Cerere de valoare redusă. Hotărâre din 13-10-2014, Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 13-10-2014 în dosarul nr. 15825/245/2014
Dosar nr._ Cod operator: 3171
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința din camera de consiliu din data de 13 octombrie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – Judecător: E. L. A.
Grefier: A. M. B.
SENTINȚA CIVILĂ NR._
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanta .> în contradictoriu cu pârâta ., având ca obiect “cerere de valoare redusă”.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc la termenul de judecată din data de 06.10.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre și când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 13.10.2014, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași sub numărul_ din 07.05.2014, reclamanta . solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună obligarea pârâtei . la plata sumei de 822,53 lei din care 776,28 lei cu titlu de contravaloare a facturilor de salubritate emise în perioada 03._ și 46,35 lei cu titlu de penalități aferente acestora calculate până la data de 31.10.2013 și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată (taxă judiciară de timbru și cheltuieli de mediere).
În motivare, reclamanta a arătat că a încheiat cu pârâta contractul de prestării servicii salubritate nr._/28.09.2012, în baza căruia a colectat, transportat și depozitat deșeurile municipale, însă pârâta nu a mai achitat valoarea facturilor emise în perioada 03._, înregistrând un debit de 776,28 lei. La aceste sume s-au calculat penalități de întârziere de 46,35 lei calculate până la data de 31.10.2013.
Reclamanta a mai arătat că a invitat pârâta la sediul său în scopul soluționării litigiului pe cale amiabilă, solicitări cărora pârâta nu le-a dat curs.
În drept, reclamanta a formulat acțiunea potrivit prevederilor art.1025 și următoarele Cod procedură civilă privind procedura specială a cererilor cu valoare redusă și art.1516 Cod civil.
În dovedirea susținerilor formulate prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a depus la dosarul cauzei, în copie certificată, somație fila 6, contract de prestării servicii salubritate nr._/28.09.2012 fila 7, declarație reprezentant pârât fila 8, certificat de înregistrare pârât, carte identitate reprezentant pârât filele 9-10, fișă calcul penalități fila 11, desfășurător de penalizări fila 12, proces verbal mediere nr. 160/30.01.2014 fila 13, chitanță nr.1419/22.01.2014 fila 14.
Reclamanta a precizat că nu dorește să aibă loc o dezbatere orală.
Cererea de chemare în judecată a fost legal timbrată cu taxa judiciară de timbru de 50 lei conform prevederilor art.6 alin.1 din OUG nr.80/2013.
În cauză, s-a realizat regularizarea acțiunii în acord cu prevederile art.200 Cod procedură civilă, în care reclamanta a făcut dovada calității de reprezentant convențional și legal și a depus în copie conformă facturile fiscale aferent perioadei solicitate filele 18-25.
În apărare, deși i-a fost comunicată anexa nr. 3 din Ordinul MJ nr.359/C/2013-formularul de răspuns împreună cu cererea reclamantului și cu înscrisurile doveditoare, pârâta nu a înțeles să completeze formularul de răspuns și nici nu a răspuns prin altă modalitate la pretențiile reclamantului.
Procedura s-a desfășurat cu înfățișarea părților în acord cu prevederile art.1029 alin.2 Cod procedură civilă.
Instanța în temeiul art.1029 alin.9 Cod procedură civilă a încuviințat pentru părți proba cu înscrisuri existentă la dosar considerând-o necesară, utilă și concludentă în soluționarea prezentei cauze.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În fapt, reclamanta . calitate de prestator, și pârâta ., în calitate de beneficiar, au încheiat contractul de prestării servicii salubritate nr._/28.09.2012 având ca obiect colectarea, transportul și depozitarea deșeurilor municipale pe o perioadă nedeterminată, astfel cum rezultă din contract de prestării servicii salubritate nr._/28.09.2012 fila 7.
În schimbul serviciilor prestate, pârâta și-a asumat obligația de a achita contravaloarea serviciilor prestate potrivit prevederilor art.6 pct.2 din contract, în termen de 15 zile de la data primirii facturii, potrivit prevederilor art.8 pct.2 din contract.
Părțile au convenit că neachitarea facturii în termen de 30 zile de la data scadenței, atrage majorări de întârziere egale cu nivelul dobânzii legale datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare, potrivit prevederilor art. 8 pct.3 din contract.
În temeiul contractului au fost emise facturile fiscale (filele 22-25) pentru valoarea totală de 776,28 lei, aferente perioadei 03._, așa cum rezultă din facturi fiscale filele 22-25. La suma neachitată de către pârâtă au fost calculate penalități de întârziere în cuantum de 46,35 lei calculate până la data de 31.10.2013, astfel cum rezultă din fișă calcul penalități fila 11, desfășurător de penalizări fila 12.
