Contestaţie la executare. Sentința nr. 4891/2014. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 4891/2014 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 03-04-2014 în dosarul nr. 34479/245/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Ședința publică de la 03 Aprilie 2014

Completul constituit din:

PREȘEDINTE C. C.

Grefier V. A.

Sentința civilă Nr. 4891/2014

Pe rol se află judecarea cauzei Civil privind pe contestator V. A. V. și pe intimat ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE IAȘI, având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, nu au răspuns părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședință publică din data de 20.03.2014 susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi care face parte integrantă din prezenta încheiere, când instanța având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea cauzei pentru astăzi 03.04.2014, când în aceeași compunere, a hotărât următoarele:

INSTANȚA,

F. de contestatia la executare formulata de V. A. V. înregistrata cu nr_/45/2013 la data de 25.10.2013 împotriva Somatiei de plata nr 22 /30.01.2013 emisa de intimata ADMINISTRATIA JUDETEANA A FINANTELOR PUBLICE IASI

In susținerea contestatie se arata ca așa cum rezultă din conținutul titlului executoriu nr._/2013, acest document s-a emis pe baza unei decizii de impunere ACC nr._ din 10 iulie 2013, pentru suma de 163 lei, reprezentând dobânzi și penalități de întârziere.

Contestatorul precizează faptul că până la data formulării prezentei contestații nu s-a comunicat Decizia ACC nr._ din 10 iulie 2013.

Potrivit dispozițiilor art.6 din Codul Fiscal, Comisia Fiscală Centrală, înființată în cadrul Ministerului Finanțelor Publice, elaborează decizii cu privire la aplicarea unitară a Codului Fiscal.

In acest sens, Comisia Centrală Fiscală a stabilit prin Decizia nr.6/2004 (aprobată prin Ordinul M.F.P. nr.1561/2004) că: „în conformitate cu punctul 44.1 din Normele metodologice date în aplicarea art. 44 (art. 44 era la data emiterii deciziei) din O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală; republicat, organul fiscal nu poate ..pretinde executarea obligației stabilite în sarcina contribuabilului prin act administrativ fiscal, dacă acest act nu a fost comunicat contribuabilului. potrivit lege

Contestatia a fost legal timbrata.

Parata intimata depune întâmpinare aratând că reclamantul arată instanței de judecată că în titlul executoriu nr._/10.07.2013 este trecut ca titlu de creanță Decizia de calcul accesorii nr._/10.07.2013 și acest act administrativ fiscal nu i-a fost comunicat potrivit legii.

Depune alăturat copia Decizia de calcul accesorii nr._/10.07.2013 și copia plicului prin care a fost comunicat acest act administrativ fiscal. Din parcurgerea acestor înscrisuri, veți observa sub codul de bare de pe decizia de calcul accesorii un număr: AA_ care se regăsește și pe plicul în care a fost expediată decizia.

Conform disp. art. 44 alin. 2 lit. c) din Codul de procedură fiscală actul administrativ fiscal se comunică prin poștă la domiciliul fiscal al contribuabilului, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire.

Organul fiscal a comunicat actul administrativ fiscal conform prevederilor legale menționate mai sus motiv pentru care susținerile contestatorului cu privire la necomunicarea actului administrativ fiscal sunt neîntemeiate.

Prin acțiune se arată că organul fiscal nu a comunicat nici nota de calcul a majorărilor și penalităților de întârziere și astfel contribuabilul nu a avut posibilitatea să verifice corectitudinea calculelor. Menționează că organul fiscal comunica contribuabililor odată cu Decizia de calcul accesorii și o anexă la decizie din care rezultă documentul prin care s-a individualizat suma de plată, categoria de sumă, perioada, suma debit, zile, cota, suma accesoriu.

După emiterea și comunicarea titlul de creanță, acesta devine titlu executoriu la data la care creanța fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege (disp. art. 141 alin. 2 din Codul de procedură fiscală). Titlul executoriu emis de organul fiscal este un act procedural, emis pentru a delimita momentul în care titlul de creanță devine titlu executoriu, creanțele devin exigibile, și poate fi începută procedura executării silite. Astfel, prin neachitarea la termen a creanțelor stabilite prin decizia de impunere, s-a început executarea silită pentru recuperarea sumei și s-a emis titlul executoriu, care în fapt este transpunerea, după expirarea termenului de plată, a titlului de creanță.

Instanța deliberind asupra contestatie formulate de contestator o retine ca fiind neîntemeiată întrucât

Arata contestatorul ca nu i-a fost comunicat titlul executoriul .

Ori asa cum arata intimata la data de 11.10.2013 contestatorului i-a fost comunicată postal somatia de plata 22/ 30_ privind titlul executoriu nr_/30 09 2013.

Ca urmare criticile aduse de contestator modului in care s-a derulat executarea silita nu sunt intemeiata fiind facuta proba contrara de catre intimata instanța urmeaza sa respingă contestația si sa dispune

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge contestatia la executare formulata d e V. A. V. înregistrata cu nr_/45/2013 la data de 25.10.2013 împotriva Somatiei de plata nr 22 /30.01.2013 emisa de intimata ADMINISTRATIA JUDETEANA A FINANTELOR PUBLICE IASI .

Cu apel in 10 zile de la comunicare, calea de atac urmând a fi depusă la Judecătoria IASI .

Pronunțată azi, 03 Aprilie 2014, în ședință publică.

Președinte, Pentru Grefier, transferat la altă instanță

semnează Grefierul șef al Secției civile,

Redactat/tehn. C.C.

4ex.- 28.03.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 4891/2014. Judecătoria IAŞI