Revendicare imobiliară. Sentința nr. 163/2013. Judecătoria GURA HUMORULUI
Comentarii |
|
Sentința nr. 163/2013 pronunțată de Judecătoria GURA HUMORULUI la data de 07-02-2013 în dosarul nr. 2141/237/2012
Dosar nr._ revendicare imobiliară
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA GURA HUMORULUI
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 163/2013
Ședința publică de la 07 Februarie 2013
PREȘEDINTE A. I. ȘALAR
GREFIER L. B.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamantul B. D., domiciliat în ., ., J. SUCEAVA și pe pârâta N. E., domiciliată în F., SAT BUCȘOAIA, . având ca obiect revendicare imobiliară
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat H. L. pentru pârâta lipsă, lipsă fiind și reclamantul și apărătorul acestuia avocat I. A. G. .
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că la dosarul cauzei s-a depus memoriu.
Avocat I. A. G. depun la dosar un înscris de la Poliția orașului F. și solicită suspendarea prezentei cauze.
Avocat H. L. pentru pârâtă se opune la suspendarea cauzei, având în vedere înscrisul depus la dosar la termenul de astăzi, întrucât nu s-a început urmărirea penală, dosarul fiind în faza actelor premergătoare.
Avocat I. A. G. insistă în suspendare întrucât dosarul penal va fi soluționat, iar soluția din prezenta cauză poate fi influențată de modul de soluționare a dosarului penal.
Instanța respinge cererea de suspendare a prezentei cauze, întrucât dosarul penal este abia în faza actelor premergătoare.
Apărătorii părților arată că nu au alte probe de solicitat.
Instanța constatând probatoriul epuizat și procesul în stare de judecată, acordă cuvântul la dezbateri.
Avocat I. A. G. pentru reclamanți solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, și reiterează oral susținerile din acțiune și din răspunsurile la întâmpinare, subliniind că expertiza dispusă în cauză s-a întocmit eronat, reclamantului fiindu-i luați cei 5 m.p. din terenul proprietatea sa, în condițiile în care casa pârâtei este așezată chiar pe hotarul dintre cele două proprietăți. Cu cheltuieli de judecată.
Avocat H. L. pentru pârâtă solicită respingerea acțiunii formulate de reclamanți ca nefondată, întrucât reclamantul încearcă să-și justifice lipsa unui porțiuni de teren prin această acțiune. S-a efectuat o expertiză, s-a formulat o plângere împotriva acestei expertize. Mai mult în dosarele anterioare, s-au mai efectuat expertize topo pe care părțile nu le-au contestat, ambele părți au apelat la același executor judecătoresc pentru punerea în executare silită a hotărârilor. Mai subliniază că pârâtei îi lipsesc 34 de metri din proprietate, iar când a încercat să efectueze împrejmuirea a fost împiedicată de către reclamanți, iar aceștia și-au amplasat o anexă gospodărească pe terenul său. Cu cheltuieli de judecată, conform decont.
JUDECĂTORIA:
Asupra cauzei de față constată următoarele
Prin acțiunea promovată și înregistrată la această instanță sub nr._ din 10 ianuarie 2012, reclamantul B. D. a chemat în judecată pe pârâta N. E., solicitând ca, prin sentința ce se va pronunța, aceasta să fie obligată să-i lase în deplină liniște și posesie suprafața de 5 m2, ce reprezintă calea de acces între clădirile pe care le are în proprietate, suprafață de teren pe care pârâta o deține și care face parte din suprafața totală de 1134 m2 identificată prin p.f. nr. 46/1 de 542 m2 și p.f. nr. 44/1 de 592 m2 curți construcții din CF nr._ provenită din conversia pe hârtie a CF nr. 339 a . ca proprietar tabular pe reclamant. S-a solicitat, de asemenea, obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că este proprietarul suprafeței de 1134 mp, suprafață de teren identificată prin p.f. nr. nr.46/1 de 542 mp și p.f. nr.44/1 de 592 mp curți construcții din CF nr._ provenită din conversia pe hârtie a CF nr.339 a corn. Cad. Bucșoaia, proprietar tabular fiind reclamantul.
Acest teren a fost dobândit în baza Sentinței civile nr. 557/21.04.2010.
În urma grănițuirii efectuate între proprietățile părților în mod eronat i s-a atribuit o suprafață de 5 mp din suprafața de teren deținută de reclamanți întrucât acest teren le aparține, făcând parte integrantă din intabularea lor care și așa nu reprezintă tot terenul pe care l-au dobândit prin cumpărare.
