Cerere de valoare redusă. Hotărâre din 09-09-2013, Judecătoria IAŞI

Hotărâre pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 09-09-2013 în dosarul nr. 12969/245/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Ședința Camerei de Consiliu din data de 09 septembrie 2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE - C. C.

GREFIER - E. A.

SENINȚA CIVILĂ Nr._/2013

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanta S.C. Q. G. DISTRIBUTION S.R.L., în contradictoriu cu pârâta G. I.I. ÎNTREPRINDERE INDIVIDUALĂ, având ca obiect ,,cerere de valoare redusă˝.

La apelul nominal, făcut în ședința Camerei de Consiliu, sunt lipsă părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că, pentru acest termen de judecată, procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Instanța constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de 18.04.2013 sub nr._, reclamanta . SRL a solicitat obligarea pârâtei Întreprinderea Individuală G. I.I. la plata sumei de 987,44 lei reprezentând contravaloare facturi fiscale: nr.2367/25.10.2012, nr._/18.10.2012, nr._/17.10.2012 precum și a dobanzii legale calculată începand cu scadența fiecărei facturi pană la achitarea integrală a debitului. Totodată, a solicitat reclamanta obligarea paratului la plata cheltuielilor de judecată.

Cererea fost legal timbrată.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, în baza facturilor fiscale menționate, ce au fost acceptate la plată de către parată, aceasta s-a obligat să achite contravalorea mărfurilor livrate, în sumă de 987,44 lei, raportul juridic fiind născut sub incidența Noului Cod Civil, iar creanța este certă, lichidă și exigibilă aceste înscrisuri făcand dovada deplină în justiție raportat la disp. art. 280 alin.1 și 2 NCPC întrucat face parte din registrele profesioniștilor.

A mai precizat reclamantul că debitorul este de drept în întarziere fără efectuarea unor formalități prealabile, regula curgerii de drept a dobanzilor în materie comercială fiind extinsă de Noul cod civil prin art. 1535.

În drept au fost invocate disp. art.1270, art.1025-1032 Noul Cod de procedură civilă, art. 535 NCC, OG NR.13/2011, art.280 NCPC.

În dovedirea celor susținute, reclamanta a depus înscrisuri în copie certificată (f.9-11).

Legal citat, pârâtul nu a formulat întâmpinare.

În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

În speță între părți s-au derulat raporturi de natură comercială, în baza cărora paratei i-au fost livrate o . produse, iar pentru recuperarea contravalorii acestora reclamanta a emis următoarele facturi fiscale, a căror contravaloare nu a fost achitată în totalitate de Întreprinderea Individiuală G. I.I., deși facturile au fost însușite la plată cu mențiunea că marfa a fost recepționată, prin ștampilă și semnătură: nr._/17.10.2012 în valoare de 136,75 lei, nr._/18.10.2012 în valoare de 434,69 lei, nr.2367/25.10.2012 în valoare de 416,00 lei.

În speță instanța constată incidența disp. art.1.025 al.1 NCPC ce prevede că procedura cu privire la cererile de valoare redusă se aplică atunci când valoarea cererii, fără a se lua în considerare dobânzile, cheltuielile de judecată și alte venituri accesorii, nu depășește suma de 10.000 lei la data sesizării instanței.

Totodată, din punct de vedere al aplicarii legii civile in timp, art. 6 alin. 1 si 2 din Noul Cod civil stipuleaza ca legea civila este aplicabila cat timp este in vigoare, acesta nu are putere retroactiva, iar actele si faptele juridice incheiate ori, dupa caz, savarsite sau produse inainte de . legii noi nu pot genera alte efecte juridice decat cele prevazute de legea in vigoare la data incheierii sau, dupa caz, a savarsirii ori producerii lor iar în condițiile în care facturile fiscale ce fac obecitul litigiului sunt emise în 2012 instanta retine ca prezenta cauză este supus legii in vigoare la data incheierii sale, respectiv prevederile NCC.

În ce privește înscrisurile pe care-și întemeiază pretențiile reclamanta, aceastea reprezintă între comercianți (profesioniști în accepțiunea NCC) contracte în formă simplificată, cu putere de lege in accepțiunea prev. 1270 NCC și pentru că nu a fost probată în cauză stingerea obligației de plată a sumei de 987,44 lei rezultand din acestea, împrejurare ce constituie o încălcare a principiilor de drept enunțate de art.1170 și art.1270 NCC, instanța va admite cererea și obliga paratul la achitarea sumei menționate, cu titlu de debit.

În același timp, în privința dobanzii legale pretinse sunt incidente disp. art. 1 alin.3 din O.G. nr.13/2011, potrivit cărora:” (3) Dobanda datorata de debitorul obligatiei banesti pentru neindeplinirea obligatiei respective la scadenta este denumita dobanda penalizatoare”, iar aceasta se calculează conform disp. art. 3 alin.2 din același text normativ, fiind stabilită la nivelul ratei dobanzii de referinta a Bancii Nationale a Romaniei, care este rata dobanzii de politica monetara stabilita prin hotarare a Consiliului de administratie al Bancii Nationale a Romaniei, plus 4 puncte procentuale, astfel că instanța va admite și acest capăt de cerere urmand să oblige paratul la achitarea dobanzii legale calculată din ziua următoare datei scadenței fiecărei facturi fiscale pană la plata integrală a debitului.

În temeiul art. 1031 alin. 1 NCPC va obliga pârâtul să plătească reclamantei suma de 51,50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, din care 50 lei taxă judiciară de timbru și 1,5 lei timbru judiciar.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea formulată de reclamanta . SRL, cu sediul în Iași, ., ..2, . în contradictoriu cu pârâta Întreprindere Individuală G. I.I. cu sediul în Iași, ., jud.Iași.

Obligă pârâta să achite reclamantei suma de 987,44 lei reprezentând c/v următoarelor facturi fiscale: nr.2367/25.10.2012, nr._/18.10.2012, nr._/ 17. 10.2012 precum și c/v dobânzii legale, ce se va calcula începând cu scadența fiecărei facturi până la achitarea integrală a debitului menționat .

Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 51,50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând c/v taxă de timbru și timbru judiciar.

Executorie.

Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare.

Dată în Camera de Consiliu.

Pronunțată în ședință publică azi, 09.09.2013.

Președinte, Grefier,

C.C. E.A.

Red. Pr.C.C.

4 ex./28.10.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Hotărâre din 09-09-2013, Judecătoria IAŞI