Contestaţie la executare. Hotărâre din 21-11-2013, Judecătoria IAŞI

Hotărâre pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 21-11-2013 în dosarul nr. 17632/245/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Ședința publică din 21.11.2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE – A. D. C.

Grefier - L. C.

SENTINȚA CIVILĂ NR._

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe contestatoarea P. M. și pe intimat M. FINANȚELOR PUBLICE, intimat AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ, intimat ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUN. IAȘI, având ca obiect contestație la executare suspendare executare silită.

La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 14.11.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință din data de 14.11.2013, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea hotărârii pentru astăzi, 21.11.2013, când în aceeași compunere, a hotărât:

INSTANȚA:

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Sub nr._ s-a înregistrat la Judecătoria Iași, contestația la executare formulată de către contestatoarea P. M. în contradictoriu cu intimații M. FINANȚELOR PUBLICE, AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ, ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI IAȘI împotriva titlului executoriu nr._ și a somației nr. 22/_ /_ emise în dosarul de executare nr._/30.04.2013, solicitând anularea acestora și suspendarea executării până la soluționarea definitivă a contestației.

Contestația a fost legal timbrată.

În motivare, contestatoarea a precizat că a primit în cursul lunii martie o decizie de impunere care privea această sumă, pe care a contestat-o la Ministerul Finanțelor Publice și la Tribunalul Iași, deoarece nu era indicat nici un mod de calcul pentru sumele înscrise în cuprinsul acesteia.

A mai menționat contestatoarea că nu a avut cunoștință despre aceste obligații până la data primirii deciziei de impunere, de întinderea lor sau de modul de calcul al acestora.

De asemenea, în titlul executoriu și în somație nu a fost indicată perioada pentru care au fost calculate contribuțiile pentru asigurări de sănătate, dobânzile și penalitățile de întârziere, astfel încât, se reține că nu a fost individualizată creanța fiscală.

În ceea ce privește cererea de suspendare a executării, a menționat că indisponibilizarea și plata nejustificată a sumei de 1916 lei, ar aduce grave atingeri bugetului familiei sale și o gravă perturbare a activității PFA „P. M.”.

În drept au fost invocate prevederile art. 129, 141, 149, 172 C.pr.fiscală, art. 21, 24 din Constituția României și art. 6 din CEDO.

În susținerea contestației au fost depuse înscrisuri.

Prin întâmpinare, intimata DGRFP Iași- AJFP Iași a invocat excepția inadmisibilității contestației la executare, întrucât contestatoarea a invocat argumente care privesc fondul pricinii și care pot fi invocate în fața instanței de contencios administrativ.

În ceea ce privește fondul a menționat că titlul executoriu a fost emis în baza deciziei referitoare la obligația de plată accesorii nr._/01.07.2012, prin care s-a stabilit faptul că ,în evidențele fiscale, contestatoarea figura cu debite în sumă de 1916 lei, ce reprezintă contribuții de asigurări de sănătate, datorate de persoane care realizează venituri din activități independente.

Titlul executoriu – decizia de impunere – a devenit titlu executoriu și s-a procedat la continuarea măsurilor de executare silită, prin emiterea titlului executoriu și a somației pentru suma de 1916 lei, reprezentând accesorii la sumele neachitate.

S-a mei precizat că, prin nedepunerea declarațiilor la termenele stipulate în prevederile legale, contestatoarea a încălcat prevederile art. 81 din O.G. 92/2003 și art. 215 din Lg. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.

Legea 95/2006 impune contestatorului obligația de a depune declarația fiscală pe propria răspundere cf. prev. art. 82 al. 2 C.pr.fiscală. Lipsa declarației fiscale nu înlătură obligația de plată a contribuției, după cum nu împiedică organul fiscal să stabilească din proprie inițiativă cuantumul obligației de plată.

Atât timp cât instanța de contencios administrativ nu a dispus suspendarea actului administrativ, acesta își produce efectele prevăzute de lege, motiv pentru care s-a procedat la începerea executării silite pentru recuperarea sumei menționate în declarația de impunere.

În drept au fost invocate prevederile art. 141, 172 C. pr. fiscală.

S-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.

A fost depusă o copie certificată a dosarului de executare.

Intimata AJFP Iași a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerul Finanțelor Publice, Agenția Națională de Administrare Fiscală, care urmează a fi admisă de către instanță, întrucât înscrisurile contestate nu au fost emise de către aceste instituții.

Din actele și lucrările dosarului, în ceea ce privește fondul cauzei, instanța reține următoarele:

În baza deciziei de impunere nr._, au fost emise împotriva contestatoarei, pentru suma de 1916 lei, titlul executoriu nr. titlul executoriu nr._ și somația nr. 22/_ /_ ( fl. 7-8, 40 ds.).

În ceea ce privește decizia de impunere, comunicarea s-a efectuat doar prin publicitate (copie anunț – fl. 39 ds.).

