Pretenţii. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria IAŞI
Comentarii |
|
Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 23-10-2013 în dosarul nr. 25427/245/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă Nr._/2013
Ședința publică de la 23 Octombrie 2013
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE T. B.
Grefier C. A.
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanta-pârâtă A. DE P. PT 10 D. C. în contradictoriu cu pârâta-reclamantă M. V. A., având ca obiect pretenții.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 09.10.2013 susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta sentință, când instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru astăzi, când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:
INSTANȚA,
Prin acțiunea civilă, scutită de plata taxei de timbru, înregistrată la instanță sub nr._/20.08.2012 reclamanta A. DE P. PT 10 D. C. a chemat în judecată pe pârâta M. V. A. solicitând să se dispună prin hotărâre judecătorească obligarea acesteia la plata sumei de 1810,60 lei cu titlu de cheltuieli de întreținere pentru perioada 07.2011 – 06.2012 și la plata sumei de 515,71 lei cu titlu de penalități de întârziere calculate pentru perioada 07.2011 – 05.2012.
Reclamanta arată că pârâta nu a achitat cheltuielile de întreținere datorate pentru apartamentul pe care îl are în proprietate pentru perioada 07.2011 – 06.2012 la termenele scadente în sumă de 1810,60 lei astfel că datorează și suma de 515,71 lei cu titlu de penalități.
În drept, a invocat disp. art. 49 din Lg, 230/2007, HG 1588/2007 și art. 242 alin. 1 pct. 2 C.pr.civ.
Pârâta a depus întâmpinare prin care a invocat excepția prematurității formulării acțiunii întrucât potrivit art. 49 al. 2 din Legea 230/2007 termenul stabilit pentru plata cotelor de contribuție este de maximum 20 de zile de la data afișării, astfel că la data de 20.08.2012 reclamanta nu poate solicita cheltuieli de întreținere pentru ultimele 3 luni înainte de data introducerii acțiunii respectiv data de 20.05.2012 la care erau scadente cheltuielile aferente lunii martie 2012.
A solicitat respingerea acțiunii întrucât nu datorează sumele pretinse deoarece are montată centrală termică de apartament, iar penalitățile sunt greșit stabilite raportat la disp. art. 49 din Lg. 230/2007 și Hotărârii Adunării generale din 22.02.2009 și în mod nejustificat se calculează cheltuieli pentru un număr mai mare de persoane decât cele care locuiesc efectiv în apartament.
Totodată, a formulat cerere reconvențională prin care a solicitat să se constate că nu datorează suma de 1617 lei cu titlu de cheltuieli de întreținere pentru perioada iulie 2011 – sept. 2012 afișate pe lista de plată a lunii septembrie 2012, a sumei de 346, 80 lei cu titlu de penalități și a sumei de 450 lei cu titlu de cheltuieli de judecată și a solicitat să se dispună radierea acestor sume de pe listele de plată.
De asemenea, a solicitat obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
Pârâta arată că în lunile iulie – septembrie 2011 a fost înscrisă cu o persoană la cheltuielile de întreținere deși nu a locuit nimeni în apartament, iar reclamanta a stabilit cheltuieli de întreținere exagerate deși avea montată centrală termică și nu a beneficiat de agent termic.
Precizează că în luna septembrie 2012 s-a menționat suma de 450 lei cu titlu de cheltuieli de judecată fără a exista o hotărâre judecătorească în acest sens și că în mod nelegal s-au calculat penalități la fondul de rulment și de reparații.
În drept, a invocat disp. art. 119 și următoarele C.pr.civ., Lg. 230/2007.
La termenul din 26.09.2012 reclamanta a depus precizări (fila 26) prin care a arătat că pârâta a achitat suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de întreținere, astfel că îi mai datorează suma de 1310,60 lei la această categorie de cheltuieli.
La termenul din 23.01.2013 s-a admis proba cu o expertiză contabilă pentru a verifica și stabili cheltuielile de întreținere și penalitățile aferente perioadei cu care a fost investită instanța în acțiunea principală și în cererea reconvențională.
Asupra excepției invocate și din analiza probelor administrate instanța reține următoarele:
Pârâta datorează potrivit raportului de expertiză contabilă întocmit de expert Murarașu L. C. suma de 1810,60 lei cu titlu de cheltuieli de întreținere pentru perioada iulie 2011 – iunie 2012 și suma de 228,79 lei cu titlu de penalități pentru perioada iulie 2012 – mai 2012, calculate la data de 20.08.2012, iar pentru perioada 1.07.2011 – 30.09.2012 suma de 1383,65 lei cu titlu de cheltuieli de întreținere și suma de 307,60 lei cu titlu de penalități, calculate la data de 16.10.2012.
