Pretenţii. Sentința nr. 15/2013. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 15/2013 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 15-10-2013 în dosarul nr. 18617/245/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR._

Ședința publică din 15 Octombrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE: D. C. E.

GREFIER: J. V. G.

Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe reclamanți M. IAȘI și C. L. IAȘI, în contradictoriu cu pârâți R. N. și R. M., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședință publică lipsesc reprezentanții legali ai reclamanților și pârâți.

Procedură legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței faptul că, pentru acest termen de judecată, procedura de citare este legal îndeplinită.

Dezbaterile asupra cererii de renunțare au avut loc în ședința publică din 08.10.2013, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din aceeași zi, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când din lipsă de timp pentru a delibera, s-a amânat pronunțarea pentru data de 15.10.2013, când,

INSTANȚA

Deliberând asupra cererii de renunțare instanța reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 10.06.2013 reclamanții M. IAȘI și C. L. IAȘI a chemat în judecată pârâții R. N. și R. M. solicitând instanței pronunțarea unei hotărâri de obligare a acestora la plata sumei de 432 lei reprezentând echivalentul lipsei de folosință pentru terenul aferent construcției achiziționate de aceștia în baza Legii nr.112/1995 precum și la plata sumei de 243 lei majorări de întârziere.

Cererea a fost motivată îndrept pe dispozițiile H.G. nr.310/2007, ale O.G. nr.92/2003 și art.998 Cod civil.

Anexat cererii reclamanții au depus la dosar înscrisuri.

Cererea a fost comunicată pârâților, aceștia neformulând în termen legal întâmpinare.

Anterior termenului de judecată fixat în cauză, reclamanții au depus la dosar cerere scrisă de renunțare la judecată motivat de faptul achitării de către pârâți a debitelor restante.

Potrivit art.243 Cod procedură civilă “dacă în cursul procesului reclamantul renunță la judecarea cererii de chemare în judecată (…) judecătorul se va pronunța asupra cererii prin hotărâre” iar conform art.406 C.proc.civilăreclamantul poate să renunțe oricând la judecată,în tot sau în parte, fie verbal în ședința de judecată, fie prin cerere scrisă.”

Așadar, renunțarea la judecată, ca act procesual de dispoziție al reclamantului, astfel cum este reglementat prin dispozițiile art.243 și art.406 C.pr.civ., poate avea loc în tot cursul judecății, în fața primei instanțe fie prin cerere scrisă, fie verbal în ședință publică.

Având în vedere manifestarea de voință a reclamanților, în sensul desistării de la judecata plângerii, principiul disponibilității consacrat de art.9 din Cod procedură civilă, instanța constată îndeplinite dispozițiile legale pentru a da eficiență dreptului de dispoziție a părții care a declanșat litigiul în sensul de a pune capăt acestuia prin renunțare la judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE

În baza art.406 Cod procedură civilă, ia act de renunțarea reclamanților M. IAȘI prin PRIMAR și C. L. IAȘI la judecata cererii de chemare în judecată având ca obiect pretenții formulată în contradictoriu cu pârâții R. N. și R. M., ambii cu domiciliul în municipiul Iași, ., județ Iași.

Cu drept de recurs în termen de 30 zile de la comunicarea prezentei, ce se va depune la Judecătoria Iași.

Pronunțată în ședință publică, 15 oct.2013.

PREȘEDINTE,

D. C. E.

GREFIER,

J. V. G.

Red/teh/ced

5 ex, 12.02.2014.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 15/2013. Judecătoria IAŞI