Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 1771/2014. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 1771/2014 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 06-02-2014 în dosarul nr. 24631/245/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Ședința publică de la 06 Februarie 2014

Completul constituit din:

PREȘEDINTE C. C.

Grefier V. A.

Sentința civilă Nr. 1771/2014

Pe rol se află judecarea cauzei Civil privind pe reclamant S.C. C. E. GROUP SRL și pe pârât . PROCESSING SRL, având ca obiect actiune in raspundere contractuala.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, nu au răspuns părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședință publică din data de 23.01.2014 susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi care face parte integrantă din prezenta încheiere, când instanța având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea cauzei pentru astăzi 06.02.2014, când în aceeași compunere, a hotărât următoarele:

INSTANȚA,

Față de cererea reclamantei S.C. C. E. GROUP SRL formulată în contradictoriu cu pârâta . PROCESSING SRL, prin care solicită obligarea pârâtei la plata sumei de_,20 lei și la plata penalităților de întârziere.

În susținerea cererii sale reclamanta arată că între părți s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr. 36/2.04.2012.

Obiectul contractului este vânzarea-cumpărarea dozelor de aluminiu.

În conformitate cu prevederile art. 4.5 din contract, s-a stabilit că plata facturilor să se facă prin ordin de plată de către pârâta cumpărătoare, în termen de 7 zile de la comunicarea facturii în original și a documentelor care au stat la baza acesteia.

Urmare a livrării de către reclamantă în mod repetat a unor cantități de doze de aluminiu, pârâta în calitate de cumpărător, nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale, respectiv nu a achitat în termenul prevăzut în contract un nr. de 8 facturi, înregistrând în prezent o restanță de_,20 lei.

Pârâta cumpărătoare a motivat faptul că facturile trimise de reclamantă au fost pierdute de propriul angajat G. C., astfel că la data de 15.07.2013 i-au fost înmânate copii administratorului D. D. A..

Reclamanta face precizarea că pentru toate facturile neachitate există documentul „anexa 3 formular de încărcare-descărcare deșeuri nepericuloase” prin care pârâta cumpărătoare a confirmat prin recepție calitativă și cantitativă primirea mărfurilor înscrise în facturi prin angajatul G. C..

Reclamanta vânzătoare a trimis pârâtei cumpărător somație de plată cât și invitație de a soluționa litigiul pe cale amiabilă, în conformitate cu prevederile art. 7.2 din contractul de vânzare-cumpărare nr. 36/2012, însă nu a dat nici un răspuns solicitărilor reclamantei.

În drept, se invocă prevederile art. 1719-1920, 1724, 1725 cod civil și art. 30 și 113 pct. 3 din C.pr.civ. cât și clauzele contractului de vânzare cumpărare nr. 36/2012.

Pârâta depune întâmpinare prin care arată că

în baza art. 107 si 111 pct.3 din noul cod de procedura civila, invocă exceptia necompetentei teritoriale a Judecătoriei Iasi în prezentul dosar, solicitând declinarea soluționării către Judecătoria Bacau. F. de faptul ca societatea are punct de lucru în Județul Bacău, . de faptul ca produsele livrate de catre societatea reclamanta se făcea la punctul de lucru aflat pe raza Județului Bacău, conform dispozițiilor legale procedurale in vigoare, competenta sa soluționeze prezentul dosar este Judecătoria Bacău.

În raport de modul de formulare a acțiunii, înțelege să invoce lipsa de capacității active a reclamantei din prezenta acțiune motivat de faptul ca av. POTOMEANU a înțeles sa cheme în judecata in calitate de apărător ales al S.C. C. EXXH GROUP S.R.L. Întrucât nu are avut raporturi comerciale cu d-1 av. Potomeanu G., pretențiile nu provin din facturi emise de cabinetul sau si în lipsa unui contract de cesiune a creanțelor intre dumnealui al S.C. C. E. GROUP S.R.L., acesta nu are calitatea de reclamant in prezenta acțiune. Prin urmare, solicita admiterea prezentei excepții si respingerea acțiunii ca inadmisibila.

F. de pretențiile solicitate in cuantum de 30.227,20 lei in contul S.C. C. E. GROUP S.R.L. IASI reprezentând contravaloare a unul număr de 8 (opt) facturi, aceste pretenții nu-și le însușește considera ca nu le datorează pentru următoarele considerente:

1 -referitor la contractul de vânzare-cumparare nr.36/02.04.2012. acesta a fost încheiat pana la data de 31.12.2012 conform art.2.1 din contract. Iar acesta nu a fost prelungit de către parti prin act aditional. Prin urmare, in ceea ce privește calculul penalităților, în condițiile in care instanța va stabili ca datorează c/v facturilor emise pe anul 2013, penalitățile nu le pot fi imputate întrucât nu exista suport legal pentru cele solicitate.

2 -din analiza facturilor anexate acțiunii, sub aspectul cantității in mod special, o parte privesc cantități mici de marfa (cheltuielile de transport făcute de reclamanta erau aproximativ egale cu valoarea transportului), iar o parte privesc cantități mal mari. Coroborând discuțiile verbale avute cu administratorul societății reclamantei in sensul ca marfa in cantități mai mici nu era adusa de la Iasi, ci cumpărata la jumătate de pret din depozitul nostru de la fostul director G. C. si apoi revându-ta si facturata societății pârâte, cu analiza acestor facturi, apreciază ca aceasta marfa nu a intrat efectiv in posesia pârârtei si nu o datorează.

3 -fata de expunerile de la punctul anterior, considera ca nici cantitățile mari de ambalaje de pe facturi nu au intrat în posesia pârâtei si nu le datorează. Referitor la facturile 4326/12.06.2013 si 4275/28.06.2013 menționate in declarația data de G. C. si anexata cererii de chemare in judecata, marfa destinata; exportului, aceste ,cantități aprecierea nu au intrat in societatea pârâtă si nu le datorează, în condițiile in care transportul către export de la societatea pârâtă nu a mai plecat întrucât nu a existat faptic acesta marfa conform recunoașterii si înștiințării făcute de către fostul nostru angajat G. către administratorul societății. Acest fapt se coroborează si cu faptul ca ultimele facturi de pe anul 2013 au fost expediate prin curierat, fapt care pun reale semene de întrebare asupra realității mențiunilor din acestea.

Reclamanta invocă în susținerea în fapt a acțiunii contractul de vânzare cumpărare nr. 36/02.04.2012.

La art. 7.2 din contract, fila 9 dosar părțile au stabilit ca litigiile dintre părți vor fi soluționate de instanțele competente, nefiind stabilită o competență alternativă de către părți.

Astfel, față de faptul că pârâta are sediul în .. Ilfov, luând act d disp. art. 107 din N.C. pr.civ., instanța va admite excepția lipsei competenței teritoriale a Judecătoriei Iași urmând să decline judecarea cauzei la Judecătoria B..

Pentru aceste considerente dispune,

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția lipsei competenței teritoriale a Judecătorie Iași.

Declină în favoarea Judecătoriei B. cererea reclamantei S.C. C. E. GROUP SRL, cu sediul în Iași, .. 1 formulată în contradictoriu cu pârâta . PROCESSING SRL, cu sediul în Popești Leordeni, . Prototipuri, jud. Ilfov.

Fără cale de atac.

Pronunțată azi, 06 Februarie 2014 în ședință publică.

Președinte, Pentru Grefier, transferat la altă instanță

semnează Grefierul șef al Secției civile,

Redactat C.C.

Tehn. 4ex. I.L. – 23.04.14

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 1771/2014. Judecătoria IAŞI