Mai arată reclamanții că după vechile acte de proprietate trebuia să aibă suprafața de 1169 mp, dar după măsurătorile efectuate, au numai 1134 mp.
După efectuarea grănițuirii dintre părți, arată faptul că în mod injust și incorect i s-a atribuit pârâtei din proprietatea reclamanților suprafața de 5 mp, care este terenul din jurul clădirilor reclamanților, dați cu rea credință pentru nu a avea posibilitatea de a -și efectua reclamanții lucrările în jurul casei
În drept, a invocat dispozițiile art. 480 C.civ..
În dovedirea susținerilor din acțiune, reclamanta a depus la dosar înscrisuri: încheiere O.C.P.I. Suceava nr. 7789 din 22.11.2010 (fila 9), extras CF (filele 10-13), plan de amplasament (filele 14-15), raport de expertiză tehnică judiciară și completare raport de expertiză tehnică judiciară (filele 22-26).
La data de 15.11.2012 la dosarul cauzei a fost primită întâmpinarea formulată de către pârâta N. E. prin care a invocat excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată și în subsidiar a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată întrucât nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 480 C.civ. și obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare a arătat că a fost chemată în judecată de către reclamant pentru a se dispune obligarea sa (a pârâtei) la predarea în deplină proprietate și liniștită posesie a suprafeței de 5 m.p . întrucât pârâta i-ar fi ocupat o suprafață de 5 m.p.
Cele susținute în cererea de chemare în judecată nu sunt reale; astfel prin raportul de expertiză topografică întocmit în dosarul civil nr._ al Judecătoriei Gura Humorului s-a dispus stabilirea liniei de hotar între proprietățile părților care a fost stabilită pe aliniamentul delimitat de literele A.B.F.I.J.M.E.
Acest raport de expertiză nu a fost contestat de către nici una dintre părți, iar sentința civilă pronunțată în acel dosar nu a fost recurată.
Mai mult s-a procedat la cererea pârâtei la punerea în executare a dispozitivului acelei sentințe ; cert este că în data de 31 mai 2012 s-a și procedat la întocmirea procesului verbal de punere în posesie și amplasarea stâlpilor corespunzători aliniamentului mai sus menționat.
Astfel din conținutul raportului de expertiză rezultă că există o suprapunere de 5 m.p., dar terenul este proprietatea ( pârâtei, iar ei îi lipsesc 34 m.p. teren, pe care și expertul menționează că se regăsesc la lărgirea drumului de acces . Face mențiunea că s-au întocmit un număr de 3 expertize topografice în cauză care au stabilit același fapt și anume că pârâta nu ocupă vreo suprafață de teren din cel proprietatea reclamantului.
La întâmpinare pârâta a anexat plan de situație (filele 33-34).
La termenul din data de 6 decembrie 2012 reclamantul a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepției inadmisibilității.
În motivare a arătat că așa după cum se prevede inadmisibilitățile pot fi de ordin subiectiv, vizând părțile din proces, astfel întrucât solicită revendicarea proprietății sale, apreciază că justifică un interes legitim, iar cea dea a doua categorie de admisibilități sunt cele de ordin obiectiv, referitoare la acțiunea exercitată ca atare, împotriva căreia nu se poate reține ca fiind autoritatea de lucru judecat, nefiind triplă identitate de părți, cauză și obiect.
Apreciază faptul că prin nerespectarea dreptului său de proprietate, dobândit în baza unei sentințe definitive și irevocabile, iar domnul expert - prin raportul de expertiză trebuia să se limiteze la hotarele din planul de situație, nu să efectueze grănițuirea încălcându-i dreptul de proprietate.
I-a fost încălcat dreptul său de proprietate, încălcându-se prevederile Convenției Drepturilor Omului, primul protocol al Convenției, coroborat cu art.44 din Constituție.
În conformitate cu prevederile art.480 Cod civil, apreciază faptul că are dreptul de a se bucura și dispune de bunurile sale în mod exclusiv și absolut.
La această cerere reclamantul a anexat în copie înscrisuri: încheiere O.C.P.I. Suceava nr. 7789/22.11.2010 (fila 43), extrase CF (filele 44-47), plan de amplasament (filele 48-49).
