Contestaţie la executare. Sentința nr. 9538/2013. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 9538/2013 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 21-06-2013 în dosarul nr. 31457/245/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 9538

Ședința publică din 21 Iunie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE: H. O. C.

GREFIER: J. V. G.

Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe contestatorul A. A., în contradictoriu cu intimata R. B. ROMÂNIA S.A., având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședință publică lipsește contestatorul și reprezentantul legal al intimatei.

Procedură legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței faptul că, pentru acest termen de judecată, procedura de citare este legal îndeplinită.

Dezbaterile asupra excepției și fondului cauzei au avut loc în ședința publică din 18.06.2013, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din aceeași zi, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când din lipsă de timp pentru a delibera, s-a amânat pronunțarea pentru data de 21.06.2013, când,

INSTANȚA

Deliberand asupra cauzei civile de față, constata urmatoarele:

Prin cererea inregistrată pe rolul acestei instante sub nr._, la data de 15.10.2012, așa cum a fost precizata la termenul de judecata din 12.03.2013, contestatorul A. A., in contradictoriu cu intimata-creditoare R. B. ROMANIA S.A., a formulat contestatie la executare impotriva executarii silite insăși, a somației de executare și a popririi inființate in dosarul de executare silita nr. 689/2011 al B.E.J. P. S. S.. Pe parcursul solutionarii cauzei, contestatorul a formulat și cerere de suspendare a executarii silite, pana la solutionarea contestatiei la executare.

In motivarea cererii sale, contestatorul a aratat ca a incheiat cu intimata un contract de credit. În luna mai 2010, știind ca va intra in incapacitate de plata, a solicitat bancii o reesalonarea a platii datoriilor. Neprimind niciun raspuns, in luna iulie 2010, a formulat o noua cerere, prin care a solicitat reesalonarea platii debitului. Deși a depus toate documentele solicitate de banca și a primit asigurari ca cererea sa se va rezolva favorabil, in luna noiembrie 2011, i s-au blocat sumele aflate pe cardul de salariu. A mers la Banca pentru a solicita lamuriri, insă funcționarii bancii l-au trimis la executorul judecatoresc.

Contestatorul a invederat ca executarea silita pornita împotriva sa este nelegala, intrucat Banca nu a respectat disp. O.G. nr. 50/2010, nu a ținut cont de coșul minim lunar de trai, iar acumularea penalitatilor de intarziere s-a datorat exclusiv bancii, care nu a fost de acord cu reesalanarea debitului, deși fusese anunțata, din timp, ca va intra in incapacitate de plata.

Contestatorul a mai invederat ca somatia de executare și poprirea sunt nelegale, intrucât i-au fost comunicate la o adresa gresita, unde nu mai locuiste de mai mult timp, banca fiind instiintata despre noua adresa, după cum rezulta din actul aditional la contractul incheiat de parti, dar și din corespondenta purtata cu aceasta.

În susținerea cererii, contestatorul a depus la dosar inscrisuri.

Contestatia la executare a fost timbrata cu taxa judiciara de timbru in cuantum de 194 lei și timbru judiciar de 3 lei. De asemenea, cererea de suspendare a fost timbrata cu 10 lei și timbru judiciar de 0,3 lei, cererea de suspendare.

Legal citata, intimata a formulat intampinare, prin care a solicitat respingerea contestatiei la executare, ca neintemeiata.

A invederat că, în baza contractului de credit nr. 080813JS_0461/12.08.2008, a acordat debitorilorilor A. A. și C. (fosta A.) N. un imprumut pentru uz personal in suma de 26.913,41 EURO.

Ca urmare a nerespectarii de catre debitori a obligatiilor asumate, s-a adresat B.E.J. P. S. S., solicitand executarea silita a acestora in baza titlului executoriu reprezentat de contractul de credit, prin toate formele de executare premise de lege.

Intimata a mai susținut ca actele de executare au fost incheiate cu respectarea dispozitiilor legale, iar imprejurarea ca adresa de inființare a popririi a fost comunicata contestatorului la o alata adresa decat cea la care locuieste acesta nu i-a produs nicio vatamare, in condițiile in care a aflat de acest act de executare și a avut posibilitatea sa-l conteste.

În aparare, intimata a depus un set de inscrisuri

La solicitarea instanței B.E.J. P. S. S. a inaintat la dosarul cauzei, în copie, dosarul de executare nr. 689/2011.

În sedința publica din 26.03.2013, instanța a respins cererea de suspendare a executarii silite formulata de contestatorul A. A., întrucat acesta nu a facut dovada consemnarii cauțiunii.

În cauza instanța a incuviințat și administrat proba cu inscrisuri.

La termenul de judecata din 14.05.2013, cauza a ramas in pronunțare, instanța dispunand repunerea acesteia pe rol pentru a fi pusa in discuția contradictorie a partilor execepția tardivitatii invocata din oficiu.

