Acţiune în constatare. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 2014/2014 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 18-12-2014 în dosarul nr. 11549/245/2014

Dosar nr._

Cod operator: 3171

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Ședința publică de la 18 Decembrie 2014

Completul constituit din:

PREȘEDINTE M. G. T.

GREFIER M. P.

SENTINȚA CIVILĂ Nr._/2014

Pe rol se află judecarea cauzei Civil privind pe reclamant T. M. și pe pârât T. L. - CU D.. ALES LA C.. DE AV. A. P., pârât T. M. V. - CU D.. ALES LA C.. DE AV. A. PR, având ca obiect succesiune partaj - ieșire din indiviziune; constatare calitate moștenitor.

Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică de la 11.12.2014, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la aceea dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanța, pentru a acorda posibilitatea părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea cauzei pentru astăzi, când, în aceeași compunere, a hotărât:

INSTANȚA,

Asupra cauzei civile de față:

Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de 31.03.2014 sub nr. de dosar_, reclamanta T. M. a solicitat instanței, ca prin hotărârea ce va fi pronunțată, în contradictoriu cu pârâții T. Letiția și T. M. V., să dispună partajul averii succesorale privind bunurile rămase de pe urma defunctului T. C. N., decedat la data de 03.06.2009, să stabilească calitatea de moștenitori, masa bunurilor de împărțit, cotele ce li se cuvin în calitate de copărtași și ieșirea din indiviziune a părților, prin atribuirea către reclamantă a imobilului, apartament situat în Iași, . marca Dacia 1310, fără stabilirea unei sulte corespunzătoare întrucât pârâții nu au acceptat succesiunea după defunct, fiind străini de moștenire.

În fapt, a motivat reclamanta că la data de 03.06.2009 a decedat T. C. N., moștenitori cu vocație succesorală fiind T. M., soție supraviețuitoare, T. Letiția, ascendent privilegiat și T. M. V., colateral privilegiat.

La decesul lui T. C. N. au rămas următoarele bunuri: un imobil situat în Iași, ., ., ., în valoare de 20.000 lei și un autoturism marca Dacia 1310TX, seria_, culoare albă, în valoare de 500 lei.

D. ea a acceptat succesiunea, în termen legal, prin folosința efectivă a bunurilor succesorale, în mod neântrerupt de la decesul soțului său și până în prezent și ocupă locuința ce compune masa succesorală dar și prin declarația autentificată sub nr.1087/16.07.2009, pârâții fiind străini de succesiunea defunctului, întrucât nu au acceptat moștenirea. Solicită atribuirea bunurilor care fac parte din masă fără stabilirea unei sulte corespunzătoare întrucât pârâții nu au acceptat succesiunea după defunct, fiind străini de moștenire.

Alăturat cererii, a anexat înscrisuri, în copie certificată, f.7-37.

Pentru taxa judiciară de timbru, reclamanta a beneficiat de ajutor public judiciar.

Pârâții au formulat întâmpinare și cerere reconvențională, care au fost înregistrate la instanță la data de 01.07.2014, prin care au solicitat, ca prin hotărârea ce va fi pronunțată, să dispună instanța partajul succesoral după defunctul T. C. N., să stabilească calitatea de moștenitori legali a părților din cauză, masa bunurilor de împărțit, cotele de 1/3 ce revin fiecăruia din: ½ din apartamentul de 46,10 mp, situat în Iași, ., . autoturismul marca Dacia 1310TX, seria_, prin atribuirea în natură a acestor bunuri către soția supraviețuitoare și stabilirea sultelor corespunzătoare către pârâți.

În fapt, au arătat, în esență, următoarele: față de data deschiderii moștenirii, apreciază ca fiind incidente în cauză prevederile vechiului C.civil.

Au invocat excepția netimbrării corespunzătoare a cererii de chemare în judecată.

Nu poate fi reținută susținerea reclamantei că pârâții a fi străini de moștenire.

Decesul lui T. C. N. a fost fulgerător și a intervenit în urma unui atac cerebral la data de 03.06.2009, în jurul orelor 20,00. La ora 23,00 au fost contactați de către reclamantă și au mers împreună la capelă. Defunctul a fost înmormântat alături de tatăl său, în cavoul familiei T., care a fost achiziționat de T. Letiția în anul 1992. T. Letiția și T. M. V. au participat efectiv la înmormântare și au efectuat cheltuieli cu pomenile, transportul persoanelor și au achitat masa de după înmormântare.

Deși cunoșteau faptul că sunt moștenitori ai defunctului, întrucât acesta nu a avut copii, pârâții nu au făcut nici un act notarial de acceptare a moștenirii pentru a nu o jigni pe reclamantă. După decesul lui T. C. N. relațiile dintre familia T. și reclamantă nu s-au schimbat, aceasta din urmă o vizita pe T. Letiția de cca 2-3 ori pe săptămână, primea de la aceasta bani pentru a merge la biserică să aprindă lumânări, să facă curățenie la locul de veci și să plătească pomeni, în mai multe rânduri pârâtul T. M. V. o ducea și o lua pe reclamantă, la cimitir, cu mașina sa.

