Plângere contravenţională. Hotărâre din 12-11-2014, Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 12-11-2014 în dosarul nr. 9186/245/2014
Cod operator: 3171
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică din data de 12.11.2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – C. I.
GREFIER - P. A.-M.
SENTINȚA CIVILĂ NR._
Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe contestatoarea S.C. HALA CENTRALĂ S.R.L. PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR S.C. MANAGEMENT REORGANIZARE LICHIDARE SPRL, în contradictoriu cu intimatul MUNICIPIUL IAȘI - DIRECȚIA ECONOMICĂ ȘI FINANȚE PUBLICE LOCALE IAȘI, având ca obiect contestație la executare .
La apelul nominal făcut în ședință publică lipsesc partile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ,după care:
Dezbaterile din prezenta cauza au avut loc in ședința publica din data de 05.11.2014, fiind consemnate in încheierea de ședința din acea data, care face parte integrantă din prezenta hotărâre când, din lipsa de timp pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea pentru astăzi, când:
INSTANȚA:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 14.03.2014 sub numărul de dosar de mai sus, petentul P. I. S. a contestat procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/04.03.2014 în contradictoriu cu intimatul Municipiul Iași – Poliția L. Iași - Serviciul Siguranța Circulației, solicitând anularea acestuia și restituirea sumei achitată pentru deblocarea autoturismului.
În fapt, petentul a arătat că a staționat doar 3 minute, fără ca în zona respectivă să fie prevăzută vreo parcare. Petentul a criticat legalitatea procesului-verbal pentru lipsa semnăturii unui martor. De asemenea, petentul a arătat că autovehiculul condus a fost imobilizat într-o zonă unde oprirea era interzisă.
În drept, plângerea a fost întemeiată pe dispozițiile legale prevăzute de O.G. nr. 2/2001.
A fost anexată plângerii copie a procesului-verbal contestat.
Intimatul Municipiul Iași – Poliția L. Iași - Serviciul Siguranța Circulației a depus întâmpinare prin care a arătat că procesul verbal contestat este legal întocmit, nu conține vicii de formă sau de fond și respectă prevederile O.G. nr. 2/2001.
În prezenta cauză a fost încuviințată proba cu înscrisuri.
În urma analizării actelor și lucrărilor dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul – verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/04.03.2014 petentul a fost sancționată cu amendă pentru că, pe . ar fi parcat autoturismul cu nr. de înmatriculare_ pe trotuar, în loc nepermis, nesemnalizat cu indicator sau marcaj în acest scop, faptă care, conform procesului-verbal, este prevăzută și sancționată de cap. II pct 8 și cap XI pct 5 din HCL nr. 172/2002. De asemenea, s-a dispus măsura complementară a blocării autoturismului cu nr. de înmatriculare_ în temeiul art. 5 din HCL nr. 246/2005.
Potrivit prevederilor art. 34 din O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța învestită cu soluționarea plângerii verifică legalitatea și temeinicia procesului verbal și hotărăște asupra sancțiunii.
Conform Cap. II pct. 8 din HCL nr. 172/2002 accesul sau staționarea pe trotuare, cu excepția locurilor special amenajate și semnalizate corespunzător constituie contravenție.
Cu privire la legalitatea proceselor-verbale, instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 17 din O.G. 2/2001, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității exprese.
În ceea ce privește întocmirea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, instanța constată că prin modalitatea de întocmire nu s-a adus nicio vătămare petentului, prin urmare nu poate fi atrasă nicio sancțiune potrivit dispozițiilor art. 174-175 din Codul de procedură civilă.
Instanța constată că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției cuprinde toate mențiunile prevăzute sub sancțiunea nulității exprese, dar și toate mențiunile necesare pentru aprecierea gradului de pericol social concret al faptei reținute în sarcina petentei.
De asemenea, nici faptul că în procesul-vebral nu sunt consemnate datele de identificare ale unui martor nu poate fi reținut de către instanță ca un motiv nulitate a acestui act, pentru cele ce urmează.
Potrivit art. 19 din O.G. 2/2001, procesul-verbal se semneazã pe fiecare pagina de agentul constatator și de contravenient. In cazul în care contravenientul nu se afla de fata, refuza sau nu poate sa semneze, agentul constatator va face mențiune despre aceste împrejurãri, care trebuie sa fie confirmate de cel puțin un martor. In acest caz procesul-verbal va cuprinde și datele personale din actul de identitate al martorului și semnãtura acestuia, nu poate avea calitatea de martor un alt agent constatator iar în lipsa unui martor agentul constatator va preciza motivele care au condus la încheierea procesului-verbal în acest mod.
Din analiza acestui text legal, instanța constată că nerespectarea acestor dispoziții nu sunt prevăzute sub sancțiunea nulității exprese, fiind astfel supuse regulii generale. Astfel, actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale sau de un funcționar necompetent se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor.
