Pretenţii. Sentința nr. 1907/2013. Judecătoria HUNEDOARA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1907/2013 pronunțată de Judecătoria HUNEDOARA la data de 03-12-2013 în dosarul nr. 4176/243/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA HUNEDOARA
CIVIL
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1907
Ședința publică din 03.12.2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE:C. A.
Grefier :S. I.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta . în contradictoriu cu pârâții S. E. I. și S. C. C., având ca obiect pretenții
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care.
Se constată că deși legal citate părțile nu se prezintă.
Instanța lasă cauza la a doua strigare.
La a doua strigare a cauzei nu se prezintă niciuna din părți
Se constată că prin serviciul registratură al instanței reclamanta își precizează cererea și depune înscrisurile solicitate de instanță facturile nr._/29.03.2013 și nr._/29.03.2013 emis on-line de către pârâți.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat în baza dis part. 394 C.pr.civ. instanța reține cauza în pronunțare .
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul judecătoriei Hunedoara la data de 11.09.2013 sub numărul_, reclamanta . a solicitat în contradictoriu cu pârâții S. E. I. și S. C. Cosntantin, obligarea acestora în solidar la plata următoarelor sume de bani:
- 375,45,45 lei reprezentând contravaloare marfă livrată conform facturilor fiscale atașate la dosar;
- 642,02 lei reprezentând penalități de întârziere calculate conform contractului de vânzare-cumpărare;
- 76,23 lei cheltuieli de judecată.
În motivarea în fapt a cererii s-a arătat că reclamanta, în baza raporturilor comerciale și-a îndeplinit obligația de a livra mărfuri la locul, la termenul și în condiții de calitate către debitorul principal. Prin urmare, acestuia îi revenea obligația de a achita prețul în termen de 30 de zile de la data emiterii facturii. Nerespectarea termenului convenit atrăgea penalități de întârziere de 1% pentru fiecare zi de întârziere în primele 30 de zile și 3% începând cu a 31-a zi de întârziere chiar dacă penalitățile depășesc valoarea mărfii pentru care se datorează marfa. A mai menționat reclamanta că plasarea comenzilor se poate efectua prin fax, telefonic sau accesând contul Comenzi on-line, marfa fiind livrată prin intermediul programului "Livrare la domiciliu" prin firma de curierat. Deși reclamanta a depus diligențe în vederea rezolvării litigiului pe cale amiabilă, acest lucru nu a fost posibil.
În drept au fost invocate prevederile art. 1516, 1530, 2280, 2300, 1270 Cod civil.
În probațiune au fost atașate următoarele în xerocopie următoarele înscrisuri: centralizator penalități de întârziere(f. 4), contract de vânzare cumpărare (f. 5), factura . nr. I229378/29.03.2013(f. 7-8), factura . nr. I229379/29.03.2013(f. 9), documentul doveditor al livrării mărfii (f.10), certificat de informare nr. 522/22.08.2013(f. 10), proces verbal nr. 702/22.08.2013(f. 12), proces verbal nr. 703/22.08.2013(f. 13), jurisprudență(f. 14-18).
Cererea a fost legal timbrată cu suma de 76,23 lei conform art. 3 alin. 1 lit. b din OUG 80/2013(f. 23).
Pârâții legal citați nu au depus întâmpinare și nu s-au prezentat în instanță.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În baza contractului de vânzare cumpărare nr._/28.03.2013 și având în vedere comanda prin email a pârâtei S. E. I., reclamanta a furnizat acesteia produse conform facturilor atașate la dosar. Potrivit art. 7 pct 7.1, pârâta, în calitate de cumpărător avea obligația de a achita aceste facturi, însă, conform extrasului de cont atașat la dosar (f. 46-47) a făcut doar o plată parțială, figurând astfel în evidențele reclamantei cu un debit în cuantum de 375,45 lei. În conformitate cu prevederile art. 1270 C.civ, contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante. Potrivit art. 10 pct 10.3 din contractul încheiat între părți, în cazul în care cumpărătorul nu își îndeplinește obligațiile de plată, vânzătorul este în drept să urmărească pe fidejusor în scopul executării creanței sale, pentru întreaga sumă datorată. Având în vedere că pârâtul S. C. C. s-a obligat să garanteze executarea obligației pârâtei S. E. I. și având în vedere neonorarea obligațiilor contractuale de către aceasta, instanța constată caracterul întemeiat al capătului de cerere privitor la obligarea pârâților în solidar la plata către reclamantă a sumei de 375,45 lei.
În ceea ce privește capătul de cerere privitoa la plata penalităților de întârziere, instanța constată că potrivit clauyei penale înscrisă înscrisă în art. 7 pct. 7.4 din contractul încheiat între părți, în cazul depășirii termenului de plată convenit, cumpărătorul este obligat la plata unor penalități de întârziere în cuantum de 1% pentru fiecare zi de întârziere în primele 30 de zile și 3% începând cu a 31-a zi de întârziere.
În momentul în care a fost încheiat acest contract, consumatorii au acționat de pe o poziție inegală, în raport cu reclamanta. În primul rând se observă că acest contract avea clauze prestabilite părțile nefăcând altceva decât să completeze spațiile aferente cu datele personale ale pârâților, astfel încât prezenta convenție are caracterul unui contract de adeziune.