În ceea ce privește legea aplicabilă prezentului litigiu, văzând dispozițiile art.6 din Noul Cod Civil, potrivit cărora actele juridice încheiate sau produse înainte de . legii noi nu pot genera alte efecte juridice decât cele în vigoare la data încheierii sau după caz producerii lor, legea aplicabilă în cauza de față, având în vedere data încheierii contractului de prestări servici, este dată de dispozițiile Noului Cod civil.
În drept, potrivit prevederilor art. 1270 cod civil acordul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante, creditorul având dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației, potrivit art.1359 alin.1 Cod civil.
Potrivit art.1350 alin.2 Cod civil, atunci când persoana nu-și îndeplinește fără nicio justificare obligațiile pe care le-a contractat, este răspunzătoare de prejudiciul cauzat celeilalte părți și este obligată la repararea acestui prejudiciu, astfel că reclamantul care pretinde executarea unei obligații trebuie să facă dovada existenței obligației și a temeiului juridic al acesteia, iar pârâtul care pretinde că a executat obligația asumată trebuie să facă dovada acestei executări prin mijloacele de probă admise de lege.
Potrivit art. 662 Cod procedură civilă, creanța este certă când existența ei neîndoielnică rezultă din însuși titlul executoriu. Creanța este lichidă atunci când obiectul ei este determinat sau când titlul executoriu conține elementele care permit stabilirea lui. Creanța este exigibilă dacă obligația debitorului este ajunsă la scadență sau acesta este decăzut din beneficiul termenului de plată.
În ceea ce privește domeniul aplicabil procedurii speciale a cererilor de valoare redusă, potrivit art. 1025 alin.1 Cod procedură civilă, procedura cererilor de valoare redusă se aplică atunci când valoarea cererii, fără a se lua în considerare dobânzile, cheltuielile de judecată și alte venituri accesorii, nu depășește suma de 10.000 lei la data sesizării instanței.
Potrivit art.1028 Cod procedură civilă reclamantul declanșează procedura cu privire la cererile cu valoare redusă prin completarea formularului de cerere și depunerea sau trimiterea acestuia la instanța competentă, prin poștă sau prin orice alte mijloace care asigură transmiterea formularului și confirmarea primirii acestuia. Formularul de cerere se aprobă prin ordin al ministrului justiției și conține rubrici care permit identificarea părților, valoarea pretenției, indicarea probelor și alte elemente necesare soluționării cauzei. Odată cu formularul de cerere se depun ori se trimit și copii de pe înscrisurile de care reclamantul înțelege să se folosească.
Potrivit art.1029 alin.1, 2 Cod procedură civilă, procedura cu privire la cererile cu valoare redusă este scrisă și se desfășoară în întregul ei în camera de consiliu. Instanța poate dispune înfățișare apărților, dacă apreciaz ăacest fapt ca fiind necesar sau la solicitarea uneia dintre părți. Instanța poate să refuze o astfel de solicitare în cazul în care consideră că, ținând cont de împrejurările cauzei, nu sunt necesare dezbateri orale. Refuzul se motivează în scris și nu poate fi atacat separat.
Potrivit art.1029 alin.3,4 Cod procedură civilă, după primirea formularului de cerere completat corect, instanța va trimite de îndată pârâtului formularul de răspuns, însoțit de o copie a formularului de cerere și de copii de pe înscrisurile depuse de reclamant. În termen de 30 de zile de la comunicarea actelor sus menționate, pârâtul va depune sau trimite formularul de răspuns completat corespunzător, precum și copii de pe înscrisurile de care înțelege să se folosească. Pârâtul poate să răspundă prin orice alt mijloc adecvat, fără utilizarea formularului de răspuns.
Potrivit art.1030 alin.2 Cod procedură civilă, în cazul în care nu se primește niciun răspuns de la partea interesată în termenul stabilit la art. 1.029 alin. (4), (6) sau (8), instanța se va pronunța cu privire la cererea principală sau la cererea reconvențională în raport cu actele aflate la dosar.
Facturile reprezintă înscrisuri sub semnătură privată ce fac dovada existenței actului juridic și executării operațiunii ce constituie obiectul acestora împotriva destinatarului.
În speță, față de regulile răspunderii civile contractuale, instanța reține că reclamanta . făcut dovada existenței unei obligații certe, lichide și scadente prin contractul depus la dosar și facturile emise pentru perioada 03._, iar pârâta nu a făcut dovada executării acestei creanțe.
Față de cele arătate mai sus, instanța reține că reclamanta deține o creanță certă și lichidă, în conformitate cu dispozițiile art. 662 Cod procedură civilă în cuantum de 776,28 lei cu titlu de contravaloare a facturilor de salubritate emise în perioada 03._ și va dispune obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 776,28 lei, reprezentând contravaloarea facturilor de salubritate.