La data de 08.01.2013 reclamantul a formulat o cerere scrisă prin care a susținut in esență necesitatea efectuării în cauză a unei expertize, arătând că expertiza anterioară nu a stabilit corect linia de hotar, deoarece nu a ținut cont de toate actele doveditoare și a favorizat-o pe pârâtă.
La această cerere, reclamantul a anexat în copie înscrisuri: planuri de situație (fila 53, filele 60-62), „anexa 1” (fila 54), procese-verbale (filele 55-57), cerere (fila 58), adeverință (fila 59), extras CF (fila 64), contract de donație (fila 65), Decizia nr. 2568 din 13 decembrie 2012 a Tribunalului Suceava (filele 66-68), rapoarte de expertiză filele (66-85).
La termenul din data de 24 ianuarie 2013 reclamanta a depus autorizație de construcție (filele 98-105).
La termenul din data de 10 ianuarie 2013 instanța a încuviințat proba cu înscrisurile depuse la dosar și a respins proba cu cercetarea la fața locului și cererea de efectuare în cauză a unei expertize topo ca nefiind utile cauzei. Pentru adoptarea acestei soluții, instanța a avut în vedere că probele solicitate tind să contravină prezumției autorității de lucru judecat de care se bucură sentința civilă nr. 1489 din 09 noiembrie 2011 în cauza cu nr._ a Judecătoriei Gura Humorului, prezumție are în cauza de față un caracter absolut în raport cu reclamanta.
La același termen, instanța a respins excepția inadmisibilității acțiunii formulate de către reclamant, întrucât interzicerea dreptului reclamantului de a sesiza instanța printr-o acțiune in revendicare, chiar și în contextul în care se impune în cauză reținerea prezumției autorității de lucru judecat, ar însemna o limitare a dreptului la acțiune al acestuia neprevăzută de lege.
Din actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin cererea adresată acestei instanțe, reclamantul B. D. a chemat în judecată pe pârâta N. E., solicitând ca, prin sentința ce se va pronunța, aceasta să fie obligată să-i lase în deplină liniște și posesie suprafața de 5 m2, suprafață de teren pe care pârâta o deține și care face parte din suprafața totală de 1134 m2 identificată prin p.f. nr. 46/1 de 542 m2 și p.f. nr. 44/1 de 592 m2 curți construcții din CF nr._ provenită din conversia pe hârtie a CF nr. 339 a . ca proprietar tabular pe reclamant.
Prin Sentința civilă nr. 1489 din 09 noiembrie 2011 a Judecătoriei Gura Humorului din cauza cu nr._ s-a anulat sentința civilă nr.1574 din 30 oct.2008, pronunțată în dosarul nr._ a Judecătoriei Gura Humorului s-a stabilit linia de hotar dintre terenul și construcțiile proprietatea revizuientei și terenul și construcțiile proprietatea intimatului, pe aliniamentul A,B,F,I,J,M,E, marcat cu culoare roșie în planul de situație de la fila 70 dosar din raportul de expertiză, întocmit de expertul topometru B. G..
Instanța avut în vedere următoarele:
,, Prin acțiunea introdusă la această instanță și înregistrată sub nr. 1619/237 din 11 decembrie 2006, reclamanta N. E. l-a chemat în judecată pe pârâtul B. D. a lui G. (M.) solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună grănițuirea proprietăților lor, care în prezent nu sunt delimitate prin nici un semn de hotar și obligația pârâtului la plata a jumătate din cheltuielile de judecată.
În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 626 m.p. împreună cu o casă de locuit cu anexe gospodărești prin contractul de donație autentificat sub nr. 1046/15 martie 1993 la notariatul Local de Stat Câmpulung Moldovenesc, că aceste imobile sunt situate în satul Bucșoaia, orașul F., județul Suceava și sunt identice cu p.f. nr. 44/6, 44/2 și p.f. nr. 153 din CF nr. 63 a comunei cadastrale Bucșoaia.
A mai arătat că proprietatea sa nu este delimitată prin semne exterioare de proprietatea pârâtului, că pârâtul a edificat un gard nou schimbând situația faptică a celor două proprietăți, motiv pentru care se impune delimitarea prin semne exterioare vizibile și pentru a le putea folosi în bune condiții și în raport de bună vecinătate.
