Pretenţii. Sentința nr. 295/2013. Judecătoria HÂRLĂU

Sentința nr. 295/2013 pronunțată de Judecătoria HÂRLĂU la data de 04-03-2013 în dosarul nr. 163/239/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA H.

SENTINȚA CIVILĂ NR. 295/2013

Ședința publică de la 04 Martie 2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE O. M.

Grefier M. D.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta E. ON E. R. S.A. IAȘI și pe pârâta Ț. C., având ca obiect pretenții.

Dezbaterile, asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de_ fiind consemnate în încheierea de ședință ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când în aceeași componență instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru data de astăzi.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei de față, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 24.01.2013 sub nr._, reclamanta E.ON E. R. SA a chemat în judecată pe pârâta Ț. C. solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să o oblige pe aceasta la plata sumei de 3.026,33 lei din care suma de 2.483,65 lei reprezentând contravaloare energie electrică consumată și neachitată, suma de 474,04 lei cu titlul de penalități de întârziere și suma de 68,64 lei reprezentând taxa de deconectare, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat în esență că a încheiat cu pârâta la data de 11.07.2003 un contract de furnizare a energiei electrice pe durată nedeterminată în baza căruia furnizează energie electrică la locul de consum solicitat de client. În acest sens, reclamanta a emis facturi fiscale din care cele depuse la dosar în valoare totală de 193,70 lei au rămas neachitate.

De asemenea, la data de 27.05.2011, agenții constatatori ai reclamantei au procedat la verificarea instalației de alimentare cu energie electrică și contorizare a consumului la pârâtă, constatând că abonatul este deconectat din FDCP. Astfel, din firida de palier etaj 1 este conectat la rețeaua EON M. Distribuție SA un cablu cu două conductoare diametru 4 mm. de culoare maro și albastru, alimentând imobilul lui Ț. C. C., evitându-se astfel înregistrarea energiei electrice. Conform prevederilor legale s-a procedat la întocmirea notei de constatare . nr._/27.05.2011 în care s-a menționat că abonatul nu a permis accesul în imobil. De asemenea, la data de 07.06.2011, comisia de analiză a întocmit procesul-verbal de analiză a abaterilor și procesul-verbal de stabilire a despăgubirilor, concluzionându-se că la acel loc de consum s-a înregistrat un consum fraudulos de energie electrică, stabilindu-se calculul prejudiciului pentru perioada 27.05.2010 – 27.05.2011, achitarea taxelor de prestări servicii și refacerea instalației de alimentare cu energie electrică cu un nou aviz tehnic de racordare. Prejudiciul a fost stabilit conform procesului-verbal de stabilire a despăgubirilor și a fișei de calcul a energiei electrice consumate, sens în care a fost emisă factura fiscală . EON nr._ în valoare de 2289,95 lei.

În drept, au fost invocate dispozițiile C. civ., art. 112 și 720 ind. 1 C. pr. civ., C. comercial, HG nr. 1007/2004, Decizia ANRE 57/1999 și Ordinul ANRE nr 5/2003.

Pârâta, deși legal citată nu a depus întâmpinare și nici nu s-a prezentat în fața instanței.

La termenul din 25.02.2013 instanța a încuviințat pentru reclamantă proba cu înscrisuri, respectiv cele depuse la dosar, precum și proba cu interogatoriul pârâtei, aceasta neprezentându-se în instanță deși a fost citată cu mențiunea „personal la interogatoriu” (f. 35).

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

În baza contractului de furnizare a energiei electrice la consumatorii casnici nr. încheiat între părți la data de 11.07.2003 (f. 11), reclamanta a furnizat energie electrică la locul de consum solicitat de pârâtă și a emis facturi de plată. Din acestea, cele depuse în copie la dosarul cauzei (factura emisă la 16.01.2010 în valoare de 41,39 lei, factura emisă la 14.03.2010 în valoare de 22,13 lei și factura emisă la 11.05.2010 în valoare de 140,18 lei), în valoare totală de 193,70 lei, nu au fost achitate de către pârâtă. De asemenea, atât în contractul încheiat între părți cât și în cuprinsul facturilor menționate, se precizează că neplata la termen a facturilor atrage după sine penalități de întârziere.

