Înregistrare tardiva a nasterii. Sentința nr. 311/2013. Judecătoria HÂRLĂU
Comentarii |
|
Sentința nr. 311/2013 pronunțată de Judecătoria HÂRLĂU la data de 06-03-2013 în dosarul nr. 1662/239/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA H.
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 311/2013
Ședința publică de la 06 Martie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE A.-M. G.
GREFIER E. C.
Ministerul Public a fost reprezentat prin
Procuror – A. M. I.
Pe rol judecarea cauzei minori și familie privind pe reclamantul V. C. și pe pârâta S. DE S. CIVILĂ A ORAȘULUI H., pârâtul V. M., având ca obiect înregistrare tardiva a nașterii.
La apelul nominal făcut în ședință publică: lipsesc părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care invederează instanței că procedura de citare este legal îndeplinită cu părțile.
Nemaifiind cererii de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită admiterea cererii formulată de către reclamant.
În temeiul art.150 Cod procedură civilă, instanța reține cauza spre competentă soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de28.09.2012 sub nr._, reclamantul V. C., domiciliat în ., a chemat în judecată pe pârâtul S. de S. Civilă al orașului H., județul Iași, solicitând înregistrarea tardivă a nașterii minorei V. M. D., născută la data de 28.01.2008, în localitatea H., jud. Iași.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că la data de 28.01.2008 la Spitalul Orășenesc H., jud. Iași soția acestuia, numita V. M., a dat nașere minorei V. M. D., precizând că nu a declarat nașterea minorei în termen întrucât, imediat după naștere, mama copilului a părăsit domiciliul conjugal, reclamantul necunoscând unde se află aceasta în prezent. A mai învederat reclamantul și faptul că minora este instituționalizată în Complexul de Servicii Comunitare Bucium Iași.
În drept, reclamantul a invocat dispozițiile art.21 din Legea nr.119/1996 și ale art.23 alin.2 din Decretul nr.31/1954.
În dovedirea cererii, reclamantul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, anexând în acest sens, copie de pe certificatul medical constatator al născutului viu nr.32/28.01.2008 emis de Spitalul Orășenesc H., copie act de identitate reclamant, copie certificat de căsătorie . nr._/15.12.2000 emis de Primăria Comunei Cotnari,
Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 8 lei și timbru judiciar în cuantum de 0,3 lei.
Legal citată, pârâta nu a formulat întâmpinare și nu a solicitat încuviințarea și administrarea de probe.
În baza art.159 ind.1 alin.4 din Codul de pr.civ., instanța a verificat și constatat că este competentă material și teritorial să soluționeze cauza.
În cursul judecății, reclamantul a depus la dosarul cauzei copie de pe sentința civilă nr.2048/01.08.2012 pronunțată în dosar nr._ al Tribunalului Iași, prin care a fost admisă cererea formulată de reclamanta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Iași, dispunându-se înlocuirea plasamentului în regim de urgență a copilului V. M. D., născută la data de 28.01.2008 cu măsura plasamentului la C.P. Bucium Iași, stabilindu-se ca drepturile și obligațiile părintești cu privire la minor să fie exercitate de șeful Serviciului Rezidențial CP Bucium Iași.
În temeiul art. 21 al. 3 din Legea 119/1996 cu privire la actele de stare civilă, instanța a dispus din oficiu înaintarea adreselor către Laboratorul de Medicină Legală Iași în vederea obținerii avizului medicului legist cu privire la vârsta și sexul copilului, care a fost depus la dosar sub nr.2346/11.12.2012 și nr.2346/05.12.2012 ( filele 26-31).
În cursul judecății, la solicitarea reclamantului, instanța a dispus introducerea în cauză în calitate de pârâtă și a mamei copilului, V. M..
Analizând cererea formulată, pe baza probelor administrate, instanța reține următoarele:
Minora V. M.- D. s-a născut la data de 28.01.2008 la Spitalul Orășenesc H., astfel cum rezultă din cuprinsul certificatului medical constatator al născutului viu nr.32/28.01.2008 emis de Spitalul Orășenesc H., aflat la fila 4 dosar.
Avizul medicului legist concluzionează că minora V. M. D. este de sex feminin, iar vârsta sa aproximativă este de 4 ani și 9 luni, data nașterii acesteia putând fi 28.01.2008.
Instanța constată că sunt îndeplinite condițiile impuse de ar.18 din Legea 119/1996 cu privire la actele de stare civilă, precum și ale art. 31 alin. 2 din HG 64/2011, motiv pentru care va dispune înregistrarea nașterii minorei V. M.- D., născută la data de 28.01.2008 în H., fiica reclamantului lui V. C. și al pârâtei V. M., în Registrul Stării Civile al Primăriei orașului H., conform dispozițiilor art. 28 din HG 64/2011 și art. 18 din Legea 119/1996.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea promovată de reclamantul V. C., domiciliat în ., în contradictoriu cu pârâții S. de S. Civilă al orașului H., județul Iași și V. M., domiciliată în comuna Scobinți, ., la familia B. D..
Dispune înregistrarea nașterii minorei V. M.-D., născută la data de 28.01.2008 în orașul H., județul Iași, fiica lui V. C. și a lui V. M., în Registrul Stării Civile al Primăriei orașului H..
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 06.03.2013.
Președinte, Grefier,
AMG/EC/5ex
11.03.2013
← Pensie întreţinere. Sentința nr. 191/2013. Judecătoria HÂRLĂU | Pensie întreţinere. Sentința nr. 1167/2013. Judecătoria HÂRLĂU → |
---|