Constatare nulitate act juridic. Sentința nr. 7074/2014. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 7074/2014 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 16-05-2014 în dosarul nr. 31040/245/2013

Cod operator: 3171

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Sentința civilă nr. 7074/2014

Ședința publică de la 16 Mai 2014

Completul constituit din:

PREȘEDINTE M. A.

Grefier S. M. M.

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamant Ș. M. și pe pârât B. C., pârât C. N., pârât C. V. M., având ca obiect constatare nulitate act juridic .

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,

Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din 25 aprilie 2014, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta sentință civilă, când, din lipsă de timp pentru a delibera, s-a amânat pronunțarea pentru data de 09 mai 2014, când, s-a amânat pronunțarea pentru data de 16 mai 2014, când,

INSTANȚA,

Deliberand asupra cauzei de fata:

Constata ca la data de 26.09.2013 a fost inregistrata pe rolul Judecatoriei Iasi, sub nr. de dosar_, cererea prin care reclamanta S. M. a chemat in judecata pe paratii B. C., C. N. si C. V. M., solicitand instantei sa constate nulitatea absoluta a contractului de vanzare cumparare autentificat sub nr. 1764/2013 la BNP Pohoata M., cu privire la imobilul situat in Iasi, ., ., ., jud. Iasi.

S-au solicitat cheltuieli de judecata.

In fapt motiveaza reclamanta ca prin actul de adjudecare intocmit la data de 02.04.2013 de B.E.J.A. D. C. si T. V. B. in cadrul dosarului de executare nr. 172/2012, a dobandit dreptul de proprietate cu privire la imobilul situat in Iasi, ., ., . si ca la momentul la care a dorit sa realizeze activitatile privind inscrierea in cartea funciara i s-a adus la cunostinta ca in legatura cu apartamentul respectiv mai este operata o inregistrare, in temeiul contractului de vanzare cumparare autentificat sub nr. 1764/2013 la BNP Pohoata M..

Sustine ca respectivul contract este lovit de nulitate absoluta deoarece vanzarea a avut o cauza ilicita si a fost facuta in intentia fraudarii legii.

Precizeaza ca in timpul derularii procedurii de executare silita, la momentul la care executorul judecatoresc s-a deplasat la apartamentul ce a facut obiectul executarii silite, a gasit pe numita M. A., care a declarat ca apartamentul a fost instrainat cu doi ani in urma de catre B. C., catre C. M., ca in fapt la momentul respectiv era incheiat doar un antecontract de vanzare cumparare si ca la data de 29.03.2013, sotii C. s-au prezentat la sediul biroului executorului judecatoresc, comunicandu-li-se ca respectivul antecontract nu echivaleaza cu vanzarea, ei declarand ca aveau cunostinta despre faptul ca apartamentul urma sa fie scos la licitatie si ca il vor preda de bunavoie, fara a fi necesara evacuarea lor.

Invedereaza reclamanta ca aceasta imprejurare dovedeste conditiile oculte in care, la data de 23.07.2013, a fost incheiat contractul de vanzare cumparare a carui anulare o solicita.

Sustine de asemenea reclamanta ca la data transferului de proprietate intre parati, acestia aveau cunostinta despre faptul ca imobilul reprezinta un bun al altuia, partile neputand invoca extrasul de carte funciara in care se precizeaza ca imobilul este liber de sarcini si nici lipsa lor de informare cu privire la calitatea de adjudecatar al reclamantei.

Prin urmare, contractul de vanzare cumparare este rezultatul unei conventii frauduloase a paratilor, realizata cu intentia de a prejudicia interesele reclamantei.

In drept au fost invocate dispozitiile art. 1235, art. 1236, art. 1237 si art. 1238 din codul civil.

Cererea a fost insotita de imputernicire avocatiala si copii dupa contractului de vanzare cumparare autentificat sub nr. 1764/2013 la BNP Pohoata M., incheierea nr._/2012 a OCPI Iasi, act de adjudecare si procese verbale de constatare intocmite in dosarul de executare nr. 172/2012 al B.E.J.A. D. C. si T. V. B., cererea sotilor C. adresata executorului judecatoresc, de inscriere la distribuirea sumei, declaratii autentificate ale paratei B. C. si antecontract de vanzare cumparare autentificat sub nr. 818/2009 la BNP N., impreuna cu procesul verbal de predare primire si act aditional.

Cererea a fost timbtata cu taxa de timbru de 4053 lei.

Paratii au formulat intampinare. Fac referire la dispozitiile art. 916 al. 1 din codul civil si solicita respingerea cererii, avand in vedere ca posesia adjudecatarei este una precara, realizata printr-o ocupare abuziva, iar simpla notare . nu ofera un drept de proprietate adjudecatarului. Invedereaza ca reclamanta a licitat pentru apartamentul nr. 4, dezmembrarea mansardei nefiind realizata inca.

