Pensie întreţinere. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria IAŞI
Comentarii |
|
Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 10-07-2013 în dosarul nr. 13676/245/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR._/2013
Ședința publică de la 10 Iulie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE D. M. F.
Grefier O. B.
Pe rol se află judecarea cauzei Minori și familie privind pe reclamant I. I. și pe pârât I. I. Ș., având ca obiect pensie întreținere reducere.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reclamantul, personal și asistat de avocat U., lipsind pârâta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că pentru acest termen de judecată procedura de citare este legal îndeplinită, precum și faptul că pârâta a depus la dosarul cauzei, prin C. Registratură al Judecătoriei Iași, precizări, însoțite de puncte de interogatoriu, într-un singur exemplar, în vederea administrării acestei probe reclamantului. De asemenea, relevă faptul că I.T.M. Iași a depus la dosarul cauzei, prin C. Registratură al Judecătoriei Iași, extras din aplicația electronică privind pe reclamant, Casa Județeană de Pensii Iași a depus precizări, într-un singur exemplar, iar . a depus, prin e-mail, precizări privind veniturile realizate de reclamant, într-un singur exemplar.
Instanța, în temeiul art. 131 NCPC, verificând competența, față de disp. art. 1015 raportat la art. 94 alin. 1 lit. j și la disp. art. 107 din NCPC, apreciază că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză și pune în discuție estimarea duratei cercetării procesului.
Reprezentantul convențional al reclamantului, având cuvântul, estimează durata cercetării procesului ca fiind de o zi.
Observând obiectul cauzei, complexitatea acestuia, probele ce se impun a fi administrate, instanța estimează durata cercetării procesului la o zi și acordă cuvântul asupra propunerii probelor.
Reprezentantul convențional al reclamantului, având cuvântul, solicită proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
Constatând că proba cu înscrisurile existente la dosar, solicitată de reclamant, proba cu înscrisurile depuse de către ITM și Casa Județeană de Pensii Iași, precum și proba cu înscrisurile depuse și proba cu interogatoriul, solicitate de către pârâtă, sunt concludente, pertinente și utile pentru soluționarea cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 258 Noul Cod procedură civilă instanța le încuviințează pentru și urmează a le administra.
Instanța procedează la interogarea reclamantului I. I., care prezintă instanței cartea sa de identitate ., nr_, având CNP:_, depozițiile acestuia fiind consemnate alăturat întrebărilor adresate de către pârâtă în punctele de interogatoriu.
Nemaifiind cereri de formulat și probe de administrat, instanța, în conformitate cu dispozițiile art.392 Noul Cod proc.civ., declară cercetarea judecătorească încheiată, constată pricina în stare de judecată și acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Mandatarul avocat al reclamantului, având cuvântul asupra fondului cauzei, solicită admiterea acțiunii, reducerea cuantumului pensiei de întreținere datorate, în funcție de veniturile pe ultimele 6 luni realizate de reclamant, precum și în funcție de obligațiile pe care le are reclamantul cu privire la cele două minore aflate în întreținerea sa. Precizează că între părțile litigante există o situație tensionată, datorată exclusiv pârâtei, învederând, totodată, reclamantului i-a încetat contractul de muncă în luna octombrie 2011, pensia de întreținere fiind poprită pe salariu. În continuare, mandatarul avocat al reclamantului relevă faptul că de la momentul încetării contractului individual de muncă, acesta nu a mai fost contactat de către pârâtă în sensul solicitării plății pensiei de întreținere lunare, caz în care a apreciat că pârâta nu este înscrisă la o unitate de învățământ sau că nu mai solicită plata pensiei de întreținere. Învederează că în urma introducerii plângerii penale, reclamantul a înțeles să plătească pârâtei suma de 100 lei cu titlu de pensie de întreținere, arătând că în cuprinsul întâmpinării și al precizărilor depuse la dosarul cauzei pârâta a declarat că este de acord cu reducerea cuantumului pensiei de întreținere în funcție de veniturile realizate de reclamant. Pe cale de consecință, mandatarul avocat al reclamantului solicită reducerea cuantumului pensiei de întreținere de la data introducerii prezentei acțiuni. Arată că nu solicită obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
INSTANȚA,
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la 25.04.2013, reclamantul I. I. a chemat în judecată pe pârâta I. I. Ș., solicitand reducerea cuantumului obligației de întreținere stabilit prin sentința civilă nr._ 3997/2008 pronunțată de Judecătoria Iași.
În motivare, s-a arătat că situația veniturilor sale s-a schimbat, în prezent fiind angajat la . și mai are doi copii în întreținere, născuți în 2001 și 1997.
Cererea este scutită de plata taxei de timbru și a fost motivată în drept pe disp.art.531 NCC.
Pârâta a formulat intampinare, arătând că este de acord cu acțiunea dacă reclamantul dovedește că realizează venituri mai mici.
