Curatelă. Sentința nr. 1731/2013. Judecătoria HUNEDOARA
Comentarii |
|
Sentința nr. 1731/2013 pronunțată de Judecătoria HUNEDOARA la data de 11-11-2013 în dosarul nr. 4618/243/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA HUNEDOARA
CIVIL
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ Nr.1731/2013
Ședința publică de la 11.11.2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: FLORINCAȘ G.
GREFIER: M. M.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe reclamanta M. E. în contradictoriu cu pârâtul M. D., având ca obiect ,,curatelă”.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă mandatarul reclamantei, avocat P. C. C., lipsă fiind părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Mandatarul reclamantei, avocat P. C. C., depune la dosar cerere de renunțare la judecata.
Având în vedere cererea de renunțare la judecata a reclamantei, avocat P. C. C. solicită instanței să ia act de renunțarea reclamantei la judecata acțiunii.
Instanța reține cauza spre soluționare.
JUDECĂTORIA
asupra cauzei civile de față, constată:
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Hunedoara sub nr._, reclamanta M. E. a chemat in judecata pe paratul M. D., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, sa se dispună instituirea curatelei pentru pârât.
În motivarea cererii, reclamanta arată că pârâtul este soțul acesteia, că este o persoană bolnavă și are nevoie de îngrijirea ei. Mai arată că pârâtul are vârsta de 75 de ani, are nevoie de îngrijire permanentă, nu se poate îngriji singur, nu poate personal să își administreze bunurile sau să-și apere interesele în condiții corespunzătoare.
Susține reclamanta că pârâtul nu se poate deplasa, suferă de boala numită deficiență funcțională, demență Alzheimer, conform scrisorii medicale nr. 1203/02.10.2013, eliberată de medicul de familie. Pârâtul este încadrat în grad de handicap, conform certificatului de încadrare în grad de handicap nr. 2489/10.05.2012 eliberat de Consiliul Județean Hunedoara – Comisia de Evaluare a persoanelor adulte cu handicap.
Mai arată reclamanta că a fost anunțată de Consiliul Județean Hunedoara-Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, care îi solicită de urgență, în termen de 30 de zile, încheierea de curatelă, în caz contrar i se va suspenda pârâtului acordarea prestației sociale. Menționează reclamanta că prezenta încheiere îi este necesară și pentru a-i apăra interesele soțului ei la diferite instituții publice sau autorități ale statului.
În drept, a invocat disp. art. 178 lit. a și art. 182-183 C. civil.
În probațiune, reclamanta a depus la dosar copia următoarelor înscrisuri: certificat de încadrare în grad de handicap (f. 3), scrisoare medicală nr. 1203/02.10.2013 (f. 4), certificat de căsătorie (f. 5), carte de identitate pârât (f. 6), CI reclamantă (f. 7),
Examinând actele si lucrările dosarului, instanța retine următoarele:
Prin cererea înregistrată la dosarul cauzei la data de 11.11.2013, reclamanta a arătat că pârâtul a decedat și prin urmare renunță la judecata cererii având ca obiect curatelă.
Având în vedere cererea de renunțare la judecată formulată de reclamantă, in temeiul art. 406 C.proc.civ, instanța va lua act de renunțare a reclamantei la judecata cererii formulata împotriva pârâtului, având ca obiect curatelă.
În cauză nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În baza disp. art. 406 C. proc. civ., instanța ia act de renunțare a reclamantei M. E. cu domiciliul în Hunedoara, ..3 ..B . la judecata cererii formulată împotriva pârâtului M. D. cu ultimul domiciliu în Hunedoara, ..3 ..B ., având ca obiect curatelă.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept la recurs în termen de 30 zile de la comunicare.
Cerea de recurs se depune la Judecătoria Hunedoara.
Pronunțată în ședință publică, azi 11.11.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
FLORINCAȘ G. M. M.
F.G/M.M/13.11.2013/4ex
← Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Hotărâre... | Curatelă. Încheierea nr. 1325/2013. Judecătoria HUNEDOARA → |
---|