În dovedirea susținerilor din acțiune au fost depuse la dosar: contractul de donație autentificat sub nr. 1046/15 martie 1993 la Notariatul Local de Stat Câmpulung Moldovenesc, plan de situație, extras după cartea funciară nr. 63 a comunei cadastrale Bucșoaia, acte de stare civilă, a solicitat proba cu expertiză topo, cercetare la fața locului, și proba cu martori, dar a căror prezență nu a mai asigurat-o în instanță.
Prin întâmpinare pârâtul B. D. a arătat că împreună cu fratele său B. G., în baza contractului de vânzare – cumpărare nr. 86 din 22.02.1960, a dobândit dreptul de proprietate asupra suprafeței de 2328 m.p. teren, identic cu p.f. nr. 44/1, 44/3 și 46/1 din CF 339 a comunei cadastrale Bucșoaia, că pe o parte din această suprafață de teren și-a edificat o casă de locuit care se învecinează cu proprietatea reclamantei.
A mai arătat că nu este adevărat faptul că a edificat un gard nou, că în prezent nu există nici un gard despărțitor între cele două proprietăți și că linia de hotar este marcată prin stâlpi de beton care au susținut gardul vechi, dar numai în urma unei expertize tehnice și vor putea determina limitele dintre proprietăți. Pârâtul a mai susținut, prin întâmpinare că este de acord cu acțiunea în grănițuire însă stabilirea liniei de hotar să se facă pe aliniamentul vechiului hotar, cu respectarea dreptului de proprietate pentru fiecare.
Prin cererea reconvențională pârâtul reclamant a solicitat obligarea reclamantei – pârâte să ia măsurile necesare pentru a asigura colectarea apelor pluviale, încât acestea să nu se scurgă de pe construcțiile reclamantei pe terenul proprietatea lui.
În drept, pârâtul reclamant a invocat prev. art. 651 Cod civil.
În dovedirea susținerilor sale a depus la dosar: contractul de vânzare – cumpărare din 20 februarie 1960, autentificat sub nr. 86/31, planurile de amplasare a construcțiilor, extras după cartea funciară nr. 339 a comunei cadastrale Bucșoaia, încheierea de intabulare, planșe foto, autorizație pentru executare lucrări, alte înscrisuri.
În cauză s-au administrat probe cu cercetare locală, expertiză topo – efectuată de expert S. E. și proba cu martori.
Prin sentința civilă nr.1574/30.10.2008 a Judecătoriei Gura Humorului, în baza probelor administrate, susmenționate, a fost admisă acțiunea, și s-a stabilit linia de hotar dintre terenul și construcțiile proprietatea reclamantei și terenul și construcțiile proprietatea pârâtului B. Ghe. D. pe aliniamentul A, B, C, D, F, C, H, I, J, K marcat cu culoare roșie pe planurile de situație de la filele 130 și 131 din dosar, din suplimentul la raportul de expertiză întocmit de expertul tehnic judiciar S. E..
S-a respins cererea reconvențională reținându-se faptul că din raportul de expertiză topo a rezultat că sancțiunile create prin scurgerea apelor de pe construcțiile proprietatea reclamantei – pârâte se scurg în interiorul proprietății acesteia.
După rămânerea definitivă a sentinței s-a inițiat procedura executării silite ce a făcut obiectul dosarului execuțional nr.62/03.08.2009 a B. B. C., și care, prin Procesul verbal datata 13.08.2009, cu ocazia deplasării la fața locului a constatat că există o imposibilitate de a pune în aplicare dispozitivul Titlului executoriu în sensul că aliniamentul nu poate fi stabilit, existând diferențe majore între situația în teren, planul de situație și dispozitivul titlului.
Urmare a acestui aspect s-a formulat plângere penală împotriva expertului topo S. E. de către intimatul B. D. pentru săvârșirea infracțiunii prev.de art.289 Cod penal comise în dosarul nr._ a acestei instanțe.
Prin Ordonanța Parchetului de pe lângă Judecătoria Gura Humorului din 14.06.2010 pronunțată în dosar 158/P/2010 s-a dispus schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de mărturie mincinoasă prev. de art.260 alin.1,4 Cod penal și din cercetările efectuate s-a stabilit că expertul S. E., în Suplimentul de expertiză întocmit în dosarul nr._ a Judecătoriei Gura Humorului, a efectuat un plan de situație necorespunzător respectiv există neconcordanțe între acest plan întocmit de expert și realitatea în teren în sensul că linia de hotar trasată în planul de situație trece printr-o anexă a intimatului B. D., situație constatată de executorul judecătoresc cu ocazia punerii în executare și inginerul topograf C. I..