A existat o înțelegere tacită ca T. Letiția să locuiască cu T. M., urmând ca apartamentul lui T. Letiția să fie închiriat pentru ca cele două să-și sporească veniturile.

Pârâții au făcut acte de acceptare tacită a moștenirii prin faptul că au primit bunuri provenite din moștenire, pârâtul a preluat niște haine ale defunctului sau frate, pe care unele le poartă iar altele le-a dat la rândul său de pomană.

Au estimat valoarea masei ca fiind 12.500 euro, ½ din valoarea apartamentului de împărțit și 500 ron ½ din valoare autoturismului.

Au anexat înscrisuri, în copie certificată, f.99-106.

Pentru plata taxei de timbru aferentă cererii reconvenționale, pârâții au beneficiat de ajutor public judiciar.

Reclamanta a formulat răspuns la întâmpinare și întâmpinare la cererea reconvențională, înregistrate la instanță la data de 21.07.2014, prin care au arătat, în esență, următoarele:

Este adevărat că decesul soțului său a fost unul fulgerător și, având în vedere că în anul 2009 nu deținea un loc de veci, pârâții au dorit ca defunctul să fie înmormântat în cavoul familiei, fapt care nu echivalează însă cu o participare efectivă la înmormântare, pârâții achitând contravaloarea a 18 tacâmuri pentru rudele lor cu titlu de pomană iar în privința transportului, pârâtul a transportat-o pe mama sa la cimitir la slujbă, nu au transportat alte rude și nu au participat cu bani .

Pe parcursul a doi ani de la decesul lui T. C. N., pârâta nu a vorbit cu reclamanta, a denigrat-o la cei din jur, reclamanta fiind cea care a început să comunice cu pârâta cu cca 2-3 ani în urmă când a început să o viziteze pentru că este în vârstă și neputincioasă dar nu primit niciodată bani pentru lumânări, pomeni, nu au fost prezenți la nici o pomenire, doar pârâtul împreună cu soția sa au participat la pomenirea de 40 de zile și la cea de trei luni de la deces.

Transportarea reclamantei la cimitir au avut loc de cca 5-6 ori atunci când și pârâții mergeau, nu era organizată special pentru reclamantă. Nu a existat nici o înțelegere privind închirierea locuinței și dorința de a locui cu pârâta T. Letiția. Hainele primite de către pârâți de la reclamantă au fost extrem de puține, au fost date cu alt titlu și nu echivalează cu acte de acceptare a moștenirii.

Între pârâtă și defunct a existat o relație frumoasă, bazată pe respect și înțelegere dar și mult ajutor pe care defunctul l-a acordat mamei sale.

Au fost administrate în cauză proba cu înscrisurile depuse, în copie, la dosar, proba testimonială, fiind audiați martorii T. M.-C. și P. C., interogatoriul reclamantei și al pârâtului T. M. V..

Părțile au depus la dosar note de concluzii scrise.

Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma dispozițiilor legale aplicabile și a probatoriului încuviințat, instanța reține următoarele:

La data de 03.06.2009 a decedat T. C.-N., conform certificatului de deces depus la fila 9 dosar.

Raportat la disp. art.91 Legea nr.71/2011, față de data deschiderii succesiunii, în cauză sunt aplicabile dispozițiile vechiului cod civil.

Conform dis part. 651 cod civil moștenirea se deschide la momentul decesului unei persoane, instanța urmând a constata deschisă succesiunea defunctului. Conform dis part. 659 C.civ. succesiunea se cuvine copiilor și descendenților defunctului, ascendenților și rudelor sale colaterale, în ordinea și după regulile mai jos determinate.

Reclamanta T. M. este soție supraviețuitoare a defunctului iar pârâții T. Letiția și T. M. V. sunt moștenitori cu vocație succesorală generală la moștenirea defunctului în calitate de mamă și respectiv frate, care fac parte din clasa a doua de moștenitori.

Instanța constată că masa succesorală rămasă de pe urma defunctului este compusă din: cota de ½ din imobilul situat în Iași, ., ., ., în valoare de 59.483 lei și cota de ½ din autoturismul marca Dacia 1310TX, seria_, cu nr. de înmatriculare_, în valoare de 250 lei, cealaltă cotă de ½ aparținând reclamantei T. M. ca bun propriu, având în vedere că bunurile au fost dobândite de către defunctul T. C.-N. și soția sa T. M. în timpul căsătoriei.

Masa succesorală a fost constatată pe baza înscrisurilor depuse la dosar de către reclamantă, respectiv contractul de vânzare-cumpărare cu plata în rate nr._/1992, f.12-13 dosar și cartea de identitate a vehiculului, f.14.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a invocat prescripția dreptului de opțiune succesorală a celor doi pârâți, solicitând instanței să constate că aceștia sunt străini de succesiunea defunctului T. C.-N..

