Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr. 1027/2013. Judecătoria HUNEDOARA

Sentința nr. 1027/2013 pronunțată de Judecătoria HUNEDOARA la data de 14-06-2013 în dosarul nr. 1607/243/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA HUNEDOARA

CIVIL

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1027/2013

Ședința publică de la 14.06.2013

Completul constituit din:

PREȘEDINTE :H. C. D.

GREFIER: C. M.

Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe reclamantul Ț. G. în contradictoriu cu pârâta Ț. Ș., având ca obiect „partaj bunuri comune ”

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă părțile și mandatarii lor avocat T. E. și avocat C. B. I..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Mandatarul reclamantului arată că părțile nu au ajuns la o înțelegere privind soluționarea litigiului pe cale amiabilă și nu va indica valoarea imobilului în vederea stabilirii taxei de timbru, intrucat renunță la judecarea acțiunii.

Reclamantul prezent, declară verbal că renunță la judecarea actiunii de partaj bunuri comune care formează obiectul prezentului dosar.

Mandatara pârâtei, având in vedere cererea reclamantului, solicită instanței să ia act de renunțarea la judecata a reclamantului.Solicită cheltuieli de judecata reprezentând onorariu avocat.Depune chitanta nr. 23/16.12.2012.

Instanța, în baza disp. art. 150 C. pr. civ., declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Hunedoara la data de 26.03.2013, sub nr._, disjunsa din dosarul nr._/211/2012 al Judecatoriei Hunedoara, reclamantul Ț. G. a chemat in judecata pe parata Ț. Ș. solicitand instantei de judecata ca prin hotararea judecatoreasca pe care o va pronunta sa constate ca sub durata casatoriei partile au dobandit impreuna, ca bun comun, imobilul casa, curte si gradina situat in satul Poarta Salajului, judetul Salaj, si datorii comune constand in doua credite, solicitand sa se constate cota egala de ½ a fiecarei parti la dobandirea bunurilor comune, iar partajarea bunurilor comune si lichidarea pasivului comun sa se faca prin scoaterea la vanzare a imobilului, achitarea datoriilor din pretul astfel obtinut si impartirea sumei ramase, in mod egal, intre parti.

Reclamantul a aratat ca nu poate identifica imobilul intrucat actele cu privire la acesta se afla in posesia paratei, iar cu privire la datoriile comune nu poate indica nr. de contract si nici cuantumul acestora intrucat si aceste acte se afla in posesia paratei.

În fapt, reclamantul a arătat că imobilul mentionat mai sus reprezinta constructie noua ridicata in timpul casatoriei, pe terenul proprietatea partilor, materialele necesare realizarii constructiei fiind cumparate din banii obtinuti ca dar de nunta, iar constructia a fost ridicata in regie proprie de catre reclamant.

Actiunea nu a fost intemeiată în drept.

În sustinerea actiunii reclamantul nu a depus la dosarul cauzei probe.

Actiunea nu a fost timbrată.

Parata a depus intampinare (f. 9) prin care a solicitat respingerea actiunii formulate de reclamant si atribuirea intregului imobil reprezentand casa si teren in favoarea sa, aratand ca reclamantul nu a participat cu nicio suma de bani la edificarea constructiei, iar terenul pe care s-a realizat constructia ii apartine paratei intrucat a fost primit cu titlu de donatie de la parintii sai.

Parata arata ca, constructia a fost edificata cu banii rezultati din creditul contractat de ea, pentru care a garantat cu imobilul parintilor sai, iar ratele creditului le-a achitat si le achita si in prezent doar ea.

Parata a depus in probatiune, inscrisuri, si anume: grafic de rambursare (f. 10-17), contract de vanzare-cumparare autentificat sub nr. 1491/30.07.2008 de Biroul Notarial C. (f. 18), Incheierea nr._/30.07.2008 a Oficiului de cadastru si Publicitate Imobiliara Zalau (f. 19), CF nr. 324/N Poarta Salajului (f. 20), certificat de urbanism nr. 68/19.09.2008 emis de Primaria comunei Romanasi, judetul Salaj (f. 21-22), autorizatie de construire nr. 25/22.09.2008 emisa de Primaria comunei Romanasi, judetul Salaj (f. 23-24), scadentar credit (f. 25-27).

La termenul de judecata din data de 14.06.2013, reclamantul a aratat verbal in sedinta de judecata ca renunta la judecarea cauzei.

Instanta constata ca potrivit art. 246 Cod procedura civila, reclamantul poate sa renunte oricand la judecata, fie verbal in sedinta, fie prin cerere scrisa.

În consecință, în temeiul art. 246 Cod procedura civila, instanta va lua act de renuntarea la judecata actiunii avand ca obiect “ partaj bunuri comune “ formulata de reclamantul Ț. G. in contradictoriu cu parata Ț. Ș..

Cererea paratei de acordare a cheltuielilor de judecata in suma de 3.500 lei cu titlu de onorariu avocat, va fi admisa numai in parte, instanta constatand, in baza art. 274 alin. 3 Cod procedura civila, că onorariul solicitat de avocatul paratei este . fata de munca depusa in prezentul dosar, in care acesta a depus doar o intampinare sumara (f. 9), si a fost prezent la patru din cele 5 termene de judecata acordate in cauza, la care, insa, nu s-au administrat probe si nu s-au pus in discutie aspecte in vederea solutionarii cauzei, ci aceste termene au fost acordate dupa cum urmeaza: un termen pentru aparare la solicitarea paratei, alte doua termene au fost acordate pentru solutionarea litigiului pe cale amiabila, ceea ce nu s-a materializat insa, si un alt termen s-a acordat pentru ca reclamantul sa indice valoarea imobilului in vederea stabilirii taxei judiciare de timbru aferenta cererii de chemare in judecata, ulterior reclamantul renuntand la judecata.

In consecinta, cheltuielile de judecata cu titlu de onorariu avocat vor fi acordate in cuantum de 2.000 lei, respingandu-se in rest cererea paratei de acordare a cheltuielilor de judecata cu acest titlu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

In baza art. 246 Cod procedura civila, ia act de renuntarea la judecata actiunii avand ca obiect “ partaj bunuri comune “, formulata de catre reclamantul Ț. G. cu domiciliul in comuna Pestisu M., .. 13, judetul Hunedoara, in contradictoriu cu parata Ț. Ș. cu domiciliul in comuna Pestisu M., .. 13, judetul Hunedoara.

Admite in parte cererea paratei de acordare a cheltuielilor de judecata reprezentand onorariu avocat si obliga reclamantul la plata sumei de 2.000 lei catre parata cu titlu de cheltuieli de judecata reprezentand onorariu avocat.

Respinge in rest cererea paratei de acordare a cheltuielilor de judecata reprezentand onorariu avocat.

Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare, potrivit art. 246 alin. 2 Cod procedura civila.

Pronunțată în ședința publică din data de 14.06.2013.

PREȘEDINTE GREFIER

H. C. DANIELACîrstea M.

HCD/TEHNORED. CM/25.06.2013/ 4 EX.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr. 1027/2013. Judecătoria HUNEDOARA