La termenul de judecata din data de 18.06.2013, a reținut cauza spre soluționare, atat cu privire la excepția invocata cat și cu privire la fondul cauzei

Deliberând cu prioritate asupra excepției tardivitații, în conformitate cu art. 137 C.pr.civ., potrivit căruia instanța se pronunță cu prioritate asupra excepțiilor de procedură care fac de prisos cercetarea în fond a pricinii, instanta reține urmatoarele։

În fapt, la data de 12.08.2008, între intimata creditoare R. B. ROMANIA S.A. (fosta ABM- AMRO) și debitorii A. A. și C. (fosta A.) N. s-a încheiat contractul de credit nr. 080813JS_0461/12.08.2008, prin care banca a acordat acestora un credit în valoare de_,41 EUR, pe o perioadă de 120 luni, conform Graficului de rambursare anexa la contract (filele 325-338 dosar fond).

Ca urmare a nerespectarii de catre debitori a obligatiilor asumate, intimata creditoare s-a adresat B.E.J. P. S. S., solicitand executarea silita a acestora in baza titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr. 080813JS_0461/12.08.2008, prin toate formele de executare premise de lege (fila 324 dosar fond).

Prin încheierea de sedinta din 05.10.2011 pronunțată de Judecătoria Iași in dosarul nr._/245/2011, instanța a admis cererea de încuviințare a executării silite înaintata de B.E.J. P. S. S. și a încuviințat executarea silită impotriva debitorilor, în temeiul titlului executoriu reprezentat de contractul de credit anterior menționat (fila 353 dosar fond).

Prin somația emisa la data de 24.11.2011, contestatorului A. A. i s-a pus în vedere ca, in termen de 1 zi, să procedeze la plata sumei de_,48 EUR, reprezentand credit restant, dobanda restanta, comision de administrare și penalizari și a sumei de 8042 lei, reprezentând cheltuieli de executare (fila 369 dosar fond).

De asemenea, la aceeași data, executorul judecatoresc a dispus inființarea popririi asupra sumelor pe care contestatorul A. A. le deținea in conturile deschise la BRD S.A. și la R. B. ROMANIA S.A., despre masura luata fiind instiințata și debitorul (filele 371-373 dosar fond).

Somatia de executare a fost comunicata contestatorului la adresa din Iași, ., ., ., jud. Iași, fiind inmanata, la data de 29.11.2011, numitului A. R., care a primit actele in calitate de ruda a destinatarului (nepot)- fila 377 dosar fond.

Prin cererea inregistrata la data de 05.12.2012, in dosarul nr. 689/2011 al B.E.J. P. S. S., contestatorul i-a adus la cunostinta executorului judecatoresc, că executarea silita impotriva sa este nelegala, ca actele de executare nu i-au fost comunicate la adresa unde locuieste și unde primeste mereu corespondenta de la banca. A mai susținut ca partea creditoare trebuia sa imparta datorita pe ambii debitori, inclusiv pe fosta sa sotie, care avea calitatea de Solicitant 2 in contractul de credit (fila 378 dosar fond) .

La data de 11.04.2012, executorul judecatoresc a dispus inființarea popririi asupra veniturilor realizate de contestator la Aeroportul Iași, tertul poprit procedand la indisponibilizarea veniturilor salariale ale debitorului, incepand cu luna aprilie 2012, prima suma poprita in suma de 260 lei, fiind virata executorului judecatoresc la data de 09.05.2012 (filele 11-12 dosar fond).

Înstiintarea prin inființarea popririi a fost comunicata contestatorului la aceeași adresa din Iași, ., ., prin afisare (fila 440 dosar).

La aceeași data, executorul judecatoresc a dispus inființarea popririi și asupra veniturilor realizate de debitoarea C. (fosta A.) N., la tertul poprit Radio Iași (fila 434 dosar).

La data de 11.06.2012, somatia de executare din 24.11.2011, procesul verbal de stabilire a cheltuielilor de executare și instiințarea privind inființarea popririi au fost recomunicate debitorului A. A. la adresa din . efectuate pe dovada de primire și procesul verbal de predare, actele au fost inmanate personal debitorului, care a refuzat sa semneze de primire (fila 18 dosar fond).

Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Iași la data de 25.04.2012, sub nr._/245/2012, debitoarea C. (fosta A.) N., in contradictoriu cu intimatii A. A. și R. B. ROMANIA SA, a formulat contestatie la executare, solicitand anularea formelor de executare incheiate in dosarul nr. 689/2011 al B.E.J. P. S. S..

Prin sentința civila nr._/18.09.2012 a Judecatoriei Iași a fost respinsa contestatia la executare formulate de debitoarea C. (fosta A.) N., hotararea ramanand irevocabila prin nerecurare(filele 454-455 dosar fond).

