Pretenţii. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 25-10-2013 în dosarul nr. 19374/245/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Ședința publică din data de 25 octombrie 2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE – V. V. C.

GREFIER - C. D. C.

SENTINȚA CIVILĂ NR._/2013

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanții M. IAȘI și C. L. IAȘI în contradictoriu cu pârâții M. E. și M. C., având ca obiect pretenții”.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, sunt lipsă părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că pentru acest termen de judecată, procedura de citare este legal îndeplinită.

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședință publică din data de 18.10.2013, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acel termen, care face parte integrantă din prezenta sentință, când instanța, din lipsă de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru azi, 25.10.2013, când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Deliberand asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată și înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 17.06.2013 și înregistrată sub nr._ reclamantul M. Iași a solicitat instanței obligarea pârîților M. E. și M. C. la plata majorărilor de întârziere în sumă totală de 907,00 lei.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat faptul că pârîții au fost obligați prin Sentința civilă nr. 9289/2011 la plata sumei de 1 417,00 lei reprezentând rate aferente contractului de vânzare-cumpărare nr._/2007, 85,00 lei dobânzi și 752,00 lei majorări de întârziere. Pârîții nu au achitat sumele pentru care au fost obligați prin Sentință.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 969, 970 C.civ.

În temeiul art. 411 alin. 2 Cod procedură civilă a solicitat judecata cauzei în lipsă.

La cerere au fost depuse, în copie, înscrisuri.

Pârâții nu au formulat întâmpinare și nu s-a prezentat în fața instanței.

La data de 07.10.2013, reclamantul a depus la dosarul cauzei un înscris prin care a arătat faptul că renunță la judecată deoarece pârîții au achitat în totalitate suma cuprinsă în petitul acțiunii, cererea rămânând fără obiect.

În baza art. 258 Cod procedură civilă, instanța a încuviințat proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei apreciindu-o ca fiind utilă, pertinentă, concludentă soluționării cauzei.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

În fapt, urmare a sentinței civile nr. 9289/2011, pârâții au fost obligați la achitarea sumei de 1417 lei reprezentând rate aferente contractului de vânzare-cumpărare nr._/2007, 85 de lei dobânzi și 752 lei majorări de întârziere aferente debitului principal calculate până la data de 30.09.2010.

Din fișa de calcul depusă la dosarul cauzei de către reclamantă (fila 14), rezultă că pârâții nu au achitat sumele menționate mai sus aferente perioadei octombrie 2010-mai 2013, înregistrându-se un debit total pentru aceasta perioada de 907 lei, reprezentând penalități de întârziere, calculate pentru perioada 01.10._13.

La termenul din 25 octombrie 2013 reclamanta a învederat instanței că pârâții au achitat debitele care fac obiectul acestui dosar, și că nu mai are pretenții față de aceaștia.

Pe cale de consecință va respinge ca fiind rămasă fără obiect acțiunea reclamantului formulată în contradictoriu cu pârîții M. E. și M. C. având ca obiect acțiunea în pretenții.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge acțiunea formulată de reclamanta M. Iași., cu sediul în Iași, str. . și Sfânt, nr.11,, jud. Iași, în contradictoriu cu pârâții M. E. și M. C., ambii cu domiciliul în Iași ., .. B, . jud. Iași ca fiind rămasă fără obiect.

Cu drept de apel la Tribunalul Iași în termen de 30 de zile de la comunicare.

Cererea de apel se va depune la Judecătoria Iași.

Pronunțată în ședința publică astăzi, 25 octombrie 2013.

Președinte, Grefier,

V. V. C. C. D. C.

RED./ TEHNORED.:V.V.C.

29.11.2013/ 4ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria IAŞI