Potrivit dispozițiilor art. 172 al. 1 și 3 din OG 92/2003, persoanele interesate pot formula contestație împotriva oricărui act de executare, inclusiv împotriva titlului executoriu, dacă au fost întocmite cu încălcarea prevederilor legale și dacă pentru contestarea titlului executoriu nu există o altă procedură prevăzută de lege.

Contestatorul are posibilitatea, conform dispozițiilor art. 205 din OG nr. 92/2003, de a formula contestație împotriva titlului de creanță, iar după parcurgerea procedurii administrative, în temeiul art. 218 din OG nr. 92/2003, are dreptul de a se adresa instanței de contencios administrativ competente pentru a verifica legalitatea și temeinicia deciziei pronunțate de organele administrative în soluționarea contestației.

Introducerea contestației pe calea administrativă de atac nu suspendă executarea actului administrativ fiscal (conform art. 215 al. 1 din OG nr. 92/2003).

Titlul de creanță este actul prin care se stabilește și se individualizează creanța fiscală, întocmit de organele prevăzute de lege, conform art. 110 al. 1 și 3 din OG nr. 92/2003.

Creanțele fiscale sunt scadente la expirarea termenelor prevăzute de Codul fiscal sau de alte legi care le reglementează potrivit art. 111 al. 1 din OG nr. 92/2003.

Deci, contestatorul are posibilitatea de a contesta întinderea obligației fiscale în cadrul procedurii speciale prevăzute de art. 205 din OG nr. 92/2003.

Executării silite ce face obiectul prezentei cauze îi sunt aplicabile prevederile art. 44 din OG nr. 92/2003, în forma în vigoare la momentul derulării procedurii executării silite, potrivit cărora actul administrativ fiscal se comunică prin poștă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, iar în cazul în care comunicarea actului administrativ fiscal nu a fost posibilă prin această modalitate se va comunica fie prin remiterea acestuia de către persoanele împuternicite ale organului fiscal sau prin prezentarea contribuabilului/împuternicitului la sediul organului fiscal, dacă se asigură primirea, sub semnătură, a actului administrativ fiscal, fie prin fax, e-mail sau alte mijloace electronice de transmitere la distanta, dacă se asigură transmiterea textului și confirmarea primirii acestuia. De asemenea, în cazul în care comunicarea actului administrativ fiscal nu a fost posibilă prin mijloacele menționate, aceasta se realizează prin publicitate.

Or, în raport de aceste dispoziții legale, instanța constată că intenția legiuitorului, prin instituirea unor modalități subsecvente de comunicare, a fost aceea de a se asigura comunicarea actului administrativ destinatarului, iar numai în eventualitatea în care aceasta nu se va putea realiza în mod direct, se va proceda la comunicarea prin publicitate.

În cauză, instanța constată că intimata nu a depus la dosarul cauzei un asemenea înscris – confirmare de primire – care să ateste comunicarea prin poștă a titlului de creanță (deciziei de impunere) contestatoarei.

Totuși, în contestația formulată, se precizează de către contestatoare că decizia de impunere i-a fost comunicată la cerere, în cursul lunii martie.

Împotriva deciziei de impunere, debitoarea a formulat contestație, înregistrată la DGFPJ – AFP Iași, sub nr._/12.04.2013 – copie fl. 10-12 ds. În cuprinsul acesteia, se menționează, de asemenea, că decizia de impunere i-a fost comunicată la data de 15.03.2013.

Se constată, așadar, raportat la data înregistrării contestației împotriva deciziei de impunere, că titlul executoriu și somația au fost emise nelegal, în data de 30.04.2013, ulterior formulării acesteia, fără a se aștepta soluționarea definitivă a celei dintâi.

Față de situația de fapt reținută, văzând și prev. art. 719 al. 1 N.C.pr.civ., instanța va respinge excepția inadmisibilității (contestatoarea invocând nerespectarea procedurilor și nu aspecte ce țin de fondul debitului imputat, astfel cum susține intimata în întâmpinare), va respinge cererea de suspendare a executării, rămasă fără obiect și va admite contestația la executare, urmând anula titlul executoriu și somația emise în dosarul de executare nr._/30.04.2013.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a intimaților AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ și M. FINANȚELOR PUBLICE invocată de către intimata ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE IAȘI și în consecință, respinge contestația la executare formulată în contradictoriu cu aceștia.

Respinge excepția inadmisibilității invocată de către intimata ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE IAȘI, ca nefondată.

Respinge cererea de suspendare a executării formulată de către contestatoarea P. M..

Admite contestația la executare formulată de către contestatoarea P. M. domiciliată în Iași, .. 33 în contradictoriu cu intimata ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE IAȘI cu sediul în Iași, .. 26 și în consecință:

Anulează titlul executoriu nr._ și somația nr. 22/_ /_ emise în dosarul de executare nr._/30.04.2013.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Iași.

Pronunțată în ședință publică azi, 21.11.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red./Tehnored. C.A.D./ 6 ex/20.01.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Hotărâre din 21-11-2013, Judecătoria IAŞI