Din considerentele sentinței civile nr._/18.09.2012 a Judecatoriei Iași, rezulta ca în dosarul nr._/245/2012, intimatul -debitor A. A. a formulat intampinare și a solicitat schimbarea calitatii sale din parat in reclamant, cerere respinsa de instanța (filele 454-455 dosar fond).

La data de 15.10.2012, debitorul A. A. a formulat prezenta contestatie la executare, impotriva executarii silite insăși, a somației de executare din 24.11.2011 și a adresei de inființare a popririi emise in dosarul de executare silita nr. 689/2011 de către B.E.J. P. S. S..

În drept, potrivit dispozițiilor cuprinse în art.129 (1) din Codul de procedură civilă, legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procesuale în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau judecător.

Prin urmare, revin persoanei interesate obligația de a sesiza jurisdicția competentă, în condițiile legii procesuale civile, aceleași pentru subiecții de drept aflați în situații identice.

Aceleași exigențe, exclud examinarea în fond a unei cereri exercitate în alte condiții decât cele determinate de dreptul intern, prin legea procesuală.

Potrivit disp. art. 399 alin. 1C.pr. civ. împotriva executarii silite, precum si impotriva oricarui act de executare se poate face contestatie de catre cei interesati sau vatamati prin executare.

Conform art. 401 C.pr. civ., contestatia se poate face in termen de 15 zile de la data cand:

a) contestatorul a luat cunostinta de actul de executare pe care-l contesta sau de refuzul de a indeplini un act de executare;

b) cel interesat a primit, dupa caz, comunicarea ori instiintarea privind infiintarea popririi. Daca poprirea este infiintata asupra unor venituri periodice, termenul de contestatie pentru debitor incepe cel mai tarziu la data efectuarii primei retineri din aceste venituri de catre tertul poprit;

c) debitorul care contesta executarea insasi a primit somatia ori de la data cand a luat cunostinta de primul act de executare, in cazurile in care nu a primit somatia sau executarea se face fara somatie.

Deși este adevarat ca somatia din 24.11.2011, ca prim act de executare, a fost comunicata contestatorului la o alta adresa decat cea la care domiciliaza, din materialul probator administrat in cauza, rezulta ca acesta a luat cunostinta de executarea silita inceputa impotriva sa, inca din luna decembrie 2011, dovada in acest sens fiind adresa inregistrata in dosarul nr. 689/2011 al B.E.J. P. S. S., la data de 05.12.2011, intitulata ,,contestatie la poprire” prin care debitorul își exprima nemultumirea vis-à-vis de executarea silita pornita impotriva sa.

De asemenea, așa cum s-a arătat și mai sus, la data de 11.06.2012, executorul judecatoresc a dispus recomunicarea actelor de executare catre debitor (somatie de executare din 24.11.2011, proces verbal de stabilire a cheltuielilor de executare, instiințare privind inființarea popririi) la adresa din . iar conform mențiunilor efectuate pe dovada de primire și procesul verbal de predare, aceste acte au fost inmanate personal debitorului, care a refuzat sa semneze de primire (fila 18 dosar fond).

Nu in ultimul rand, instanța mai reține ca debitorul A. A. a luat cunostinta de actele de executare contestate și din dosarul nr._/245/2012, inregistrat pe rolul Judecatoriei Iași la data de 25.04.2012, in care a avut calitatea de parte, dosar având ca obiect contestatia la executare formulata de debitoarea C. (fosta A.) N. impotriva formelor de executare incheiate in dosarul nr. 689/2011 al B.E.J. P. S. S..

Potrivit disp. art. 103 cod procedura civila, neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea iar potrivit disp. art. 101 al. 1 termenele se înțeleg pe zile libere, neintrând în socoteală nici ziua când a început, nici ziua când s-a sfârșit termenul.

Față de considerentele expuse anterior, cum contestatia la executare impotriva executarii silite insăși, a somației de executare din 24.11.2011 și popririi inființate in dosarul de executare silita nr. 689/2011 de către B.E.J. P. S. S. a fost formulata de contestator abia la data de 15.10.2012, aceasta apare ca fiind tardiv formulata.

Așa fiind, urmeaza sa fie admisa exceptia tardivitatii contestatiei la executare, exceptie invocata din oficiu, si va fi respinsa contestatia la executare ca tardiv formulata.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția tardivitatii invocata din oficiu.

Respinge contestatia la executare, așa cum a fost precizata la termenul de judecata din 12.03.2013, formulata de contestatorul A. A., domiciliat in ., jud. Iași in contradictoriu cu intimata R. B. (ROMANIA) S.A, cu sediu in Bucuresti, .. 301-311, Cladirea Lakeview, ., ca tardiv formulata .

Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare

Pronunțată în ședință publică azi, 21.06.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

H. O. C. J. V. G.

Red./Tehnored. O.C.H./J.V.G.

4 ex. 08.08.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 9538/2013. Judecătoria IAŞI