Potrivit art. 4 alin. 1 din Legea 193/2000, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. În conformitate cu prevederile art. 78 din Legea 296/2004(Codul consumatorului), se interzice comercianților stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii. Totodată, litera „i” din anexa la Legea nr. 193/2000 enumeră, printre clauzele abuzive, clauza contractuală prin care se stabilește în sarcina consumatorului, plata unor sume disproporționat de mari în cazul neîndeplinirii unor obligații contractuale, comparativ cu pagubele suferite de comerciant.
Pârâții, în calitate de persoane fizice, se încadrează în categoria consumatorilor așa cum aceasta este definită prin art. 2 alin. 1din Legea 193/2000, iar reclamanta, acționând în cadrul activității specifice este un profesionist în sensul art. 2 alin. 2 din Legea 193/2000.
Având în vedere că Legea nr. 193/2000 transpune o directivă comunitară, judecătorul național are obligația de a interpreta și aplica dreptul național în litera și spiritul actului normativ, fiind necesar a avea în vedere scopul directivei europene, jurisprudența obligatorie a CJUE, precum și metodele de interpretare pe care le are la dispoziție.
Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat în sensul că instanța este îndreptățită să aprecieze chiar și din oficiu, asupra caracterului abuziv al unei clauze contractuale (Hotărârea Oceano Grupo c. Murciano Quintero, C-240/98). În cauza Salvat Editores SA v José M. Sánchez Alcón Prades C-241/98, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a arătat că recunoaște judecătorului puterea de a declara din oficiu, ca nule, clauzele abuzive ale unui contract, arătând totodată că această putere „se încadrează pe deplin în contextul general al protecției speciale pe care directiva tinde să o recunoască interesului colectivității, care făcând parte din ordinea publică economică, depășește interesele specifice ale unor părți. Există, cu alte cuvinte, un interes public ca aceste clauze prejudiciabile pentru consumator să nu-și producă efectele”. Din jurisprudența CJUE rezultă, așadar, că directiva pleacă de la premisa situației de inferioritate în care se găsește consumatorul în raport cu comerciantul, iar scopul actului european este de a suplini acest dezechilibru și de a garanta că libertatea consumatorilor de a contracta este una reală și efectivă.
Este de menționat că directiva nu oferă posibilitatea consumatorilor de a obține anularea în instanță a tuturor contractelor dezavantajoase din punct de vedere financiar pentru aceștia, ci doar a acelor prevederi contractuale care creează în mod real și contrar bunei-credințe un dezechilibru semnificativ în defavoarea consumatorilor. În lumina celor precizate, se reține că stabilirea în sarcina pârâților a obligației de a achita penalități de întârziere într-un cuantum de 1% pe zi de întârziere în primele 30 de zile, respectiv 3% pe zi de întârziere pentru perioada ulterioară,
cu consecința directă că aceste dobânzi penalizatoare au depășit cu mult debitul restant, constituie în fapt o sancțiune civilă disproporționat de mare față de prejudiciul cauzat reclamantei, creându-se astfel un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. Clauza penală, ca orice prevedere contractuală, nu poate deroga de la regulile care interesează ordinea publică, sub sancțiunea nulității absolute.
În cauza Asturcom Telecomunicaciones SL împotriva C. Rodríguez Nogueira Cauza C‑40/08, s-a statuat că " articolul 6 alineatul (1) din Directiva 93/13 trebuie interpretat în sensul că nu permite instanței naționale, atunci când stabilește caracterul abuziv al unei clauze penale dintr‑un contract încheiat între un vânzător sau furnizor și un consumator, să se limiteze, astfel cum o autorizează dreptul național, să reducă cuantumul penalităților pe care această clauză le pune în sarcina consumatorului, ci îi impune să excludă pur și simplu aplicarea clauzei respective în ceea ce privește consumatorul".
Pentru considerentele menționate, instanța constată caracterul ilicit al clauzei penale înscrisă în art. 7 pct. 7.4 din Contractul de vânzare-cumpărare nr._/28.03.2013 și în consecință va respinge ca neîntemeiate pretențiile privind plata penalităților de întârziere în cuantum de 642,02
Având în vedere faptul că pârâții au căzut doar parțial în pretenții, în baza art. 453 alin. 2 C.pr.civ. capătul din cererea de chemare în judecată privitor la plata cheltuielilor judiciare urmează să fie admis doar în pate. În consecință, instanța va obliga pârâții în solidar la plata către reclamantă a sumei de 40 lei, reprezentând o parte din taxa judiciară de timbru achitată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte cererea de chemare în judecată, formulată de reclamanta ., CUI R_, J/_, cu sediul în Ploiești, ., . în contradictoriu cu pârâții S. E. I., și S. C. C., ambii cu domiciliul în localitatea C., Aleea Romanilor, ., județul Hunedoara.
Obligă pârâții în solidar la plata către reclamantă a sumei de 375,45 lei reprezentând contravaloare marfă livrată conform facturii fiscale . nr. I229378/29.03.2013 și a facturii fiscale . nr. I229379/29.03.2013..
Respinge pretenția reclamantei cu privire la plata sumei de 642,02 lei cu titlu de penalități de întârziere, ca neîntemeiată.
Obligă pârâții în solidar la plata către reclamantă a sumei de 40 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. În cazul exercitării căii de atac, cererea de apel se depune la Judecătoria Hunedoara.
Pronunțată în ședință publică, azi, 03.12.2013.
Președinte Grefier
C. A. S. I.
Redactat C.A./ 23.12. 2013-
Tehnoredactat S.I,/ 23.12. 2013-
5 exemplare
| ← Pretenţii. Sentința nr. 1444/2013. Judecătoria HUNEDOARA | Acţiune în constatare. Sentința nr. 735/2013. Judecătoria... → |
|---|