Aceasta a achitat suma de 500 lei în timpul procesului, pentru care nu a depus copia chitanței, însă suma este confirmată de reclamantă, astfel că va fi dedusă din cheltuielile de întreținere rezultând că mai datorează suma de 1310,60 lei cu titlu de cheltuieli de întreținere pentru perioada sept. 2011 – iunie 2012 și suma de 228,79 lei cu titlu de penalități pentru perioada iulie – mai 2012, instanța urmând a dispune obligarea sa la plata acestor sume către reclamantă potrivit art. 49-50 din Lg. 230/2007.
Pârâta nu a dus citirile lunare pentru consumul de apă în perioada iulie și august 2012, iar consumul real este de 86 metri cubi la apa caldă și 14 metri cubi la apă rece pentru perioada de referință ce face obiectul cererii reconvenționale.
Aceasta nu a comunicat în fiecare lună numărul de persoane ce locuiesc în apartament, astfel că reclamanta a menținut numărul de persoane declarat în lunile anterioare.
Potrivit raportului de expertiză plățile efectuate de pârâtă au fost în mod corect imputate.
Reclamanta nu a depus o hotărâre judecătorească irevocabilă din care să rezulte că s-ar fi dispus obligarea pârâtei la plata vreunei sume cu titlu de cheltuieli de judecată, astfel că se va dispune radierea acestei sume de pe listele de plată.
De asemenea, se va dispune radierea sumei de 286,92 lei cu titlu de penalități de întârziere aferente perioadei 07.2011 – 05.2012 ca fiind nedatorate, potrivit raportului de expertiză care a stabilit cuantumul real la suma de 228,79 lei față de suma de 515,71 lei pretinsă de reclamantă.
Raportul de expertiză a stabilit că pârâta datorează atât cheltuieli de întreținere cât și penalități pentru perioada aferentă cererii reconvenționale, astfel că cererea de radiere formulată în acest sens urmează a fi respinsă.
Instanța va admite în parte atât acțiunea cât și cererea reconvențională potrivit considerentelor mai sus expuse.
Pârâta a efectuat plata parțială a cheltuielilor de întreținere de 500 lei, iar până la data soluționării cauzei 23.10.2013 nu a mai depus alte chitanțe, acumulând alte debite și punându-i pe ceilalți coproprietari în situația de a nu mai putea beneficia de utilități sau de a se aplica penalități de întârziere reclamantei, de către furnizorii de servicii și utilități sau de a nu-și putea plăti proprii salariați, astfel că excepția prematurității formulării acțiunii este neîntemeiată și urmează a fi respinsă.
În temeiul art. 274 C.pr.civ. dispune obligarea pârâtei la plata sumei de 450 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
De asemenea, va dispune obligarea reclamantei la plata sumei de 150 lei cu titlu de onorar expert întrucât din conținutul raportului de expertiză a rezultat că reclamanta a înscris pe listele de plată sume nedatorate de pârâtă cu titlu de penalități și cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția prematurității formulării acțiunii.
Admite în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta A. DE P. PT 10 D. C. cu sediul în Iași, .. 5, ., parter în contradictor cu pârâta M. V. A. cu domiciliul în Iași, .. 1, ., .> Admite în parte cererea reconvențională formulată de pârâta M. V. A..
Obligă pe pârâtă să plătească reclamantei suma de 1310,60 lei cu titlu de cheltuieli de întreținere aferente perioadei sept. 2011 – iunie 2012 și suma de 228,79 lei cu titlu de penalități.
Dispune radierea sumei de 286,92 lei cu titlu de penalități și a sumei de 450 lei cu titlu de cheltuieli de judecată de pe listele de plată.
Obligă pe pârâtă să plătească reclamantei suma de 450 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorar de avocat.
Obligă pe reclamantă să plătească pârâtei suma de 150 lei cu titlu de onorar de expert.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, ce se va înregistra la Judecătoria Iași.
Pronunțată în ședință publică, azi, 23 Octombrie 2013.
Președinte, Grefier,
Redactat T.B.
Teh. 4ex. I.L. – 05.12.2013
← Pretenţii. Sentința nr. 15/2013. Judecătoria IAŞI | Contestaţie la executare. Hotărâre din 12-07-2013,... → |
---|