Sustin ca au fost de buna credinta si ca la momentul vanzarii imobilul figura ca lipsit de sarcini.

Prin raspunsul la intampinare, reclamanta sustine ca dipozitiile art. 950 din codul civil nu isi are aplicabilitate in cauza si ca paratii nu neaga faptul ca aveau cunostinta despre existenta dosarului de executare.

In dovedirea cererii formulate s-a incuviintat reclamantei administrarea probei cu inscrisuri si interogatoriul paratilor, proba la care ulterior a renuntat.

In contradovada s-a incuviintat paratilor administrarea probei cu inscrisuri.

Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Iasi la data de 03.10.2013, sub nr. de dosar_/245/2013, reclamanta B. C., a solicitat in contradictoriu cu paratii C. N., C. V. M. si S. M., constatarea nulitatii absolute a procesului verbal de adjudecare emis de B.E.J.A. D. C. si T. V. B., cu privire la imobilul situat in Iasi, ., ., ., jud. Iasi.

In fapt motiveaza reclamanta ca prin licitatia organizata la sediul B.E.J.A. D. C. si T. V. B., s-a adjudecat imobilul de la adresa susmentionata, pentru suma de 26 500 lei, adjudecare ce a reprezentat o simulatie pentru ca parata S. M. sa dobandeasca imobilul la un pret derizoriu. Sustine ca executorul judecatoresc a cunoscut faptul ca pentru acest apartament s-a achitat de catre sotii C. suma de_ de euro, in baza unui antecontract de vanzare-cumparare si ca apartamentul respectiv a fost construit la mansarda blocului A10, fara ca societatea constructoare sa detina autorizatie de construire.

Invedereaza ca B. C. nu a locuit din anul 2009 in apartament, acesta fiind predat sotilor C., iar acestia se aflau la munca in Italia, afland tarziu despre executarea silita.

Considera ca adjudecarea s-a realizat in frauda legii si ca imobilul a fost vandut cu rea credinta de catre executor, la un pret derizoriu.

In drept au fost invocate dispozitiile art. 1246-1247, art. 1263, art. 1292 din codul civil.

Cererea a fost insotita de imputernicire avocatiala si de copii dupa carte de identitate a reclamantei, antecontract de vanzare/cumparare autentificat sub nr. 818/2009 la BNP N. I., impreuna cu actul aditional si procesul verbal de predare primire, autorizatie de construire nr. 437/2012 eliberata de primaria mun. Iasi, incheierea nr._/2013 a OCPI Iasi, act de dezmembrare voluntara, contract de vanzare cumparare autentificat sub nr. 1764/2013 la BNP Pohoata M., incheierea nr._/2013 a OCPI Iasi.

La termenul de judecata din data de 22.11.2013, reclamanta a precizat temeiul juridic al cererii ca fiind dispozitiile art. 1247, art. 768 pct. 6, art. 776 al. 1 din Noul Cod Civil.

Parata a formulat intampinare, solicitatnd respingerea cererii.

Invoca exceptia inadmisibilitatii si exceptia tardivitatii. Sustine ca potrivit art. 24 din noul cod de procedura civila cererii ii sunt aplicabile dispozitiile vechiului cod de procedura civila.

Invedereaza ca reclamanta invoca o . incidente cu privire la o executare silita pornita anterior intrarii in vigoare a noului cod de procedura civila, orice incercare de desfiintare a executarii silite neputand fi formulata decat in cadrul unei contestatii la executare, contestatie ce se depune in termen de 15 zile de la primul act de executare.

Cu privire la aplicabilitatea in cauza a dispozitiilor art. 776 din noul cod civil, sustine ca reclamanta invoca frauda creditorului, insa prin aspectele invocate se critica de fapt activitatea executorului judecatoresc si ca intre parti exista la momentul executarii silite, un antecontract de vanzare cumparare.

Sustine ca parata este un tert de buna credinta ce a participat la o licitatie si in conditii de legalitate a dobandit proprietatea asupra imobilului si ca nu exista dovezi cu privire la manopere frauduloase ale adjudecatarei.

Solicita administrarea probei cu inscrisuri si a interogatoriului reclamantilor.

Prin precizarile de la data de 27.11.2013, reclamanta a sustinut ca actiunea este o actiune in constatare a unui act juridic, iar temeiul de drept il reprezinta dispozitiile art. 1247-1250 din noul cod civil si dispozitiile art. 776 al. 1 din codul de procedura civila.

In dovedirea cererii formulate s-a incuviintat reclamantei administrarea probei cu inscrisuri.

