475 din data de 02.08.1993 emis de Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Suceava, nu tot așa este și în cazul casei de locuit și anexelor gospodărești care fac obiectul acelorași antecontracte. Referitor la construcțiile care fac obiectul antecontractului instanța reține că prin Încheierea nr._/28.11.2012 a O.C.P.I. Suceava s-a dispus intabularea dreptului de proprietate asupra acestor construcții în CF_ a . în favoarea defunctului I. D.. Reclamantul nu a făcut dovada dezbaterii succesiunii după defunctul I. D.. Mai mult, aceeași pârâți au înțeles să înstrăineze o cotă de ½ din aceste construcții, deși pârâții au arătat că defunctul I. D. a mai avut un fiu cu numele de I. C.. În absența dovezii dezbaterii succesiunii după defunctul I. D., instanța nu poate în aceste condiții să rețină că pârâții I. N. și I. V. au dreptul de a dispune fiecare de cota ideală de ½ din construcțiile care aparțin moștenirii defunctului I. D..

Întrucât prețul stipulat în fiecare din cele 2 antecontracte, conform manifestării de voință a părților îl reprezintă atât contravaloarea terenului cât și a construcțiilor care fac obiectul contractului, în mod nedefalcat, instanța apreciază că nu poate da o hotărâre de vânzare-cumpărare doar pentru terenul care face obiectul celor 2 antecontracte, contra prețului stipulat, deoarece consimțământul părților valabil exprimat a părților a vizat atât terenul cât și construcțiile indicate.

În consecință, instanța apreciază că în cauză nu sunt întrunite condițiile prevăzute de lege pentru încheierea unui contract de vânzare-cumpărare a unui imobil, astfel că va respinge cererea ca neîntemeiată.

Referitor la cel de-al doilea capăt de cerere formulat, instanța apreciază că se impune și respingerea acestuia, fiind accesoriu primului capăt de cerere, pe care instanța a arătat că îl va respinge din motivele indicate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge cererea privind pe reclamanții L. Ș. a N. și L. M., ambii cu domiciliul în . MOLDOVEI, J. SUCEAVA și pe pârâții I. N., domiciliat în com. VALEA MOLDOVEI, . și I. V., domiciliat în CÂMPULUNF MOLDOVENESC, ., ., ., având ca obiect hotărâre care sa tina loc de act autentic, ca neîntemeiată.

Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 06 Iunie 2013

PREȘEDINTE, GREFIER,

RED. Ș.A.I. – 2.07.2013

TEHNORED. B.L. – 04.07.2013

EX.6

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 629/2013. Judecătoria GURA HUMORULUI