Plângere contravenţională. Sentința nr. 7206/2014. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 7206/2014 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 20-05-2014 în dosarul nr. 2275/245/2013

Cod operator: 3171

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 7206/2014

Ședința publică de la 20 Mai 2014

Completul constituit din:

PREȘEDINTE M. B.

Grefier F. C.

Pe rol se află judecarea cauzei privind pe petenta S.C. M. R. a Car S.R.L și pe intimata C.N.A.D.N.R. – Direcția de Drumuri și Poduri Iași.

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă părțile.

Procedura este completă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care

Instanța invocă din oficiu excepția perimării cererii de chemare în judecată și rămâne în pronunțare asupra excepției.

INSTANȚA

Asupra acțiunii civile introduse de petenta S.C. M. R. a Car S.R.Lconstata urmatoarele:

Având în vedere că din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost efectuat la data de 13.03.2013, când cauza a fost suspendată.

Văzând că în conformitate cu dispozițiile art. 248 C.p.civ orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an, iar potrivit dispozițiilor art. 252 C.p.civ perimarea se poate constata și din oficiu;

Constatând că de la data încheierii de suspendare prezenta cauză a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina părților, nemaîndeplinindu-se nici un act de procedură în vederea judecării pricinii;

Instanța, în baza art.248 și urm Cpciv, urmează a constata perimată acțiunea de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În temeiul disp. art. 248 și ale art. 252 C. proc. civ.:

Constată perimată plângerea formulată de petenta S.C. M. R. a Car S.R.L., cu sediul în V., Moara Grecilor, ., cam.3, jud. V. în contradictoriu cu intimata C.N.A.D.N.R. – Direcția de Drumuri și Poduri Iași.

Cu recurs în 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică, azi 20.05.2014.

Președinte, Grefier,

Red./Tehnored.: M.B./F.C

2 ex/04.07.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 7206/2014. Judecătoria IAŞI