In cursul judecatii instanta a incuviintat si a administrat proba cu inscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin sentința civilă_/2005 pronunțată de Judecătoria Iași reclamantul a fost obligat la plata unei pensii de întreținere în cuantum de 158,3 lei lunar în favoarea minorei I. I. Ș., născuta la data de 23.04.1993, iar prin sentința civilă nr.3997/31.03.2008 pronunțată de Judecătoria Iași in dosar nr. _ a fost majorată pensia de întreținere de la 158,3 lei lunar la suma de 272,16 lei lunar până la terminarea studiilor de către I. I. Ș., dar nu mai târziu de 26 de ani, instanta raportandu-se la veniturile pe care le realiza reclamantul din prezenta cauza la acel moment, precum și la împrejurarea că acesta mai avea alți doi copii minori în întreținere.
În prezent, reclamantul este angajat al . în funcția de șofer, realizand un venit mediu lunar de 600 lei potrivit adeverintei aflata la fila 35. Din relațiile înaintate de către I.T.M. Iași și Casa Județeană de Pensii Iași nu rezultă că reclamantul ar realiza venituri din alte surse.
In drept, instanta retine faptul ca obligatia de întretinere dintre parinti si
copii este reglementata de art. 86 alin. 1si 3 C.fam. si art. 107 alin. 1 C.fam, iar
criteriile generale avute în vedere la stabilirea întinderii obligatiei legale de
întretinere sunt nevoia celui ce o pretinde si mijloacele celui ce urmeaza sa o
presteze, în conformitate cu dispozitiile art. 94 alin. 1 C.fam.
Totodata, în baza art. 44 alin. 1 C.fam si art. 94 alin. 2 C.fam., instanta judecatoreasca poate, în cazul schimbarii împrejurarilor, sa modifice masurile privitoare la drepturile si obligatiile personale sau patrimoniale între parintii divortati si copii, astfel încât poate mari sau micsora cuantumul obligatiei de întretinere sau hotarî încetarea ei, dupa cum se schimba mijloacele celui ce da întretinerea sau nevoia celui ce o primeste.
Astfel, instanța are în vedere împrejurarea că situația de fapt avută în vedere la momentul pronunțării sent. civ. nr. 3997/31.03.2008 a Judecătoriei Iasi s-a modificat, reclamantul avand in întreținere trei copii (minorii I. D. T. și I. I. C. și pârâta I. I. Ș., majoră aflată în continuarea studiilor conform adeverinței de la fila 17) și venituri diminuate față de cele anterior reținute, urmând a stabili o pensie de întreținere în cuantum procentual, atât față de veniturile fluctuante ale reclamantului, cât și pentru a preîntâmpina noi litigii generate de eventuale modificări în veniturile acestuia.
Față de disp.art.529 al.2 NCC, pârâta este îndreptățită până la terminarea studiilor, dar nu mai târziu de 26 de ani, la echivalentul a 16,66% din venitul lunar net obținut de reclamant cu titlu de salariu sau din alte surse (1/3 din 50%), urmând ca plata acestor sume să se efectueze benevol și de comun acord prin remiterea sumei, însoțită, eventual de dovada drepturilor salariale (și a veniturilor din alte surse, dacă e cazul), aferente lunii în curs. Desigur, suma remisă nu va fi mai mică de 111 lei reprezentând 16,66% din venitul minim net pe economie (800 lei venit minim brut pe economie, din care se scad impozit și contribuții la asigurări sociale, cu luarea în considerare a deducerilor personale aplicate ca urmare a celor 3 persoane aflate în întreținere).
Față de aceste considerente, instanța va admite cererea și va reduce cuantumul pensiei de întreținere stabilite în sarcina reclamantului I. I. și în favoarea pârâtei I. I. Ș. născută la 23.04.1993 prin sentința civilă nr.3997/31.03.2008 a Judecătoriei Iași de la suma de 272,16 lei lunar la echivalentul a 16,66% din venitul lunar net obținut de reclamant cu titlu de salariu sau din alte surse, începând cu data introducerii acțiunii (25.04.2013) și până la terminarea studiilor, dar nu mai târziu de 26 de ani.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamant I. I., cu domiciliul în Iași, ., ., ., jud. Iași, în contradictoriu cu pârâta I. I., cu domiciliul în . (la C. M.).
Reduce cuantumul pensiei de întreținere stabilite în sarcina reclamantului I. I. și în favoarea pârâtei I. I. Ș. născută la 23.04.1993 prin sentința civilă nr.3997/31.03.2008 a Judecătoriei Iași de la suma de 272,16 lei lunar la echivalentul a 16,66% din venitul lunar net obținut de reclamant cu titlu de salariu sau din alte surse, începând cu data introducerii acțiunii (25.04.2013) și până la terminarea studiilor, dar nu mai târziu de 26 de ani.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria Iași.
Pronunțată în ședință publică azi, 10.07.2013.
Președinte, Grefier,
D. M. F. O. B.
FDM/BO/27.08.2013
← Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr.... | Ordin de protecţie. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria IAŞI → |
---|