Cu privire la capătul de cerere privind acordarea de penalități de întârziere aferente prețului serviciilor, față de prevederile art. 8 pct.3 din contract, instanța reține că neachitarea facturii în termen de 30 zile de la data scadenței, atrage majorări de întârziere egale cu cele utilizate pentru neplata obligațiilor pentru bugetul de stat.
Potrivit mențiunilor de pe facturile fiscale, neachitarea facturii în termen de 45 zile calendaristice de la data emiterii conduce la perceperea penalităților, în cuantum de 0,04% începând cu prima zi după scadență, până la data achitării integrale a facturii, facturile fiind o formă simplificată de contract, mențiuni care sunt de natură să modifice termenul de calcul și procentul penalităților.
Interpretând această clauză contractuală, instanța constată că părțile au procedat la momentul încheierii contractului la o evaluare convențională anticipată a prejudiciului ce ar putea fi înregistrat de creditor în cazul neexecutării la timp a obligației de plată a contravalorii serviciilor prestate, inserându-se astfel o clauză penală în accepțiunea art. 1538 din Codul civil.
Prin urmare, având în vedere caracterul accesoriu precum și semnificația clauzei penale instanța apreciază că aceasta este datorată atunci când sunt întrunite toate condițiile acordării de despăgubiri, respectiv condițiile angajării răspunderii civile contractuale constând în vina debitorului, existența unui prejudiciu și punerea în întârziere a debitorului.
Cum primele două condiții au fost analizate în momentul stabilirii obligației pârâtei de plată a contravalorii facturilor emise în perioada 03._ instanța reține în plus că în speță sunt incidente dispozițiile art. 1523 alin.1 din Codul civil, pârâta fiind de drept în întârziere întrucât au contractat expres că neachitarea facturii în termen de 45 zile calendaristice de la data emiterii conduce la perceperea penalităților, în cuantum de 0,04% începând cu prima zi după scadență, până la data achitării integrale a facturii, facturile fiind o formă simplificată de contract, mențiuni care sunt de natură să modifice termenul de calcul și procentul penalităților, creanța cu privire la acest capăt de cerere, fiind deci, exigibilă.
Instanța apreciază că reclamanta a efectuat un calcul corect al penalităților de întârziere în fișa depusă la dosar (fila 11, 12), aplicând un coeficient de penalizare prevăzut de legile în vigoare la momentul emiterii facturilor, respectiv de 0,04 %.
Pentru motivele de drept și de fapt expuse, având în vedere și modul de soluționare a capătului principal de cerere, instanța urmează a admite și capătul de cerere privind acordarea penalităților de întârziere și a o obliga pe pârâtă la plata către reclamantă a sumei de 46,35 lei cu titlu de penalități calculate până la data de 31.10.2013.
În temeiul art. 451 Cod procedură civilă, având în vedere că pârâta urmează a cădea în pretenții, instanța o va obliga și la plata sumei de 50 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru.
În ceea ce privește cererea de obligare a pârâtei la plata sumei de 35 lei reprezentând contravaloare contract pregătiri mediere, sens în care s-a depus chitanța nr. 1419/22.01.2014 fila 14, apare ca neîntemeiată prin raportare la prevederile art. 2 alin.1 coroborat cu art.2 alin.1 indice 4 din Legea 192 din 2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator potrivit cărora părțile sunt obligate să participe la ședința de informare privind avantajele medierii în vederea soluționării pe această cale a conflictelor în materie civilă în condițiile prevăzute de lege; serviciile prestate sunt gratuite, neputându-se percepe onorarii, taxe sau orice alte sume, indiferente de titlul cu care s-ar putea solicita, sens în care instanța va respinge această solicitare și nu va obliga pârâta la plata cheltuielilor de judecată reprezentând contravaloare contract pregătiri mediere.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte acțiunea având ca obiect cerere de valoare redusă formulată de către reclamanta .>înregistrată la ORC sub nr. J_, CUI_, cu sediul în Iași, ., jud. Iași, prin reprezentant legal I. A., prin consilier juridic A. M. și Plavanescu V. în contradictoriu cu pârâta . înregistrată la ORC sub nr. J_, CUI_, cu sediul în Iași, ..9, ., parter, .>
Obligă pe pârât să plătească reclamantei suma de 822,53 lei din care 776,28 lei cu titlu de contravaloare a facturilor de salubritate emise în perioada 03._ și 46,35 lei cu titlu de penalități aferente acestora calculate până la data de 31.10.2013.
Obligă pe pârât să plătească reclamantei suma de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru.
Executorie de drept.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Iași.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13.10.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
E. L. A. A. M. B.
Red. E.L.A
Tehno-red. A.M.B.
11.11.2014
4 ex.
| ← Plângere contravenţională. Hotărâre din 10-12-2014,... | Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 2014/2014.... → |
|---|