In contradovada s-a incuviintat paratilor administrarea probei cu inscrisuri.

La termenul din data de 14.03.2014, cele doua cauze au fost reunite in temeiul art. 139 din noul cod de procedura civila.

Coroborând sustinerile partilor si probele administrate in cauză, instanta retine:

Sub nr. 172/2012 a fost inregistrata la B.E.J.A. D. C. si T. V. B., cererea de executare silita formulata de creditorul G. V., impotriva debitoarei B. C., in baza titlului executoriu – contract de imprumut autentificat sub nr. 147/28.03.2011 la BNP P. L. V..

Prin incheierea pronuntata de Judecatoria Iasi la data de 17.07.2012, a fost incuviintata executarea silita a titlului executoriu.

Executarea silita s-a realizat prin scoaterea la vanzare prin licitatie, a imobilului proprietatea debitoarei B. C., imobil tip mansarda, situat la etajul 5 al blocului A10 din ., .> La data de 02.04.2013, in urma vanzarii la licitatie, a fost emis actul de adjudecare pentru imobilul respectiv, in favoarea adjudecatarei S. M..

Ulterior, la data de 23.07.2013, la BNP P. M., a fost autentificat, sub nr.1764/2013, contractul ce vanzare cumpărare prin care B. C. a înstrăinat către C. N. și C. C., apartamentul nr. 4 situat în Iași, ., ., .> In drept, instanța reține aplicabilitatea art. 1179 din noul cod civil, potrivit cărora condițiile esențiale pentru validitatea unui contract sunt capacitatea de a contracta, consimțământul părților, un obiect determinat și ilicit și o cauză morală și ilicită, iar potrivit art. 1238 din noul cod civil cauza ilicită și imorală atrage nulitatea absolută a contractului dacă este comună ori, în caz contrar, dacă cealaltă parte a cunoscut sau după împrejurări trebuia să o cunoască.

În cauză instanța reține că pârâții, persoane între care a avut loc vânzarea apartamentului, aveau cunoștință de faptul că apartamentul face obiectul executării silite, potrivit înscrisurilor din dosarul de executare - proces verbal de constatare din data de 29.03.2013, pag. 17 dosar.

Față de considerentele expuse, instanța va constata nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare încheiat între pârâți și autentificat sub nr. 1764/2013 la BNP P. M..

Cu privire la actul de adjudecare din data de 02.04.2013, instanța are în vedere că acesta este un act de procedură care materializează vânzarea silită a imobilului urmărit, iar neregularitățile legate de actele de executare pot fi invocate de persoanele care au participat la executarea silită, pe calea contestației la executare.

Instanța nu poate reține aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor art. 768 și art. 776 din noul cod de procedură civilă, având în vedere că executarea silită a pornit în anul 2012, dispozițiile aplicabile fiind ale vechiului cod de procedură civilă.

Chiar dacă se susține varianta posibilității atacării actului de adjudecare și pe această cale, instanța apreciază că motivele invocate sunt nefondate.

Astfel vânzarea apartamentului s-a realizat în modalitatea scoaterii la vânzare prin licitație, prețul fiind stabilit de un expert, iar pentru vânzarea la licitație au fost stabilite mai multe termene, nici unul din actele întocmite de executor nefiind contestat.

Cât privește neregularitățile referitoare la activitatea executorului judecătoresc, acestea pot fi analizate în cadrul unei contestații la executare, iar partea nu rezultă că ar fi investit instanța cu o astfel de cerere.

Urmează în consecință a respinge cererea privind constatarea nulității procesului verbal de adjudecare emis de B. D. C. și T. B., cu privire la apartamentul nr. 4 situat în ., ., .>

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de reclamanta Ș. M., domiciliată în Iași, ., ., CNP_, cu domiciliul ales în Iași, ., ., ., la cabinet avocat O. N., în contradictoriu cu pârâții B. C., domiciliată în Iași, ., .,CNP_, C. N., domiciliat în Iași, . nr. 1, ., ., CNP_ și C. V. M., domiciliată în Iași, . nr. 1, ., ., jud. Iași.

Constată nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare încheiat între pârâți și autentificat sub nr. 1764/2013 la BNP P. M..

Respinge cererea formulată de B. C., C. N. și C. V. M. în contradictoriu cu Ș. M. privind constatarea nulității procesului verbal de adjudecare emis de B. D. C. și T. B., cu privire la apartamentul nr. 4 situat în ., ., . style="margin-bottom:10pt; line-height:115%; font-size:12pt"> Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 16.05.2014.

Președinte Grefier

Red./Tehnored. A.M.

4ex./09.09.2014.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Constatare nulitate act juridic. Sentința nr. 7074/2014. Judecătoria IAŞI