Validare poprire. Sentința nr. 362/2016. Judecătoria HUŞI

Sentința nr. 362/2016 pronunțată de Judecătoria HUŞI la data de 19-05-2016 în dosarul nr. 362/2016

Acesta este document finalizat

Cod ECLI ECLI:RO:JDHUS:2016:004._

Dosar nr._ Validare poprire

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA HUȘI-JUDEȚUL V.

SENTINȚA CIVILĂ NR. 362/2016

Ședința publică de la 19 Mai 2016

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. A.

Grefier N. C.

Pe rol fiind pronunțarea cererii formulata de creditoarea B. SA, cu sediul social în mun. București, . P., nr. 6A, sector 2, în contradictoriu cu debitorul D. C., CNP_, domiciliat în mun. Huși, ., nr. 155, jud. V. și terțul poprit ., cu sediul social în mun. Huși, ., nr. 155, jud. V., având ca obiect validare poprire.

La apelul nominal făcut în ziua pronunțării lipsesc părțile.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței faptul că dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 05 mai 2016, dezbaterile fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Din lipsă de timp pentru deliberare, în temeiul disp.art. 396 al.(1) NCPC, instanța a amânat pronunțarea pentru azi, 19 mai 2016.

In termenul de pronunțare nu s-au depus alte înscrisuri la dosarul cauzei.

După studiu și deliberare instanța dă sentința de față.

INSTANȚA

Deliberând asupra cererii civile de față, constată următoarele;

Prin cererea înregistrată la această instanță, sub nr._, creditoarea B. S.A., a chemat în judecată civilă debitorul D. C. și terțul poprit S.C. „E.” S.R.L., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză să se dispună validarea popririi înființate de Biroul Executorului Judecătoresc Iași „I. D. și S. C. I.”, asupra veniturilor debitorului, ce vor fi încasate de la terțul poprit S.C. „E.” S.R.L., până la concurența sumei de 58.032,28 lei, reprezentând creanța datorată, plus cheltuieli de executare avansate de catre creditoare în cuantum de 277,00 lei, cheltuielile de executare efectuate de către Biroul executorului judecătoresc „I. D. și S. C. I.”, in valoare de 5.798,01 lei, plus dobânzi calculate zilnic pentru creditul restant pana la achitarea integrala a debitului, în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr. 382CSI_ la care s-a încheiat Actul adițional nr. 382SOM_/19.05.2010.

Cu cheltuieli de judecată.

În considerente se arată că a fost încuviințata executarea silita a debitorului D. C., prin încheierea din data de 09.04.2014, pronunțata de Judecătoria Iași in dosarul nr._ .

Adresa de Înființare a popririi a fost comunicata .C. „E.” S.R.L., de către Biroul Executorului Judecătoresc Iași „I. D. și S. C. I.”, la data de 02.10.2015, in scopul producerii efectelor juridice prevăzute de lege, in sensul indisponibilizării sumelor de bani pe care terțul poprit le datorează, in calitatea sa de angajator.

Prin urmare, solicita sa se constate ca terțul poprit nu si-a îndeplinit obligațiile ce-i reveneau in vederea efectuării popririi, in pofida lămuririlor suplimentare transmise de către creditoare, respectiv de a consemna sau de a plăti suma ce reprezintă obligația de plata a debitorului către subscrisa si nici nu a comunicat faptul ca nu datorează nici o suma de bani debitorului.

În dovedirea cererii, creditoarea a depus la dosarul cauzei, cererea de executare silita, adresa de înființare a popririi emisă în dosarul de executare nr. 451/2014 de Biroul Executorului Judecătoresc, „I. D. și S. C. I.”, dovada comunicării acestuia, procesul-verbal de cheltuieli, titlul executoriu, respectiv contractul de credit nr. 382CSI_/02.09.2008, Actul adițional nr. 382SOM_/19.05.2010, încheierea civilă din 12.03.2014 pronunțată de Judecătoria Iași privind încuviințarea executării silite .

Debitorul si terțul poprit, deși legal citați, nu s-au prezentat în instanță și nici nu au formulat apărări scrise.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 789 și urm. Noul Cod pr. civilă.

Din analiza lucrărilor dosarului de față, instanța reține următoarea stare de fapt și de drept:

La cererea creditoarei B. S.A., s-a declanșat procedura executării silite pentru punerea în executare a titlului executoriu, respectiv a contractului de credit nr. 382CSI_/02.09.2008 la care s-a încheiat Actul adițional nr. 382SOM_/19.05.2010 pentru suma de 58.032,28 lei, împotriva debitorului D. C..

