Fond funciar. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 2014/2014 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 17-12-2014 în dosarul nr. 24777/245/2014

Cod operator: 3171

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Sentința civilă Nr._/2014

Ședința publică de la 17 Decembrie 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE A. I.

Grefier C. A.

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanții C. I., C. E., J. E. (NS. C. ), A. V. (NĂSC. C.) și G. M. (NS. C. ) în contradictoriu cu pârâta C. L. DE FOND FUNCIAR A COMUNEI DRĂGUȘENI, având ca obiect fond funciar obligația de a face.

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 10.12.2014, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta sentință, când instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru astăzi, când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele

INSTANȚA,

Deliberand asupra cauzei de fata, constata urmatoarele:

Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Iasi sub nr._ reclamantii C. I., C. E., J. E., A. V. si G. M. au solicitat in contradictoriu cu parata C. LOCALA DE FOND FUNCIAR A COMUNEI DRAGUSENI obligarea acesteia la comunicarea hotararii Comisiei Locale de Fond Funciar Draguseni nr. 59/23.01.2007 si a hotararii nr. 1824/21.07.2009 adoptata de C. Judeteana Iasi cu privire la cererea nr. 35/01.09.2005 formulata de autorul lor.

In motivarea cererii reclamantii arata ca, la data de 01.09.2005 autorul lor, C. N., s-a adresat cu o cerere paratei inregistrata sub nr. 35/01.09.2005, prin care a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru o suprafata de teren agricol situata pe raza comunei Draguseni, insa la aceasta cerere nu li s-a comunicat nici un raspuns de catre autoritatile competente.

Reclamantii mai arata ca, la data de 01.04.2013, Institutia Prefectului Judetului Iasi le-a comunicat un raspuns prin care au fost informati ca cererea formulata de autorul lor in anul 2005 a fost solutionata, fiind adoptata Hotararea nr. 1824/21.07.2009, dar fara a le fi comunicata aceasta hotarare in conformitate cu dispozitiile legale, respectiv sub semnatura sau prin scrisoare recomandata cu confirmare de primire, dat fiind faptul ca autorul lor nu avea domiciliul in localitatea Draguseni.

In drept, au fost invocate disp. art. 27 pct. 1, 2, 7 si urm. din HG 890/2005.

In sustinerea cererii au fost depuse la dosarul cauzei inscrisuri.

Cererea este scutita de taxa judiciara de timbru.

Parata a formulat intampinare prin care a solicitat respingerea actiunii aratand faptul ca, hotararile prin care a fost solutionata cererea formulata de autorul reclamantilor a fost comunicata cu respectarea prevederilor art. 27 din HG 890/2007.

In drept, au fost invocate disp. art. 201 al. 1, 205 si urm. C.pr.civ., art. 27 din HG 890/2005.

In sustinerea intampinarii au fost depuse la dosarul cauzei inscrisuri.

In cauza a fost administrata proba cu inscrisuri.

Analizand actele si lucrarile dosarului, retine urmatoarele:

Prin cererea formulata reclamantii solicita obligarea paratei la comunicarea la comunicarea hotararii Comisiei Locale de Fond Funciar Draguseni nr. 59/23.01.2007 si a hotararii nr. 1824/21.07.2009 adoptata de C. Judeteana Iasi cu privire la cererea nr. 35/01.09.2005 formulata de autorul lor, conform dispozitiilor legale respectiv, sub semnatura sau prin scrisoare recomandata cu confirmare de primire.

Potrivit disp. art. art. 27 din HG 890/2005 ,,(1) Dupã definitivarea tabelelor prevãzute în anexele nr. 2 - 20 și dupã aprobarea lor prin proces-verbal de cãtre comisiile comunale, orãșenești sau municipale, acestea vor fi afișate in loc vizibil la sediul consiliului local pentru luarea la cunoștințã de cãtre cei interesați. Fiecare tabel va fi semnat de membrii comisiei, cu mențiunea datei afișãrii.

(2) Persoanele care nu au domiciliul în localitatea respectivã vor fi înștiințate de cãtre comisia localã prin scrisoare recomandatã cu confirmare de primire.

(3) Persoanele nemulțumite de propunerile de stabilire a dreptului de proprietate de cãtre comisiile comunale, orãșenești sau municipale pot face, în termen de 10 zile de la afișare, contestație adresatã comisiei județene, pe care o depun la secretariatul comisiei comunale, orãșenești sau municipale, care este obligat sã o înregistreze și sã o înainteze prin delegat la secretarul comisiei județene în termen de 3 zile.