Mai reține instanța că, la data de 27.05.2011, agenții constatatori ai reclamantei au procedat la verificarea instalației de alimentare cu energie electrică și contorizare a consumului la pârâtă, constatând că abonatul este deconectat din FDCP. Astfel, din firida de palier etaj 1 este conectat la rețeaua EON M. Distribuție SA un cablu cu două conductoare diametru 4 mm. de culoare maro și albastru, alimentând imobilul lui Ț. C. C., evitându-se astfel înregistrarea energiei electrice.

Conform prevederilor legale, s-a procedat la întocmirea notei de constatare . nr._/27.05.2011 (f. 17) în care s-a menționat și faptul că abonatul nu a permis accesul în imobil.

De asemenea, la data de 07.06.2011, comisia de analiză a întocmit procesul-verbal de analiză a abaterilor nr._ necontestat de către pârâtă (f. 19) și procesul-verbal de stabilire a despăgubirilor cu același număr (f. 20), concluzionându-se că la acel loc de consum s-a înregistrat un consum fraudulos de energie electrică, stabilindu-se calculul prejudiciului pentru perioada 27.05.2010 – 27.05.2011, achitarea taxelor de prestări servicii și refacerea instalației de alimentare cu energie electrică cu un nou aviz tehnic de racordare. Prejudiciul a fost stabilit conform procesului-verbal de stabilire a despăgubirilor și a fișei de calcul a energiei electrice consumate (f. 21), sens în care a fost emisă factura fiscală . EON nr._ în valoare de 2289,95 lei.

Instanța are deopotrivă în vedere împrejurarea că facturile nu au fost însușite de debitoare prin semnătură dar, coroborând înscrisurile depuse în copie la dosar cu atitudinea procesuală a acesteia, care nu a formulat niciun fel de apărări în cauză, instanța constată ca dovedite pretențiile reclamantei.

De altfel, conform art. 56 alin. 3 din Legea nr. energiei nr. 13/2007, în vigoare la data constatării faptei, „în cazul consumului fraudulos, consumatorul de energie electrica va fi deconectat de la rețeaua electrica, fiind obligat totodată la plata contravalorii energiei electrice consumate si a costurilor aferente deconectării, evaluate conform normelor tehnice in vigoare.

Astfel, față de disp. art. 969 alin. 1 C. civ. (aplicabil conform art. 3 din Legea nr. 287/2009) potrivit căruia „convențiile legal încheiate au putere de lege între părțile contractante” și față de împrejurarea că reclamanta a dovedit încheierea contractului și executarea obligației de furnizare a energiei electrice, precum și obligațiile rezultate în urma consumului fraudulos de energie electrică, în timp ce pârâta nu a făcut, la rândul său, dovada achitării obligațiilor stabilite în sarcina sa și nici nu a contestat valoarea pretinsă de reclamantă, instanța va admite acțiunea și va obliga pârâta la plata către reclamantă a sumei de 3.026,33 lei din care suma de 2.483,65 lei reprezentând contravaloare energie electrică consumată și neachitată, suma de 474,04 lei cu titlul de penalități de întârziere și suma de 68,64 lei reprezentând taxa de deconectare.

Nu în ultimul rând, față de disp. art. 274 alin. 1 C. pr. civ., va obliga pârâta la plata către reclamantă a sumei de 256 lei cu titlul de cheltuieli de judecată reprezentând taxă timbru și timbru judiciar.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea formulată de reclamanta E.ON E. R. SA, cu sediul ales în Iași, .. 4 bis, jud. Iași, în contradictoriu cu pârâta Ț. C., domiciliată în H., .. B 0, ., ..

Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 3.026,33 lei din care suma de 2.483,65 lei reprezentând contravaloare energie electrică consumată și neachitată, suma de 474,04 lei cu titlul de penalități de întârziere și suma de 68,64 lei reprezentând taxa de deconectare.

Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 256 lei cu titlul de cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 04.03.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red. O. M.

Tehn. M. D.

4 ex./08.03.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 295/2013. Judecătoria HÂRLĂU