Pretenţii. Sentința nr. 1763/2013. Judecătoria HUNEDOARA

Sentința nr. 1763/2013 pronunțată de Judecătoria HUNEDOARA la data de 15-11-2013 în dosarul nr. 3997/243/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA HUNEDOARA

CIVIL

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1763/2013

Ședința publică din data de 15.11.2013

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: C. A.

Grefier: N. Ș.

Pe rol fiind pronunțarea în cauza civilă privind pe reclamanta ASOCIATIA DE P. EROILOR 26 HUNEDOARA și pe pârâtul R. D., având ca obiect pretenții .

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 12.11.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință întocmită la acea data (ce face parte integranta din prezenta hotărâre), când instanța pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea azi, 15.11.2013.

Se constata că prin serviciul registratură al instanței, reprezentantul reclamantei a depus in copie xerox Procesul verbal, întocmit cu ocazia Adunării generale a proprietarilor care fac parte din Asociatia de P. Eroilor 26 prin care a fost numit președintele asociației.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 26.08.2013, sub nr._, reclamanta Asociația de proprietari Eroilor 26 a chemat în judecată pe pârâtul R. D., solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună obligarea acestuia la plata sumei de 1160,89 lei reprezentând contravaloarea taxelor comune neachitate în perioada august 2010-iulie 2013 și a sumei de 447,94 lei cu titlu de penalități de întârziere aferente debitului restant.

În motivarea acțiunii se arată că pârâtul, deși a beneficiat de servicii de gospodărie comunală, respectiv de serviciile de furnizare a apei rece, evacuare canal, gunoi menajer, furnizare energie electrică, nu a achitat contravaloarea acestora până în prezent, figurând astfel cu debit restant și penalități în cuantum de 0.1 % pe fiecare zi de întârziere.

Reclamanta a arătat, că deși pârâtul a fost notificat prin adresa nr. 109/13.08.2013 să achite contravaloarea serviciilor de care a beneficiat, nu a făcut nici o plată până la data introducerii acțiunii.

În drept acțiunea a fost întemeiată pe prevederile art. 31 alin. (1) din Lg. 114/1996 și ale art. 109 C.pr.civ.

Acțiunea este scutită de plata taxei judiciare de timbru în baza art. 50 alin. (2) din Legea 230/2007.

În probațiune, reclamanta a depus la dosar în copii certificate pentru conformitate cu originalul înscrisuri, respectiv: încheierea de admitere a cererii de înființare a asociației nr. 11/03.08.2006 (f. 3), somație de plată nr. 109/13.08.2013 (f. 4), fișă de cont (f. 6), centralizator penalități de întârziere (f. 7), liste de plată(f. 21-56), procesul-verbal din 06.07.2010 al Adunării Generale a Proprietarilor (f. 8),extras de carte funciară pentru informare (f. 9).

Pârâtul nu a depus întâmpinare la dosar și nici nu s-a prezentat pentru interogatoriul dispus din oficiu de instanță.

Analizândactele și lucrările dosarului, instanta reține următoarele:

Potrivit extrasului de carte funciară de la f. 4 dosar, pârâtul are calitate de proprietar asupra apartamentului situat în localitatea Hunedoara, . . .. Totodată, acesta este membru al Asociației de P. Eroilor 26, beneficiind astfel de prestațiile furnizorilor cu care reclamanta a încheiat contract de furnizare a apei rece, de evacuare canal, gunoi menajer, de furnizare a energiei electrice.

Conform art. 50 alin.1 din Lg. 230/2007, asociația de proprietari are dreptul de a acționa în justiție orice proprietar care se face vinovat de neplata cheltuielilor comune, așa cum acestea sunt definite în art. 47 din aceeași lege.

Potrivit art. 46 din Legea nr. 230/2007, toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari. Conform listelor de plată depuse la dosar (f. 21-56), pârâtul nu a achitat contravaloarea taxelor comune în perioada august 2010-iulie 2013, acumulând astfel un debit restant în cuantum de 1160,89 lei. Deși legal citat cu mențiunea „ personal la interogatoriu” pârâtul nu s-a prezentat în instanță motiv pentru care, în baza art. 358 C.pr.civ, această împrejurare urmează a fi interpretată drept o recunoaștere a pretențiilor reclamantei. Din coroborarea acestui fapt cu listele de plată depuse în probațiune de către reclamantă, instanța reține caracterul întemeiat al capătului de cerere privitor la obligarea pârâtului să plătească reclamantei suma de 1160,89 lei reprezentând contravaloarea taxelor comune aferente perioadei august 2010-iulie 2013.

În baza art. 49 din Legea nr. 230/2007, asociația de proprietari poate stabili o penalizare în procent de cel mult 0,2%, pentru neplata cheltuielilor comune restante, proprietarului care se face vinovat de neplata acestora, care se vor aplica după o perioadă de 30 de zile de la termenul scadent, fără ca suma penalizărilor să poată depăși suma la care s-au aplicat. Conform procesului verbal din data de 06.06.2010(f. 8), Adunarea Generală a stabilit că procentul penalităților de întârziere va fi de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere. În conformitate cu această decizie, reclamanta a calculat cuantumul penalităților de întârziere la valoare de 447,94 lei. Având în vedere că în perioada august 2010-iulie 2013, pârâtul nu a plătit către reclamantă contravaloarea taxelor comune și vâzând procesul verbal din data de 06.06.2010, instanța reține caracterul întemeiat al acestui capăt de cerere.

Pentru motivele analizate, în baza art. 46, art. 49, art. 50, din Legea nr. 230/2007, instanța va admite prezenta acțiune. În consecința va obliga pârâtul să plătească reclamantei suma de 1160,89 lei reprezentând contravaloarea taxelor comune neachitate în perioada august 2010-iulie 2013 și suma de 447,94 lei cu titlu de penalități de întârziere aferente debitului restant.

Va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI EROILOR 26, cu sediul în Hunedoara, ., . dl L. I. în calitate de președinte, în contradictoriu cu pârâtul R. D., domiciliat în Hunedoara, ., ., .> Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 1160,89 lei reprezentând contravaloarea taxelor comune neachitate în perioada august 2010-iulie 2013 și suma de 447,94 lei cu titlu de penalități de întârziere aferente debitului restant.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. În cazul exercitării căii de atac, cererea de apel se depune la Judecătoria Hunedoara.

Pronunțată în ședință publică azi 15.11.2013.

P. Grefier

C. A. N. S.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 1763/2013. Judecătoria HUNEDOARA