Instanța reține că, potrivit disp. art.700 C. civ., dreptul de a accepta succesiunea se prescrie într-un termen de 6 luni socotit de la data deschiderii succesiunii.

Acceptarea pură și simplă a succesiunii poate fi expresă sau tacită, fiind tacită când succesibilul face un act (fapt) pe care nu-l putea săvârși decât în calitatea sa de erede.

Prin declarația autentificată sub nr.1087/16.07.2009, reclamanta a acceptat în mod expres succesiunea defunctului T. C.-N..

În ceea ce privește pârâții, din probatoriul administrat în cauză, reiese că aceștia, deși aveau vocație succesorală, în calitate de mamă și frate ai defunctului, nu au acceptat expres sau tacit succesiunea defunctului T. C.-N.

Din declarația martorei T. M.-C. și adeverința eliberată de S.C. A.-I. S.R.L. reiese că reclamanta a suportat cheltuielile ocazionate de înmormântarea defunctului T. C.-N.. Cu privire la acest aspect instanța va înlătura declarația martorului P. C. întrucât nu se coroborează cu alte mijloace de probă.

Mai reține instanța că pârâții nu au efectuat activități din care să rezulte neândoielnic intenția de a accepta succesiunea rămasă de pe urma defunctului, primirea unor haine care au aparținut acestuia, de către pârâtul T. M. V., ca pomană, înmormântarea defunctului în cavoul familiei în condițiile în care toate părțile au arătat că decesul a fost unul neașteptat și fulgerător, neavând această semnificație. În ceea ce privește celelalte susțineri ale pârâților, invocate ca acte de acceptare tacită a moștenirii, intenția reclamantei și pârâtei T. Letiția de a se muta împreună și de a închiria apartamentul aparținând pârâtei în scopul obținerii unor venituri suplimentare, acordarea unor sume de bani reclamantei de către pârâtă pentru a face pomeniri pentru defunct nu au fost dovedite prin nici un mijloc de probă și mai mult, nu pot fi reținute ca acte de acceptare a moștenirii efectuate de către pârâți.

Prin urmare, față de aceste motive instanța constată că pârâții sunt decăzuți din dreptul de opțiune succesorală ca urmare a prescrierii acestui drept, care nu a fost exercitat în termenul prevăzut de art.700 C. civ.

Urmare neacceptării de către cei doi pârâți a succesiunii defunctului T. C.-N. în termenul de prescripție a dreptului de opțiune succesorală, instanța constată că reclamanta are calitate de unic moștenitor al defunctului, cu o cotă succesorală de 1/1.

Reține instanța că reclamanta, în calitate de unic moștenitor al defunctului, dobândește dreptul de proprietate asupra întregii mase succesorale, urmând a dispune atribuirea către aceasta, în natură a tuturor bunurilor care o compun.

Față de considerentele expuse, instanța urmează a admite acțiunea reclamantei T. M. și va respinge cererea reconvențională formulată de pârâții-reclamanți T. Letiția și T. M. V..

În temeiul disp. art.453 C.pr.civ., va obliga pârâții să plătească reclamantei cheltuielile de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru și onorariu avocațial.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea principală formulată de reclamanta T. M., având CNP_, cu domiciliul în Iași, ., ., în contradictoriu cu pârâții T. Letiția, având CNP_, și T. M. V., având CNP_, ambii cu domiciliul procedural ales la cabinet avocat A. P. din Iași, ., ., jud. Iași.

Constată deschisă succesiunea rămasă de pe urma defunctului T. C.-N., decedat la data de 03.06.2009.

Constată că masa succesorală rămasă de pe urma defunctului se compune din: cota de 1 din imobilul situat în Iași, ., ., . de 59.483 lei și cota de 1 din autoturismul marca Dacia 1310TX, seria_, cu nr. de înmatriculare_, în valoare de 250 lei, cealaltă cotă de 1 aparținând reclamantei T. M. ca bun propriu.

Constată că au vocație succesorală generală la moștenire reclamanta T. M., soție supraviețuitoare și pârâții T. Letiția, ascendent gradul I și T. M. V., colateral privilegiat.

Constată că pârâții T. Letiția și T. M. V. nu au acceptat succesiunea rămasă de pe urma defunctului T. C.-N. în termenul de prescripție a dreptului de opțiune succesorală, fiind străini de moștenire.

Constată că reclamanta T. M. are calitate de unic moștenitor al defunctului T. C.-N., cu o cotă de 1/1 din moștenire.

Respinge cererea reconvențională formulată de pârâții-reclamanți T. Letiția și T. M. V..

Obligă pârâții să plătească reclamantei 3586,65 lei cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru și onorariu avocațial.

Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 18.12.2014.

Președinte, Grefier,

M.G.T.M.P.

Red./Tehnored. M.G.T.

5 ex. /09.06.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Acţiune în constatare. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria IAŞI