Prin urmare, Biroul Executorului Judecătoresc Iași „I. D. și S. C. I.” a procedat la emiterea adresei de poprire nr. 451/2014, pe veniturile ce vor fi încasate de la terțul poprit de către debitor, așa cum s-a obligat prin titlul executoriu, respectiv suma de 58.032,28 lei, reprezentând creanța datorată, la care se adaugă cheltuielile de executare avansate de către creditoare în valoare de 277 lei și cheltuielile de executare efectuate de executorul judecătoresc în valoare de 5.798,01 lei conform încheierii emise în dosarul de executare nr. 451/2014.

În cadrul executării silite s-a dovedit faptul că debitorul a refuzat să achite suma urmăribilă așa cum s-a obligat prin titlul executoriu, respectiv prin contractul de credit, pentru care a fost încuviințată executarea silită prin încheierea civilă din 12.03.2014, pronunțată de Judecătoria Iași, iar terțul poprit a refuzat să indisponibilizeze sumele provenite din salariul debitorului.

După emiterea somației de înființare a popririi terțul poprit avea obligația să indisponibilizeze toate sumele provenite din salariul debitorului, însă nici de această dată nu s-a reușit indisponibilizarea sumelor obținute de debitor, deoarece nu s-a răspuns solicitării Biroului Executorului Judecătoresc Iași, „I. D. și S. C. I.” de confirmare a înființării popririi asupra veniturilor ce urmează să fie încasate de debitor.

Potrivit art. 783 alin. (2) din Noul Cod pr. civ. „în adresa de înființare a popririi i se va pune în vedere celei de-a treia persoane, care devine, potrivit alin. 1, terț poprit, interdicția de a plăti debitorului sumele de bani sau bunurile mobile pe care i le datorează ori pe care i le va datora, declarându-le poprite în măsura necesară pentru realizarea obligației ce se execută silit”.

Conform art. 790 alin. 1 Cod pr. civ. „dacă terțul poprit nu își îndeplinește obligațiile ce-i revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă a liberat-o debitorului poprit, creditorul urmăritor, debitorul sau executorului judecătoresc, în termen de cel mult o lună de la data când terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanța de executare, în vederea validării popririi.”

Analizând lucrările atașate – instanța apreciază că în cauză sunt întrunite toate cerințele legale impuse de dispozițiile art. 786, art. 787 alin. 1 Noul Cod pr. civilă și, prin urmare, va admite cererea formulată de creditoarea B. S.A., și va dispune validarea popririi asupra veniturilor ce vor fi încasate de debitorul D. C. de la terțul poprit S.C. „E.” S.R.L., până la concurența sumei de 58.032,28 lei, reprezentând creanța datorată, plus cheltuieli de executare în cuantum de 277,00 lei stabilite în dosarul de executare nr. 451/2014.

Întrucât terțul poprit nu a răspuns la adresa de înființare a popririi, instanța apreciază că în cauză a fost dovedită reaua credință a terțului poprit prin neconsemnarea sumei urmăribile la dispoziția executorului sau direct creditorului, și prin urmare în conformitate cu disp. art. 790 alin. (9) Noul Cod pr. civilă va dispune amendarea terțului poprit cu suma de 2.000 lei amendă.

În temeiul art. 453 Cod pr. civ., instanța va obliga debitorul la plata cheltuielilor de judecată avansate de creditoare.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE :

Admite acțiunea civilă formulată de creditoarea B. S.A., cu sediul social în mun. București, . P., nr. 6A, sector 2, în contradictoriu cu debitorul D. C., CNP_, domiciliat în mun. Huși, ., nr. 155, jud. V. și terțul poprit S.C. „E.” S.R.L., cu sediul social în mun. Huși, ., nr. 155, jud. V. și, în consecință:

În temeiul art. 790 alin. 1 Cod procedură civilă dispune validarea popririi asupra veniturilor debitorului, ce vor fi încasate de la terțul poprit S.C. „E.”” S.R.L., până la concurența sumei de 58.032,28 lei, reprezentând creanța datorată, plus cheltuieli de executare în cuantum de 277,00 lei stabilite în dosarul de executare nr. 451/2014.

În temeiul art. 790 alin. (9) Cod procedură civilă, dispune amendarea terțului poprit S.C. „E.” S.R.L., cu o amendă în cuantum de 2.000 lei.

În temeiul art. 453 Cod procedură civilă obligă debitorul la plata sumei de 20 lei, reprezentând cheltuieli de judecată avansate de creditoare.

Cu apel în termen de 5 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Huși.

Pronunțată în ședință publică, azi, 19.05.2016.

PREȘEDINTE, GREFIER,

A. C. C. N.

Red.A.C

Tehnored. N.C.

Ex.5/ 15.06.2016

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Validare poprire. Sentința nr. 362/2016. Judecătoria HUŞI