(4) În cazul persoanelor care nu au domiciliul în localitatea respectivã, termenul dreptului de contestație se socotește de la primirea înștiințãrii de cãtre comisia localã prin scrisoare recomandatã cu confirmare de primire.

(5) Comisiile comunale, orãșenești sau municipale, imediat dupã expirarea termenelor prevãzute mai sus, vor înainta documentația comisiilor județene.

(6) C. județeanã va analiza propunerile primite de la comisiile comunale, orãșenești sau municipale, privind modul de respectare a prevederilor legii în legãturã cu stabilirea dreptului de proprietate, precum și contestațiile celor care s-au considerat nemulțumiți de modul de stabilire a dreptului de proprietate de cãtre comisia comunalã, orãșeneascã sau municipalã.

(7) Dupã analizare comisia județeanã, prin hotãrâre, va soluționa, contestațiile, va valida sau va invalida propunerile, în termen de 30 zile de la primire, și le va transmite prin delegat, în termen de 3 zile, comisiilor locale, care le vor afișa imediat la sediul consiliului local și vor comunica sub semnãturã persoanelor care au formulat contestații hotãrârea comisiei județene.

(8) De la data comunicãrii sub semnãturã persoanele nemulțumite pot face plângere împotriva hotãrârii comisiei județene la judecãtorie în termen de 30 de zile.

Din analiza prevederile legale anterior enuntate rezulta faptul ca, dupa definitivarea tabelelor, persoanele care nu au domiciliul in localitatea respectiva vor fi instiintate de comisia locala prin scrisoare recomandata cu confirmare de primire, iar in cazul persoanelor care au facut contestatie cu privire la propunerile de stabilire a dreptului de proprietate de catre comisiile locale, hotararea comisiei judetene prin care au fost solutionate contestatiile se va comunica sub semnatura.

Din inscrisurile aflate la dosarul cauzei se poate observa faptul ca, la data de 27.01.2007 a fost afisat la sediul Primariei Comunei Draguseni tabelul nominal cu cetatenii carora le-au fost invalidate cererile depuse la Legea 247/2005, printre care si cererea formulata de autorul reclamantilor inregistrata sub nr. 35/02.09.2005.

Prin hotararea nr. 1824/21.07.2009, C. Judetene Iasi pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor a validat propunerea paratei privind respingerea cererii de reconstituire a dreptului de proprietate formulata de autorul reclamantilor, aceasta hotarare urmand a fi comunicata sub semnatura numai in cazul formularii unei contestatii.

In speta, potrivit certificatului de mostenitor nr. 116/06.12.2013 si a certificatului de deces emis pe numele defunctului C. N., autorul reclamantilor a avut domiciliul in ., reclamantii nefacand dovada ca la momentul solutionarii cererii nr. 35/2005 formulata de autorul lor, acesta ar fi avut domiciliul in alta localitate si nu in Draguseni.

De asemenea, reclamantii nu au facut nici dovada ca ei sau autorul lor au formulat contestatie cu privire la proprunerile facute de catre comisa locala.

Prin urmare, instanta constata faptul ca, hotararea Comisiei Locale de Fond Funciar Draguseni nr. 59/23.01.2007 si hotararea nr. 1824/21.07.2009 adoptata de C. Judeteana Iasi cu privire la cererea nr. 35/01.09.2005 formulata de autorul lor, a fost comunicata cu respectarea prevederilor legale, nefiind necesara comunicarea sub semnatura sau prin scrisoare recomandata cu confirmare de primire.

In baza acestor considerente, instanta va respinge actiunea formulata, ca neintemeiata.

In temeiul disp. art. 453 C.pr.civ., instanta va lua act ca nu se solicita cheltuieli de judecata.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge cererea formulata de reclamantii C. I. – CNP_, C. E. – CNP -_, J. E. – CNP_, A. V. – CNP_ si G. M. CNP -_, cu domiciliile procedural ales la cab. Av. D. G. - cu sediul in Iași, .. 5 in contradictoriu cu parata C. LOCALA DE FOND FUNCIAR A COMUNEI DRAGUSENI, cu sediul in ., ca neintemeiata.

Ia act ca nu se solicita cheltuieli de judecata.

Cu apel in termen de 30 zile de la comunicare, calea de atac urmand a fi depusa la Judecatoria Iasi.

Pronuntata in sedinta publica azi, 17.12.2014.

Președinte, Grefier,

I. A. A. C.

Red./ tehnored. I.A. / 17.04.2015/ 7 ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria IAŞI