Față de cele constatate, analizând materialul de urmărire penală s-a reținut că în cauză sunt aplicabile prevederile art.10 lit.b ind.1 Cod pr.penală, față de împrejurările comiterii faptei, modul și mijloacele de săvârșire și lipsa antecedentelor penale a învinuitului expert S. E., astfel încât s-a dispus scoaterea de sub învinuirea penală pentru infracțiunea prev. de art.260 alin.1,4 Cod penal și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ de 200 lei amendă, ordonanță rămasă definitivă prin neexercitarea căilor de atac.
Prin prezenta cerere se solicită revizuirea sentinței civile nr. 1574/30.10.2008 a Judecătoriei Gura Humorului, urmare a imposibilității punerii în executare din motivele susmenționate.
Examinând cererea formulată instanța constată că aceasta este întemeiată și îndeplinește condițiile de admisibilitate prev.de art.322 pct.4 Cod pr. civilă, rezultând faptul că expertul S. E. a fost sancționat pentru efectuarea defectuoasă a expertizei în dosarul a cărei sentință se solicită a fi revizuită.
Astfel, în cauză s-a dispus efectuarea unei noi expertize topometrice de către expertul B. G., și a unui supliment la raportul de expertiză față de cererea reconvențională formulată.
Examinând probatoriul administrat respectiv concluziile raportului de expertiză instanța reține următoarele:
Revizuienta N. E. este proprietara tabulară a unei case cu anexe gospodărești în baza contractului de donație nr. 1046 din 15 martie 1993 autentificat de Notariatul de Stat Local Câmpulung Moldovenesc. Atât terenul cât și construcțiile sunt înscrise în Cartea Funciară nr. 63 a comunei cadastrale Bucșoaia.
Intimatul B. D. este proprietar tabular, împreună cu fratele său, asupra unei case de locuit și anexe gospodărești înscrise în cartea funciară nr. 339 a comunei cadastrale Bucșoaia. Construcțiile părților sunt amplasate pe suprafețe de teren proprietatea lor, care se învecinează.
Din raportul de expertiză efectuat în cauză a rezultat faptul că revizuienta este proprietara suprafeței de 626 mp teren id. cu p.f.153-cc de 236 mp, nr.44/6 ar – 127 mp și 44/2 – gradină de 263 mp înscrise în CF30456 Bucșoaia, iar pârâtul B. D. este proprietarul suprafeței de 1134 mp id. cu pf nr.44/1 – cc de 592 mp și 542 – f de 542 mp înscrise în CF_ Bucșoaia pentru B. D. și B. I..
S-a mai reținut că la expertiză, după hotarul delimitat de literele A,B,F,I,J,M,E s-a măsurat pentru revizuientă suprafața de 592 mp iar diferența de 34 mp se regăsește la lărgimea drumului de acces iar pentru intimat, în urma suprapunerii planului rezultat din expertiză, cu planul RGF 662/1991, după hotarul delimitat de literele A,B,F,I,J,M,E s-a măsurat suprafața de 1129 mp.
Totodată s-a materializat în teren linia de hotar dintre cele două proprietăți prin măsurarea distanțelor dintre construcții și s-a stabilit linia de hotar dintre terenul și construcțiile proprietatea revizuientei și terenul și construcțiile proprietatea intimatului pe aliniamentul delimitat de literele A,B,F,I,J,M,E, marcat cu culoare roșie în planul de situație (f.70 dosar) din raportul de expertiză.
În suplimentul raportului de expertiză, față de cererea reconvențională formulată privitor la faptul dacă apele de pe streașina construcțiilor revizuientei se scurg pe terenul intimatului sau linia de hotar, expertul a arătat că este necesar ca revizuienta să-și monteze burlan la casa acesteia întrucât, conform planului anexa 1 și 25, conform liniei punctate albastră delimitată de literele A,B, picătura de ploaie cade pe terenul intimatului B. D. la 0,5 m de casa acestuia și pe o lungime de 6,18 m”.