Din analiza dispozițiilor art. 19, mai sus enunțate, instanța constată că rațiunea consemnării datelor de identificare ale unui martor este în sensul confirmării împrejurărilor în care a fost încheiat procesul-verbal, respectiv în lipsa contravenientului, a refuzului sau a imposibilității acestuia de a semna procesul-verbal.
Față de aceste argumente, văzând că petentul nu contestă modul de încheiere a procesului-verbal, și anume prin semnătura sa, instanța constată că dispozițiile art. 19 nu sunt incidente.
În ceea ce privește criticile petentului referitoare la organul constatator, instanța reține că potrivit art. 4 din cap. XII din HCL nr. 172/2002 procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției poate fi încheiat și de către atenții din cadrul Poliției Locale.
Cu privire la temeinicia procesului verbal, instanța constată că prezentul litigiu trebuie să ofere garanțiile procesuale recunoscute și garantate de articolul 6 din Convenția europeană a drepturilor omului, în continuare Convenția, (care face parte din dreptul intern în baza articolului 11 din Constituția României și are prioritate în temeiul articolului 20 alin. 2 din legea fundamentală).
Pentru a determina dacă aceste garanții sunt sau nu aplicabile in procedura contravențională este imperios necesar ca, anterior oricărei dezbateri privind temeinicia actului de aplicare a sancțiunii, instanța să determine dacă procesul verbal atacat constituie „acuzație in materie penală” in sensul autonom dat de Convenție acestei noțiuni.
În cauzele Deweer (27 februarie 1980, . nr. 35, pag. 24, par. 48) și Foti c. Italiei (10,12,1982, . nr. 56, pag. 18) Curtea Europeana a Drepturilor Omului, în continuare Curtea, a arătat ce trebuie înțeles in sensul Convenției prin „acuzație”. In opinia Curții această noțiune trebuie definită mai degrabă în sens formal și se referă la „existența unei notificări din partea autorităților cu privire la imputarea săvârșirii unei fapte penale”.
Fără îndoială așadar că procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției constituie o „acuzație” in sensul Convenției astfel că urmează a se determina dacă aceasta se referă sau nu la o faptă penală, aspect ce urmează a fi elucidat in lumina criteriilor instituite prin practica Curții.
Astfel, Curtea Europeana a Drepturilor Omului apreciază, in mod constant ca pentru a determina daca o contravenție poate fi calificată drept “acuzație in materie penală” in sensul Convenției sunt necesare a fi avute in vedere trei criterii: 1)daca textul ce definește contravenția aparține, conform legii naționale, dreptului penal, 2) natura faptei, 3)natura si gradul de severitate al sancțiunii aplicate ; toate acestea urmând a fi examinate prin raportare la scopul si obiectul art. 6 din Convenție.
În aprecierea Curții, indicațiile furnizate de dreptul intern al Statului respondent au numai valoare relativa in ce privește primul criteriu (Kadubek vs. Slovakia, 1998).
Celelalte doua criterii urmează a fi cercetate alternativ, iar nu cumulativ.
In examinarea acestor criterii Curtea apreciază că, pentru ca art. 6 sa devina aplicabil este suficient ca fapta sa fie prin natura sa « penala » din punct de vedere al Convenției, sau sa expună persoana vizata unei sancțiuni care, prin natura sa sau gradul de severitate, aparține sferei « penale ». Astfel, norma juridică ce sancționează astfel de fapte, precum cea reținută în sarcina petentului, are caracter general (HCL 172/2002 se adresează tuturor cetățenilor) și amenda (sancțiunea contravențională aplicabilă) urmărește un scop preventiv și represiv, nu să asigure o reparație pecuniara a unei eventuale daune ci are caracter punitiv prin natura ei, Curtea apreciind constant caracterul punitiv ca fiind principala caracteristica distinctiva a sancțiunii penale.
Curtea amintește în cauza A. c. României că în materie penală problema administrării probelor trebuie analizată în lumina paragrafelor 2 și 3 din art. 6 din Convenție. Primul consacră principiul prezumției de nevinovăție, obligația prezentării probei revenind acuzării și îndoiala folosind în avantajul acuzatului.
Combinat cu paragraful 3, paragraful 1 al art. 6 din Convenție obligă, între altele, statele contractante să ia măsuri pozitive. Ele constau în special în informarea acuzatului, în termenul cel mai scurt, asupra naturii și cauzei acuzației ce i se aduce, în acordarea timpului și înlesnirilor necesare pentru a-și pregăti apărarea, în garantarea dreptului la apărare personal sau fiind asistat de un avocat și în a-i permite să întrebe sau să solicite audierea martorilor acuzării și să obțină citarea și audierea martorilor apărării în aceleași condiții ca și martorii acuzării.
Analizând actele dosarului din acest punct de vedere, instanța constată că petentei i s-a adus la cunoștință, prin comunicarea procesului-verbal contestat, acuzația în mod detaliat. De asemenea, petentei i s-a asigurat exercitarea dreptului la apărare prin posibilitatea de a administra probe și de a analiza probele administrate de către intimată în fața instanței de judecată.
Procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției nu poate face dovada prin el însuși a existenței faptei, a autorului acesteia și a vinovăției, acest proces-verbal fiind doar actul prin care o persoană este acuzată de săvârșirea contravenției, în măsura în care nu conține constatări personale, prin propriile simțuri ale agentului constatator.
Fapta contravențională reținută în sarcina petentului prin procesul-verbal analizat se coroborează cu materialul probatoriu administrat în prezenta cauză. Pe cale jurisprudențială Curtea Europeană (cauzele Salabiaku contra Franței - Hotărârea din_ ) a stabilit că prezumția de nevinovăție nu este una absolută, admițând posibilitatea existenței unor prezumții de drept sau de fapt în cadrul sistemelor de drept național. Prezumția de veridicitate a procesului-verbal în măsura în care cele consemnate au fost constatate de către agentul constatator în mod direct și nemijlocit prin propriile simțuri trebuie să respecte însă un raport de proporționalitate între scopul urmărit de lege (consolidarea exercitării autorității de stat prin prisma agenților constatatori) și mijloacele utilizate, acest raport fiind respectat în prezenta cauză, petentei asigurându-i-se dreptul de administra probe contrare celor reținute de către agentul constatator.
Cele constatate prin propriile simțuri de către agentul constatator se coroborează cu fotografiile realizate cu ocazia constatării faptei contravenționale și atașate la dosarul cauzei filele 15, din fotografii rezultând modalitatea de parcare a autovehiculului cu nr. de înmatriculare_ pe trotuar.
Apărările petentei referitoare la incidența dispozițiilor art. 216 alin 4 din Regulamentul de punere în aplicare a OUG nr. 195/2002, instanța constată că acestea au fost în mod greșit interpretate și invocate, având în vedere că prin aceste dispoziții legale se interzice fapta conducătorului auto de a imobiliza un autovehicul prin oprire sau staționare în locuri prevăzute cu indicatoare rutiere care interzic o astfel de imobilizare. Or, petentul recunoaște tocmai faptul că a imobilizat un astfel de autovehicul prin staționare într-un loc marcat cu un astfel de indicator rutier.
Față de aceste considerente, văzând că petentul nu a făcut dovada contrară a celor constatate prin propriile simțuri de către agentul constatator, instanța reține că fapta contravențională prevăzută de cap. II pct. 8 din HCL nr. 172/2002 a fost săvârșită de către petent cu vinovăție, această încadrare juridică corectă fiind menționată și în procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat.
În ceea ce privește sancțiunea aplicată contravenientului, instanța constată că aceasta se încadrează în limitele legale, fiind proporțională cu gradul de pericol concret al faptei săvârșite, concretizat în atingerea adusă relațiilor sociale privind gospodărirea și menținerea curățeniei în municipiul Iași.
Totodată, măsura tehnico-administrativă a ridicării autoturismului a fost aplicată în mod legal și temeinic, în concordanță cu dispozițiile art. 7 lit h din Legea nr. 155/2010.
Astfel, potrivit art. 7 lit. h din Legea nr. 155/2010 în domeniul circulației pe drumurile publice, poliția locală constată contravenții și aplică sancțiuni pentru încălcarea normelor legale privind oprirea, staționarea, parcarea autovehiculelor și accesul interzis, având dreptul de a dispune măsuri de ridicare a autovehiculelor staționate neregulamentar.
Întrucât fapta descrisă întrunește conținutul constitutiv al contravenției menționate în procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției, iar sancțiunea respectă condiția de proporționalitate, instanța urmează a respinge plângerea contravențională formulată de către petent, ca neîntemeiată.
În ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect „pretenții”, instanța va lua act, conform art. 406 alin. 1 și 3 din Codul de Procedură Civila adoptat prin Legea nr. 134/2010, de faptul că renunță la judecarea acestei cereri.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Ia act că petentul P. I. S., având CNP_, cu domiciliul în Iașu, .. 15, ., . renunță la judecarea cererii de chemare în judecată având ca obiect „pretenții” formulată în contradictoriu cu intimatul Municipiul Iași – Poliția L. Iași.
Respinge plângerea contravențională formulată de către petentul P. I. S. împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/04.03.2014 în contradictoriu cu intimatul Municipiul Iași – Poliția L. Iași ca fiind neîntemeiată.
Cu drept de a formula apel în termen de 30 zile de la comunicare, ce se depune la Judecătoria Iași, sub sancțiunea nulității.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 12.11.2014.
Președinte, Grefier,
C. I. P. A.-M.
Red/teh.I.C.
4 ex/29.01.2015
| ← Succesiune. Sentința nr. 9627/2014. Judecătoria IAŞI | Validare poprire. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria IAŞI → |
|---|
