Actiune in regres. Sentința nr. 2067/2013. Judecătoria HUNEDOARA
Comentarii |
|
Sentința nr. 2067/2013 pronunțată de Judecătoria HUNEDOARA la data de 18-12-2013 în dosarul nr. 4566/243/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA HUNEDOARA
CIVIL
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2067/2013
Ședința publică de la 18.12.2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE N. C.
GREFIER C. S.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe reclamanta .-REASIGURARE SA, în contradictoriu cu pârâtul L. B. V., având ca obiect acțiune în regres.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă pârâtul, lipsind reclamanta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Pârâtul arată că își menține poziția expusă prin întâmpinare și nu mai au alte cereri de formulat sau probe de propus în cauză.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau incidente de soluționat, instanța deschide dezbaterile asupra fondului și acordă cuvântul pentru susținerea cererilor și apărărilor formulate în proces.
Pârâtul solicită respingerea acțiunii, pentru motivele arătate pe larg în întâmpinare. Nu solicită cheltuieli de judecată.
În temeiul art.394 C.p.c, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, instanța declară dezbaterile închise si reține cauza spre soluționare.
JUDECĂTORIA,
asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea inregistrata pe rolul acestei instante sub nr._, reclamanta .-REASIGURARE SA a chemat in judecata pe paratul L. B. V., solicitand ca, prin hotararea ce va fi pronuntata in cauza, sa fie obligat paratul sa-i plateasca suma de 651 lei, reprezentand despagubirea achitata de reclamanta persoanei pagubite in dosar de dauna nr. RCA EJ_ deschis in baza politei de asigurare ./16/H 16/DV nr._, precum si dobanda legala, de la data achitarii despagubirii, 08.10.2010, si pana la data achitarii integrale a debitului principal.
S-au solicitat cheltuieli de judecata.
S-a aratat in motivarea cererii ca, la data de 01.04.2010, paratul, conducand autoturismul cu nr. de inmatriculare_, a produs din culpa sa exclusiva un accident de circulatie, in urma caruia a avariatul autoturismul cu nr. de inmatriculare_ .
La data producerii evenimentului rutier, paratul detinea pentru autovehiculul sau polita de asigurare ./16/H 16/DV nr._,, in baza careia s-au achitat despagubiri persoanei pagubite.
In drept, s-au invocat disp,. art. 58 din Legea nr. 136/1995, art. 86 din OUG 195/2002 si prevederile OG nr. 13/2011.
Paratul a formulat intampinare (f.43-44), prin care a solicitat respingerea cererii reclamantei, aratand in esenta ca a fost scos de sub urmarire penala de P. de pe langa Judecatoria Beius, intrucat exista una din cauzele care inlatura caracterul penal al faptei, si anume iresponsabilitatea, si a dispus obligarea sa la tratament medical.
Din analiza actelor si lucrarilor dosarului: proces-verbal /24.09.2013 (f.3), invitatie la sedinta de informare (f.4-5), notificare (f.8-9), dosarul de dauna (f.12-33), referat medical (f.45-460, rezolutie/17.09.2010 (f.4748), sentinta penala nr. 284/2010 (f.49-51), instanta retine urmatoarele:
La data de 01.04.2010, paratul, in timp ce conducea autoturismul cu nr. de inmatriculare_, a produs un accident de circulatie, in urma caruia a rezultat avarierea autoturismul cu nr. de inmatriculare_ .
La data producerii evenimentului rutier, paratul detinea pentru autovehiculul sau polita de asigurare ./16/H 16/DV nr._, in baza careia s-au achitat despagubiri in suma de 651 lei persoanei pagubite.
Prin rezolutia din 17.09.2010 data de P. de pe langa Judecatoria Beius in dosar nr. 438/P/2010, a fost confirmata propunerea organelor de cercetare penala de a nu se incepe urmarirea penala a paratului pentru infractiunile de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de catre o persoana avand o imbibatie alcoolica in sange de peste 0,80 %0, parasirea locului accidentului, portul fara drept al unui cutit, furt calificat si distrugere, intrucat exista una din cauzele care inlatura caracterul penal al faptei- iresponsabilitatea.
S-a dispus, de asemenea, fata de parat, prin sentinta penala nr. 284/2010 pronuntata de Judecatoria Beius, obligarea paratului la tratament medical, pana la insanatosire.
Potrivit art. 58 din Legea nr. 136/1995, asiguratorul recuperează sumele plătite drept despăgubiri de la persoana răspunzătoare de producerea pagubei, în următoarele cazuri: accidentul a fost produs cu intenție; accidentul a fost produs în timpul comiterii unor fapte incriminate de dispozițiile legale privind circulația pe drumurile publice ca infracțiuni săvarșite cu intenție, chiar dacă aceste fapte nu s-au produs pe astfel de drumuri sau în timpul comiterii altor infracțiuni săvarșite cu intenție; accidentul a fost produc în timpul cînd autorul infracțiunii săvarșite cu intenție incearca sa se sustragă de la urmărire; persoana răspunzătoare de producerea pagubei a condus vehiculul fără consimțămîntul asiguratului.
In conformitate cu prevederile art. 998-999 C.civ., pentru atragerea raspunderii civile delictuale, trebuie indeplinite in mod cumulativ urmatoarele conditii: existenta unei fapte ilicite, existenta unui prejudiciu, legatura de cauzalitate dintre fapta si prejudiciu si vinovatia.
In speta cerinta vinovatiei nu este indeplinita, intrucat exista o cauza exoneratoare de raspundere, si anume iresponsabilitatea faptuitorului.
Lipsa vinovatiei inlatura raspunderea civila, chiar daca fapta a fost savarsita si prin ea a fost cauzat un prejudiciu
Pentru a fi raspunzatoare de fapta sa, este necesar ca persoana in cauza sa aiba discernamantul faptelor sale, adica sa aiba capacitate delictuala.
Or paratul, asa cum rezulta din rezolutia mai sus amintita, avea, la data comiterii fapte, discernamantul abolit, motiv pentru care instanta a dispus obligarea sa la tratament medical.
Apreciind, prin urmare, ca nu sunt indeplinite cerintele prevazute de art. 998-999 C.civ. si nici ale art. 58 din Legea nr. 136/1995, instanta va respinge actiunea formulata de reclamanta.
Se retine ca nu s-au solicitat cheltuyieli de judecata.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge actiunea civila formulata de reclamanta .-REASIGURARE SA, cu sediul in Voluntari, Soseaua Bucuresti Nord, nr. 10, Global City Business Park, Cladirea O 23, judetul Ilfov, impotriva paratului L. B. V., domiciliat in Hunedoara, ., ..A, ..
F. cheltuieli de judecata.
Cu apel, in termen de 30 de zile de la comunicare.
In cazul exercitarii caii de atac, cererea de apel se depune la Judecatoria Hunedoara.
Pronuntata in sedinta publica din 18.12.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
N. C. C. S.
Red.N.C./Dact.C.S. / 6 ex/16.01.2014
← Pretenţii. Sentința nr. 1541/2013. Judecătoria HUNEDOARA | Acţiune în constatare. Sentința nr. 691/2013. Judecătoria... → |
---|