Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 8785/2014. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 8785/2014 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 20-06-2014 în dosarul nr. 12004/245/2014
Cod operator: 3171
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 8785
Ședința din camera de consiliu din data de 20 iunie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I. I.
GREFIER: P. D.
Pe rol soluționarea cauzei civile privind pe reclamanta . ROMANIA SRL și pe pârâții R. I., R. F. și R. L., având ca obiect cerere de valoare redusă.
La apelul nominal făcut în camera de consiliu, nu au răspuns părțile litigante.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care,
Instanța, constatând că este primul termen de judecată fixat în prezenta cauză civilă, procedează la verificarea din oficiu a competenței de soluționare a prezentei cereri, iar în temeiul dispozițiilor art. 1027 N.c.p.c constată că este competentă material, teritorial și general să judece pricina de față.
Instanța ia act că în prezenta cauză părțile litigante au solicitat ca judecarea cauzei să aibă loc și în lipsa lor sau a reprezentanților lor legali sau convenționali.
Nefiind cereri de formulat sau excepții de invocat, constatând că este concludentă, pertinentă și utilă soluționării cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 258 N.c.p.c. încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
Apreciind administrarea completă a materialului probatoriu încuviințat în prezenta cauză, în temeiul dispozițiilor 394 N.c.p.c. instanța declară dezbaterile închise și rămâne în pronunțare asupra fondului prezentei cauze.
INSTANȚA,
Deliberând asupra prezentei cereri de chemare în judecată, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 3.04.2014, reclamanta S.C. A. L. VITALAIRE ROMANIA S.R.L, în contradictoriu cu pârâții: R. I., R. F., R. L., a solicitat instanței obligarea acestora din urmă la plata sumei de 998,08 lei cu titlul de preț, 512,93 lei penalități până la data promovării acțiunii ( 27.02.2014), în solidar, cu acordarea de cheltuieli de judecată.
În motivarea în fapt a cererii, reclamanta a arătat că a procedat la încheierea unui contract de închiriere cu pârâții, R. I., având calitatea de locatar, iar pârâții R. L. și R. F. pe aceea de giranți. În baza înțelegerii contractuale, reclamanta a pus la dispoziția părților dispozitive medicale contra cost, neprocedându-se la plata corespunzătoare a chiriei. Suma pretinsă cu titlul de debit este compusă așadar din chiria restantă pentru perioada 26.06._12 și accesorii în valoare de 512,93 lei, calculate începând cu data celei mai vechi facturi până la momentul formulării acțiunii.
Cu privire la penalitățile de întârziere, se arată faptul că acestea au fost calculate începând cu a 31 zi de la data scadenței.
În drept, au fost invocate prevederile art. 969 – 970, art. 1021, 1039 C.civ și art. 411 NCPC.
Au fost anexate următoarele înscrisuri: împuternicire avocațială, mod detaliat calcul penalități, adresă invitare conciliere, dovada conformării de primire a adresei, contractul de închiriere dispozitiv medical, anexele acestuia, facturile fiscale emise în temeiul contractului.
Cererea a fost formulată pe formularul special aferent procedurii cererii de valoare redusă.
Acțiunea a fost legal timbrată cu suma de 50 lei taxă de timbru.
Instanța a procedat la termenul de judecată din data de 20 iunie 2014.la încuviințarea probei cu înscrisuri și a reținut cauza spre competentă soluționare.
Analizând materialul probatoriu administrat în prezenta cauză, instanța reține următoarele:
Instanța reține că, în acord cu prevederile art. 1025 C.pr.civ solicitarea de acordare a contravalorii chiriei pentru bunul pus la dispoziție ( în baza unui contract încheiat între locator și locatar) se circumscrie domeniului de aplicare a procedurii cererilor cu valoare redusă, atât prin prisma naturii raportului juridic, cât și prin prisma valorii obiectului cererii ( situat sub pragul de 10.000 lei).
La data de 22.11.2010, între părți s-a negociat și semnat contractul de închiriere dispozitive medicale NE 1133, obiectul acestuia fiind reprezentat de asigurarea de către locator a dreptului de folosință al locatarului asupra dispozitivului pentru administrare continuă cu oxigen în schimbul unei chirii lunare de 60 lei . chiria devine scadentă, conform înțelegerii părților în prima zi a fiecărei luni de contract, iar locatarul o va achita în termen de maxim 10 zile de la momentul la care aceasta devine scadentă. Pentru depășirea termenului de plată, locatarul datorează penalități de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere.
De asemenea, în acord cu art. 11 din contract girantul răspunde solidar cu locatarul, renunțând în mod expres la beneficiul de diviziune și discuțiune.
Contractul a fost asumat pe bază de semnătură de toate părțile și nu a fost contestat de nici una dintre acestea.
Se poate observa că actul juridic dedus judecății a fost negociat și semnat sub incidența noului cod civil, dispozițiile acestuia fiindu-i aplicabile în acord cu prevederile art. 6 din cod.
