Uzucapiune. Sentința nr. 2545/2014. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 2545/2014 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 19-02-2014 în dosarul nr. 5459/245/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Sentința civilă Nr. 2545/2014

Ședința publică de la 19 Februarie 2014

Instanța constituită din :

PREȘEDINTE T. B.

Grefier C. A.

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanții L. Ș. și L. D. A. in contradictoriu cu pârâtul M. IAȘI PRIN PRIMAR, având ca obiect uzucapiune.

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 05.02.2014, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta sentință, când instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru astăzi, când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:

INSTANȚA,

Prin acțiunea civilă, legal timbrată, înregistrată la instanță sub nr. 5459/14.02.2013 reclamanții L. Ș. și L. D. A. au chemat în judecată pe pârâtul M. Iași prin Primar solicitând să se constate prin hotărâre judecătorească dobândirea dreptului de proprietate asupra suprafeței de 65 mp teren situat în Iași, .. 12.

Reclamanții arată că au cumpărat cu contractul de vânzare-cumpărare nr. 83/2011 dreptul de proprietate asupra garajului situat în Iași, .. 12, ce este edificat în baza autorizației de construire nr. 92/1965 și că împreună cu foștii proprietari au exercitat o posesie continuă și neechivocă asupra suprafeței de 65 mp situația în cea mai parte sub garaj și împrejmuit.

În drept, au invocat art. 1847, 1890 cod civil și art. 111 C.pr.civ.

Pârâta a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii întrucât vânzătorul S. B. M. (care a primit garajul prin donație) a avut o detenție precară a suprafeței de teren și nu este aplicabilă joncțiunea posesiilor.

În drept, a invocat disp, art. 115 – 118 și art. 242 al. 2 C.pr.civ.

La cererea părților s-a administrat proba cu înscrisuri, iar la cererea reclamanților și proba cu martorul P. V. și cu o expertiză tehnică topometrică.

Din analiza probelor administrate instanța reține următoarele:

Reclamanții au cumpărat cu contract de vânzare-cumpărare întocmit în formă autentică de Notarul public de la numitul S. B. garajul situat în Iași, .. 12 ce i-a fost donat de mama sa S. N..

Garajul este amplasat pe terenul Primăriei/Consiliului local Iași potrivit mențiunilor din înscrisurile autentice.

Garajul a fost executat în anul 1965 potrivit autorizației nr. 92 (fila 8) emisă de Sfatul Popular al orașului regional Iași.

Potrivit raportului de expertiză tehnică topometrică necontestat de părți suprafața de 65 mp aferentă garajului este situată în cvartetul 47, parcelele C1696 și CAT 1967, delimitate de punctele 1, 2, 3, 4, 5, 6, 1 pe schița anexa nr. 1 (fila 91) nu figurează înregistrat în domeniul public sau privat al municipiului Iași.

De asemenea, asupra acestei suprafețe de teren s-au constatat că nu au fost înregistrate cereri privind reconstituirea dreptului de proprietate formulate în temeiul legilor proprietății și nici modificări în temeiul Legii 10/2001.

Prin precizările formulate la ultimul termen de judecată pârâta a susținut că terenul în suprafață de 65 mp pe care este amplasat garajul a fost revendicat în baza Lg. 10/2001 de către Camera de Comerț Iași și soluționat în sensul compensării cu un alt teren, dar nu a făcut nici un fel de dovezi în acest sens.

Raportul de expertiză a fost declarat admis prin procesul verbal de recepție nr. 3117/2013 emis de OCPI Iași (fila 89).

Instanța reține că reclamanții și vânzătorul/donatorul au stăpânit în mod pașnic, public și nestânjenit din anul 1965 și până în prezent terenul în litigiu urmând a admite acțiunea potrivit art. 1847 și următoarele Cod civil în sensul constatării dobândirii dreptului de proprietate.

Prin încheierea din 9.07.2013 (fila 10 dosar_ /a1) s-a dispus eșalonarea taxei de timbru de 1832,75 lei în 12 rate (câte 153 lei) lunar în perioada 07._, iar până la data soluționării cauzei reclamanții au achitat 7 rate, respectiv suma de 1071 lei.

Dispune comunicarea dispozitivului hotărârii și a încheierii mai sus menționate la organele financiare competente în scopul recuperării de la reclamanți a creanței bugetare în cuantum de 761,75 lei reprezentând diferență taxă de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea civilă formulată de reclamanții L. Ș. și L. D. A.cu domiciliul ales în Iași, ., nr. 47, . Cabinet avocat D. C. în contradictoriu cu M. Iași prin Primar.

Constată că reclamanții au dobândit prin uzucapiune dreptul de proprietate asupra suprafeței de 65 mp teren situat în Iași, .. 12, cvartet 47, . 1697, delimitat de punctele 1, 2, 3, 4, 5, 6, 1 pe schița anexa nr. 1 a raportului de expertiză (fila 91) întocmit de expertul G. O., ce face parte integrantă din prezenta.

Constată achitată suma de 1071 lei cu titlu de taxă timbru.

Dispune comunicarea dispozitivului și a încheierii din 9.07.2013 (fila 10 dosar 5459/2013a1) la organele financiare competente în scopul recuperării de la reclamanți a creanței bugetare în cuantum de 761,75 lei reprezentând taxă timbru.

Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 19 Februarie 2014.

Președinte, Grefier,

Redactat T.B.

Tehn. 5ex. I.L. – 14.03.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Uzucapiune. Sentința nr. 2545/2014. Judecătoria IAŞI