Instanța constată că între cererea principală formulată în cauza nr. 1619/_, a cărei soluție a fost revizuită prin Sentința civilă nr. 1489 din 09 noiembrie 2011 a Judecătoriei Gura Humorului din cauza cu nr._ și prezenta cauză există identitate de părți, rezultând astfel că dispozițiile Sentinței civile nr. 1489 din 09 noiembrie 2011 sunt opozabile ambelor părți din prezenta cauză. Cu privire la obiect, instanța constată că în ambele cauze s-a solicitat în esență de către părți stabilirea hotarului dintre proprietățile deținute de către părți, respectiv suprafața de 626 mp teren id. cu p.f.153-cc de 236 mp, nr.44/6 ar – 127 mp și 44/2 – gradină de 263 mp înscrise în CF30456 Bucșoaia, proprietatea pârâtei și suprafața de 1134 mp id. cu pf nr.44/1 – cc de 592 mp și 542 – f de 542 mp înscrise în CF_ Bucșoaia pentru B. D. și B. I., proprietatea reclamantului B. D..
Instanța are în vedere împrejurarea că în cauza nr._ instanța a stabilit în mod irevocabil că linia de hotar dintre terenul și construcțiile proprietatea revizuientei, respectiv a pârâtei din prezenta cauză și terenul și construcțiile proprietatea intimatului, respectiv a reclamantului din prezenta cauză este pe aliniamentul A,B,F,I,J,M,E, marcat cu culoare roșie în planul de situație de la fila 70 dosar din raportul de expertiză, întocmit de expertul topometru B. G..
Din susținerile reclamantului, rezultă că suprafața de 5 m2 pe care acesta o revendică, reprezintă o suprafață de teren, care a fost atribuită pârâtei de către instanță, prin Sentința civilă nr. 1489 din 09 noiembrie 2011, prin care s-a stabilit hotarul dintre cele 2 proprietăți pe aliniamentul delimitat de literele A,B,F,I,J,M,E, marcat cu culoare roșie în planul de situație (f.70 dosar) din raportul de expertiză. Având în vedere că sentința mai sus menționată a rămas definitivă și irevocabilă, instanța urmează a verifica, în acest context efectele pe care aceasta hotărâre le are asupra soluționării prezentei cauze.
Autoritatea de lucru judecat cunoaște 2 manifestări procesuale, respectiv aceea de excepție procesuală (conform art. 1201 C.civ. și art. 166 C.p.civ.) și aceea de prezumție, mijloc de probă de natură să demonstreze ceva în legătură cu raporturile juridice dintre părți, conform art. 1200 pct. 4, art. 1202 alin.2 C.civ.. Dacă în manifestarea sa de excepție procesuală autoritatea de lucru judecat presupune tripla identitate de elemente prevăzută de art. 1201 C.civ. (obiect, părți, cauză), nu tot așa se întâmplă atunci când acest efect al judecății se manifestă pozitiv, respectiv modalitatea în care au fost delegate anterior anumite aspecte litigioase, pentru părțile participante la procesul civil, fără posibilitatea de a se statua diferit. Cum față de reclamant, care a fost parte în cauza nr._, Sentința civilă nr. 1489 din 09 noiembrie 2011 a Judecătoriei Gura Humorului produce efecte, această prezumție are în cauza de față un caracter absolut în raport cu reclamantul, însemnând că ea nu poate formula o nouă acțiune în care să pretindă contrariul a aceea ce s-a statuat judecătorește anterior.
Așadar, instanța nu poate stabili în prezenta cauză contrariul a ceea ce s-a statuat în Sentința civilă nr. 1489 din 09 noiembrie 2011 a Judecătoriei Gura Humorului, respectiv că suprafața de 5 m2 revendicată ar reveni reclamantului și că hotarul dintre cele 2 proprietăți nu ar fi delimitat de aliniamentul dintre literele A,B,F,I,J,M,E.
În consecință, va respinge cererea ca neîntemeiată.
În raport de soluția pronunțată, de prevederile art. 274 și următoarele din Codul de procedură civilă, instanța urmează să oblige reclamantul la plata cheltuielilor de judecată efectuate de pârât, potrivit dovezii de achitare a onorariului avocatului angajat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea privind pe reclamantul B. D., domiciliat în ., ., J. SUCEAVA și pe pârâta N. E., domiciliată în F., SAT BUCȘOAIA, . având ca obiect revendicare imobiliară ca neîntemeiată.
Obligă reclamantul să plătească pârâtei suma de 500 lei cheltuieli de judecată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 07 Februarie 2013
PREȘEDINTE, GREFIER,
RED. Ș.A.I. -04.03.2013
TEHNORED. B.L.05.03.2013
EX.5
← Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 647/2013.... → |
---|