În acord cu prevederile art. 1270 Noul cod civil contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante, trebuind să fie executat cu bună credință și modificându-se sau încetând doar prin acordul de voință al părților sau în cazurile autorizate de lege. Ca o reiterare a acestor dispoziții, art. 1350 NCC stabilește că orice persoană trebuie să își execute obligațiile pe care le-a contractat, fiind ținută să despăgubească cocontractantul pentru prejudiciile ocazionate de neexecutare sau executare necorespunzătoare.
În temeiul raporturilor comerciale astfel stabilite, pentru punerea la dispoziție a folosinței dispozitivului medical, reclamanta a emis facturi fiscale lunare, începând cu data de 26.06._12, sumele facturate fiind între 120 lei și 219,52 lei. Contabilizând aceste sume se poate observa că debitorii au acumulat un debit principal de 998,08 lei.
Pentru fiecare din sumele facturate și neachitate de către pârât, reclamanta a calculat penalități de întârziere, aplicând penalități de întârziere egale cu 0,1% din suma datorată pentru fiecare zi de întârziere la plată.
Observând înscrisurile depuse la dosarul cauzei, instanța constată că acestea susțin caracterul cert, lichid și exigibil al creanței de care se prevalează reclamanta, facturile fiscale fiind emise în baza unui contract asumat pe bază de semnătură și respectând termenii statuați de părți prin negociere directă ( tarife, perioadă de facturare, scadență, modalitate de plată, penalități).
Astfel, potrivit art. 662 NCPC, creanța este certă atunci când existența sa neîndoielnică rezultă din titlul executoriu, este lichidă atunci când obiectul ei este determinat sau când titlul executoriu conține elemente care permit stabilirea lui, precum și exigibilă dacă este ajunsă la scadență sau debitorul este decăzut din beneficiul termenului. După cum se poate observa creanța rezultă în mod direct din înscrisurile depuse, cuantumul sumei facturate este expres indicat și rezultă din totalizarea sumelor pentru fiecare dintre serviciile prestate, iar termenul de scadență este împlinit la momentul promovării acțiunii, fiind înscris în facturile depuse
În baza materialului probatoriu administrat în prezenta cauză, instanța constată că sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile contractuale, că reclamanta a făcut dovada existenței creanței pretinse, pe baza contractului de prestări servicii, dublat de facturi fiscale și de asemenea, că pârâții nu au făcut dovada îndeplinirii obligațiilor ce le reveneau. Pe cale de consecință, instanța urmează a admite acest capăt de cerere și a dispune obligarea acestora în solidar ( în acord cu clauza contractuală expresă – art. 11 dosar) la plata către reclamantă a sumei de 998,08 lei cu titlul de restanță chirie contract.
Cu privire la penalitățile de întârziere calculate pentru facturile rămase neachitate, instanța reține că pârâții sunt de drept în întârziere prin prisma naturii obligației asumate și că, de asemenea cuantumul acestora nu este unul disproporționat.
Sub aspectul cuantumului penalităților de întârziere datorate, instanța reține că acesta rezultă din aplicarea procentului prevăzut la sumele individualizate în cuprinsul fiecărei facturi.
Reținând îndeplinirea condițiilor răspunderii contractuale și constatând aplicabilitatea unei clauze penale, inserate în contractul încheiat și asumat de către părți, instanța urmează a admite acest capăt de cerere și a dispune obligarea pârâților în solidar la plata sumei de 512,93 lei penalități până la data promovării acțiunii ( 27.02.2014).
Având în vedere totalitatea considerentelor de fapt și de drept expuse în prezenta hotărâre, apreciind coroborat întreg materialul probatoriu administrat în prezenta cauză, instanța urmează să admită acțiunea reclamantei și să dispună obligarea pârâților, în solidar la plata sumei de 998,08 lei cu titlul de preț, 512,93 lei penalități până la data promovării acțiunii ( 27.02.2014)..
De asemenea, față de soluția promovată capetelor de cerere, reținând culpa procesuală a pârâților, instanța va admite în baza art.. 451-453 NCPC și solicitarea de acordare a cheltuielilor de judecată ocazionate – urmând a obliga pârâții, în solidar la plata sumei de 422 lei, reprezentând contravaloare taxă de timbru ( 50 lei) și onorariu avocat în valoare de 372 lei).
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A. L. VITALAIRE ROMANIA S.R.L, cu sediul în Iași, ..42, . sediul ales la cabinet avocat D. B. – Iași, ., prin avocat titular D. B.,în contradictoriu cu pârâții: R. I., domiciliat în ., R. F., domiciliat în ., județ Iași, R. L., domiciliat în ., județ Iași.
Obligă pârâții în solidar la plata sumei de 998,08 lei cu titlul de preț, 512,93 lei penalități până la data promovării acțiunii ( 27.02.2014).
Obligă pârâții în solidar la plata cheltuielilor de judecată ocazionate – 422 lei, reprezentând contravaloare taxă de timbru ( 50 lei) și onorariu avocat în valoare de 372 lei).
Cu drept de a formula apel, în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată astăzi, 20 iunie 2014, în ședință publică.
Președinte, Grefier,
Pentru grefier aflat în CO
Semnează grefier șef secție civilă,
Red/tehn. jud. II
6 ex, 22 iulie 2014
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 6342/2014. Judecătoria... | Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii.... → |
|---|








